În următoarea scrisoare, Sfântul Theodor Studitul se referă la gravitatea rugăciunii și împreună-liturghisirii cu ereticii iconoclaști, precum și la tăgăduirea adevărului.

Părtășia cu ereticii este ceva foarte grav. Pentru a te vindeca, e nevoie de darea din toată puterea anatemei în mod public a ereziei și nerepetarea acestui obicei al comuniunii cu ereticii.

„Erezia, fiind păcat greu, păcat de moarte, se vindecă uşor şi hotărâtor – ca păcat al minţii -prin darea ei nefăţarnică, din toată inima, anatemei.

Sfântul Ioan Scărarul a zis:

Sfânta Biserică sobornicească îi primeşte pe eretici când ei dau anatemei fără făţărnicie erezia lor , şi îndată îi învredniceşte de Sfintele Taine; iar pe cei căzuţi în curvie, chiar dacă îşi mărturisesc şi părăsesc păcatul, porunceşte, urmând apostoleştilor rânduieli, să fi despărţiţi de Sfintele Taine pentru mulţi ani”

Urma lăsată de păcatul trupesc rămâne în om şi după mărturisirea păcatului, şi după părăsirea lui; urma lăsată de erezie e nimicită îndată după lepădarea ei.

Sfântul Ignatie Briancianinov – extras din Predica la Duminica Ortodoxiei

Se pare că batjocorirea Sfintelor Icoane era socotită ca fiind foarte gravă, întrucât erau pângărite Cinstitul și Scumpul Chip al Mântuitorului și cel al Preacuratei Sale Maici și Cinstitele Chipuri ale Sfinților. De aceea vedem cum Sfântul Theodor Studitul insistă ca epitimiile privind oprirea de la Împărtășirea cu Sfintele Taine (aproximativ între un an până la 3 ani de la caz la caz) să nu fie scurtate nicidecum.

SCRISOAREA 384 – Fiului Naucratie

Obişnuiai întotdeauna să faci o lungă introducere la e­pis­tolă, aducând laude nouă, nevrednicilor, care nu erau a­devărate, ci semne ale dragostei tale prieteneşti [faţă de noi]. Dar eu [ţi-am scris totdeauna în cuvinte] puţine. Pen­tru ce [am făcut] aceasta? Ca să fii tare163 în Domnul, fra­te­le meu, pururea făcându-te mai aprins prin dragostea lui Hris­tos spre a suferi cele pentru EL, iar nu spre a te opri în ceva din laşitate [uşurătate]. Şi încă să-ţi fie ţie luminare şi căl­dură duhovnicească [exafix], încât să cânţi împreună cu Sfântul David: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele a­pe­lor, aşa doreşte sufletul meu spre Tine, Dumnezeule” (Ps. 41, 1). Aceasta o cântă cineva în chip lucrător164, dacă are inima curăţită sau şi-o curăţeşte. Căci unde e curăţire, după cum zice Teologul, e luminare165. Cât de fericit e sufletul a­cesta care doreşte foarte a pătimi toate pentru Hristos şi so­­co­teş­te urâciune toată lucrarea cărnii. Roagă-te, frate, ca eu, cel ce sunt plin de mirosul patimilor, să mă umplu de mirosul a­cestei bune miresme. Acesta este răspunsul la prima în­tre­bare.

Al doilea e în legătură cu Anatolie: cât de întristătoare îmi este căderea lui! Însă [în locul ei] am primit tă­mă­du­i­rea ta. Aşadar poartă încă de grijă de dragostea frăţească faţă de el.

În al treilea rând, [îţi răspund] la chestiunile pe care mi le-ai pus înainte.

Dacă un ortodox clevetit [de eretici] că nu se îm­păr­tă­şeşte [la ei], îşi face semnul crucii166 [spunând acelora] că <mă voi împărtăşi> şi nu este iscodit mai în amănunt în nimic altceva de către eretici, iar el are în cugetul lui, pe ascuns, că <mă împărtăşesc de la un ortodox>, aşa ceva nu este iconomie, ci trădarea adevărului. Epitimia [pentru unul ca acesta] este jumătate faţă de [cea dată] celui care are părtăşie totală cu erezia. Iar cât este o asemenea [e­pi­ti­mie], fiind deja întrebat mai înainte şi răspunzând, e de pri­sos a spune de două ori aceleaşi lucruri. (Nota noastră: Scrisorile Sfântului Theodor nu au fost publicate integral, vom cerceta și noi în măsura posibilităților, despre ce

scrisoare și despre cât timp anume era vorba)

– Dacă cineva, spre a-i încredinţa pe necredincioşi, îşi ascunde preoţia ortodoxă167 înaintea ochilor lor, dar nu-l po­me­neşte pe vreun eretic, nici nu se împărtăşeşte de tainele lui, şi acesta să aibă ca epitimie un an depărtare de la Sfin­tele Taine, ca unul ce este trădător al adevărului.

– Dacă cineva se jură că nu se închină dumnezeieştilor icoa­­ne, nici nu primeşte vreun monah ortodox, dar, după ju­ră­mânt, cunoscându-şi greşeala, se pocăieşte şi se închină în ascuns, grea cădere [a suferit]. Căci deja s-a făcut tăgăduitor al lui Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinţilor. Trei ani să se oprească de la Sfintele Taine, [şi aceasta] cu mul­tă iubire de oameni.

– Dacă cineva se teme să se atingă de icoana lui Hristos sau de a unuia dintre sfinţi, un an să se oprească de la îm­păr­tă­şanie.

– Dacă un preot îl pomeneşte pe un eratic în public, dar, fiind chemat în particular de către un ortodox într-o casă de ru­găciune, evită să-l pomenească pe eretic, cel ce ţine cu a­cri­vie [ortodoxia] trebuie să se roage într-o asemenea casă de rugăciune?

– Nicidecum!

– Dacă cineva poate să primească, după caz, în ce pri­veş­te epitimia sa o oarecare uşurare a epitimiei?

– În cazul îm­păr­tă­şaniei nicidecum, dar în cazul altor [epitimii], nu e de le­pă­dat [gândul]. Şi nici în ce priveşte milosteniile168 nu ar putea să scadă ceva din [canonul] ce îi este rânduit. Căci cel ce dă e­pitimie ştie să cerceteze, de bună seamă, şi persoana şi vre­mea şi cele din afară, pentru a scădea [ceva din epitimie]. Căci canoanele care au această posibilitate conţin prin de­fi­ni­ţie asemenea [uşurări sau a­dău­giri ale epitimiei], după cum a spus însuşi Marele Vasile. Căci, dând episcopului puterea de a adăuga sau a scădea [la epitimie], nu în chip necesar, adică ab­solut, i-a pus canonul, ci în măsura în care [canonul] îi permite [lucrul acesta]169. Aşa încât cel ce dă [adaos sau scă­de­re a epitimiei] să ia aminte cum dă. Căci şi eu, smeritul, nu ca unul ce dau hotărâri, ci fără să silesc, adică în chip sfă­tui­tor – cum adeseori am spus – răspund la întrebările puse de tine sau de altul.

În rest, roagă-te pentru smerenia mea, ajutând după pu­te­rea celor ce se nevoiesc în cele de la Studion, ori de câte ori poţi întru Domnul.

Fratele Nicolae te salută.

Note:

163 Literal: sănătos.

164 În mod real şi adevărat, dar nu cu buzele sau cu mintea, ci cu toată fiinţa.

165 Sf. Grigorie de Nazianz, Cuvântarea 39, PG. 36, 344.

166 Probabil în sensul că făgăduieşte solemn, luând ca martori ai fă­­­găduinţei lui semnul crucii.

167 Literal: preoţia conform dogmei ortodoxiei.

168 Fraza poate fi înţeleasă şi astfel: „Dar nici prin milostenii nu poate să scadă cu ceva [canonul] ce îi este rânduit [în ceea ce priveşte o­pri­­rea de la împărtăşanie]”.

169 Episcopul nu are puterea de a adăuga sau a scădea epitimia decât numai în măsura în care şi unde îi permit canoanele. Puterea episcopului este îngrădită de conformitatea hotărârilor canonice.

 

____________

Sursa – https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2019/03/29/sfintii-parinti-despre-oprirea-de-la-sfanta-impartasanie-a-celor-care-erau-in-comuniune-cu-iconoclastii-despre-tagaduirea-adevarului-si-importanta-implinirii-canonului/