https://d.tube/#!/v/f1ghtthel3ft/QmQnLDZARtdwjPEZuVVC7DoY9p2tLyz2bUoA2iiU6Tp9AF

https://player.d.tube/btfs/QmQnLDZARtdwjPEZuVVC7DoY9p2tLyz2bUoA2iiU6Tp9AF

 

Introducere

A fi doctor este o lucrare minunată. A demonstrat-o în mod magistral dr. Valentin Voino Iasenețki, pe care noi îl știm mai bine sub numele: Sfântul Luca al Crimeeii.

Sunt și în țara noastră doctori minunați. Aș menționa numai pe dr. Leon Dănăilă, neurochirurgul om între oameni. Dar mai sunt și alții. Să îi țină Dumnezeu sănătoși.

Însă majoritatea – din păcate – practică medicina numai pentru bani. Îmi aduc aminte că, traducând o carte a mitropolitului Calinic al Pireului, am găsit un cuvânt de întâmpinare al decanului Facultății de Medicină din Atena, care le spunea „bobocilor” din anul I: a fi medic înseamnă să fii compătimitor cu oamenii, veți trata persoane care suferă, de aceea să puneți suflet în tot ce faceți, să vă comportați cu multă compasiune față de cei care trec prin multe suferințe (am parafrazat din memorie). Câți mai gândesc azi așa?

În România (și nu numai), mulți medici văd nu pacienți, ci oportunități de îmbogățire. O știm cu toții, cum e cu datul plicului, cu operațiile, cât costă etc. Deci, într-un asemenea mediu de lucru apare în 2020 problema covid-ului. Credeți că dintr-o dată acești doctori se schimbă în binefăcători? Adică au dispărut 90% din posibilitățile de îmbogățire, iar acum, dacă statul le oferă bonusuri pentru cazuri covid, ei să stea deoparte și să fie onești? Concluzia vă aparține.

VEȘTI BUNE!

Însă iată că mai sunt și doctori adevărați, precum cei din video-ul de mai sus, șters la greu de pe tot netul de către cei înfricoșați de adevăr. Traducerea este în lucru, deocamdată vă descurcați cu engleza pe care o știți, ca să pricepeți că ei spun că problema covid nu este în niciun caz serioasă, că tratamente simple există etc etc. Adevăratul virus este frica. Ea ne înconjoară și încearcă să ne doboare.

SEMINAR INTERNAȚIONAL DE PATOLOGIE


Pentru că însă este mai greu cu limba greacă, voi face un rezumat al acestui al doilea video, de mai sus.

Este vorba de o discuție între doi doctori: un interviu luat Dr. Stoyan Alexov, președinte al Uniunii Bulgare de Patologie, de către Dr. Stoycho Katsarov, președinte al Centrului de Protejare a Cetățenilor.

Dr. Stoyan Alexov a participat la un seminar (o discuție prin intermediul internetului), cu tema infecția cu coronavirus, realizat între experți din mai multe țări europene: Italia, Spania, Franța, Germania, Suedia, Bulgaria. Seminarul a fost organizat de Uniunea Europeană a Patologilor.

Au discutat despre ce se întâmplă în țările respective, din punct de vedere al patologilor, care sunt datele adunate de aceștia, cum lucrează noul virus etc.

Covid 19 omoară oameni? Dacă da, cum anume? Ce organe ale trupului atacă el, cum o face? Este de fapt o epidemie sau o pandemie?

Prima concluzie este că în urma discuțiilor largi din cadrul acestui seminar s-a spus că acest virus, care provoacă Covid 19, NU ESTE MORTAL!

Dr. Stoyan l-a întrebat pe Dr. Holger Moch, profesor de patologie la Universitatea din Zurich (Elveția) (detalii la: https://www.emedevents.com/speaker-profile/holger-moch), care a arătat poze și date statistice și grafice referitoare la ceea ce s-a descoperit în cazul autopsiilor celor despre care s-a spus că au murit de covid 19. În Bulgaria nu se pot face asemenea analize amănunțite, de aceea dr. Stoyan a cerut amănunte de la omologul elvețian.

Răspunsul acestuia (al dr. Moch) la întrebarea dacă se vede la autopsie vreo diferență între modul în care a murit o persoană cu covid 19 și una care a murit de gripa obișnuită, sezonieră: „din ce am văzut la autopsii, nu există nicio diferență.”

Însă există o diferență importantă, pe care trebuie să o cunoaștem: doi doctori din Italia au întrebat dacă există un anume anticorp, pe care putem să îl folosim în munca noastră de medici patologi, ca să dovedim că acest virus există. Există deci un anticorp care a fost identificat? Răspunsul dr. Moch a fost că nu există un asemenea anticorp, nu a fost identificat sau izolat ca atare.

În Bulgaria – spune dr. Stoyan – am făcut trei autopsii ale unor persoane despre care s-a spus că au murit de covid 19, ele au fost făcute toate de dr. Nia Serbianova, conducătoarea clinicii de patologie de la Spitalul Pirogov. Nici ea nu a găsit vreun asemenea anticorp. De asemenea, același răspuns l-au dat și medicii din Italia și Spania participanți la seminarul internațional de patologie respectiv.

Toți patologii au spus că NU EXISTĂ NIMENI CARE SĂ FI MURIT DIN CAUZA COVID 19. Ca patologi noi avem anumite reguli, protocoale, proceduri, pe care le folosim atât la autopsii, cât și la biopsii. Protocolul spune că trebuie să fie enumerate în raport: prima boală de care a suferit bolnavul sau decedatul respectiv, a doua boală (comorbiditate), a treia boală și cauza morții.

Dacă spunem – conform dr. Stoyan – că bolnavul a murit de covid 19, vrem să spunem că acest virus SARS COV 2 a provocat pneumonie interstițială (def: Pneumonia interstițială este o afecțiune ce duce la inflamarea și îngroșarea țesuturilor de susținere dintre sacii alveolari (de aer) din plămâni, ceea ce afectează respirația și, implicit, aportul de oxigen în sânge și țesuturi – vezi https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/pneumonia-interstitiala-cauze-simptome-tratament), care a dus apoi la moartea omului respectiv, fără să fi existat ale boli la alte organe sau sisteme ale corpului. Cu toate acestea, astfel de realități nu au fost găsite. Nimeni nu a spus la seminarul respectiv așa ceva. Deci NIMENI NU A MURIT DIN CAUZA COVID 19.

Ca să fie pandemie, așa cum a anunțat O.M.S, trebuie ca virusul respectiv să fie mortal, să provoace multe decese. Însă doctorii spun că în realitate de covid 19 NU A MURIT NIMENI ÎN LUME!

Realitatea este că oamenii au murit având și covid 19, NU DIN CAUZA LUI.

Dr. Stoyan spune că gripa sezonieră poate duce la moarte, însă coronavirusul singur în niciun caz nu.

Când facem autopsii, prelevăm mostre, care sunt puse în blocuri de parafină și peste chiar și 100-300 de ani alții pot verifica dacă ce am constatat noi e real sau nu. Au existat și sunt peste tot în lume – spune dr. Stoyan – presiuni foarte mari ca doctorii să treacă acest covid 19 drept cauza morții, însă analizele făcute cu ocazia necropsiilor arată clar, fără excepție, că NIMENI NU A MURIT DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI.

Doctorul Stoyan spune că nu înțelege de ce O.M.S. se opune să fie făcute autopsii, de ce datele rezultate din analize nu sunt lăsate a fi publicate, de ce nu sunt lăsați doctorii să pună cu cea mai mare exactitate diagnosticele, căci aceasta este meseria lor!

O.M.S. provoacă haos mondial – spune dr. Stoyan.

Unde sunt dovezile voastre, îi întreabă dr. Stoyan pe cei de la OM.S.?

Protocoalele actuale – pentru boli infecțioase precum Ebola, gripa spaniolă, SIDA, tuberculoză etc au fost realizate după zeci de ani de la epidemiile sau pandemiile respective. Întrebare: de ce nu ne lăsați să facem autopsii, să vedem de ce au murit acești oameni, să vedem cum lucrează acest virus, ce rele a cauzat în corp etc?

„Nu am mai văzut atâta reclamă făcută vreodată pentru un virus…” (dr. Stoyan)

La afirmația dr. Stoycho că stresul influențează grav starea de sănătate, dr. Stoyan spune că este de acord cu această afirmație 200%, căci stresul distruge sistemul imunitar al omului, toate bolile avute de omul respectiv dinainte se vor agrava, sistemul respirator va fi distrus, cancerele vor avansa. Deci vor muri foarte mulți oameni în această atmosferă de panică generalizată, când de fapt realitatea medicală este că NIMENI NU A MURIT DE CORONAVIRUS!

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

____________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2020/07/30/doctorii-au-cuvantul/