„SPUNEȚI RUGĂCIUNEA LUI IISUS, ACEASTA SFINȚEȘTE GURA, AERUL ȘI LOCUL ÎN CARE A FOST ROSTITĂ … (Părintele Efrem Filotheitul)
…”Rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase este cea mai puternică rugăciune pe care o putem rosti în fiecare ceas, în fiecare clipă.
Aceasta „sfințește gura, sfințește aerul, sfințește locul în care a fost rostită.” Rostirea numelui lui Iisus Hristos este o armă puternică împotriva duhurilor răutății.
.
„Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos.” Dar este nevoie ca rugăciunea să fie făcută cu multă luare aminte: “Când rugăciunea se face astfel încât cineva să înțeleagă ce a cerut, adică să fie conștient, atunci frica diavolului este mult mai mare.”
.
Rugăciunea previne atacurile duhurilor rele și le îndepărtează când acestea tulbură mintea sau trupul. „Prin rugăciunea minții, îl lovești pe vrăjmaș în cap, peste picioare, peste mâini. Prin rugăciunea minții îl lovești în inimă, de aceea și reacționează atât de cumplit.”
.
Părintele Efrem spunea că cel care a dobândit rugăciunea inimii, la despărțirea de trup va trece cu ușurință prin vămi, adică nu va fi războit de demonii din văzduhuri care se luptă să tragă sufletul în jos:
.
„Cine are darul rugăciunii în inima lui, atunci când va muri, nu-l vor atinge vămile”.
.
„Numai numele lui Hristos și al Maicii Sale m-a scos la liman. Orice om care nu pronunță zilnic numele lui Hristos și al Maicii Sale nu este creștin. Sfinții Părinți au fost luminați și ne-au lăsat aceste dragi rugăciuni.”
.
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi!
.
Să avem parte de rugăciunile și binecuvântările sale sfinte!
.

.

.

SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !

.

.

CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:

DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!

(până nu este PREA TÂRZIU)…

.

CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN 

SECȚIUNEA ”CĂUTARE”

DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,

DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:

.

DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),

SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL

ROMANORTODOX.INFO 

DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,

AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:

.

SĂ NE FIE DE FOLOS !

.

MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,

FĂ-ȚI  DATORIA  DE  CREȘTIN,

DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,

ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,

AJUTÂNDU-L  SĂ  CONȘTIENTIZEZE

în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,

CE ESTE  ȘI CUM  SĂ SE FEREASCĂ DE

EREZIA  EREZIILOR,  VICLENIA  VICLENIILOR

– ECUMENISMUL  SINCRETIST

(CA FORMĂ A MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,

– ADEVĂRATA  CAUZĂ  A

UMPLERII PAHARULUI MÂNIEI LUI DUMNEZEU),

oferindu-le și materialul lămuritor de la:

https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/

și celelalte de la:

https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/

.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

.

#depopulare,

#depopularea lumii,

#depopularea pamantului,

#exterminare,

#exterminarea umanitatii,

#exterminarea omului,

#exterminarea lumii,

#exterminarea speciei umane,

#extinctie,

#democid,

#genocid

#NWO

#Noua Ordine Mondiala

#noua dezordine mondiala

#noua ordine antihristica

#editare genetica

#CRISPR

#nanotehnologie

#dictatura

#dictatura suprema

#dictatura finala

 

.

 

.

.