Select Page

REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)

REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)

Când l-am văzut pe Florian Pittiș într-o filmare dintr-o lojă masonică mi s-a strâns inima. Chiar țineam la el, era un om bun, cu atât de multe talente, și mi-a părut rău că-și riscă sufletul în așa ceva. George Ivașcu, Sorin Nistor și alții care s-au jucat cu șorțul nu-s actori memorabili.

Că Dorel Vișan a fost premiat ca „mare maestru” nu mai vine ca o surpriză. Nu prea am putut să-l desprind de rolurile negative de gardieni torționari, milițieni și senatori ai melcilor. Prea i se potriveau și oricum o luase pe derdeluș de multă vreme cu aiureli New Age și batjocuri la adresa creștinismului. Ne spunea cum știe el că Biblia e falsificată „de popi” și s-au ascuns multe treburi oculte.

Acum e prezentat ca mare maestru cu grad 33 și jumătate (un fel de mai mult ca prefectul) al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (VIDEO). Adică al „umanismului”, eufemism pentru ateism, al planetei. Deci globalist, nu naționalist cum se prezenta. Spune că era de multă vreme, puțin ațipit în adormire, dar că la ei e ca la serviciile secrete, nu se pensionează niciodată.

Deci blasfemiile la adresa credinței creștine le lansa fiind practicantul unei alte secte, fără să precizeze asta. La fel procedează și alți hulitori, ca Prigoană, fără să specifice că fac un fel de predică pentru o altă credință, când se prezintă ca și cum ar fi ortodocși care chipurile critică din interior. Amfitrionul l-a primit în lojă cu mâna pe cord, cum ține Iohannis la imn să credem că are inimă.

REACȚIUNEA

FOTO de la ședințele „Ordinului”:

.

CLICK AICI PENTRU TEXTUL IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI:

.

CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT

– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE  E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !

.

.

.

.

.

.

.

.

.
.
.
.
.
.
.
.

CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE !

.

.
Detalii la:

HTTPS://ROMANORTODOX.INFO/ECUMENISMUL-EREZIA-EREZIILOR

.

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.

IATĂ  TEMEIUL  CANONIC

AL  ÎNTRERUPERII  POMENIRII

EPISCOPULUI CĂZUT ÎN EREZIE :

.

. . . ! ! ! . . .

IATĂ DOVADA  MARII  LEPĂDĂRI DE HRISTOS,

DE ORTODOXIE, DE BISERICA CEA 

”UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ”

A  TUTUROR EPISCOPILOR – MEMBRII AI DELEGAȚIEI B.O.R.

DEPLASATĂ ÎN CRETA ÎN

:

.

.
.
.
.
.
.
.
.

! ! ! ! ! ! ! !

! ! ! ! ! ! ! ! !

 ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! !

 ! ! ! ! ! ! ! ! !

.
.

Sfântul Teodor Studitul:

„Unii au suferit un naufragiu desăvârşit în materie de credinţă, iar alţii, dacă totuşi nu s-au înecat prin gânduri rătăcite, totuşi mor din cauza comuniunii cu erezia”.

.

Sfântul Atanasie cel Mare:

„Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”.

.

.
.
.
.
.
.
.
.
..
.
.
.
.
.
.
Citiți și:

 

.
Cartea poate fi descărcată în format electronic pdf de aici:

RĂDĂCINILE NAZISTE ALE EUROPEI

.

Ca să înțelegeți mai bine, puteți descărca în format pdf de aici –

DECLARAȚIILE ȘOCANTE ALE CELOR CARE CONDUC LUMEA

.

Mult mai multe articole pe această temă a ”Noii Ordini Mondiale”– găsiți la:

Search results for „controlul populatiei” | Român Ortodox (romanortodox.info)

CONTROLUL POPULAȚIEI

sau la această selecție (click aici):

DEPOPULARE

sau MAI EXACT:

EXTERMINAREA  POULAȚIEI  ÎNTREGII  LUMI

.

.

VIDEO   E X T R E M   DE  ELOCVENT, AICI :

. . .

.

 

CUM EXPLICA DAVID ROCKEFELLER ÎN ANII ’80 NECESITATEA REDUCERII DRASTICE A POPULAȚIEI LUMII (!!!)…

(VIDEO – CLICK AICI)

. . .

.

FOSTUL MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII ÎN FINLANDA – DR. RAUNI KILDE MĂRURISIND ADEVĂRUL :

COINCIDENȚĂ SAU NU,

LA NUMAI CÂTEVA LUNI DUPĂ ACEST INTERVIU,

A MURIT… 

ARTICOLUL CU VIDEO TRADUS, AICI:

DECIMAREA POPULAȚIEI PRIN VIRUȘI ARTIFICIALI, VACCINURI, HRANĂ MODIFICATĂ GENETIC, CHEMTRAILS ȘI MULTE ALTELE…

.

.

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS !

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le și materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

#depopulare,

#depopularea lumii,

#depopularea pamantului,

#exterminare,

#exterminarea umanitatii,

#exterminarea omului,

#exterminarea lumii,

#exterminarea speciei umane,

#extinctie,

#democid,

#genocid

#NWO

#Noua Ordine Mondiala

#noua dezordine mondiala

#noua ordine antihristica

#editare genetica

#CRISPR

#nanotehnologie

#dictatura

#dictatura suprema

#dictatura finala

 

.

 

.

 

.

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte