Să ne fie de folos !

Iată transcriptul predicii:

2019.03.03-predica-parintelui-spiridon-rosu-la-duminica-infricosatei-judecati

 

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

Iubiți credicioși, iată că am ajuns și în acest an în Duminica a 3-a a perioadei Triodului, înainte de intrarea în Postul Mare, când Biserica Ortodoxă ne aduce aminte de evenimentul final al acestei lumi, care este a 2-a venire pe Pământ a Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci El, în calitate de Împărat, va face Judecata Universală a tuturor neamurilor Pământului.

Cu multă înțelepciune au rânduit Sfinții Părinți această expunere gradată a cunoștințelor necesare mântuirii. Astfel, dacă Duminica trecută – a Fiului Risipitor – Mântuitorul ne arată cât de bun și de lesne iertător este Dumnezeu cu orice om care pune început pocăinței sale și se întoarce de la păcat, în Duminica aceasta Dumnezeu ne avertizează să luăm aminte la noi înșine, mereu, ca nu cumva să alunecăm în nepăsare, uitare și lenevie, ci să lucrăm cu frică și cu cutremur după poruncile dumnezeiești. Și astfel să ne învrednicim să dăm răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată de care toți vom avea parte.

Evenimentele descrise în Evanghelia acestei Duminici se referă la fapte viitoare care se vor petrece la sfârșitul acestei lumi. Ele au caracter profetic și tainic și  deaceea, pentru a avea o înțelegere cuprinzătoare, trebuie să avem în vedere scrierile cuprinse în cartea Apocalipsei, scrise de Sf. Ioan Evanghelistul, în epistolele Sfântului Apostol Pavel, precum și în profețiile referitoare la vremurile de pe urmă, pe care Sfinții Bisericii le-au primit de la Duhul Sfânt.

Pentru a înțelege timpurile acestea grele pe care le stăbatem, trebuie să respectăm sfatul Sfântului Apostol Pavel care zice: ”Duhul să nu-l stingeți, proorocirile să nu le disprețuiți ” (I Tesaloniceni, Cap.5).

Data sigură a celei de-a doua veniri a Domnului pe Pământ nimeni nu o știe, pentru că Dumnezeu nu a descoperit-o nimănui.

Desigur că El ca Dumnezeu o știe, însă a lăsat-o tăinuită – această zi a Judecății – pentru ca oamenii credincioși să afle mare folos din aceasta. Așa cum omul nu-și cunoaște ziua morții sale, pentru că dacă ar cunoaște-o, atunci ar amâna pocăința până înaintea sfârșitului său pământesc, dar în cealaltă vreme ar petrece în nepăsare și în lenevie, tot din acest motiv, dacă oamenii ar afla că Judecata Universală întârzie mii de ani, atunci ei s-ar îndepărta atât de mult de lucrarea mântuirii, și ar săvârși cele potrivnice, încât după o anumită vreme ar uita cu totul de Dumnezeu.

Sf. Ioan Gură de Aur explică faptul că Domnul nu a arătat ucenicilor ziua venirii Sale pentru Înfricoșata Judecată, ca să-I facă să privegheze. Mântuitorul spune: ”Aceasta să o cunoașteți: că dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să-I spargă casa. Deaceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni.” (Matei 24, 43-44). Creștinul trebuie să fie gata mereu de luptă și întotdeauna virtuos. Însă Dumnezeu nu ne-a lăsat pe noi cu totul neștiutori referitor la apropierea vremurilor apocaliptice, ci ne-a dezvăluit multe semne prevestitoare. Dacă analizăm serios cele ce se întâmplă acum, putem să ne dăm seama că deja trăim vremurile apocaliptice. Spunem acest lucru, chiar dacă este evitat cu grije din discursul ierarhilor actuali, iar unii păstori înșelați ne învinovățesc că prin ceea ce facem stârnim tulburarea și panica în rândul credincioșilor. Dar nu acesta este sensul cercetărilor semnelor vremurilor, ci trezirea conștiințelor și chemarea la săvârșirea faptelor de pocăință.

Primul semn prevestitor al apropierii sfârșitului este că se vor scula hristoși mincinoși și profeți mincinoși și vor face semne mari și minuni ca să-i amăgească de va fi cu putință și pe cei aleși. ”Acești profeți mincinoși care vor răspândi învățături pierzătoare, vor fi mai periculoși decât toți cei care au existat mai înainte” – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Că datorită faptului că vor face semne și minuni, vor căuta să-i înșele de va fi cu putință și pe cei aleși – adică pe ortodocși. Toate acele lucrări ale lor le vor face (ca de exemplu să se pogoare foc din cer, vor pluti prin văzduh, vor păși pe apă, vor ghici viitorul), dar acestea nu sunt minuni adevărate, ci înșelăciuni diavolești. Acești profeți mincinoși se vor bucura de multă reclamă în spațiul mediatic, și oamenii vor fi îndemnați să-i urmeze cu încredere.

Al 2-lea semn este că va veni lepădarea credinței.  Sf. Ap. Pavel scrie în Epistola a II-a către Tesaloniceni: ”Ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea credinței și nu se va arăta omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul.” Lepădarea dreptei credințe se poate face prin mai multe forme:

  • Prin ateism – adică negarea existenței lui Dumnezeu,
  • Prin erezie – adică credința greșită într-un dumnezeu fals, inexistent, și
  • Prin indiferentism – înțeles ca neangajare de a mărturisi credința în vremuri de prigoană – acest fel duce în final tot la lepădare.

Așa cum creștinii au intrat în arena istoriei prin suferințele persecuțiilor sângeroase săvârșite de păgânii politeiști, tot așa se va întâmpla și în vremea sfârșitului, când antihrist și slugile sale îi vor prigoni pe adevărații creștini.

Lepădarea credinței prin erezie o trăim și noi astăzi. Fapt pentru care am fost nevoiți să ne retragem în mici comunități ortodoxe îngrădite, neavând nici o legătură și comuniune cu biserica oficială. Noi nu suntem nici grupări de creștini dizidenți – cum ne numesc unii care nu înțeleg sensul lucrării noastre, dar nici grupări zelotiste, fanatice, după modelul grupărilor vechi calendariste, care afirmă greșit că Biserica oficială ar fi lipsită de har, înainte de judecata sinodală și ar avea taine invalide.

Suntem niște creștini ortodocși obijnuiți care și-au asumat crucea mărturisirii, și încearcă să urmeze cu fidelitate învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii.

Al 3-lea semn este că ”din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci”. Adică oamenii nu vor mai dori buna înțelegere, pacea, ci așa cum se spune în Evanghelie, oamenii se vor urî unii pe alții și se vor trăda unii pe alții. Astăzi domnește neîncrederea, bănuiala de rău, egoismul, judecarea, ținerea de minte a răului, și toate patimile care fac să dispară virtutea dragostei. De multe ori vedem că oamenii trăiesc în singurătate, reci și indiferenți față de ceilalți. Sf. Ap. Pavel în Epistola a II-a către Timotei oferă o descriere amănunțită a decăderii umane în vremurile cele din urmă când zice: ”Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroși, trufași, blasfemiatori, neascultători de părinți, nerecunoscători, pângăritori, fără inimă, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, dujmani ai binelui, trădători, obraznici, orbiți de trufie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, având înfățișarea bunei credințe, dar tăgăduindu-i puterea. Îndepărtează-te de aceștia !

Un alt semn al sfârșitului și al apropierii împărăției lui antihrist este răspândirea înfricoșătoare a patimii desfrânării și a păcatului avortului pe care îl generează. Astăzi  nu mai poți găsi aproape nici un loc pe pământ și nici o țară care să nu fie afectat de patimile grele ale pornografiei, prostituției, și toate formele de perversiuni sexuale.  Sub masca modernismului, a egalității și nondiscriminării, sunt legiferate și protejate legal cele mai grave și inacceptabile păcate trupești cum sunt:  homosexualitatea, pedofilia, zoofilia, teoria satanică a egalității de gen, prin care oamenii răsvrătiți încearcă să-și schimbe sexul după bunul plac, parteneriatul civil – care înseamnă căsătoria între două sau mai multe persoane de același sex, adopțiile de copii ale cuplurilor homosexuale, și alte grozăvii de acest fel.

La toate aceste rele se adaugă și faptul că preoții duhovnici nu aplică epitimiile corecte cerute de Sfintele Canoane, ci tratează superficial și cu o indulgență neîngăduită aceste grave păcate, și în felul acesta îi indepărtează pe oameni de pocăință și de lucrarea de despătimire.

Al 5-lea semn va fi acela că Evanghelia Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ”spre mântuire la toate neamurile” (Matei 24, 14).

Un alt semn, al 6-lea al vremurilor apocaliptice este reconstruirea la Ierusalim al celui de-al 3-lea templu iudaic unde, evreii înșelați îl vor instala pe regele lor, pe falsul mesia, adică pe antihrist. Se va întâmpla așa cum le-a prezis Mântuitorul evreilor: ”Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.” (Ioan Cap.5).

Și în sfârșit, ultimul semn, al 7-lea este: progresul tehnico-științific la care au ajuns țările dezvoltate și care a generat fenomenul globalizării în cele 3 niveluri de acțiune:

– globalizarea statală, dizolvarea frontierelor, libera circulație a persoanelor și supravegherea lor discretă, și amestecul populațiilor;

– globalizarea economico-financiară – adică existența unei entități oculte de putere, formată din aproximativ 80 de oameni superbogați  care dirijează întreaga economie mondială. Aceste persoane se întâlnesc într-un super puternic guvern ocult, feriți de ochii publicului, care dirijează funcționarea instituțiilor create tot de ei, cu scopurile lor – adică guverne, bănci, companii transnaționale, rețele de internet, telefonie mobilă și multe altele. Această oligarhie poate fi comparată cu Fiara apocaliptică pentru că ea crează infrastructura care va pregăti majoritatea societăților omenești să-l primească pe viitorul conducător unic, adică pe antihrist.

Și al 3-lea nivel al fenomenului satanic  descris, este globalizarea religioasă. Acesta presupune unificarea oamenilor în cadrul unei religii sincretiste universal – prin mișcarea ecumenismului.  Deaceea ierarhii încearcă să ne convingă astăzi că trebuie să acceptăm ecumenismul din necesitatea de a adapta Biserica la provocările societății actuale. Greșala lor fundamentală constă în faptul că Biserica nu aparține lumii acesteia, ci este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Deaceea nu trebuie să se adapteze pentru a fi în armonie cu lumea, ci trebuie să încerce să cheme și să ridice lumea la exigențele sfințeniei pe care ortodoxia o poartă în sine.  Sf. Atanasie cel Mare zice: ”Biserica nu trebuie să slujească vremurilor, ci lui Dumnezeu.”

Orice mișcare renovaționistă infiltrată în viața Bisericii Ortodoxe are ca efect secularizarea, și prin ea pierderea sfințeniei și a posibilității mântuirii. Sf. Ierarh Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanhai și San Francisco descria astfel societatea din vremurile de pe urmă: ”Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căuta cu asiduitate să-și motiveze căderea, iar răul – ca o moleșeală malignă va susține această stare generală. Oamenii vor avea obișnuința lepădării de dreptate, al dulceții compromisului și a păcatului.” Toate aceste lucruri grave profețite în secolul trecut, le vedem concret împlinite deja pas cu pas în viața Bisericii. Iată în ce fel se desfășoară acestea: Ierarhii așa-zis ortodocși trădează credința prin așa-numite cedări parțiale pe care le impun tacit conform principiului ascultării. Aceste schimbări grave sunt ascunse sub vălul așa-zisei  iconomii bisericești  sau a adaptării politicii bisericești la presiunile societății umane aflate în schimbare.

Iată noutățile pe care le-au adus în viața Bisericii deciziile ”Sinodului” din Creta:

  • Se înlocuiește sinodalitatea tradițională a Bisericii și egalitatea deciziilor episcopale ale episcopilor cu un sistem nou în care se acordă drepturi decizionale doar întâi-stătătorilor Bisericii locale. Iar mai presus decât toți, patriarhul fanariot al Constantinopolului – primește puteri absolute, după modelul Papei.
  • Se răstălmăcește în sens eretic articolul 9 din Simbolul de Credință (din Crez – n.r.) prin negarea credinței într-o singură Biserică – ”Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” – pentru că se spune că se acceptă și alte biserici-confesiuni eterodoxe.
  • Se maschează prin termeni ai limbajului politic corect adevărul că ereticii au apostaziat și au părăsit trupul Bisericii și că trebuie să acceptăm modelele și concepțiile neortodoxe ale ecumenismului, ”pentru a putea reface unitatea pierdută a Bisericii”.
  • Se anulează însuși conceptul biblic și patristic de erezie pentru că deranjează politica de globalizare. Se face acest lucru prin aceea că toate grupurile eretice sunt considerate versiuni diferite ale creștinismului, care fiecare au aceeași legitimitate ca și Biserica Ortodoxă.
  • Se acceptă validitatea cununiilor nelegiuite între două persoane – una ortodoxă și cealaltă eretică, sub paravanul așa-zisei ”iconomii”.
  • Se relativizează și se anulează obligativitatea postului sub masca aceleiași ”iconomii”, prin care oamenii sunt abătuți de la calea ascezei și a sfințeniei.
  • Sunt dezbătute excesiv probleme sociale și politice acreditând ideea falsă că acestea ar fi misiunea esențială a Bisericii – adică rezolvarea problemelor pământești , ca și când Biserica ar fi o instituție lumească, oarecare.

Să încercăm acum să arătăm din ce cauză se produc aceste schimbări viclene în domeniul  credinței și de ce credincioșii nu au o atitudine corectă față de ele:

Prima cauză este pentru că procesul de formare și promovare a clericilor în funcție de conducere bisericească este greșit și neortodox. Concret, arătăm că astăzi nimeni nu mai poate ajunge la conducerea unei eparhii, decât dacă a parcurs stagii de pregătire și a primit atestate de la instituțiile eretice ale Apusului. Acolo, viitorii ierarhi, viitorii preoți, profesori de teologie, sau stareți de mânăstiri, învață arta compromisului, tactica nemărturisirii ferme a adevărului, și tehnica de a înșela lumea prin a sluiji simultan la doi stăpâni.  Deaceea, Sf. Anatolie de la Optina, avertiza profetic că în vremurile acestea pe care le trăim, ”pe scaunele ierarhilor și în mânăstiri nu va mai fi nici un ierarh încercat în viața duhovnicească.” Mai zicea: ”Ereticii vor pune mâna pe conducerea Bisericii și-și vor numi slugile peste tot.”

Al doilea motiv pentru care sunt acceptate cu ușurință schimbările în credință este legat de aplicarea lipsită de discernământ a principiului ascultării: Astăzi, episcopul sancționează orice preot care nu face ascultare față de persoana și decizia lui, dar fără ca el însuși să arate ascultare față de Sfinții Părinți și Sfintele Canoane. Acești preoți care fac ascultare totală și necondiționată față de ierarhi – pe de o parte nu cunosc în profunzime învățătura de credință, iar pe de altă parte nu cunosc nici calitățile pe care ar trebui să le îndeplinească un păstor pentru a putea face ascultare de el. Iată ce învață Sf. Simeon Noul Teolog despre condițiile ascultării față de un păstor: ”Stăpânul ne învață să nu ne lăsăm amăgiți numai de cuvinte, și să nu credem pe orice om care spune despre sine că este duhovnicesc. Ci numai dacă cuvintele și faptele lui respectă fidel pe cele ale Domnului, ale Apostolilor și ale Sfinților Părinți. Iar dacă nu, chiar dacă ar învia morții, chiar dacă ar arăta nenumărate alte minuni, să ne întoarcem de la el și să-l urâm ca pe un demon.”

Și mai există un motiv pentru care preoții acceptă astăzi schimbările în credință: din frica de a nu suferi pedeapsa și prigoana în cazul în care s-ar opune pe față ereziei susținută de un episcop. Cei iubitori de bani, cei legați de bunurile pământești, niciodată nu vor avea puterea de a păși pe calea mărturisirii adevărului. Trebuie să știm că există o taină a fărădelegii care lucrează în lume așa cum scrie Sf. Ap. Pavel în Epistola a II-a către Tesaloniceni (Cap.2, versetul 7): Ea se referă la toate acele forțe care urmăresc eliminarea valorilor creștine din societate, prin slăbirea influenței Bisericii asupra vieții omenești. Slujitorii tainei fărădelegii au ca scop instaurarea unei puteri ostile creștinismului. Cea care împiedică lucrarea tainei fărădelegii este monarhia ortodoxă. Așa explică Sf. Ioan Gură de Aur – că ”puterea cinstitoare de Dumnezeu se opune lucrării tainei fărădelegii”. Când monarhia ortodoxă va fi distrusă, și acest lucru deja s-a întâmplat peste tot în lume, atunci nimeni nu va mai putea împiedica atingerea scopului final al tainei fărădelegii care este preluarea conducerii întregii lumi de către antihrist.

Cine este acest personaj cu nume misterios? Va fi un om având tată necunoscut și mamă evreică dar care se dă drept fecioară. El aparține seminției lui Dan despre care Patriarhul Iacov a profețit: ”Dan va fi șarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului ca să cadă călărețul.” (Facere Cap. 49) Această descriere arată că antihrist va fi înzestrat cu multă abilitate, viclenie și răutate.

Sf. Lavrentie de Cernigov descrie că ”de la vârsta de 12 ani satana va intra în acest copil și îl va pregăti să devină antihrist. La sfârșitul celui de-al  3-lea război mondial, pe fondul distrugerilor, a dezbinărilor și a disperării, oamenii care vor supraviețui vor veni cu inițiativa de a alege un singur conducător al întregii lumi, care să asigure pacea. În final aceștia îl vor alege pe antihrist în felul acesta. La început va apărea virtuos, blând, și chiar milostiv. Va face multe fapte bune pentru a-și asigura recunoașterea și autoritatea universală.  El va stabili capitala întregii lumi la Jerusalim și va încerca să imită persoana Domnului Iisus Hristos. În vremea lui antihrist, biserici vor exista și vor străluci în exterior într-o splendoare ce nu le-au avut niciodată, dar în aceste biserici creștinul ortodox nu va putea intra pentru că acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, ci va fi adunătură satanică” – zice Sf. Lavrentie.

”Foarte mulți arhierei și preoți vor pieri în vremea lui antihrist. Acesta va fi încoronat la Jerusalim într-un templu fastuos cu participarea preoților și a patriarhului” – după cum scrie Sf. Lavrentie. Aici se văd roadele finale ale ereziei ecumenismului. Atingând culmea puterii, antihrist va pretinde din partea oamenilor ceea ce nici un conducător nu obținuse vre-odată, anume va pretinde ca lumea să-l cinstească ca pe Dumnezeu. Pe oamenii lipsiți de discernământ duhovnicesc antihrist îi va însemna cu pecetea lui pe frunte sau pe mâna dreaptă. Această pecete va conține numele fiarei sau numărul numelui fiarei care este 666. ”Pecețile – zice Sf. Lavrentie de Cernigov – vor fi în așa fel încât se va vedea foarte clar care om a primit-o și care nu. Creștinii adevărați nu vor accepta pecetea lui antihrist și din acest motiv nu vor putea cumpăra nici vinde. Ei se vor refugia în zone pustii, însă Domnul le va purta de grijă. De ce îi va ajuta? – Pentru că și-au pus toată nădejdea numai în Dumnezeu și nu s-au încrezut în promisiunile deșarte ale oamenilor.”

Sf. Sințit Mc. Ipolit, Papă al Romei scrie că: ”pe creștinii care vor refuza pecetea și îi va prinde, atât de mult îi va chinui antihrist încât numai dacă ar auzi cineva acele pedepse s-ar cutremura și s-ar înfricoșa. Deaceea cei care vor răbda până la moarte acele chinuri vor fi mai mari și mai cinstiți decât toți mucenicii care au existat vre-odată.”

Tirania mondială a lui antihrist va dura 3 ani și jumătate – după cum citim în cartea Apocalipsei (13, 5): ”și a dat ei (fiarei – n.r.) stăpânire să lucreze timp de 42 de luni.” Absolut nici o putere omenească din acele timpuri nu va fi în stare să se ridice împotriva lui antihrist.  Salvarea o va aduce Domnul Însuși când va veni a doua oară pe Pământ întru slava Sa. Domnul nostru Iisus Hristos îl va învinge pe antihrist, apoi va avea loc înfricoșata Judecată și sfârșitul lumii.

Primul semn al începutului înfricoșatei Judecăți  va fi apariția Crucii pe cer – după cum zice Sf. Evanghelist Matei: ”Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate semințiile Pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă.” Crucea va fi atât de mare și de luminoasă, încât o vor vedea toți oamenii din toate locurile Pământului. Atunci vor plânge toți oamenii care s-au înșelat și s-au închinat lui antihrist, toți care în decursul vieții nu L-au iubit pe Dumnezeu și nu s-au pocăit de păcatele lor. Însă atunci va fi prea târziu, căci timp pentru pocăință nu va mai exista, și fiecare om va fi supus Judecății finale și va lua răsplata dreaptă pentru tot ce a făcut în viața sa.

Primul eveniment care va preceda înfricoșata Judecată va fi învierea morților, a tuturor oamenilor din toate semințiile Pământului, de la Adam până la ultimul om. ”Trâmbița de apoi va suna – zice Sf. Ap. Pavel – și morții vor învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca ființa aceasta stricăcioasă să se îmbrace în nestricăciune, și ființa aceasta muritoare să se îmbrace în nemurire” (I Corinteni, cap.15).

Fiecare suflet omenesc se va reuni întocmai cu același trup pe care l-a avut în timpul vieții pământești. Deci să se rușineze ereticii care susțin reîncarnarea și transmigrarea sufletelor.

Știm cu toții că sunt două veniri ale Domnului nostru Iisus Hristos pe Pământ. Prima venire a fost cu smerenie și umilință, așa încât toți oamenii să se apropie cu îndrăzneală de El, și să creadă ca să se mântuiască, iar a 2-a venire a Domnului Hristos va fi cu slavă multă și cu putere și cu strălucire Dumnezeiască, pentru că de data aceasta vine ca Împărat și Judecător suprem al viilor și al morților.

Sf. Prooroc Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi, descrie pe un Bătrân Judecător așezat pe un tron în fața căruia se revarsă un râu de foc. Cel de pe tron este Fiul lui Dumnezeu înconjurat de slava pe care a avut-o din veșnicie. Iar râul de foc curățitor este harul Duhului Sfânt – care va avea efect diferit asupra omului, în funcție de gradul curăției sale sufletești. Dacă omul a părăsit păcatele prin pocăință și este curat, atunci harul îl luminează și îl sfințește. Dacă omul nu s-a pocăit, a rămas cu păcate și cu deprinderile rele ale patimilor, atunci harul îl va arde și îl va chinui. Însă nu-l va distruge – așa cum focul mistuiește obiecte, materia slabă.

Sunt 3 caracteristici importante ale Înfricoșatei Judecăți:

  • Prima – este universală – la ea va participa oameni din toate timpurile și din toate locurile și din toate neamurile. Nici un om nu va putea să o evite sau să o amâne.
  • A 2-a caracteristică – este dreaptă – fiecare om își va lua răsplata cuvenită pentru absolut tot ce a făcut în viața pământească și pentru efectele pe care faptele și învățăturile sale le-au avut asupra celorlalți oameni în decursul istoriei.
  • A 3-a caracteristică – este DEFINITIVĂ – adică sentința va fi veșnică și ireversibilă – ori cu Sfinții în Împărăția lui Dumnezeu și fericirea veșnică, ori cu demonii și cu păcătoșii în focul gheenei și în osânda veșnică.

Textul Evangheliei acestei Duminici începe astfel: ”Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți Sfinții îngerii împreună cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale” (Matei, 25). De ce va fi însoțit dreptul Judecător de toți Sfinții Îngeri? – Pentru că toți Sfinții Îngeri au luat parte la bătălia și victoria finală împotriva lui antihrist și a slugilor lui, iar acum se bucură de biruința Stăpânului și sunt prezenți ca să se bucure de încununarea drepților și să se rușineze de regretul zadarnic al păcătoșilor.

Tronul pe care va ședea Dreptul Judecător  Iisus Hristos va fi pe un loc înalt încât să fie văzut de toți oamenii.  Dar păcătoșii nu-L vor putea vedea așa cum este, pentru că slava Dumnezeiască îi va orbi. Mai departe aflăm din Evanghelie:  ”Și se vor aduna în fața Lui toate neamurile și va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre”. Cum trebuie să înțelegem acestea?:  Nu va veni nimeni din exterior care să-i separe și să-i așeze pe oameni  – unii la dreapta și pe alții la stânga, ci însăși starea sufletească a fiecăruia îl va arunca în partea pe care o merită: în dreapta – de partea Sfnților, sau în stânga – de partea păcătoșilor.  Nu va fi atunci nevoie de avocați ai apărării, nici de procurori ai acuzării, pentru că nu va fi o judecată lumească, totul va fi scris în sufletele oamenilor, și va fi foarte clar și ușor de înțeles pentru toți cei prezenți acolo.

Profetul Daniel zice: ”Judecătorul S-a așezat și cărțile au fost deschise.” Aceste cărți de care scria profetul sunt conștiințele oamenilor care vor cuprinde ca într-o înregistrare întregul film al vieții fiecăruia.

Sf. Ap. Pavel zice: ”Oare nu știți că Sfinții vor judeca lumea?” (I Corinteni 6) Iată cum explică Sf. Simeon Noul Teolog această taină: ”În ziua Înfricoșatei Judecăți, orice om păcătos va vedea în fața lui în acea lumină negrăită, pe omul asemenea lui, și va fi judecat de el. Astfel, Patriarhul nevrednic va vedea pe Patriarhul cel Sfânt ce a șezut pe același tron cu mai mulți ani înainte de el. Mitropolitul păcătos va vedea pe Mitropolitul Sfânt, preotul rău și păcătos va vedea pe Preotul Sfânt, monahul leneș și trândav va vedea în fața lui pe monahul Sfânt, împăratul pe împărat, ostașul pe ostaș, femeia care și-a ucis copiii prin avorturi pe femeia care i-a născut și i-a crescut cu durere pe toți, și în felul acesta, fiecare om va putea să se compare pe sine însuși cu modelul de Sfânt la care ar fi putut să ajungă. Și ce poate fi mai înfricoșător decât atunci când tot omul va descoperi că el, care a avut același trup, aceleași simțuri, a avut aceeași demnitate, meșteșug și resurse în viața pământească, nu a vrut să îl imite pe Sfântul apropiat lui… Va rămâne fără cuvânt de apărare, neavând nimic ce să mai spună.” În concluzie, Sf. Simeon spune: ”Când toți păcătoșii aflați în chinuri vor vedea pe drepții din aceeași condiție cu a lor în Împărăția Cerurilor, atunci se vor rușina și se vor afla fără cuvânt de apărare – ca bogatul cel nemilostiv care-l vedea pe Lazăr în Sânul lui Avraam, dar el se perpelea în foc.”

Primii care vor fi judecați vor fi oamenii fericiți, grupați în partea dreaptă a Judecătorului. Aceștia sunt toate categoriile de oameni sfinți din Vechiul și Noul Testament. Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: ”Veniți binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” Toți Sfinții sunt socotiți de Dumnezeu înfiați prin har. Iar prin aceasta sunt cinstiți ca frați ai lui Hristos. Aici se dezvăluie taina că Împărăția Cerurilor a fost pregătită de Dumnezeu mai înainte de a fi creați oamenii și mai arată intenția și dorința lui Dumnezeu ca acolo să fie primiți toți oamenii însă numai cu condiția să împlinească liber poruncile lui Dumnezeu. Totodată, aici se dezvăluie și scopul înalt pentru care Dumnezeu l-a creat pe om. Anume că în schimbul unor puține străduințe de a împlini poruncile sfinte în scurta viață pământească, să fie răsplătit infinit mai mult cu bunătățile ce nu pot fi explimate prin cuvinte omenești. Despre ele vorbește Sf. Ap. Pavel: ”Pe cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.”

După ce Dreptul Judecător îi cheamă pe Sfinți să moștenească Împărăția Cerească, arată și modul cum au viețuit pe pământ, astfel ca prin har să se mântuiască: ”Că am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc, am însetat și Mi-ați dat să beau, stăin am fost și M-ați primit, gol și M-ați îmbrăcat, bolnav și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine.” Faptele de milostenie au două înțelesuri: unul material, văzut, adică a da bunuri, bani, alimente, haine, medicamente, adăpost și altele pentru cei aflați în suferință, și au și alt înțeles tainic, nevăzut, după cum arată Sf. Ierarh Nicolae Velimirovici. Însă vă rog să fiți foarte atenți – că aici Mântuitorul nu vorbește despre acte filantropice obijnuite, ce țin de firea omenească, căzută. Aceste acte filantropice pot să le săvârșească și păgânii și ereticii, și chiar ateii și liber-cugetătorii. Dar ei nu se vor mântui prin astfel de fapte bune ce nu sunt susținute de dreapta credință, oricât de multe fapte de acest fel ar lucra. Sfinții au ajuns în Împărăția Cerurilor pentru că prin fiecare faptă bună față de om, au văzut în acela chipul lui Dumnezeu ascuns în el.

Milostenia creștină este legată de porunca cea nouă: ”Așa cum v-am iubit Eu pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul.” (Ioan 13). Dacă milostenia este făcută cu alte scopuri decât cel al iubirii Dumnezeiești, atunci nu este primită de Dumnezeu, ci socotită păcat. Așa fac milostenie politicienii în campania electorală, sectanții oferă daruri pentru a-i atrage pe ortodocșii cei slabi în credință la erezie, așa dau daruri șefii subalternilor ca să le câștige bunăvoința. Toți acești oameni care fac fapte bune cu cop rău, vor auzi cuvântul înfricoșător la Judecată. Că zice Mântuitorul: ”Mulți îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, oare nu în numele Tău am profețit? Și nu în numele Tău multe minuni am făcut? Și atunci le voi mărturisi: Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea!”

În legătură cu milostenia duhovnicească, care este tainică, nevăzută pentru ochii trupești, să vedem ce importanță are ea în lucrarea de mântuire a unei anumite categorii de Sfinți. Astfel, mulți anahoreți, sihaștrii și pustnici, care erau socotiți în viziunea lumii oameni săraci, neînsemnați și chiar nebuni, aceștia, prin rugăciunile și nevoințele lor, au ajuns la Dumnezeu mari Sfinți, fără ca în viața lor pământească să fi făcut vre-o milostenie materială la vre-un sărac. Prin pocăință, lacrimi, post, priveghere și alte nevoințe, L-au adăpat, L-au hrănit, L-au adăpostit și slobozit ca dintr-o închisoare pe Hristos – care era prezent tainic în inima lor.

Unii teologi care au ajuns să interpreteze greșit rolul lucrării faptelor de milostenie în dobândirea mântuirii – așa de exemplu, ereticii papistași, au elaborat teoria scolastică, medievală, conform căreia Dumnezeu este perceput ca un comerciant care dă omului grația creată ca răsplată pentru faptele bune săvârșite. Ei spuneau: ”Cu cât omul lucrează mai mult binele, cu atât primește mai mult grație” – și așa au ajuns să considere că așa zișii sfinți catolici au făcut fapte bune mai mult decât aveau nevoie pentru mântuire și deaceea ar avea ”merite prisositoare”… Rătăcirea lor este ușor de combătut pentru că ea contrazice virtutea smereniei: ”Când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Slugi netrebnice suntem, că am făcut ceea ce eram datori să facem” – așa ne învață Mântuitorul în Evanghelia de la Luca – cap.17.   Sf. Ap. Pavel lămurește și el acest lucru zicând: ”În har sunteți mântuiți, prin credință, iar aceasta nu-i de la voi, e darul lui Dumnezeu. Nu din fapte, pentru ca nimeni să nu se laude.” (Efeseni, 2)

Ereticii protestanți au dezvoltat o teorie radical opusă față de cea papistașă, așa încât au anulat cu totul rolul faptelor bune în lucrarea de mântuire. Protestanții, în rătăcirea lor, afirmă că din cauza efectelor distructive ale păcatului originar asupra omunlui, acesta nu poate conlucra cu grația în viața aceasta pământească în vederea mântuirii, și deaceea – zic ei – omului îi rămâne doar nădejdea îndreptării în viața de după moarte. Ei zic că e suficientă credința prin care grația lucrează automat.

Datorită acestor concepții eretice, întreaga viață spirituală protestantă a devenit o morală seacă, iar dogmatica lor – un discurs raționalist plin de contradicții. Înșelăciunea lor esențială pornește de la faptul că nu țin seama de adevărul Sfintei Scripturi. Astfel, Sf. Ap. Pavel zice: ”Credința dacă nu are fapte, doar în ea înseși este moartă.”  (Iacov, cap. 2)

Sf. Marcu Ascetul spune în Filocalie: ”Orice lucru bun pe care-l săvârșim prin firea noastră ne face să ne reținem de la răul contrar. Dar nu ne poate adăuga nici un spor de sfințenie.”  De aici putem înțelege că Dumnezeu ne-a dat porunca milosteniei ca să ne eliberăm inima de patima egoismului, a zgârceniei și a iubirii de bani și de averi. Însă cu durere trebuie să spunem că astăzi, credința ortodoxă nu e atacată numai din exterior, de ereticii deja condamnați pe care Sfinții Părinți i-au judecat în Sinoade și i-au eliminat ca pe niște mădulare moarte din trupul Bisericii ortodoxe.

În vremurile acestea apocaliptice, ortodoxia este atacată și din interior, de frații mincinoși. Aceștia sunt ereticii ecumeniști care se numesc pe ei înșiși ortodocși, deși nu sunt, pentru că au altă credință decât credința Bisericii… Acești clerici și profesori ecumeniști care s-au instruit și format intelectual în faimoasele facultăți ale Apusului, au îndrăznit să interpreteze fals această pericopă evanghelică a Înfricoșatei Judecăți. Ei spun că doctrinele, adică învățăturile dogmatice nu vor avea nici un rol în modul de desfășurare a Înfricoșatei Judecăți. Acești înșelători spun că nu contează dacă ai avut credință ortodoxă sau dacă ai avut altă credință eterodoxă, ci doar dacă în viața pământească ai avut iubire. Să ne păzească Dumnezeu de această iubire vicleană, care este otravă pentru suflet!

Dar iată cât de clar lămurește această problemă Sf. Ap. Pavel – spune așa: ”Faptele trupului sunt cunoscute: desfrânare, necurăție, nerușinare, idolatrie, vrăjitorie, dușmănii, certuri, gelozii, întărâtări, gâlcevi, dezbinări, erezii.” Iar în final zice: ”Cei ce fac unele ca acestea, nu vor moșteni Împărăția Cerurilor.” (Galateni 15). Deci ereticii nu vor moșteni Împărăția Cerurilor. Dar oare ecumeniștii, nu iau aminte la cuvintele Mântuitorului care înainte de înălțarea Sa la cer, le-a poruncit ucenicilor să evanghelizeze toate neamurile învățându-le să păzească toate poruncile Lui? Din aceasta ar trebui să înțeleagă toți că nu numai cele considerate importante trebuie păzite, ci absolut toate învățăturile păstrate în comoara Dreptei Credințe. Nu există în Învățătura Bisericii dogme principale și dogme secundare pe care le-am putea trece cu vederea ca să facem pace și unitate cu cei ce nu vor să le accepte… Dar ecumeniștii, întrecând orice limită, au mers atât de departe cu rătăcirea lor, încât au afirmat în documentele Sinodului din Creta că ortodocșii trebuie să desfășoare dialoguri teologice bilaterale, nelimitate cu eterodocșii (adică cu ereticii).

În documentul numit ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, ecumeniștii au hotărât următoarele: În cazul imposibilității depășirii vre-unei diferențe teologice precise, dialogul teologic poate continua după ce a fost înregistrat dezacordul constatat în privința acelei probleme punctuale.

Acum să oferim un exemplu, astfel încât orice om să-și dea seama ce se ascunde în spatele acestei formulări viclene:  în problema ereziei filioque (purcederea Duhului Sfânt și de la Fiul): dacă la acele dialoguri, reprezentanții ortodocși demonstrează în mod clar și incontestabil că învățătura papistă despre filioque este o erezie antitrinitară, dar pe care ei nu vor să o părăsească, nu vor să renunțe la ea, urmează aici invenția eretică scornită de ecumeniști. Ei zic: ”Nu-i nimic, dialogul teologic poate continua.”

În totală contradicție cu concepția ecumeniștilor de astăzi, Sfinții Părinți ai Sinodului al 7-lea Ecumenic au decis odată pentru totdeauna, după ce Adevărul a fost stabilit, cei ce continuă să caute, aceia caută minciuna. Vedeți  că ereticii ecumeniști nu au nimic în comun cu gândirea Sfinților Părinți și deci nici cu credința Bisericii… Poporul simplu nu știe nimic din faptul că arhipăstorii care sunt puși de Dumnezeu să apere Adevărul credinței, tocmai ei sunt cei care-L trădează în mod viclean, după care îi păcălesc pe credincioși zicând: ”Sinodul din Creta nu a adus modificări dogmatice, canonice și liturgice”.

Sf. Efrem Sirul, supranumit și ”Harfa Duhului Sfânt”, ne învață așa: În ziua Înfricoșatei Judecăți se va cere de la fiecare de a păzit și dreapta mărturisire a credinței neîntinată de eresuri – precum a mărturisit-o când a zis: ”mă lepăd de Satana și de toate lucrurile lui”. Acestea și cele asemenea se vor cere de la tot creștinul – în ceasul înfricoșător al cercării. Deci vă rog să nu uitați niciodată acest lucru.”

Aceasta a fost dorința mea fierbinte – ca prin toate aceste insistențe ale mele să vă conving pe toți frații că trăim vremea de prigoană asupra credinței. Și cine în astfel de vremuri ar putea să aducă pretexte de dezvinovățire? – ”că nu e treaba noastră să ne amestecăm”, ”că n-a venit încă vremea”, sau ”că încă putem protesta la început, după care ne întoarcem la vechile rânduieli și la ascultare”…

Trebuie să alegem calea pe care vrem să o urmăm: Ori calea cea îngustă și dureroasă pe care au mers Sfinții, ori calea cea largă – a celor ce iubesc lumea trecătoare. Să alegem calea mărturisirii și a pocăinței, pentru că nu știm cât timp ne va mai acorda Dumnezeu…

Acum, să ne întoarcem la textul Evangheliei  Duminicii: Atunci Îi vor răspunde drepții zicând: ”Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit sau însetat și Ți-am dat să bei, sau când te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav, sau în temniță și am venit la Tine?” Prin aceste cuvinte, Sfinții își arată smerita cugetare, că deși au făcut fapte bune în viața pământească, ei le-au socotit mici, neînsemnate, și având lepădare de sine, le-au uitat, socotindu-se pe sine săraci și nevrednici.

În acest răspuns se poate vedea și uimirea Sfinților – că după o viață scurtă, pământească, în care au îndurat osteneli și dureri pentru virtuți, Dumnezeu – Dreptul Judecător, le dăruiește un bine infinit mai mare: le dă să moștenească Împărăția Dumnezeiască!

La întrebările Sfinților, Împăratul a răspuns astfel:Adevărat vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut. Deci orice faptă bună, materială sau spirituală, făcută pentru semeni, precum și orice nevoință și osteneală pe care am făcut-o atunci când suntem singuri pentru a împlini poruncile evanghelice, Domnul nostru Iisus Hristos o primește ca pentru El Însuși. Aceasta este explicația pentru care Sfinții vor fi primiți în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că aici pe Pământ și-au agonisit haina de nuntă formată din toate virtuțile. Această haină de nuntă, este Hristos cel tainic primit în suflet în Taina Sfântului Botez. ”Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat.” Cel ce nu va avea această haină de nuntă, întreagă și curată, nu va putea petrece cu Fiul lui Dumnezeu în Împărăția Cerurilor. Deci să nu înțeleagă cineva greșit că având numai virtutea milosteniei, prin ea se va mântui cu siguranță… ci pe lângă milostenie va trebui să aibă și toate celelalte virtuți și roade ale duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea, curăția – cum învață Sf. Ap. Pavel în Epistola către Galateni, cap. 5. Dacă nu va avea toate virtuțile, va suferi ca omul care a intrat la nunta Fiului de Împărat, neavând haină de nuntă… Acela a fost pedepsit și aruncat în întunericul cel mai din afară…

Urmează în textul Evangheliei Duminicii, descrierea Judecății păcătoșilor care nu au vrut să se pocăiască. Aici Dumnezeu rostește cele mai înfricoșătoare cuvinte care s-au auzit vre-odată: Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Aici se arată că pedeapsa focului veșnic a fost pregătită numai diavolilor și îngerilor lui, deci nici un om n-ar fi trebuit să ajungă în acele chinuri, pentru că omul nu este predestinat spre rău, ci este chemat la bucuria comuniunii veșnice cu Dumnezeu.

Deci Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască, însă din nefericire, mulți au ales să-și folosească rău libertatea cu care au fost înzestrați. Prin tot ceea ce fac în viața pământească, oamenii își pregătesc singuri dreaptă răsplată în veșnicie.   Dreptul Judecător le va spune păcătoșilor: ”că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.”

Păcătoșii, în viața lor pământească, n-au practicat nici faptele milei trupești, nici ale milei duhovnicești. Lipsa faptelor milei trupești este lesne de înțeles, deaceea vom explica despre partea tainică: lipsa milei duhovnicești. Iată cât de clar explică aceasta Sfântul Simeon Noul Teolog: ”În ziua Judecății, Dumnezeu va zice: Din gura ta te voi judeca pe tine, robule rău. Pentru că venind Eu precum zici, și locuind întru tine, Eu Cel neapropiat pentru cetele cele de sus, cunoscând tu acest lucru, m-ai lăsat să zac acoperit de întunericul răutăților tale. Și răbdând Eu atâția ani, și așteptând pocăința ta, și lucrarea poruncilor mele, n-ai voit până la sfârșit să mă cauți câtuși de puțin pe Mine, nici n-ai avut milă de Mine care mă sufocam și care eram strâmtorat în tine, nici nu M-ai lăsat să te găsesc pe tine – drahma cea pierdută. Prin aceea că nu M-ai lăsat să mă aprind, nici să te văd și să fiu văzut de tine. Ci M-ai ținut învăluit pururea sub patimile rele aflate în tine. Du-te așadar de la Mine, lucrătorule al fărădelegii, în focul cel gătit diavolului și îngerilor lui. Pentru că am flămânzit după întoarcerea și pocăința ta,  și nu Mi-ai dat de mâncare, am însetat după mântuirea ta, și nu Mi-ai dat să beau, am fost gol de faptele cele virtuoase și nu M-ai îmbrăcat în ele, am fost în închisoarea foarte strâmtă, murdară și întunecoasă a inimii tale, și n-ai vrut să Mă cercetezi și să Mă scoți la lumină… Ai știut că zăceam în neputința ușurătății și nelucrării tale, și nu Mi-ai slujit prin lucrurile și faptele tale cele bune. Du-te deci de la Mine!”

Încremenește mintea și îngheață inima omului la auzul acestor cuvinte. Atunci nimeni nu va mai putea face nimic, nici evita, nici amâna, ci oamenii răi se vor separa definitiv și ireversibil de cei buni. După cum zice Mântuitorul: Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.” Sf. Vasile cel Mare spune că dacă ar exista un sfârșit al chinurilor veșnice, ar avea ca urmare și ar exista un sfârșit al vieții veșnice. Dar de vreme ce nu se poate închipui un sfârșit al vieții veșnice, cum s-ar putea închipui un sfârșit al chinurilor veșnice?

Erezia apocatastazei – conform căreia după o vreme chinurile din iad vor înceta, și toți păcătoșii înrăiți – ateii, ereticii, apostații și chiar diavolii vor fi iertați. Această blasfemie pe care o reiau și o susțin și Papa și toți masonii în ultima vreme, a fost condamnată cu anathema la Sinodul al V-lea Ecumenic.

Am ajuns la finalul acestui cuvânt și regret că n-am reușit să vă transmit ceea ce ar fi trebuit. În loc să vă țin o predică mișcătoare, care să vă impresioneze până la lacrimi, v-am oboist cu acest studiu exegetic, cu accente polemice despre o temă atât de dificilă cum este soteriologia ortodoxă (teologia mântuirii – n.r.).

Dacă ne gândim că pentru orice vorbă deșartă pe care o vor rosti oamenii vor da socoteală în ziua Judecății, de aici ne dăm seama cu ce frică și cutremur, și cu ce spirit de jertfă ar trebui să petrecem zilele, vremelniciei noastre.

Așadar, să nu iubim lumea și cu grijile, ademenirile și distracțiile și înșelăciunile ei. Ci să ne luăm pavăza puternică a cugetării la moarte. Vedeți, dacă în viața aceasta pământească, putem face rele și apoi să ne ascundem, putem înșela pe alții și chiar pe noi înșine, putem să promitem binele și să-l tot amânăm pe altă data, va veni negreșit și ziua Judecății, când toate se vor descoperi și va trebui să primim răsplătire pentru tot ce am  clădit sau am distrus pe Pământ.

Ce ne rămâne de făcut? – Să punem măcar de acum început pocăinței noastre, rugându-ne din inimă, împreună cu toți Sfinții: ”Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace, și răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos să cerem!”

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !