Sfîntul Iustin Popovici – Biserica Ortodoxă şi ecumenismul:

“Învățătura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostită de Sfinții Apostoli, de către Sfinții Părinți și de către Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este următoarea: Ereziile nu sînt Biserică și nici nu pot fi Biserică. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine, și mai cu seamă Taina Împărtășirii – această Taină a Tainelor; fiindcă tocmai Sfânta Împărtășire este totul și toate în Biserică: Însuși Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, și Biserica însăși, ca trup al Lui, și îndeobște tot ce este Dumnezeu-omenesc.

„Intercommunio” – între-unirea, între-împărtășirea cu ereticii în Sfintele Taine și îndeosebi în Sfînta Împărtășire – este cea mai rușinoasă trădare a Domnului Hristos, trădare de Iudă; și, mai mult, trădare a întregii Biserici a lui Hristos, a Bisericii Dumnezeu-omenești, a Bisericii Apostolilor, a Bisericii Sfinților Părinți, a Bisericii Sfintei Tradiții, a Bisericii celei Una. Aici ar trebui omul să-și oprească mintea și conștiința încreștinată asupra câtorva sfinte fapte, sfinte bune-vestiri, sfinte porunci.

Mai înainte de toate trebuie să ne întrebăm pe ce ecleziologie, pe ce teologie privitoare la Biserică se întemeiază așa-zisa “intercommunio“? Fiindcă întreaga teologie ortodoxă a Bisericii privitoare la Biserică se bazează și se întemeiază nu pe “intercommunio“, ci pe realitatea Dumnezeu-omeneasca a lui „communio“, pe împreună-unirea Dumnezeu-omenească, (…) (v. 1 Corinteni 1:9; 10:16-17; 2 Corinteni 13:13; Evrei 2:14; 3:14; 1 Ioan 1:3), în timp ce noțiunea „inter-communio” (între-unire) este în ea însăși contradictorie și cu totul neînțeleasă pentru conștiința ortodoxă sobornicească.

Al doilea fapt, sfânt fapt al credinței ortodoxe, este următorul: în învățătura ortodoxă despre Biserică și sfintele Taine, singura și neasemănata Taină este Biserica însăși – trupul Dumnezeu-Omului Hristos, în așa fel că ea este și singurul izvor și conținutul tuturor Sfintelor Taine. În afară de Taina aceasta Dumnezeu-omenească și a-tot-cuprinzatoare a Bisericii care este a-tot-taină, nu există și nici nu pot să existe “Taine”; așadar, nu poate exista nici o “între-împărtășire” (“inter-communio”) în ceea ce privește Tainele. De aici, numai în Biserică – în această neasemuită a-tot-taină a lui Hristos – poate fi vorba despre Taine: fiindcă Biserica Ortodoxă, ca Trup al lui Hristos, este izvorul și criteriul Tainelor și nu invers.

Tainele nu se pot ridica deasupra Bisericii și nici nu pot fi gândite în afară de Trupul Bisericii. Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii Sobornicești a lui Hristos și cu întreaga Predanie Ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu îngăduie existența altor taine în afară de ea, nici nu le socotește taine, până la venirea prin pocăință din „biserica” eretică, adică dintr-o biserică mincinoasă în Biserica Ortodoxă a lui Hristos. Câtă vreme cineva rămâne în afară de Biserică, neunit cu ea prin pocăință, unul ca acesta este pentru Biserică eretic și, în chip de neocolit, se găsește în afara împreună-unirii mântuitoare: fiindcă ce părtășie poate fi între dreptate și nelegiuire? ce părtășie poate să fie între lumină și întuneric? (2 Corinteni 6:14). Întâiul vârf și Apostol, cu puterea pe care a primit-o de la Dumnezeu-Omul, dă poruncă: ”De omul eretic, după prima și a doua sfătuire, desparte-te.” (Tit 3:10). Acela, deci, care nu numai că nu se desparte de „omul eretic“, ci-i dă acestuia și pe Domnul Însuși, în Sfânta Împărtășire, se mai găsește oare în sfânta credință Apostolică și Dumnezeu-omenească? Ceva mai mult, ucenicul cel iubit de Domnul Hristos, Apostolul dragostei, dă următoarea poruncă: pe omul care nu crede în întruparea lui Hristos și nu primește învățătura evanghelică cu privire la El, ca Dumnezeu-Om, „să nu-l primiți în casă” (2 Ioan 1:10).

Canonul 45 al Sfinților Apostoli poruncește cu glas de tunet: „Episcopul, sau preotul, sau diaconul, care s-a rugat cu ereticii numai, să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit lor să lucreze ceva ca clerici, să se caterisească“. Porunca aceasta este limpede chiar și pentru o conștiință de tânţar. Oare nu? Canonul 65 al Sfintilor Apostoli hotărăște: „Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca să se roage, să se caterisească și să se afurisească“. Si aceasta este limpede chiar si pentru conștiința cea mai primitivă. Oare nu? Canonul 46 al Sfintilor Apostoli: „Episcopul sau preotul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înțelegere poate să fie între Hristos și Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” Este un lucru bătător la ochi, chiar și pentru cei lipsiți de ochi: această poruncă hotărăște în chip imperativ că nu trebuie să recunoaștem ereticilor nici o sfântă taină și că trebuie să judecăm toate ale lor ca nelucrătoare și lipsite de dar.

De Dumnezeu insuflatul purtător de cuvânt al Predaniei apostolești și părintești sobornicești a Bisericii lui Hristos, Sfântul Ioan Damaschin, bine-vestește din inima tuturor Sfinților Părinți, tuturor Sfinților Apostoli, tuturor Sfintelor Sinoade ale Bisericii următorul adevăr Dumnezeu-omenesc: „Pâinea Euharistiei (=Sfintei Împărtășanii) nu este simplă pâine, ci s-a unit cu Dumnezeirea… Printr-ânsa curățindu-ne, ne unim cu trupul Domnului și cu Duhul Lui și ne facem trup al lui Hristos” (= Biserica)… Taina Euharistiei „se numește Împărtășanie fiindcă printr-însa ne împărtășim de Dumnezeirea lui Iisus. Și se numește cuminecare și cu adevărat este pentru cuminecarea prin ea cu Hristos și părtășia la Trupul și la Dumnezeirea Lui. Iar pe de altă parte, ne cuminecăm și ne unim și unii cu alții prin ea. Căci pentru că ne împărtășim dintr-o singură pâine, ne facem cu toții un trup și un sânge al lui Hristos, și unii altora mădulare, ajungând de un trup cu Hristos. Pentru aceea cu toată puterea să ne păzim a nu lua împărtășanie de la eretici, nici să le-o dăm. Nu dați cele sfinte câinilor, zice Domnul, și nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6), ca să nu ne facem părtași relei slăviri și osândei lor. Căci dacă de bună seamă unire este către Hristos și către ceilalți, de bună seamă ne unim pe noi, de bună voie, cu cei ce se împreună-împărtășesc. Căci de bună voie se face însăși unirea, iar nu fără voia noastră: căci un trup sîntem toți, fiindcă dintr-o singură pâine ne împărtășim, precum zice Apostolul (1 Corinteni 10:17)”.

Neînfricatul mărturisitor al adevărurilor Dumnezeu-omenești al ortodocșilor [Sf. Teodor Studitul] vesteste tuturor oamenilor din toate lumile: „Împărtășania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu și îl predă diavolului”. În Euharistie, „pîinea ereticilor nici nu e trupul lui Hristos“. „După măsura deosebirii dintre lumină și întuneric, așa e și deosebirea dintre împărtășania drept slăvitoare (ortodoxă) și cea ereticeascș: cea drept slăvitoare luminează, cea ereticească întunecă; una îl unește cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viață sufletului, cealaltă îl ucide“. „Împărtășania din mâna eretică este otravă, nu simplă pâine“.

(Sfantul Iustin Popovici – Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul, Man. Petru-Vodă, 2002).