10.	Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
11.	Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
12.	Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
13.	Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
14.	Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Ev. Luca XVIII, 10-14

Binefăcătorul nostru

”Dumnezeule, Îți mulțumesc!” (Luca 18, 11)

Este dimineață. Soarele încă nu a răsărit. Doi oameni s-au trezit, s-au spălat, s-au îmbrăcat cu cele de sărbătoare ale lor și, bucuroși, ies din casele lor. Unde se duc? La nuntă, la dans, la distracție? Nu. Se duc să-L întâlnească pe Împărat. Se duc la palat. Ceva mai înalt: se duc la biserică. Acesteasta este palatul lui Dumnezeu. O, biserica ! Există vre-o casă mai importantă, vre-o casă superioară? Acolo se duc. Și, totuși, există oameni care nu se duc la biserică. Desigur, odată tot o să se ducă. O să-i ducă într-o zi alții, cân o să moară. Dar atunci, ce folos? Acum, când suntem vii, trebuie să mergem la biserică. Și, vai, dacă nu ne ducem. N-ar trebui să ne numim oameni. Pentru că om se numește cel care nu are capul plecat spre pământ, ca dobitoacele, ci își ridică ochii și vede cerul, și-și face rugăciunea și-L slăvește pe Dumnezeu. Oamenilor, ”Sus să avem inimile!” – strigă Biserica noastră. Dar să revenim la cei doi oameni, care au pornit dis-de-dimineață să meargă la biserică. Cine sunt? Ne spune Evanghelia. Unul fariseu, altul vameș. Oameni amândoi. Oameni, asemenea la înfățișare, dar diferiți la suflet. Se deosebesc unul de altul; asta se va vedea din modul în care voe sta în biserică. Se va vedea din rugăciunea pe care o vor face.

Evanghelia zice că doi oameni ”s-au urcat la templu ca să se roage” (Luca 18, 10) Auzi? S-au dus la biserică pentru a se ruga. Biserica este loc de rugăciune. Acolo, oamenii se adună, ca să se roage toți împreună, ca o familie iubită. Omule, te duci la biserică? Să nu stai ostentativ, de paradă… Să nu privești în dreapta și-n stânga, să nu vorbești, să nu râzi, să nu caști, să nu-l critici pe preot și pe cântăreț, să nu-ți lași mintea să se gândească la alte lucruri în afară de Dumnezeu. Dacă faci acestea, atunci păcătuiești, pentru că biserica nu este cafenea și teatru, biserica este un loc sfânt, este un loc înfricoșător, în care chiar și îngerii tremură. Spune și tu cuvintele pe care le-a spus și Iacov, când a văzut o scară unind pământul cu cerul și îngerii coborând și urcând pe ea: ”Cât de înfricoșător este locul acesta! Aceasta nu este decât Casa lui Dumnezeu și aceasta este poarta cerului!” (Facere 28, 17)

Să vedem acum ce rugăciuni au făcut acești doi oameni, care au mers la templu. Să vedem mai întâi rugăciunea pe care a făcut-o fariseul: ”Dumnezeule, Îți mulțumesc!” (Luca 18, 11) Acestea au fost primele cuvinte pe care le-a spus fariseul în rugăciunea lui. A început bine și dacă ar fi zis doar aceste 3 cuvinte, cine ar putea să-l osândească? Dumnezeu este Cel mai mare Binefăcător și omul care se bucură de miile de binefaceri ale Lui, trebuie să spună întotdeauna: Dumnezeule, Îți mulțumesc!

***

Dar poate va întreba cineva: Care sunt binefacerile lui Dumnezeu? Omule, ești orb de nu vezi miile de bunătăți pe care le dă Dumnezeu? ”În Dumnezeu trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17, 28). Peștele trăiește în mare iar omul trăiește în marea binefacerilor lui Dumnezeu. Oriunde s-ar mișca, peștele are mare. Și omul, oriunde s-ar mișca, are bunătățile lui Dumnezeu. Să numărăm binefacerile lui Dumnezeu? De unde să începem și unde să terminăm? Gândește-te ce erai înainte de a te naște. Un zero, un nimic. Cine te-a adus din neființă, la ființă? Și nu te-a făcut piatră, copac, patruped. Te-a făcut om. Nu te-a aruncat pe lună sau pe vre-o stea, unde nu există nici aer, nici apă, nici foc, nici animale. Pe aceste alte stele nu puteai să trăiești. Aici pe pământ te-a pus, unde este un mic rai. Te-a făcut deci om. Te-a cinstit. Te-a înzestrat cu organe și laboratoare pe care nicio știință nu poate să le facă. Ți-a dat ochi, ca să vezi și să te desfătezi de această priveliște, care se numește natură. Ți-a dat urechi, ca să auzi cântecul păsărilor, ca să auzi glasul persoanelor dragi ție, pentru ca să auzi glasul dulce al dumnezeieștii învățături. Ți-a dat mâini și picioare, ca să lucrezi. Ți-a dat o inimă care bate în fiecare secundă. Ți-a dat creier, care nu ieste ca creierul animalelor și este un creier minune, poate să gândească, să descopere și să inventezee mii de lucruri. Ți-a dat o conștiință, ca să deosebești binele de rău. Ți-a dat un SUFLET NEMURITOR. În puține cuvinte, ”după chipul și asemănarea Lui” (Facere 1, 26).

Ca un Tată afectuos, în fiecare zi, aici pe pământ, îți așterne masă. Aerul pe care îl respiri, apa pe care o bei, grâul pe care-l faci pâine, laptele, carnea, zarzavaturile, fructele pe care le mănânci, lâna pe care o faci haine și te îmbraci, lemnele pe care le faci cărbune ca să te încălzești, fierul pe care-l faci plug, soarele care te luminează și te încălzește, aurul pe care-l faci monezi, materiile prime din care faci produsele tale, plantele din care faci medicamente, toate acestea și atâtea alte bunătăți, ale cui sunt? Ale tale? Nu. Ale lui Dumnezeu sunt. Dumnezeu ți le-a dat, ca să trăiești și să te bucuri de ele. Așadar, omule, care înnoți în oceanul binefacerilor lui Dumnezeu, spune: Dumnezeul meu, îți mulțumesc.

Dar nu sunt doar cele materiale pe care Dumnezeu ți le dăruiește. Sunt și bunuri spirituale, incomparabil mai mari decât cele materiale. Din nefericire, puțini le simt și sunt recunoscători Binefăcătorului. Care sunt acestea? Deschide Evanghelia și vei vedea o priveliște spirituală. Vei rămâne uluit. Vei vedea ce a făcut Dumnezeu pentru tine, pentru mântuirea ta sufletească. Păcatul te-a făcut vierme murdar care trăiește și se târăște prin noroi. O scârbă este omul păcătos. Dar a venit Hristos, a luat viermele, l-a luat pe păcătos, pe omul necurat, l-a spălat, l-a curățit cu cinstitul Său sânge și i-a dat puterea să ajungă la cele cerești. Din vierme, să devină vultur, din animal, înger. Din omul cel vechi un om nou, o nouă ființă pentru care hotărăște să trăiască într-o altă lume, pe care limba oamenilor nu poate să o descrie. Să trăiască în Împărăția Lui. ”Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?”

***

Așadar, pentru toate aceste binefaceri, ar trebui să-i mulțumim continuu lui Dumnezeu. Ar trebui să mergem la biserică și să spunem: ”Dumnezeule, îți mulțumesc!” (Luca 18, 111) Să spunem însă, nu cum a spus fariseul cu inimă necurată de mândrie și de judecata celorlalți, ci să spunem cu o inimă plină de smerenie și de recunoștință, cu un simțământ profund, că, așa cum suntem, nu suntem vrednici să ne bucurăm de nici unul dintre bunurile lui Dumnezeu. Dimpotrivă, suntem vrednici de o mare pedeapsă. Suntem vrednici de iadul cel veșnic. Dar, o, Dumnezeule, dă-ne mila Ta și mântuiește-ne! O recunoaștem, suntem copiii Tăi, păcătoși, nevrednici de dragostea Ta. Ca vameșul din Evanghelia de astăzi, stăm aici în biserica Ta, ne plângem toți păcatele noastre și strigăm: ”Dumnezeule, milostiv fii nouă păcătoșilor!” (Luca 18, 13)

Din cartea ”Kyriaki” Atena, 1998

CE DAI?

”…dau zeciuială din toate câte câștig” (Luca 18, 12)

Astăzi, iubiții mei creștini, astăzi se deschide Triodul. Așa spune poporul.

Ce este Triodul? Este una dintre cele mai frumoase cărți liturgice ale Bisericii noastre Ortodoxe. Conține imne și tropare, care sunt inspirate, și sensibilizează pe oameni, îndemnându-i la pocăință și la întoarcere. Oamenii sfinți, pe care i-a luminat Duhul Sfânt, au scris aceste cântări bisericești. Astfel de cântări nu are nicio altă religie. Triodul ține 70 de zile. Începe astăzi în ”Duminica Vameșului și a Fariseului”, și se sfințește în Marea Sâmbătă dimineață, când preotul, ținând un coș plin de frunze de dafin, le împrăștie (prin biserică) cântând: ”Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul…” (Psalmul 81, 8)

***

Astăzi, în toate lăcașurile bisericii ortodoxe se citește Evanghelia care conține ”Pilda Vameșului și a Fariseului”. Pilda este cunoscută tuturor. Vameșul și fariseul s-au dus la Templu și s-au rugat. Dar Dumnezeu îl găsește drept pe vameș, iar pe fariseu îl osândește. Rugăciunea vameșului este primită, iar rugăciunea fariseului nu este primită.

Dar ce rău a făcut fariseul, încât să nu-i fie ascultată rugăciunea? Fariseul, așa cum arată și cuvântul, se considera un om drept, un om sfânt. Respecta poruncile lui Dumnezeu. Postea și făcea milostenie. Dar postul și milostenia sunt virtuți, cine poate să le osândească? Da, sunt virtuți, dar când se fac așa cum vrea Dumnezeu. După cum și în cea mai bună mâncare, dacă arunci câteva picături de otravă, mâncarea nu mai este potrivită pentru hrană, așa și cu virtutea: oricât de strălucită și de mare ar fi, dacă nu se face din dragoste de Dumnezeu, ci de paradă și slavă, atunci virtutea aceasta își pierde valoarea. Apostolul Pavel spune undeva: Și dacă cineva și-ar împărți toată averea în milostenii, dar nu face aceasta din dragoste față de aproapele, cu nimic nu se folosește (vezi I Corinteni, 13, 3).

Să luăm de pildă fariseul. Era milostiv. Dădea ceva peste ceea ce poruncea Legea lui Moise. Legea mozaică spunea că din roada pământului – grâu, porumb, struguri, vin, ulei – trebuia să se dea ”zeciuială”, adică o zecime din recoltă (vezi Deuteronom 14, 22). Dar fariseul dădea o zecime și din alte lucruri pe care nu le hotăra legea.

Milostenia fariseilor era substanțială. Dar când a venit Ioan Botezătorul, le recomanda celor care se pocăiau să facă milostenie mai multă decât făceau fariseii. Zicea Ioan: ”Cine are două haine, să dea una; cine are două pâini, să dea una…” (Luca 3, 11). Adică: milostenia lui Ioan ajungea la jumătate din avere. Dar Domnul nostru Iisus Hristos a mers și mai departe și a arătat oamenilor care caută desăvârșirea, vârful milosteniei. Iar vârful este: ”Vinde-ți averile tale și dă-le săracilor” (Matei 19, 21). Toate pentru ceilalți! Amețești când auzi cuvântul acesta.

Și se naște întrebarea: Poate cineva să se ridice la vârful milosteniei? Există oameni, care au împlinit acest cuvânt al lui Hristos și au pus la dispoziție întreaga lor avere, ca să fie miluiți oamenii săraci și nenorociți. Da, au existat și există. Un exemplu este Sf. Ioan Gură de Aur, care a oferit întreaga lui avere părintească pentru săraci. Dar și mulți alții, bărbați și femei, pe care îi amintesc sinaxarele, au pus la dispoziția săracilor toată averea lor. Și astăzi există oameni, care le jertfesc pe toate pentru dragostea lui Hristos. Puțini, desigur, dar suficienți ca să demonstreze, că vorba lui Hristos despre desăvârșire se împlinește și astăzi.

Din nefericire însă, cei mulți nu numai că nu împlinesc cuvântul lui Hristos, dar îl și batjocoresc. Sunt oameni, care îndumnezeiesc materia, adoră banul, se închină mamonei și au o inimă învârtoșată. Sărăcia și nenorocirea omenirii nu-i mișcă deloc. Așa cum zice poporul: ”nu dau apă nici îngerului lor”.

Dar oare nu se împlinește cuvântul de mai sus al Înaintemergătorului Ioan, care recomandă să se dea jumătate? Din nefericire, nici acest cuvânt nu este îndeplinit de către cei mai mulți oameni. Să dea jumătate? Și chiar cei care strigă că trebuie să se împartă bunurile pământului, ca să aibă toți lafel, o strigă pentru alții. Dacă trebuie să se împartă ale lor, nu acceptă.

Rămâne să vedem acum, dacă oamenii îndeplinesc ceea ce a îndeplinit fariseul. Din nefericire, creștinii de astăzi se dovedesc inferiori și fariseului în chestiunea milosteniei. Nu dau o zecime. Ce zic? Nu dau nici o sutime, nici o miime din veniturile lor. Vreți exemple? Într-un sat se făcea colectă pentru Crucea Roșie, care oferă multe poporului nostru. Ar fi trebuit ca în ziua colectei toți elinii (grecii – n.r.) să ofere o generoasă contribuție pentru Crucea Roșie. Așadar, într-un mare sat, cât credeți că a adunat colecta? O sumă foarte mică: o mie de drahme!… Dar când, în seara aceleiași zile, au venit în sat cântărețe din Tesalonic și au dansat și au cântat, – cât credeți? 80.000 de drahme ! Sume uriașe se oferă pentru lucruri inutile și vătămătoare. Zici că lumea are drept lozincă: ”Toate pentru diavolul, nimic pentru Hristos!”

***

Așadar, creștinii vremii noastre au rămas mult în urmă în ceea ce privește milostenia. Nu toate, nu jumătate, dar nici o zecime din veniturile lor nu dau la săraci. O, dacă ar fi dat o zecime din veniturile lor în fiecare an, așa cum făcea fariseul, ce sumă uriașă de bani s-ar fi adunat! Câți oameni săraci n-ar fi fost ajutați! Câți nefericiți n-ar fi fost ușurați! Câte așezăminte de binefacere nu s-ar fi făcut! Ne arătăm mai prejos de fariseul, care a fost osândit nu pentru că a făcut milostenie, ci pentru că a făcut-o de paradă.

Iubiții mei creștini! Acum când se deschide Triodul, să-l auzim pe Sf. Ioan Gură de Aur care ne recomandă continuu să facem milostenie. Să deschidem cele dinlăuntru ale noastre și să ne arătăm iubitori de oameni și milostivi. Să imităm eroic exemplele sfinților, care nu din prinosul lor, ci și din lipsa lor dădeau milostenie.

Din cartea ”Picături din apa cea vie”, Atena, 2001

CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT

– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

Detalii la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR | Român Ortodox (romanortodox.info)

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR

– ECUMENISMUL SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA CAUZĂ A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

IATĂ TEMEIUL CANONIC

AL ÎNTRERUPERII POMENIRII

EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :

. . . ! ! ! . . .

IATĂ DOVADA MARII LEPĂDĂRI DE HRISTOS,

DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA

”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”

A TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.

DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:

! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

Sfântul Teodor Studitul:

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.

Sfântul Atanasie cel Mare: