O vulpe, farmacistă, ce nu avea talent
Și ce era pe punctul să intre-n faliment,
Se da de ceasul morții, de foame să nu crape
Și din dificultate cu chiu cu vai să scape.
.
Se puse deci la umbră, clocind doar gânduri hoațe,
În tril de păsărele și chiorăit de mațe
Și adormi de foame, ca anesteziată,
Când se trezi deodată subit înviorată.
.
Pesemne că visase cuvântu-acela magic…
Și înghițind degrabă chiar și-un antinevralgic,
Luă din farmacie fără regret sau frâu,
Purcoi de laxative și le-aruncă în râu,
Mai sus de locul unde veneau când li-era sete,
În grupuri mari, jivine, să bea pe îndelete.
.
Fugi apoi acasă și se-așeză cuminte,
În pragul farmaciei exact ca înainte.
După vreo două ceasuri, porni o hărmălaie,
Că fiarele în masă aveau pântecăraie
Și au venit degrabă, aproape-n agonie,
Să ceară tratamente și sfat la farmacie.
.
Vulpița cea vicleană le asculta pe toate,
Le întreabă de dietă, de-au labele curate
Și cu cinism le scoase brutal din letargie,
Spunând că în mod sigur e caz de pandemie.
Le-a dat pastile scumpe, la preț exorbitant
Și sticle , chiar canistre cu mult dezinfectant,
O mască de protecție să-i apere de boală
Și să păstreze strașnic distanța socială.
.
Le-a osândit să șadă în aspră carantină
Și le ducea ea leacuri la ei în vizuină,
Iar bietele-animale, naive și neroade ,
Spuneau în gura mare: „Ce vulpe cumsecade!”
Odată la trei zile mai arunca în ape,
Cu plasa, purgative de-au început să crape,
Bătrânele-animale, ce n-au imunitate,
Ba chiar catalogate cu comorbiditate.
.
De-atâta pandemie, de diaree, chin,
Veni după o vreme vulpița c-un vaccin,
Un fel de apă chioară băută din pocal
Și-ajunse infractoarea erou național.
.
Morala 1
.
În vremi de pandemie, puhoi de lume piere,
Iar unii la butoane fac din venin, avere.
.
Morala 2
.
Când lumea stă închisă în neputință surdă,
Profită demnitarii, își fac de cap și zburdă.
.
Morala 3
.
Decât să bei din apă în vremi de pandemie,
E mult mai indicată o cură cu tărie!
.
autor necunoscut
.
