”Primele secole erau dominate de martiriu. Acolo era miza cea mare. Fiecare era hotărât să moară pentru Hristos și să moară din dragoste.” – Arhim. Simeon Kraiopoulos, ”Taina mântuirii”

”Primele secole erau dominate de martiriu. Acolo era miza cea mare. Fiecare era hotarat sa moara pentru Hristos si sa moara din dragoste.(…)
Dupa perioada persecutiilor au inceput sa se retraga in pustie si s-au dedicat unei intense nevointe, ziua si noaptea. Erau intr-o continua nevointa si rugaciune, si atunci nu era nevoie de un anumit fel al rugaciunii, fiindca sufletele erau foarte sincere, foarte deschise, foarte hotarate. Nu ii cuprinsese inca duhul rautatii, duhul lumesc, care alieneaza sufletele; aceasta a inceput sa se intample mai tarziu. Si, dupa cum spune un sfant, cand cineva se roaga 24 de ore din 24, nu este nevoie de ore stabilite pentru rugaciune. Adica sa zica cineva: „A, e dimineata; sa ma rog! E seara; trebuie sa ma rog etc.” Cel care are intregul are si partea.
Ceea ce poate ca nu putem noi sa intelegem astazi este ca erau intru totul dedicati lui Hristos. Nu-i tragea inima sa le faca pe toate superficial, sa pacaleasca, sa se prefaca, sa-si lase sufletul prada tuturor celor ce se cuibaresc acolo si te transforma intr-un fatarnic, cum se intampla astazi. In clipa in care ar trebui sa porti in suflet cele mai bune lucruri, tocmai atunci te arati cel mai fatarnic.
Da, atunci erau mult mai curate toate, mai sincere, mai cinstite. Trebuie sa fim cu mare luare aminte la acestea in epoca in care traim. Singurul duh care domneste astazi este acela al unei vitrine impodobite, dar false, artificiale. Am ajuns in punctul in care cei care vor sa-si pastreze sinele sincer au lasat si lasa sa iasa la iveala toata barbaria care exista in om, tot demonismul, daca pot spune asa, si de aceea s-a ajuns unde s-a ajuns.
Ceilalti, care duc o oarecare lupta, se straduiesc foarte mult si Dumnezeu tine seama de asta. Totusi, fiindca aceasta lupta, aceasta stradanie nu ajunge sa se infiripe in adancul sufletului, nici din punct de vedere al dispozitiei, nici al vointei, omul ramane influentat doar in exterior, iar in interior ramane neschimbat. In adancul sufletului nostru, daca vrem sa vedem mai bine lucrurile, nu suntem foarte diferiti de cei ce simuleaza ca sunt intr-un fel sau altul. Desigur, din fericire, multi sunt ascunsi si nu se arata exact cum sunt. Dar aceasta situatie de ipocrizie poate inainta, fiindca omul e liber sa faca ce vrea astazi, chiar sa si omoare, fara sa dea socoteala nimanui.
………………………………………….
In primele secole, asadar, oamenii erau mult mai sinceri, mult mai autentici, si fie erau, fie nu erau cu Hristos. Nu se aratau ca fiind cu Hristos, in timp ce in adancul sufletului lor domnea altceva, asa cum se intampla astazi. ”