„Vor veni vremuri în care oamenii nu-L vor mai prigoni pe Hristos pe față, ci Îl vor înlocui încet, fără zgomot.
Îl vor păstra în icoane, dar Îl vor scoate din viață;
Îi vor rosti numele, dar Îi vor lepăda poruncile.
Vor spune «cred», însă vor trăi ca și cum Dumnezeu nu vede, nu judecă și nu mântuiește.
Credința va deveni obicei, nu jertfă; rugăciunea – grabă fără lacrimi; spovedania – rară și fără durere pentru păcat.
Atacul cel mai mare nu va veni din afara Bisericii, ci dinlăuntrul ei: din comoditate, din dorința de a fi pe placul lumii.
Adevărul va fi îndulcit ca să nu rănească, Crucea micșorată ca să nu sperie, asceza batjocorită ca exagerare.
Sfinții vor fi admirați, dar nu urmați; harul va fi căutat fără pocăință, iar mângâierea fără schimbare de viață.
Mulți vor alerga după semne și minuni, dar vor fugi de tăierea voii.
Vor vorbi despre dragoste fără adevăr, despre pace fără luptă cu păcatul, despre unitate fără pocăință.
Dumnezeu nu va lipsi din lume, dar lumea va încerca să trăiască fără Dumnezeu.
În aceste vremuri, cei credincioși nu vor fi cei strălucitori, ci cei smeriți; nu cei zgomotoși, ci cei statornici.
Vor fi puțini, dar luminați: vor plânge în taină, vor posti fără laudă, vor suferi fără cârtire și vor iubi fără compromis cu minciuna.
Mântuirea nu va fi ușoară, ci posibilă doar pentru cei care vor rămâne până la capăt în adevăr, ascultare și cruce.”
