De Narcis Popescu / Cultură, Istorie / Publicat: Duminică, 01 noiembrie 2026, 21:15

În urmă cu 242 de ani, pe 2 noiembrie 1784, cu scântei încă de pe 1 noiembrie, izbucnea „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, ultima mare revoltă țărănească din Europa Centrală.

„Scânteia care a declanșat răscoala a fost reprezentată de conflictul dintre un grup de țărani din regiunea Zarandului, care se îndrepta spre Alba Iulia, și nobilii maghiari care au încercat să-i oprească cu forța, pe 1 noiembrie, în localitatea Curechiu, astăzi în județul Hunedoara.

Conduși de Gheorghe Crișan, fost soldat în armata imperială, țăranii din Zarand au început să atace conacele din zona Bradului. Răscoala s-a extins cu repeziciune în zona Apusenilor și regiunile învecinate, în nord până în Maramureș și Sătmar, iar în est până în scaunele secuiești, la revoltă luând parte și țărani maghiari și sași.Mișcarea a fost rapid organizată sub conducerea lui Horea, prin numirea de căpitani și formularea unui program care exprima țelurile răsculaților. Horea, pe numele lui Vasile Ursu Nicola a mers de patru ori la Viena, încercând să facă dreptate pentru români, începând din anul 1779, însoțit și de alți țărani, printre care și Cloșca, pe numele adevărat Ion Oargă.”, amintește Historia.

Poetul Laurian Stănchescu, cel care a reușit să împlinească proiectul Zilei Naționale „Horea, Cloșca și Crișan, Martiri și Eroi ai Națiunii Române”, ne-a transmis:

Pisanie din Golgota românească!

Mucenici ai Domnului și ai românismului luminat și tolerant, Horea, Cloșca și Crișan cer din moarte întregirea trupurilor și mângâierea durerilor sfâșietoare…. ! Sângele lor vuiește și strigă… precum țipătul lui Hristos! Nici măcar nu vă puteți închipui ce înseamnă zdrobirea cu roata… de la degetele de la picioare spre bătăile inimii și ale sufletului… !

Roata cu tăișul ei feroce, lovitură cu lovitură, sângerare și agonie lucidă, despărțirea de viață, de familie, de sărbătorile de Crăciun și de Învierea Domnului… ! Despărțirea de viața rămasă de trăit, de bucuriile și tristețile inimii, despărțirea de meșteșugul cositului, de prispele unde legănau copiii vara, despărțirea de cântatul cocoșilor, despărțirea de nopțile cu greieri lunatici… ! Despărțirea de închinatul și rugăciunile către puterile cerești…. ! De toate astea și de altele netrăite s-au despărțit pentru a se încununa cu propriul lor sânge întru cinstirea și ridicarea neamului lor spre mântuire…. !

Astăzi le scriem cu sângele nostru, sânge izvorât din sângele lor…. scurs în potirul sacru numit pământul românesc, așa împreună… ne întregim și noi și domniile lor, ne întregim ca sunetele tulnicului în chemări peste viață și peste moarte…. !

Amin cu iubire de Patrie!

Laurian Stănchescu,

autorul proiectului din Parlamentul României, „Horea, Cloșca și Crișan, Martiri și Eroi ai Națiunii Române”!

„Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan” de la 1784, reprezintă o acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați al românilor, ceea ce i-a conferit un caracter național. Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când au fost capturați Horea și Cloșca de către autorități.

Situația iobagilor români

Situația ionagilor era una apăsătoare. Numărul zilelor de muncă ajunsese la patru pe săptămână cu brațele, trei cu animalele și două pentru jeleri. Asupra țăranilor apăsau și o serie de dări: zeciuiala din produsele agricole și animale, plocoanele, cărăușiile, cazarea funcționarilor ce încasau birurile, încartiruirea militarilor. Nobilimea deținea monopolul vânatului, morăritului și pescuitului, cotropise păduri, pășuni și multe terenuri agricole ceea ce îi nemulțumea pe țărani. Au mai fost supuși unor obligații privind mineritul, construirea de cuptoare, transportul lemnului și al minereului, ca și la plata unor impozite. Deși împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranță pentru românii de religie ortodoxă din Transilvania și le permite numirea unui episcop ortodox, măsurile nu au efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, a ajuns prima oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat 19.000 de petiții la fel întâmplându-se și cu prilejul celei de-a doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru a-i prezenta împăratului nedreptățile la care sunt supuși țăranii români din Transilvania, ultima audiență fiind în aprilie 1784.

În vara anului 1784 s-a dispus de către împăratul Iosif al II-lea o conscripție militară, în cadrul regimentelor de graniță; cei înrolați urmau să primească arme și să nu mai facă slujbe iobăgești, iar pământurile și casele pe care le aveau în folosință vor deveni ale lor. Numărul celor care doreau să se înscrie a depășit însă cu mult așteptările autorităților. Conscripția a fost anulată de guvernatorul Samuel von Brukenthal, sub presiunea nobililor care își simțeau amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult pe țărani.

Erupția răscoalei

La târgul săptămânal din Brad, pe 28 octombrie 1784, Crișan apare cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină câți mai mulți, sau cel puțin 4- 5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești de la Alba-Iulia. La 2 noiembrie Crișan a adunat iobagii răsculați în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, țăranii fiind speriați de intervenția trimișilor nobilimii.

Ei se temeau că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea țăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crișan a reușit să îi convingă să atace nobilimea. De la Curechiu mulțimea iobagilor s-a îndreptat spre Crișcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac asupra nobililor, fiind uciși aproape toți nobilii întâlniți în cale, iar casele și clădirile care le aparțineau au fost devastate și bunurile jefuite. În jurul orei 15, tot pe 2 noiembrie, iobagii au atacat orașul Brad, unde au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistență.

Desfășurarea evenimentelor

Mișcarea începută se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosica din Brabișca, pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distrug și ard toate curțile nobililor. O mulțime de nobili și preoți unguri au fost executați și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde deasemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița Țării Românești.

La 5 noiembrie răscoala ajunge la Deva, dar eșuează în încercarea de a cuceri orașul. Horea adresează nobilimii refugiate în oraș un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale răscoalei: „Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitele și nobilii stăpâni de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe”. Programul cerea și eliberarea țăranilor arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”. Răscoala s-a întins, ajungând și în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, la ea participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații. Au avut loc lupte grele între răsculați și trupele imperiale, succesul favorizându-i pe țărani. La 7 decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni, iar peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.

Reprimarea răscoalei

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților ardeleni. Prin trădare, la 27 decembrie 1784, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan. Arestații au fost depuși la Alba Iulia.S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Codex Theresianum, prin frângerea cu roată la 28 februarie 1785

Ecoul în timp

Conform ordinului împăratului, ca „oți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost strămutați în Banat și Bucovina. Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie, desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără consimțământul nobilului și dreptul la învățătură. Răscoala s-a bucurat de un larg ecou în străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei. Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit „Rex Daciae”.

VIDEO AICI :