Acesta a fost în zilele marelui împărat Eraclie (610-641) și a trăit până în vremea răucredinciosului împărat Constans II, urmașul său (641-668).

Se trăgea din neam de rang înalt, născându-se către 580 în Constantinopol, iar cu bunăstarea și mintea ce avea, primi învățătura temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai vremii. Deci, către 610, Sfântul a fost chemat de Eraclie la curtea sa, și-l făcu mare sfetnic al împărăției, dar nu rămase în dregătorie decât puțină vreme. Că, ivindu-se o rătăcire nouă și împăratul crezând și el în această greșită învățătură, Sfântul Maxim a lepădat și dregătoria sa și lumea și, mergând la mănăstirea Hrisopolis (Scutari), s-a făcut călugăr, alergând a fi mai bine lepădat în casa lui Dumnezeu, decât să locuiasca în slujba rătăcirii.

Că s-a ivit, în adevăr, în acele vremi, o rătăcire nouă, numită a monoteliților, adică a celor care mărturisesc că este numai o singură voință întru Hristos, Domnul nostru. Și se ridica rătăcirea aceasta împotriva credinței celei drepte, care învăța că Hristos Domnul, deși este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuși, pentru că în Domnul Hristos, Dumnezeu Fiul S-a făcut om, din această pricină, persoana Domnului Hristos are două firi, adică firea Lui de Dumnezeu și firea Lui de om, iar, pentru că sunt în El aceste două firi, tot astfel, sunt în El și două voințe și două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, că numai punând la lucru în armonie toate aceste voinți și lucrări de om și de Dumnezeu, a putut El săvârși mântuirea noastră, cum arată Scriptura.

Și rătăcirea aceasta, că în Hristos este numai o singură voință, o apărau doi episcopi mari, Chir din Alexandria și Serghie din Constantinopol, lăudându-se în fața împăraților că această nouă învățătură va câștiga, de partea împărăției, popoarele monofizite (o rătacire mai veche, care învăța că Hristos este numai o singură fire) de la granița dinspre perși și arabi, dușmanii Constantinopolului, și va întări, astfel, apărarea imperiului. Și, în 633 are loc chiar o învoială scrisă în acest scop, între ortodocși și monofiziți. Iar împărații Eraclie și Constans II sunt sfătuiți să dea strașnică poruncă, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau două voințe și lucrări în Hristos. Drept aceea, au și dat împărații doua hrisoave: Eraclie, documentul “Ectezis”, în 638, iar Constans, documentul “Tipos”, în 648, cu aceasta poruncă, sub grea pedeapsă. Și astfel, s-a umplut de rătăcire tot Răsăritul.

Cel dintâi care și-a dat seama de pericol a fost Sfântul Sofronie, călugăr din Alexandria, a ajuns apoi patriarh în Ierusalim, iar, după moartea lui, în 638, lupta a fost condusă de Sfântul Maxim.

Deci, aflând ca în Apus rătăcirea aceasta nu a avut loc, Sfântul Maxim s-a aprins, ca de foc, de râvna dumnezeiască si, mergând din răsărit în apus (641), mai întâi în Africa, la Cartagina, si apoi la Roma cea veche (646), i-a îndemnat pe cei de acolo, ca, strângând multe sinoade de episcopi, să mărturisească dreapta credință și, dând anatemii dogmele rătăcirii monotelite, să osândească și cele două documente împărătești, care opreau mărturisirea adevărului și să învețe că primirea rătăcirii adevărului însemnează un ajutor dat la răspândirea rătăcirii: “A tăinui cuvântul adevărului, însemnează a te lepăda de el.” Și a scris el și cuvinte și cărți, care adevereau temeiul dreptei credințe, pline de dăscălești dovediri, trimițându-le pretutindeni în lume.

Acestea aflându-le, împăratul a trimis oamenii săi, cu putere ostășească, în Apus și a prins (653), mai întâi, pe Sfântul Martin, episcopul Romei, pe care judecându-l, l-a surghiunit în Cherson, unde a și murit, iar, peste câteva zile, prinzându-l și pe Sfântul Maxim cu cei doi ucenici l-a dus la Constantinopol și, găsindu-l vinovat, l-a surghiunit în Tracia (655). După o nouă judecată, a fost surghiunit la Perberis. Iar, la cea din urmă înfățișare, neprimind să tacă despre adevăr, a fost osândit să i se taie limba și mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici cu graiul nici prin scris, și a fost surghiunit pe toată viața în tara Lazilor (Caucaz).

Și a fost acest sfânt Maxim un mărturisitor și în războiul cel nevăzut al înnoirii duhovnicesti a omului și a lumii, prin lupta contra patimilor și prin har, cum arată scrierile din Filocalie. Și așa, aruncat în surghiun, la vreme de batrânete, cu limba și cu mâna tăiate, ca preț de sânge pentru credință, și rămânând simplu monah până la sfârșitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul, la 13 august 662, având 82 de ani.

Mai multe despre Despre Preacuviosul Parintele nostru Maxim Marturisitorul din Vietile Sfintilorse gasesc în Vietile Sfintilor, cât și la:

http://romanortodox.info/subiect/sfintii-parinti/sf-maxim-marturisitorul/

.

.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Neofit (†290)

Acesta a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinți binecredincioși și creștini, anume Teodor și Florentina, pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305) și chiar din începutul vieții sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Că, de nouă ani fiind, făcea rugăciune cu copiii, învățând carte, și el îi depășea la învățătură. De asemenea și o porumbiță venea și zbura împrejurul patului său, păzindu-l fără prihană.

Deci, mergând la muntele Olimpului, a intrat într-o peșteră, în care intrase mai întâi porumbița, care îl călăuzise, și, gonind leul ce era acolo, și-a făcut locaș pentru sine, fiind hrănit de un dumnezeiesc înger. Ajungând el la unsprezece ani, din arătare dumnezeiască, s-a pogorât din munte și, venind, și-a sărutat părinții, iar, murind ei și dând la săraci din averea lor, iarăși s-a întors în munte.

Deci, împlinind el cincisprezece ani, a stat înaintea lui Dechie dregătorul, fiind povățuit la aceasta de dumnezeiescul înger. Drept aceea, pentru neînchipuita îndrăznire și cutezare ce a arătat, mai întâi, a pus de l-au bătut, apoi l-au băgat într-un cuptor aprins și, izbăvit fiind, cu darul lui Hristos, l-au dat la fiare. Și, din toate rămânând nevătămat, a fost ucis cu sulița, de un barbar, ce s-a repezit asupra lui.

Mai multe despre Sfântul Mucenic Neofit se găsesc în Vietile Sfintilor

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, din Filocalie:

Tălmăcirea duhovnicească pe scurt a jertfelor din Lege

 

Întrebare: Ce înseamnă cele cinci feluri de jertfe, aduse după rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua și porumbelul?

Răspuns: După unul din înțelesuri, berbecul, ca unul care-i căpetenie, închipuiește puterea rațională, taurul, iuțimea, iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuiește neprihănirea, iar porumbelul, sfințenia. Dacă însă voim să ținem seama și de însușirile firești ale fiecărui animal și să le căutăm înțelesul potrivit, cei pricepuți în astfel de lucruri spun că oaia aduce trei lucruri stăpânului ei: lâna, laptele, și mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce după soare și în fiecare zi dă afară 365 de bobițe de gunoi. La fel și oaia cugetătoare, care este omul, dacă vrea să se aducă jertfă Stăpânului , trebuie să-i dea, ca lână, făptuirea poruncilor, ca lapte, înțelegerea duhovnicească a naturii, că aceasta hrănește mintea, iar ca miel, ucenicul pe care îl naște prin învățătură, silindu-se să-l facă întru totul ca pe sine și să-l aducă desăvârșit înaintea lui Dumnezeu. Dar și pupila ochilor unuia ca acesta, se întoarce după soare, adică mintea lui se îndreaptă după soarele Dreptății, Hristos, Care călăuzește toate ale noastre prin Providența cea cârmuitoare a lucrurilor, că în necazuri, ca și în zile bune, el Îi mulțumește Aceluia pentru Providență, că le călăuzește bine pe toate. Unul ca acesta leapădă în fiecare zi 365 bobițe de gunoi, adică, aruncă de fiecare dată cele stricăcioase și de prisos, supuse timpului și prefacerii.

.

Întru această zi, învățătură a Sfântului Vasile, despre faptele bune

 

Învata-te si te deprinde, omule credincios sa fii lucrator de evlavie. Învata-te a vietui dupa cuvântul Evangheliei; cuvântul acesta sa-ti fie, adica, îndreptarea ochilor, înfrânarea limbii, domolirea trupului, smerenie mintii, gânduri curate având, pierdere si parasire mâniei. Nevoieste-te la faptele cele bune, pentru Domnul; lipsit fiind, nu te razbuna; urât fiind, sa iubesti; fiind prigonit, rabda; hulit fiind, sa mângâi; omoara-ti pacatul, rastigneste-te împreuna cu Hristos. Toata dragostea sa-ti pui spre Domnul, ca sa-L afli unde sunt multimile de îngeri, soboarele celor întâi nascuti, scaunele Apostolilor, toiegele Patriarhilor, cununile Mucenicilor si laudele Dreptilor. Cu acestia, sa doresti, si pe tine însuti sa te numeri. Iar când va veni vreo ispita asupra ta, din îngaduinta lui Dumnezeu, ori goliciune, ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vreo boala cercetându-ti trupul tau, sau pierdere de sânge patimind, pentru Dumnezeu, rabda, laudând pe Dumnezeu, si sa nadajduiesti spre Domnul cel milostiv, ca îndraznind, nesfiindu-te, sa zici: “Trecut-am prin foc si prin apa si ne-ai scos pe noi la odihna.”

.

Întru această zi, cuvânt lui Cosma presviterul, către episcopii și preoții, cei ce pasc turma lui Hristos 

 

         Sa nu îngropati talantul în mâncari, sa nu ascundeti margaritarul Domnului în betii. Ca sluga aceea, care a luat un argint, macar ca nu l-a pierdut, ci l-a adus pe el la Domnul sau, cu toate acestea, ce raspuns a auzit, si ce fel de plata a luat: “Sluga rea, I-a zis, ai stiut ca secer de unde n-am semanat si adun de unde n-am risipit. Deci, de ce n-ai dat argintul meu la schimbatori si, venind, eu as fi luat al meu cu dobânda?” Si a zis catre cei ce slujeau: “Aruncati-l pe el în gheena focului.”

Auziti, voi pastorilor, acest înfricosat raspuns? Daca, adica nepierzând argintul Domnului, ci în basma curata pastrându-l si Domnului sau aducându-l, a fost gasit vrednic de atâta osânda, apoi, cu atât mai mult cei ce au primit doi arginti, sau trei, de nu-i vor îngriji pe ei cu paza, ci în lene îi vor îngropa, cum vor fi munciti, daca nu îndoit sau întreit? Ascultati, pe mai-marele Apostolilor, cum va învata pe voi, zicând: “Pastrati, turma lui Dumnezeu cea data în paza voastra, nu în sila, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru câstig, ci din dragoste. Nu ca si cum ati fi stapâni peste biserici, ci chip facându-va turmei. Iar când se va arata mai-marele Pastorilor, veti lua cununa slavei cea nevestejita”. Si iarasi: “Fiti treji si privegheati, ca potrivnicul vostru diavolul, ca un leu umbla racnind, cautând pe cine sa înghita; caruia împotriviti-va, stând tari în credinta.” Aceste cuvinte auzind, voi episcopiilor, luati aminte, adica, în ce chip se cuvine voua a purta grija de turma ce vi s-a încredintat, ca vrednici sa va faceti a dobândi bunatatile cele fagaduite, întru Iisus Domnul nostru.

 

 

 

 

.