Offf, ce luptă duce diavolul cu omul
Și una din armele-i letale
Este frica!!!
Câte frici nu-i bagă omului în oase…
Câte angoase nu-i macină sufletul!!!
Câte săgeți otrăvite nu-l străpung pe bietul om…
Ce dureri sufletești îi provoacă
Gândurile de tot felul, fricile, zbaterile,
Gânduri negre ca noaptea
Precum corbii de smoală
Smulg carnea sufletului
Bietului om…
Ce poate face omul când astfel
De lănci înmuiate în otravă
Vin ploaie asupra lui ???
Când frica îl cuprinde
În ghiarele-i negre!!!???
Ce poate face atunci???
Să strige la Dumnezeu… Să lupte cum poate…
Și să-și pună în gând nădejdea sus
Și… să facă răbdare…
Și apoi, deodată:Lumină!!!
Lumină în suflet!!!
Duhul a venit și a ars
Tot gândul cel de smoală
Toată frica cea de pucioasă…
Tot întunericul…
ASTA SĂ FACI, OMULE!!!
Să lupți cum poți!!!
Și să aștepți cu nădejde… pe Dumnezeu!!!
Care, nu va întârzîia să vină… și Care…
NU VA RUȘINA SAU ÎNȘELA NĂDEJDEA TA, OMULE!!!
.
.
Cu mesajul ferm că lașii și fricoșii nu se mântuiesc, și nici aceia care renunță a duce lupta cea duhovnicească,
Pr. Andrei
.
.
