Fața-i brăzdată… e parcă
Ogor arat de fierul plugului
Și udat de sudoarea și lacrimile
Țăranului basarabean… și de apa sângerie
A Prutului…
Nasul acvilin, obrajii supți
Și creștetul în parte pleșuv
Sunt trăsături care aduc
A vultur și a șoim…
Trăsături puternice și totuși
Atât de fine…
Sprâncenele stufoase
Parcă de călugăr bătrân și înțelept…
Părul creț, precum
Cosițele mamei mai degrabă,
Decât pletele vreunui voievod…
Și ochii aceia…ochii aceia
Blânzi și triști
În care te întâlnești
Cu întreaga Basarabie…
Ahhhh!!! Privirea aceea
Spune atât de multe…
Și buzele acelea delicate
Pe care se revărsa dulceața versului
În cea mai curată și mai pură,
Mai duioasă și mai însângerată
Limbă română…
Și trupul firav, cu gestica
Unei fecioare timide
Emoționate…
Și tumultul acela interior
Și durerea…
Și a vrea… și a nu putea….
Și… iar, durerea… surdă… nemângâiată…
A despărțirii fraților de-un sânge și de-o limbă!!!
Și sufletul acela de copil
Atât de sensibil… de vibrant,
Acestea au fost impresiile și trăirile mele
În urma întâlnirii mele din timpurie adolescență
Cu marele poet… undeva în Moldova
La o mănăstire…
Și de atunci a rămas gravat
Într-un colț al inimii mele
Acel chip angelic,
Prototipul românului absolut,
Grigore Vieru
Voievodul poeziei
Și-al limbii române
După Eminescu.
..
.
..
.
Cu adâncă plecăciune în fața marelui poet,
Pr. Andrei
.
