„Domnul Dumnezeu poate grăbi sau mai poate amâna sfârşitul, după a Lui socotinţă; răutatea şi desfrânarea, eresul şi delăsarea s-au înmulţit atât de mult în lume, că nu ştiu cât va mai îngădui Domnul lumea aceasta…
Copile drag, Piotr, să ştii că grozăvia cea mare va fi un război între toate marile puteri ale lumii, şi va fi atâta foc şi prăpăd peste toată omenirea, că mulţi vor vrea să se fi aflat în pământ, în morminte. Mulţi vor pieri…
Piotr, inima mea dulce, rostul duhovnicilor nu este să-i înfricoşeze şi să-i înspăimânte pe fiii lor duhovniceşti. Dar a ascunde adevărul, şi anume că mult nu mai e, ar fi o trădare a Adevărului Hristos.
Pregătiţi-vă, dragii Bunelului, pregătiţi-vă…
Cum să vă pregătiţi?
Rugaţi-vă cu sârguinţă; Piotr, hrana şi băutura noastră este pravila de fiecare zi şi sfânta spovedanie. Feriţi-vă ochii şi cugetele de desfrânare, căci pentru desfrânare va îngădui Domnul acest prăpăd prin foc.
………….
Acum, da, se deschid multe mănăstiri. Se scriu multe cărţi. Se ţin multe conferinţe de pace între religii. Se înfrumuseţează bisericile cu felurite podoabe, cu aur şi argint… Dar Dumnezeu nu caută la acestea… Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii; la lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea de dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică… Mi-au povestit multe aceşti părinţi români ai mei, de când îi ştiu eu pe îngeraşii aceştia… Sunt mii şi mii de monahi, dar abia dacă găseşti vreun povăţuitor cu frica lui Dumnezeu. Eu plâng adesea pentru aceasta, copile. Sunt mulţi stareţi care se îngrijesc de gospodărie, de chiverniseală, iar de lucrarea lăuntrică aproape că nu se grijeşte nimeni.
Dragii Bunelului, voi să faceţi aşa: petreceţi fiecare zi în frica lui Dumnezeu, cu plinirea pravilei şi cu gândul că acea zi poate fi cea din urmă. Petrecând aşa, nu veţi greşi. Chiar dacă nu veţi putea ţine gândul acesta al morţii în fiece zi, măcar o clipă, o secundă pe zi să vă gândiţi la moarte, şi tot va fi bine.
Dar mai cu seamă, dragii Bunelului, să ţineţi această mare comoară ce a sădit-o Dumnezeu în inimile voastre – dragostea duhovnicească.”
_______________
Sursa – (Scrisori ale Părintelui Selafiil din Siberia – ucenicul Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeii)
.

“Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii; la lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea de dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică“.

Această scrisoare face parte din minunata corespondenţă trimisă de un Staret rus contemporan mai putin cunoscut, Părintele Selafiil din Siberia ucenicul Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeii (a nu se confunda cu Batranul Selafiil de la Noul Neamt, duhovnicul parintelui Savatie Bastovoi) către un tânăr român, pe care l-a călăuzit prin scrisorile, prin dragostea şi rugăciunile sale până la trecerea sa către Domnul în ianuarie 2007, la vârsta de 97 de ani. Lucrul minunat este acela că tânărul, deşi nu a vizitat niciodată Rusia, a primit de la Dumnezeu darul de a cunoaşte şi a fi călăuzit, de către unul dintre marii părinţi duhovniceşti ai zilelor noastre. 

Epistola unui sfânt contemporan către românii care îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate şi curăţie a inimii

“Domnul să vă binecuvânteze şi să vă acopere cu mâna Sa cea tare!

Piotr, Piotr, Bunelului îi este tare dor de tine. Piotr, nu ştiu dacă ne vom vedea în această scurtă viaţă pământească, în această pribegie a noastră către Cer. Dar fiece scrisorică ce mi-o citeşte batiuşka V. de la tine şi de la voi mă face pe mine, un moşneag noduros şi ros de molii, să iau pulsul inimii mele dulci. (…)

Piotr, Piotr, am aflat şi noi – mai bine zis, îngeraşii aceştia ai mei – prin anunţurile care se fac la acest calculator, despre ceea ce se întâmplă acum în lumea largă. Eu nu ştiu cum lucrează acest aparat, dar V. mi-a spus că se afişează cumva ştirile cele mai importante ce se petrec în lume.Oh, inima mea dulce, vezi cât s-a înmulţit răutatea în lume? Acolo, în Palestina, este acum mare vărsare de sânge şi lucrurile nu cred să meargă spre bine. Poate te vei mira, Piotr, dragul Bunelului, că pe mine, un moşneag, mă preocupă lucrurile acestea; dar voiesc să vi le zic pentru că acum sunt vremurile de sfârşit, copile, sunt vremurile de sfârşit! Pacea în lume va fi, curând, un lucru rar.

Oh, dragul Bunelului, eu mă voi duce din această lume deşartă în curând, dar voi, voi veţi prinde mari grozavii şi mari răutăţi. Când vor fi anume toate acestea?, îl veţi întreba pe Bunelul. Ei, Domnul Dumnezeu poate grăbi sau mai poate amâna sfârşitul, după a Lui socotinţă; răutatea şi desfrânarea, eresul şi delăsarea s-au înmulţit atât de mult în lume, că nu ştiu cât va mai îngădui Domnul lumea aceasta…

Copile drag, Piotr, să ştii că grozăvia cea mare va fi un război între toate marile puteri ale lumii, şi va fi atâta foc şi prăpăd peste toată omenirea, că mulţi vor vrea să se fi aflat în pământ, în morminte. Mulţi vor pieri…

Piotr, inima mea dulce, rostul duhovnicilor nu este să-i înfricoşeze şi să-i înspăimânte pe fiii lor duhovniceşti. Dar a ascunde adevărul, şi anume că mult nu mai e, ar fi o trădare a Adevărului Hristos.

Pregătiţi-vă, dragii Bunelului, pregătiţi-vă…

Cum să vă pregătiţi?

Rugaţi-vă cu sârguinţă; Piotr, hrana şi băutura noastră este pravila de fiecare zi şi sfânta spovedanie. Feriţi-vă ochii şi cugetele de desfrânare, căci pentru desfrânare va îngădui Domnul acest prăpăd prin foc.

Piotr, Piotr, cele ce ţi se par grele, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt uşoare şi dulci. Tu ştii lucrul acesta. Chiar în mijlocul lumii, harul lui Dumnezeu este cheiţa care deschide inimile noastre şi lasă să intre Viaţa veşnică. În mijlocul cetăţii, Dumnezeu ascunde mulţi plăcuţi ai Lui. Aşa a fost întotdeauna.

Numai să strigaţi, dragii Bunelului, să strigaţi la Dumnezeu şi la Preacurata Maica Sa când veţi avea vreo greutate pe suflet sau veţi da de vreo ispită!

Acum, da, se deschid multe mănăstiri. Se scriu multe cărţi. Se ţin multe conferinţe de pace între religii. Se înfrumuseţează bisericile cu felurite podoabe, cu aur şi argint… Dar Dumnezeu nu caută la acestea… Dumnezeu caută la lucrarea tainică a inimii; la lucrarea cea dinlăuntru, nu la cea dinafară. Când se exagerează cu lucrarea de dinafară, cum se întâmplă acum, e semn că s-a părăsit lucrarea lăuntrică... Mi-au povestit multe aceşti părinţi români ai mei, de când îi ştiu eu pe îngeraşii aceştia… Sunt mii şi mii de monahi, dar abia dacă găseşti vreun povăţuitor cu frica lui Dumnezeu. Eu plâng adesea pentru aceasta, copile. Sunt mulţi stareţi care se îngrijesc de gospodărie, de chiverniseală, iar de lucrarea lăuntrică aproape că nu se grijeşte nimeni.

Dragii Bunelului, voi să faceţi aşa: petreceţi fiecare zi în frica lui Dumnezeu, cu plinirea pravilei şi cu gândul că acea zi poate fi cea din urmă. Petrecând aşa, nu veţi greşi. Chiar dacă nu veţi putea ţine gândul acesta al morţii în fiece zi, măcar o clipă, o secundă pe zi să vă gândiţi la moarte, şi tot va fi bine.

Dar mai cu seamă, dragii Bunelului, să ţineţi această mare comoară ce a sădit-o Dumnezeu în inimile voastre – dragostea duhovnicească.

Părinte Filaret, ţineţi aproape de Piotr. Piotr, cocorul meu alb, ţine aproape de batiuşka Filaret.

Acum, veniţi fiind din Athos, unde aţi întâmpinat multe ispite, aşa cum aţi scris mai demult Bunelului, trebuie să vă bucuraţi. Credeţi că Domnul a poruncit dragostea, fiind noi fără de greşeală? Sau poruncit-a Domnul dragostea îngerilor din cer? Nu, nicicum, căci aceştia sunt duhuri, sunt făpturi netrupeşti care Îl iubesc pe Domnul, Îl slavoslovesc şi ascultă pururea poruncile Lui.

Nu, Domnul ne-a poruncit nouă, celor de pe pământ, dragostea – nouă, celor ce suntem ţinuţi de multe neputinţe, celor ce ne oblojim rănile cu harul Său, celor ce ne sângerăm uneori unii pe alţii din neştiinţă duhovnicească şi din pricina boalelor de care suferim.

Domnul nu a spus: „Vindecaţi-vă mai întâi, şi apoi faceţi faptele dragostei ce vă zic”. Nu, Domnul a poruncit să ne iubim unii pe alţii, aşa cum suntem – şi, pe măsura ostenelii noastre, ranele se închid, sângele se opreşte, durerea încetează.
Dragostea noastră unul către altul aduce roua smereniei. Iar, smerindu-ne, ajungem să iubim mai adevărat. Numai smerindu-ne…

Dragostea este poarta către cer. Prin această poartă nu intră cei mari ai acestei lumi, cei voinici, cei perfecţi. Nu, această poartă este făcută pentru cei ologi, pentru cei gârbovi, pentru cei orbi, pentru cei slăbănogi, pentru cei paralitici… Dragul Bunelului, drag… Aceştia intră pe poarta dragostei şi ajung în curţile Domnului, unde încep să se vindece. Ei nu intră pe poarta dragostei deja vindecaţi, tămăduiţi, ci se vindeca prin dragoste. Hristos Domnul, Dragostea, îi iubeşte aşa cum sunt şi îi vindecă.

Sfântul şi feciorelnicul Ioan de-Dumnezeu-Cuvântătorul, la sfârşitul vieţii sale îmbelşugate de har, doar atât le spunea celor ce însetau de cuvântul mântuirii: „Iubiţi-vă unii pe alţii…“. Şi o rostea într-una. Altă cale nu este…

Dragii Bunelului, Domnul să vă dăruiască a gusta din bucatele Raiului şi, mai cu seamă, din dulcea smerenie. Voi veţi avea multă bucurie unul de la altul şi, împreună, de la Dumnezeu… Ţineţi această dragoste unul pentru altul, dragii Bunelului, ţineţi acest dar de la Domnul. Aşa creşteţi, aşa vă vindecaţi, aşa vă mântuiţi… Dragoste fără smerenie nu se poate. O, şi pentru a sădi smerenia în inima mea învârtoşată, eu, moşneagul Selafiil, am râcâit mult, am zgâriat zgura de pe inima mea; mult sânge a curs într-această cercare a mea, şi încă n-am izbutit să ating smerenia.

Nu cumva să vă închipuiţi că îndemnul „Iubiţi-vă unii pe alţii” e uşor. Nu! Lumea nu înţelege aceasta, şi de aceea nu poate iubi. Dar voi, copiii mei, aţi înţeles acum că fără sângerare nu se poate! Iese puroiul, se sparge buba, şi încă mai rămâne de stors… Apoi, când vine harul, totul se face ca nou.

Vă roagă un moşneag, păziţi dragostea. Smeriţi-vă. Fiţi o inimă, un cuget.
Vremurile rele sunt…

Bunelul vă recomandă cărţile Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov „Asketiceskii opiti” („Experienţe ascetice” n.tr.). Părinţii români mi-au spus că s-au tradus două volume şi în româneşte, deşi lucrarea e mai mare şi mai cuprinzătoare. Acolo se află un fascicul mai mărişor ce se cheamă „Fărâmiturile ospăţului”. E o lucrare foarte potrivită a o citi în vremurile de acum, mai cu seamă concluziile care le înfăţişează Sfântul Ignatie la sfârşitul acestui fascicul. Eu nu ştiu, dragii Bunelului, de veţi găsi cele ce vi le-am spus, deşi îmi amintesc că într-o scrisorică mai veche aţi spus că aveţi scrierile Sfântului Ignatie, pe care le-aţi şi luat în Athos. Bunelul are o ediţie mai veche, care are 100 de ani, fiind din 1906, de pe vremea slăvitului ţar mucenic Nicolae.

Piotr, Piotr, cocorul meu alb, privesc la zborul tău şi mă bucur.

Din când în când, mai treci şi prin faţa moşneguţului ros de molii din Siberia; eu mă voi uita pe fereastră şi voi vedea cerul senin, şi un cocor alb, vestitor al bucuriei.

Te iubesc,
†Selafiil”

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din Catedrala “Epifania” din Tomsk, Siberia

***

162685the-myriads-of-horsemen-number-26-from-the-apocalypse-of-angers-1373-87-posters.jpg

___________

Sursa – (MARE ATENȚIE !!! – ACEST SIT ESTE ECUMENIST !!!)Epistola unui sfânt contemporan – pregatiți-vă dragii bunelului, pregatiți-vă

.

“Vremurile s-au apropiat de sfarsit. Nu vreau sa te sperii, iubitul meu copil, poate Domnul va mai ingadui putin timp pentru pocainta noastra. Noi nu stim anume cat, dar mai este putin timp, putin timp. (…)  Multe rautati. Dar mai cu seama conditiile cele politice si economice care sunt gata a primi venirea Antihristului. Parintele are multa carte, eu sunt mai simplu si nu prea inteleg toti termenii astia ce mi-i scrie, doar ca simt ca noi toti ne indreptam spre sfarsitul vremii ce o putem numi fara sa gresim, eshatologica. Numai cineva orb la minte poate crede ca totul este o fericire si ca Biserica sau monahismul vor intra intr-o epoca aurita.

Cel mai greu va fi pentru oamenii cu familii si cu copii, caci legandu-se ei de acestia si de banutul pentru care trudesc, cu greu se vor putea desprinde de toate. Dar si pentru ei Domnul va randui ceva.

tol_ioan_0.jpg

17 August  2005:

“DOMNUL DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE, FRATE PIOTR!

Iata, eu, batranul si neputinciosul Selafiil, doresc a-ti spune cateva cuvinte, traduse, la rugamintea mea in romaneste de iubitul meu fiu duhovnicesc, V. ( nota trad.: asa le spune Parintele la toti ucenicii lui).

Fiul meu drag, de cand ai inceput sa le scrii acestor Parinti romani, precum si parintelui A., la fiece scrisoare pe care ma anuntau ei ca au primit-o de la voi, ma bucur si eu ca de la asa o departare se scurg vorbe blagoslovite, incurajari si impreuna nadajduiri…

Pana acum, asa cum ma vezi, batran, nu am alungat de la mine lenevia ca sa intocmesc si eu o scrisoare catre sufletul tau, floare de primavara sadita in chip duhovnicesc in gradinita iubirii de frati. (…)

Fiul meu drag, eu impreuna cu Parintii de aici, nu vom inceta a te pomeni ca Maica Domnului sa te pazeasca, sa te hraneasca duhovniceste cu bucuria harului si sa te faca fiu al ei. Multe am vazut in viata mea dar nimic bun nu s-a lipit de mine. L-am cunoscut in tineretele mele pe Cuviosul Serafim de Virita, un mare Batran inzestrat cu multe daruri. Mult m-am folosit de el. Si de altii si altii, care au stralucit in vremuri grele pe cerul cel duhovnicesc al maicii nostre Rusia, si nu au lasat credinta sa se stinga din sufletul norodului. Acum am ajuns si eu batran si bolnav si sufar de vreun an de zile de o boala nevindecabila la intestinul gros, ce apare la multi batrani. Doctorii au spus ca e mai bine sa nu se opereze, ca se va opri, dar ca nadejdea de viata cu ea nu poate depasi trei ani. Iata, ma apropii de clipa plecarii!

In aceste momente, cand, prin harul Domnului, inca ma simt bine, doresc a-ti trimite DRAGOSTEA mea si bucuria mea ca ai apucat-o pe calea iubirii de sfintenie si pe calea iubirii de feciorie. Nu stii ce inima de prunc capata cel ce merge pana la capat pe aceasta cale. Nu stii ce cuminte, ce nevinovat se face, ca un prunc abia nascut. Nu e o cale usoara, e plina cu multe ispite, dar daca inima ta ARDE cu focul pe care Domnul Hristos a zis ca ar vrea sa fie aprins, ti se va parea USOR.

Candva l-am cunoscut si pe Sf. Luca, vladica – doctor. Un om mare in fata lui Dumnezeu, cu inima milosarda, cu multa dragoste si care, in nevrednicia mea, mi-a incredintat cateva din gandurile sale. Am si acum o cruciulita pe care o purta in exil si o punea seara, inainte de somn sub cap, si pe care mi-a dat-o. Eram ca tine atunci, tanar si sanatos, inima mea dulce.

Fiul meu, eu nu mai am mult de petrecut in aceasta lume desarta si trecatoare ca un vis. De aceea iti spun: osteneste-te, osteneste-te cu lupta cea buna si nu te lasa furat de placerile cu care, de obicei, se indulcesc cei ce au o mentalitate mireneasca.

Chiar daca acum traiesti intre oameni, treci printr-insii, ca odinioara Mantuitorul cand S-a strecurat prin mijlocul multimii ce voia sa-l bata cu pietre. Nici ironiile, nici aluziile rautacioase, nici tristetea, nici mestesugirile vrajmasului nu vor putea pe tine sa te desparta de iubirea lui Dumnezeu.

Tu esti frate de aproape cu Parintele Filaret. Asa eram si eu cu un Parinte rus, Timotei, care s-a mutat la Domnul acum patru ani. De atunci astept si eu sa ne intalnim, acolo, in Imparatia cea plina de lumina. L-am rugat ca daca are oaresicare indrazneala la Domnul, sa-mi gateasca si mie loc. Fiul meu, fugi de tovarasia cu cei cu apucaturi lumesti si fii cu paza in relatiile tale cu ceilalti, ca sa nu se raneasca inima ta. Cand ai vreo tristete, alearga la Parintele duhovnic, pe care socoteste-l izvorul racoririi tale, al stingerii setei si oricarei rautati.

Si as indrazni si eu sa-ti spun, fii sigur ca nu te uit pe tine, fiul meu. Poti sa mai scrii si mie, nu numai acestor Parinti romani, si eu prin ei, iti voi raspunde. De bratele mele slabite de batranete si de boala, am sa leg si o rugaciune pentru mantuirea si sfintirea sufletului tau. Totodata si tu alege, ca o albina, din ce te inconjoara, numai ceea ce te foloseste duhovniceste: o carte patristica, o cantare bisericeasca, o rugaciune. Mai ales acea indulcire a noastra cu “Doamne Iisuse”; albina nu alege murdaria si gunoiul, ci fuge, le ocoleste cu grija.

Sa stii ca eu pun mica mea dragoste, pentru ca sa se intareasca piciorul tau pe Scara. Acum esti tanar si mai cu seama ispitele vin din partea fetelor oamenilor. Domnul Dumnezeu sa-ti daruiasca sfiala si gingasie, asa cum era Preacurata Maica Sa, neprihanita si curata de orisice gand rau.

Sa nu-ti fie teama.

In nici o clipa.

Nadajduieste, bucura-te, lupta-te lupta cea buna si Domnul te va incununa cu ceea ce nu va vedea lumea, dar te vei simti si din ochii tai vor curge rauri de lacrimi, din iubirea cea mare pentru Cel Ce este Iubire, inima mea dulce.

Puteti insa a trimite Parintilor vreo poza cu voi.

Sa fii cu inima alaturi de Parintele Filaret si sa nu va desparta nimic. Fiti o inima.

HRISTOS A INVIAT!

P. Selafiil“.

31_363.jpg

***

23 octombrie 2005:

“Scrisoare a Parintelui Selafiil,

adusa pre limba romaneasca de V. ierom.,

pentru fratele iubit, Piotr.

Harul dumnezeiesc sa te straluceasca si sa te curateasca, inima mea dulce, Piotr! Un copac scorburos si cioturos nutreste dorinta plina de dragoste de a vorbi unui copacel tanar, care, asa cum el insusi graia candva, are numai cinci anisori [de viata duhovniceasca, n.n.]. Copacul cel batran priveste, cu ochii nevazuti si nedibuiti inca de padurarii ce trec prin desisuri din vreme in vreme, catre copacelul cel tanar si fosneste din frunze cu dragoste catre acesta, dorind a-l imbratisa, a-l ocroti de vantoasele ce se indreapta tot mai des spre padurea cea linistita. Copacul cel cioturos este foarte batran iar lemnul lui este numai bun de foc. Frunzele copacului batran sunt uscate. Insa ceea ce-l mai tine in picioare pe batranul copac este dorinta lui de a vedea putin ca acel copacel tanar a devenit deja copac vanjos pe care nici vanturile, nici ingheturile, nici arsita nu-l doboara.

Copilul meu drag, Piotr. Cat am fost bolnav, m-am gandit mult la tine si la voi doi. M-am rugat toata vremea, intru ale mele neputinte, si ma rog inca, pentru ca Datatorul de Viata sa va dea seva cea plina de viata duhovniceasca in vinele sufletului vostru.

Eu nu pot sa stiu exact cate furtuni vor mai veni in viitorul apropiat si cat va mai ingadui Domnul sa stea in picioare padurea, cat vor mai zabovi taietorii… Iata, securea este la radacina copacului…

Vremurile s-au apropiat de sfarsit. Nu vreau sa te sperii, iubitul meu copil, poate Domnul va mai ingadui putin timp pentru pocainta noastra. Noi nu stim anume cat, dar mai este putin timp, putin timp.

Parintele duhovnic de la Lavra Sf.Treime (Troitsa Sergheevska Lavra, din Moscova, unde este un duhovnic renumit in intreaga Rusie, ce are deja peste 90 de ani, nota trad.) imi scrie ca si el este ingrozit de rautatea ce s-a intins ca o plaga peste intreaga lume. Multe rautati. Dar mai cu seama conditiile cele politice si economice care sunt gata a primi venirea Antihristului.

Parintele are multa carte, eu sunt mai simplu si nu prea inteleg toti termenii astia ce mi-i scrie, doar ca simt ca noi toti ne indreptam spre sfarsitul vremii ce o putem numi fara sa gresim, eshatologica.

Numai cineva orb la minte poate crede ca totul este o fericire si ca Biserica sau monahismul vor intra intr-o epoca aurita.

Cel mai greu va fi pentru oamenii cu familii si cu copii, caci legandu-se ei de acestia si de banutul pentru care trudesc, cu greu se vor putea desprinde de toate. Dar si pentru ei Domnul va randui ceva.

Piotr, Piotr, tu esti o mladita tanara si atat de fragila… Cred lui Dumnezeu ca El Se va ingriji de tine ca sa nu te rupi sub vanturile ce vor veni.

Cum ne vom mantui noi?, adesea ma intrebau multi si in Rusia despre aceasta. Iar eu le raspundeam asa:

Care dintre voi are copii si familie sa-i creasca in frica lui Dumnezeu si sa tina poruncile. Domnul nu le va insela asteptarile.

Celor ca tine, asa, inima mea dulce, care simteau mai adanc dulceata harului, le recomandam cu tarie cuvantul Sfintei Scripturi de a vietui nelegat de femeie si cu deasa spovedanie, iar de pot sa intre in manastiri, sa intre.

Vad ca nevointele cele mari, asceza de odinioara, s-a dus de la cei din vremea de acum. Este o trasatura a omului modern… Si atunci ceea ce lucreaza acum mantuirea este dragostea cea indelung rabdatoare. Delicatetea si gingasia vietuirii. Acestea nu sunt nici ele usor de dobandit, pentru ca sunt legate de calcarea peste mandria proprie. Dar tocmai de aceea sunt mantuitoare.

“Tu ma cautai pe mine si eu te cautam pe tine” am citit ca si-au spus doi mari Parinti atoniti contemporani, ce s-au dus la Domnul cu catva timp in urma. Cred ca vorba aceasta este potrivita tie si parintelui Filaret. Numai ca Parintele Filaret trebuie sa se osteneasca intru ascultarea a ceea ce ii spui, intru inmultirea dragostei si intelegerea ispitelor tale, copile. Si tu, inima mea dulce, asemenea.

Piotr, Piotr, intoarcerea inimii spre rugaciunea lui Iisus scoate multe putrejuni la suprafata. Nebanuite si nedorite. Surprinzatoare, la cate tu insuti te ingrozesti (sublinierea Batranului). Dar trebuie si aceasta sa fie, sa nu te sperii daca se intampla sau va fi asa ceva… Piotr, tu vei avea multe mangaieri de la Domnul, asa cum ai avut si pana acum. Eu ma rog Preacuratei Maicii Sale sa te ocroteasca si sa te acopere. Nu te teme, mergi pe acest drum, cu aceste hotarari in inima si nu-ti va parea rau. E calea cea stramta si pentru a ramane pe ea trebuie sa nu fii singur.

Insoteste-te cu fratii de un cuget, agata-te de Parintele duhovnic. Si din cand in cand mai priveste si la mine, sa se bucure de cresterea copacelului si bunelul tau. Mai cu seama insa, tine minte despre tine si batiushka Filaret: “tu il cautai pe el si el pe tine”. Imi amintesc de fratele Toma (P.Timotei) si mai cu seama de cat il suparam, il facem ferfenita cu gandurile mele, dar ciudat, in acelasi timp, inima mea il iubea. Iti spun acestea intrucat eu si el am “crescut” alaturi ani de zile, dar el a rodit mult iar eu am facut numai frunze. Vrajmasul imi aducea – nu rar – in minte ganduri si stari nesuferite despre fratele Toma, spre exemplu legate de felul cum pregatea masa, de cum cosea comenzile (ne ocupam cu croitoria), socoteam ca face cusaturile si croielile special ca sa ma scoata din sarite. Il invinuiam ca e cam uituc in treburile sale, eu il intrebam ceva si el zicea: Am uitat! Eu raspundeam: Acum iti amintesti, de ce, de ce? Sau cumva mi-ai ascuns? Dar deodata imi veneam in fire si ma cuprindea o amara parere de rau. Atunci fratele Toma ma lua la lac cu barca si incepea sa cante din chitara, cantari frumoase, vechi, din vremea tarului. Il iubeam mult, cel mai mult din fratii de un cuget, si il iubesc pe parintele Timotei, acum, dus la cer. Si eu ma voi alatura lui, poate, si vom fi iar impreuna si nimic nu ne va desparti.

Sunt multe de spus, am sa va mai scriu din viata noastra si alta data, copiii mei dragi.

Bagati de seama, poate vor fi asemenea lucruri pe viitor si intre voi, sau le veti vedea si la alti frati. Intariti-i pe toti. Nu va despartiti. Stiti ca lucrarea diavolului astazi, ce si-o face el cu toti este “dezbina si stapaneste”. E o zicere filosoficeasco- draceasca.

Virtutea dragostei le cuprinde pe toate: rabdarea, smerenia, cugetarea smerita, curatia trupului si a sufletului. Cum dar, de ce oare Sf. Ioan Evanghelistul spunea in ultimii ani ai vietii sale: Iubiti-va unii pe altii, iubiti-va unii pe altii? Ajunsese la adanci batranete si cand il aduceau, sprijinit pe brate, in mijlocul crestinilor, atat, doar atat era predica lui. Scurta…

Cand voi, copii mei, puneti capul pe perna, ganditi-va la iubirea Maicii Domnului fata de Pruncul ei dumnezeiesc. Inima voastra va izvori atunci miresme intraripate catre cer. Ganditi-va, Sfintia ta, Parinte Filaret, ca un frate ce-l iubesti, Piotr, te poarta pe inaltimile dragostei si mijlocirilor ceresti, iar tu, iubitul meu Piotr, ca un parinte Filaret are o inima ce bate pentru tine: Gospodi pomilui, Gospodi pomilui, Gospodi pomilui…

O, Doamne, iar cand somnul va fura deja si ochii se inchid, spuneti si voi, copii mei, pentru un mosneag invechit: “Doamne, miluieste-l si mantuieste-l pe amaratul Selafiil”.

Piotr, copile, fii cu dulce inima.

Te iubeste un bunel,

+Selafiil.”

Asta e scrisorica. Si eu va imbratisez,

+V”

pustynnik_83.jpg

***

21 ianuary 2006,

Iubite frate Piotr,

Degrab am alergat, cand i-am dus medicamentele, sa aduc si aceasta poezioara a ta plina de mireasma, lui Batiushka Selafiil.

Batiushka a ascultat si, dregandu-si vocea, m-a rugat sa-ti transmit urmatoarele, pe care, citeste-le si Parintelui Filaret, caci se va bucura.

Copile drag, copile drag,

Iata, bunelul tau e bolnav si nu mai are aer. Domnul a ingaduit sa ma chinui acum asa mult, tocmai pentru a striga mai mult la El, tocmai ca sa-L iubesc mai mult.

Copile drag, copile drag,

Mi-e dor de poeziile tale si cand primesc cate vreuna imi vine sa te strang in brate. Si imi pare uneori atat de rau ca nu ti-am spus sa vii si tu aici, in strafundurile Siberiei, sa te salasuiesti cu noi, impreuna cu batiushka Filaret. Dar ce sa fac, copile drag, daca n-am avut vestire de la Dumnezeu pentru aceasta? N-am avut… Si nu pot sa trec peste acest fapt, adica sa pun mai presus voia mea omeneasca decat ceea ce am primit in cuget ca voie a lui Dumnezeu. Crezi tu, inima mea dulce, ca n-ar fi vrut bunelul tau sa-i citesti din poeziile tale, in fapt de seara, la gura sobei, band un ceai fierbinte? Acesta – ceaiul – nici pre acesta nu mai pot sa-l beau, caci P. Luca, binecuvantatul, mi-a interzis, spunand ca ceaiul negru imi face rau la inima.

Copile drag, copile drag,

Cat de aproape te simt, desi nu ne-am vazut niciodata fata catre fata si nu te-am strans la pieptul meu decat in duh… Simt, simt cum inima ta inseteaza dupa Dumnezeu, dupa petrecerea cea impreuna cu El.

(…) Parintele Filaret imi scria candva de Georgia, dar acolo, asa este, vor merge multi monahi in vremurile cand monahiceasca viata se va strica cu totul in alte locuri, stralucind mult acele tinuturi ale Iveriei. Dar alta data despre aceasta, ca sa nu lungesc cuvantul, ca iar o sa-mi fie rau.

Inima mea dulce, Piotr, ce iti mai poate da lumea? Un ban in plus la salariu? Da, ca sa iti poti cumpara inca ceva in plus, care se va invechi si de care te vei descotorosi peste o vreme. O pozitie mai buna in societate? Da, ca sa iti faci mai multi nervi, mai multe griji, mai multe nopti nedormite, sa-ti mentii pozitia…Ce iti mai poate da lumea, decat griji, griji si iar griji? Grijile nasc alte griji si tot asa, intreaga viata se scurge ca nisipul intr-o clepsidra…

Inima ta si a Parintelui Filaret inseteaza dupa altceva. Domnul a randuit sa va cunoasteti, sa va imprieteniti, sa va intariti unul pe altul si impreuna sa treceti si prin valuri mari, si prin ape limpezi si linistite. Ti-am mai spus, Piotr, asa eram eu cu Parintele Timotei, Domnul sa-l odihneasca.

(…)

Cocorul meu drag, ai vazut ca si bunelului ii plac poeziile si ca si eu folosesc multe cuvinte din poeziile rusesti binecunoscute de noi, asa cum voi il folositi pe Eminescu…Si crede-ma, copile drag, ce poezie mai mare poate fi, decat aceea de a fi monah, de a te afierosi Domnului, de a te lasa dus spre cuibul cel ceresc de catre unduirile harului!

Vremurile sunt pe sfarsite, copile drag. Ziua lumii acesteia isi va cunoaste apusul sau. Orologiul va bate de ora douasprezece si trambitele vor suna. Va veni apoi o alta zi, mai luminoasa, neinserata, fara de apus. Dar inainte de aceasta mai trebuie sa se intample multe grozavii, mai cu seama razboiul, copile, razboiul. Crede-ma, nu te mint, nici nu exagerez. Crede-ma, avea dreptate acel parinte atonit, Mihail.

(…)
Eu inteleg toate, inteleg ticalosia vremurilor, disperarea ce ii cuprinde pe multi, lipsa povatuitorilor duhovnicesti, cautarile din rasputeri ale monahilor de azi.

De aceea, cata dreptate avea de Dumnezeu purtatorul, Parintele nostru Sf. Ierarh Ignatie Briancianinov, in scrierile sale! Te indemn, Piotr, copile, citeste cuvintele acestui ierarh de Dumnezeu insuflat si vei intelege ca criza duhovniceasca ce se profila atunci, a ajuns acum, in veacul nostru, la dimensiuni monstruoase… Pentru aceasta, cine isi va lipi sufletul de vietuirea in feciorie acum, in acest veac, al optulea, si va dori sa urmeze Parintilor din vechime, chiar daca conditiile nu permit si noi suntem slabanogiti din cale-afara, totusi, impreuna cu monahii din vechime va fi numarat acela. Aceasta o graiesc Sfintii Parinti, nu eu, un mosneag invechit si plicticos, inima mea dulce.

(…)

Acum e dimineata. A mai rasarit o data soarele pentru mine si pentru lumea aceasta…

Cu fiecare dorire spre inalt, cu fiecare bataie din aripi a cocorului meu iubit, catre cerul cel fara de nori, bunelul mai primeste o secunda de viata. Bunelul tau te iubeste, Piotr, Piotr, ca parca te-as fi crescut eu, parca ai fi si tu aici, in schitisor, cum si esti dealtfel…

Mai scrie-i bunelului si fii cu nadejde. (…) Sus sa avem inimile!

Parinte Filaret, fii langa Piotr! Are si el nevoie de un cuvant de incurajare de la Sfintia ta, cum si Sfintia ta ai nevoie de el. Fiti ingaduitori si rabdatori. Cu veselie pe chipuri si cu dulceata pe buze. Ma rog pentru voi doi. Fiti o batanda inima (expresia intraductibila din rusa, traducere apx.)

Bunelul isi cere iertare, caci adesea stiu ca sunt plicticos. Tot ma repet. Dar, un lucru, Piotr, stiu si cu asta gata:

Te iubesc.

+Selafiil.

Si eu, la fel,

+V.”

__________

Sursa – (MARE ATENȚIE !!! – ACEST SIT ESTE ECUMENIST !!!)Din scrisorile Staretului Selafiil din Siberia: CUM NE VOM MANTUI NOI?

.

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

WWW.ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS!

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL, FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE !!!

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

 

.

.