Nasterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară,

bucurie a vesit la toată lumea;

că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru.

Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare;

și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

.

.

Tuturor purtătorilor / purtătoarelor prea cinstitului său nume,

un sincer LA MULȚI ANI cu sănătate și mântuire !

,

„Avem pe Maica Domnului, dacă este atât e destul! Maica Domnului este o nouă lume, Maicii Domnului îi place să stea la căpătâiul dureroșilor, la capătâiul suferinzilor, deși stăpânește întreg cerul și pământul. Este o enorm de mare greșeală așa cum spuneam, să nu-i ceri nimic! E foarte supărată pe acei care nu-i cer nimic. Ne rugăm încontinuu să mai trăim, dar cu o condiție, să purtăm crucea.”

                                                                              Părintele Arsenie Papacioc

„Vremurile în care trăim noi sunt din ce în ce mai anevoioase. De aceea v-aș ruga, ca frățiile voastre, trăind mulți sau puțini ani, să trăiți în așa fel ca și cum mâine vă veți sfârși. Eu am ajuns la acești 92 de ani și m-a ținut Dumnezeu ca să fiu, cât se poate, mai apropiat de adevărurile ortodoxe. Vin vremuri grele și Dumnezeu știe cum va trece fiecare examenul acesta. Este un examen anevoios pentru că acum nu se mai urmărește o biruință asupra trupului, cât a sufletului. (…)

Vin vremuri grele de încercare când va trebui să alegem direct: ori satana ori Hristos, din două, una. Nu mai este a treia alternativă, de aceea trebuie să ne pregătim și noi pe cât este posibil și să fim în duhul acesta al adevărului, în care ne vor Maica Domnului și Mântuitorul Iisus Hristos. Să fiți încredințați că toată nevoința frățiilor voastre din mănăstire, din lumea mireană și de peste tot pe unde veți fi, este răsplătită. Este un moment, în sfârșit, de bucurie pentru Maica Domnului ca să ne închinăm Fiului ei și tuturor nevoitorilor care au trăit pe locurile acestea și și-au dat viața pentru mântuirea sufletelor noastre, a celor prezenți și a celor din viitor. Pentru că neamul nostru este împletit în cele trei conviețuiri: trecut, prezent și viitor. (…)

Să ducem ceea ce a rămas cu multă demnitate și prestigiu pentru că nu ne va întreba Maica Domnului acolo de nimic altceva decât cum am respectat și cum am știut să răspundem la suferințele și greutățile mărturisitorilor noștri.”

Părintele Justin Pârvu

.

.

Părinte Sofian, sincer, eu mă poticnesc la rugăciunea către Maica Domnului, la expresii precum „Singura grabnic folositoare”. Cum să le înțeleg ?

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă fată de fiul său, copilul său. Orice i se întâmplă copilului, maica este imediat sensibilizată; dacă este într-o cumpănă grea fiul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foarte grabnic plină de griji și nu știe cum l-ar ajuta ca să scape din acel impas – mama pământească. Am întâlnit multe cazuri de acestea în viața mea de preot. Mama Mântuitorului Hristos este o mare excepție – Mama lui Dumnezeu întrupat. Însă, fiind Iisus pe Cruce, i-a dat Maicii Domnului această ascultare, sau această îngrijire din partea Sfântului Ioan: Fiule, aceasta este mama ta! Prin această misiune pe care o are Maica Domnului, dată în cel mai greu moment pământesc al Mântuitorului Hristos, când era pe Cruce răstignit și a încredințat ucenicului iubit pe Maica Sa, Maica Domnului devine mama noastră, a pământenilor. Ea se roagă cu adevărat și e mare mijlocitoare a noastră către Dumnezeu. Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, acești doi martori ai Mântuitorului Hristos, au foarte multă trecere înaintea lui Dumnezeu, înaintea Judecătorului celui Drept.

Când ne adresăm către Maica Domnului, neavând curajul (pentru faptele noastre) să ne adresăm direct Mântuitorului Hristos, Maica Domnului mijlocește pentru noi: „Doamne, eu care Te-am purtat în brațele mele, care Te-am crescut în viața Ta pământească, ajută-mă în rugăciunea mea și ajută pe acesta care se roagă mie!”

În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului este acest loc într-un icos de acolo, în care Maica Domnului se roagă Mântuitorului Hristos, spunând: „Doamne, ajută pe cei care mă roagă să mă rog pentru ei!” – cuvintele sunt altfel puse acolo, dar aceasta este ideea. Și ea se roagă cu adevărat și rugăciunea Maicii e primită de Fiul său, căci Fiul său e Dumnezeu plin de dragoste.

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis și a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferințe. Într-o anchetă extraordinar de grea i s-a terminat răbdarea și și-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-și curme viața. Și-a adus aminte, însă, că în tinerețe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Și-a adus aminte de acest lucru, și spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că a avut și el greșelile lui – dar către Maica Domnului, care a fost și ea pământeană ca și noi, m-am rugat!” Scurt. O rugăciune la disperare: „Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile și presiunile care mi se fac aici! Ajută-mă!” Se ruga în celulă. Și peste câteva clipe vede intrând prin ușa înaltă a celulei o făptură în alb cu un Prunc în brațe: „M-ai chemat! Am să te ajut. Fii în pace!” Și a plecat mai departe. Nu l-au mai chemat după aceea la anchetă. L-au mutat într-un alt loc, la Polul Nord undeva, și toată viața lui de după aceea – că a trăit încă mulți ani în închisoare – a avut o viață foarte liniștită în sufletul lui, deși suferințele din afară erau destul de grele din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în momentul următor după rugăciunea sa.

Această întâmplare o știu de la cel care a pățit-o. El mi-a spus-o. Și în închisoare nu se minte! În închisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce a pățit și cum i s-a rezolvat problema lui.

Așa face Maica Domnului cea „grabnic ajutătoare”! Însă rugăciunea să fie făcută cu tot dorul, cu toată ființa, cu toată puterea, cu toată încrederea, chiar când suntem la disperare. Și rugăciunea se împlinește în momentul următor. Nu trebuie timp și rugăciuni prea lungi, uneori. Câteodată, însă, avem nevoie de rugăciuni lungi, ca să ne potolim noi, să ne adunăm noi, să ne concentrăm către Dumnezeu. Alteori, în momente ca acestea foarte grele, pe loc îți răspunde.

(extras din cartea Ne vorbește Părintele Sofian, editura Mănăstirii Sihăstria, 1998, transcris din fragmentul Video de mai sus. Tînărul trimis dincolo de cercul polar, care a stat cu Părintele Sofian în celulă, a fost Nicu Popescu – Vorkuta)

.

.

Fragmente din scrisori ale lui Valeriu Gafencu către familie

20 Februarie 1945

Maica Domnului îmi împlinește rugăciunile. Trăiesc pe revărsarea unor adevărate valuri de dragoste, care îmi copleșesc toată ființa pătrunsă de conștiința nimicniciei mele ca om pe pământ. Stau căzut în fața icoanei, în genunchi, implorând milă, ajutor și dragoste pentru mine și pentru toți ai mei, părinți, rude, prieteni, binefăcători, vrăjmași. (…) Mă lupt cu păcatele. Și cu cât mă adâncesc mai mult în mine, cu atât găsesc altele noi. Dar cu ajutorul Domnului le birui. Am căpătat o seninătate sufletească permanentă și mă mulțumesc cu darurile pe care mi le dă Dumnezeu, căci sunt neprețuite. Vă mărturisesc iarăși același lucru: trăiesc fericirea, o gust mai ales în lacrimi și durere, acolo o găsesc mai dulce, mai adâncă. Trăiesc cu conștiința omului păcătos. Trăiesc pe Dumnezeu, Izvorul tuturor bucuriilor vieții.

Valeriu Gafencu

„Era ziua de 8 septembrie 1997, Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, al treilea hram al paraclisului de la fosta închisoare a fetelor și a femeilor de la Mislea, ridicat de fostele deținute politic, ca prinos de recunoștință pentru acele zile când Maica Domnului S-a milostivit și a revărsat balsam peste suferințele îndurate de acestea. Ziua avea să se termine cu o dramă. La întoarcerea spre București, Părintele Constantin Voicescu avea să părăsească lumea pământească în urma unui grav accident de circulație provocat de nebunia vitezei unui om care și-a încărcat conștiința cu omorârea unuia din cei mai duhovnicești părinți ai țării. L-a luat Maica Domnului la Sine, dar, spre mângâierea credincioșilor, a făcut să ajungă până la noi, scrisă, frumoasa sa predică (pe care o redăm mai jos) în care ne asigura de „inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu și oameni” (manuscrisul acestei predici a fost găsit în geanta de voiaj a Părintelui).”

(extrase din lucrarea Doamnei Aspazia Oțel Petrescu – Crucea de la Miercurea-Ciuc și Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” de la Mislea. În memoria femeilor decedate în lupta anticomunistă).

„O, Maica Prea Curată, ajută-ne să împlinim cuvântul Fiului Tău și Dumnezeului nostru. Amin!”

,

Cuvântul Părintelui Constantin Voicescu:

Crăiasă alegându-Te,
Îngenunchem, rugându-Te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-Ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară,
Marie!

(Mihai Eminescu, Rugăciune)

.

Iubiți frați de credință în Domnul Nostru Iisus Hristos,

Sărbătorim pe Maica Domnului azi ca și în alte zile de praznic. Începutul anului bisericesc este patronat de praznicul de azi, iar sfârșitul de celălalt praznic mare, Adormirea Maicii Domnului. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, o sărbătorim în fiecare zi prin rugăciunile ce I le adresăm. Nici o ființă cerească sau pământească nu s-a învrednicit de atâta cinste! Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărita, făra de asemănare decât Serafimii.

Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este Aceasta care se naște? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem acestor întrebări.

Există un fapt care domină toată viața Maicii Domnului, conștiința clară a solidarității cu toți oamenii și slujirii planului lui Dumnezeu, pusă în evidență în câteva momente cu semnificație deosebită:

I. Momentul Bunei Vestiri. Dumnezeu, voind să Se facă Om pentru a ne mântui, cere consimțământul liber al omenirii al cărei sol a fost smerita Fecioară Maria. Nimeni nu va ști vreodată ce întorsătură ar fi luat planul pentru mântuirea lumii dacă în acel ceas unic Sfânta Fecioară n-ar fi dat sublimul Ei consimțământ: „Iată roaba Domnului, fie mie dupa cuvântul Tău!” (Luca 1, 38). Ea este conștientă că, prin consimțământul ei liber de a fi Mama lui Dumnezeu-Mântuitorul, aduce slujire tuturor neamurilor pământurilor, de aceea va prooroci inspirată de Duhul Sfânt: „Iată, de acum înainte mă vor ferici toate neamurile”.

II. Ceasul din noaptea Crăciunului, noapte în care Maica Domnului naște pe Dumnezeu ascuns în faptura de Prunc omenesc. Maica Domnului alăptează și crește, ca orice mamă adevarată, pe Omul-Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Mântuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor. Căutarea ei, acum, se petrece înlăuntru: „Iar Maria păstra toate cuvintele și se gândea la ele in inima sa …” (Luca 2, 19).

Trebuie să ne oprim câteva clipe asupra slujirii Ei de mamă.

Se poate spune, fără pic de exagerare, că niciodată o mamă n-a fost mai clar conștientă de faptul că slujește lumea întreagă și planul lui Dumnezeu, împlinindu-și smeritele ei datorii. Toate mamele ar trebui să-și crească pruncii cu delicatețea și conștiinciozitatea Maicii Domnului. Să știe, totodată, că refuzul de a avea copii și de a-i crește echivalează cu refuzul de a conlucra cu Dumnezeu, fiind un gest chiar de împotrivire lui Dumnezeu.
Părintele Benedict Ghiuș atrage atenția asupra sublimității icoanei Maicii Domnului cu Pruncul, intitulată „Dulcea sarutare”. Chipul Fecioarei-Mame de pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrazurilor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu și oameni.

III. Momentul Adormirii Maicii Domnului reprezintă deplinătatea slujirii Ei față de oameni. Spun Sfinții Părinți: O taină de negrăită răsplătire are loc în ziua Adormirii Maicii Domnului, între Hristos și Sfânta Lui Maică. Trupul Ei a fost înviat din morți și mutat la cer întru slavă, ca și trupul Mântuitorului, înainte de sfârșitul lumii și de a doua venire a Domnului!

Putem spune că este un al doilea Paște: Paștele Maicii Domnului!

Să ne amintim încă o dată toată slujirea Maicii Domnului în planul mântuirii. Ea a fost chemată să dea trup de om lui Dumnezeu și, născându-L, Ea L-a introdus pe Dumnezeu în familia oamenilor. Ea L-a ajutat pe Dumnezeu să Se facă om și să poată muri și învia din marea Lui dragoste pentru ispășirea și transformarea noastră și a întregii lumi. Slujirea și darul acesta n-au fost uitate de Mântuitorul Hristos. Îndumnezeirea omului, iată marea binefacere pe care, prin Iisus Hristos, omenirea o datorează Maicii Domnului.

Iubiți credincioși,

De toate acestea ne aducem aminte cu deosebire azi, la Nașterea Ei, și o cinstim după cuviință. Si cum să nu o cinstim pe cea prin care ne vine mântuirea? Pe cea care e rodul rugăciunilor sfinților ei părinți, Ioachim și Ana, prin lucrarea Domnului Însuși, dupa cuvantul inspirat „Înțelepciunea Și-a zidit sieși casă”. Ce fapte minunate poate rugăciunea, iubiții mei! Cum atrage ea lucrarea lui Dumnezeu!

Cum să n-O cinstim pe Cea pe Care în primul rând Domnul a cinstit-O, prin salutul și glasul Arhanghelului, prin al Elisabetei și, mai apoi, prin izbucnirea femeii din popor care avea să spună Mântuitorului: „Ferice de pântecele care te-a purtat!” (Luca 11, 27)?

Cum pot unii dintre creștini să fie atât de mărginiți sau de rea credință încât să nu o cinstească? Frățiile voastre, să nu plecați urechile la îndemnurile lor! Rămâneți în biserica strămoșească, să aflați mântuire! „Cine vine la Biserica ta și nu ia degrabă mântuire sufletului și trupului, Prea Curată?” – spune o cântare din slujba Aghiazmei mici.

Slavă Domnului, prezența frățiilor voastre aici arată că o cinstiți!

Ați venit unii de departe, alții mai de aproape, spre a vă exprima recunoștința față de Maica noastră, a tuturor, aici, în acest loc unde surorile noastre, care au purtat crucea grea a credinței, dar întărite prin rugăciunile Prea Curatei, i-au zidit locaș de închinare!

Slavă Domnului, poporul nostru românesc are la mare cinste pe Maica Domnului, caci auzim frecvent rostirea: „Doamne, Maica Domnului!”. Ne amintim, de asemenea de versurile închinate ei de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu (care, precum știți, considera Biserica Ortodoxă drept Maica spirituală a neamului românesc), în minunata poezie Rugăciune, din care am evocat prima parte la începutul cuvântului nostru. Redăm acum a doua parte:

Noi, ce din mila Sfântului,
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor,
Ascult-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
În neguri Te arată
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară,
Marie!

Adevărate file de Acatist!

Slavă Domnului că avem o astfel de mijlocitoare către El! Atât de caldă și de apropiată! Căci trebuie să observăm, iubiți credincioși, că, dacă pe Domnul îl iubim, ne și temem de El, căci va fi Judecătorul nostru nemitarnic, pe Maica Domnului doar O iubim. De Ea nu ne temem, căci la Judecată O vom avea apărătoare. De aceea cântăm adesea „Apărătoare Doamnă”…

O fericim și O cinstim, dar să nu uităm cuvântul Domnului spus cand femeia din popor a fericit-O pe Maica Sa: „Fericiti sunt si cei ce asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc!” (Luca 11, 28). Îl spune și Maica Domnului, ca singurul cuvânt de îndrumare ieșit din gura Ei: „Să faceți tot ce vă va spune El!” (Ioan 2, 5). Adică ce ne-a învățat El să facem: să iubim, să iertăm, să fim milostivi.

Să nu uităm, iubiții mei, cu fiecare mână de ajutor pe care ne-o întinde, Maica Domnului ne repetă neîncetat nemuritoarea ei chemare: „Oameni buni, faceți tot ce v-a zis El să faceți!”. E ca si cum ar zice: fiți aproape de Dumnezeu, fiți aproape unii de alții! În aceasta se cuprinde toată Evanghelia. Altă cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există…

O, Maica Prea Curată, ajută-ne să împlinim cuvântul Fiului Tău și Dumnezeului nostru. Amin!

Preot Constantin Voicescu

.

Solii Tăi

Zbor de pasăre curată
suie limpede spre cer
din adânc de piatra lată
de sub reci rugini de fier.

Sau coboară din tărie
de la Maica lui Hristos,
tainic aducând solie
rastigniților de jos.

Mare fie-Ți, Doamne, slava
c-ai trimis cu sfânt temei,
rândunele la Jilava
și la Gherla porumbei…

Andrei Ciurunga

By

Marturisitorii

on

August 6, 2017

Andrei Ciurunga 

(28 octombrie 1920, Cahul, Basarabia, România Mare – 6 august 2004, București, România)

Solii Tăi

Zbor de pasăre curată
suie limpede spre cer
din adânc de piatra lată
de sub reci rugini de fier.

Sau coboară din tărie
de la Maica lui Hristos,
tainic aducând solie
rastigniţilor de jos.

Mare fie-Ţi, Doamne, slava
c-ai trimis cu sfânt temei,
rândunele la Jilava
şi la Gherla porumbei…

AUDIO INEDIT: Cartea lui şi Răstignire. Foto: Dinu Lazăr

 

Născut în Cahul (Basarabia) într-o familie de colonişti germani, poetul Robert Eisenbraun (1920-2004) îşi aşează încă de la debut cariera literară sub semnul luptei naţionale: prima sa poezie, publicată în revista liceului „Ioan Vodă” din Cahul, are ca subiect Unirea Principatelor Române. În 1936 debutează editorial cu placheta de versuri Melancolie, urmând În zodia cumpenei (1939), Poemele dezrobirii (1943), Cântece de dor şi de război (1944). După ce Basarabia va fi din nou răpită, familia Eisenbraun se refugiază în ţară, stabilindu-se la Brăila.

Aici tânărul Robert va continua să scrie, publicând în câteva reviste brăilene sub numele Robert Cahuleanu. Unul dintre articolele sale, în care se declară ferm anticomunist, îndemnându-i pe români să respingă comunismul, îi aduce prima arestare, pentru 29 de zile, în noiembrie 1945. După eliberare publică sub diferite pseudonime românizate: Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru, şi altele, oprindu-se asupra celui cu care va intra în conştiinţa literaturii române: Andrei Ciurunga.

În 1947 publică volumul Poeme de dincoace, cuprinzând versuri puternic anticomuniste, pentru care este arestat din nou în 1950 sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva păcii”. Cum volumul fusese distrus şi nu a putut fi adus ca probă în proces, autorul său a fost condamnat pentru mai vechiul volum apărut la Chişinău înainte de refugiere, în 1944, Cântece de dor şi de război.

Din acest moment calvarul se intensifică. Ciurunga trece prin penitenciarele Uranus, Galaţi, Jilava, apoi prin lagărele „cumplitului Canal”, cum însuşi îl numeşte. Aici poetul creează în continuare. Va găsi chiar o metodă ingenioasă de a păstra versurile: coase pe pânză, în căptuşeala unui pieptar de care nu se despărţea niciodată, versurile-cheie ale câtorva sute de poezii, care astfel vor putea fi refăcute în condiţii de libertate.

Este eliberat în 1954, dar rearestat patru ani mai târziu, în 1958, pentru vina de a fi scris şi difuzat poeziile concepute la Canal, care circulau atât în ţară, clandestin, cât şi în afara graniţelor, în antologii sau la posturi de radio occidentale. Această a treia detenţie o execută la Gherla şi în Balta Brăilei, fiind eliberat în 1964, în urma decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politic.

În 1967 este reprimit în Uniunea Scriitorilor şi va publica alte opt volume de versuri până în 1989, trecute, desigur, prin filtrul cenzurii: Decastihuri (1968), Vinovat pentru aceste cuvinte (1972), Argumente împotriva nopţii (1976), Micul meu atlas (1976), Echivalenţe (1978), Imn pentru flacăra fără sfârşit (1982); Gestul împăcării (1983), Toată ţara-i şcoala mea (1989).

După 1989 văd lumina tiparului şi versurile de detenţie, precum şi alte volume: Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Poemele cumplitului Canal, Lacrimi pentru Basarabia, Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, N-aveţi un surâs în plus?, Poeme cu umbre de gratii, Versuri pentru Ina.

Opera sa este uriaşă mai ales prin calitatea incontestabilă a artei poetice, a substanţei contemplate, dar şi prin intensitatea şi varietatea temelor.

Dezinteresul faţă de personalitatea lui Andrei Ciurunga este o adevărată crimă împotriva culturii române, precum şi împotriva altor mari poeţi ai spaţiului carceral din România secolului al XX-lea.

Versul lui Ciurunga e mereu încărcat, de o complexitate aproape dură. Când alţii recomandau tăcerea, Ciurunga, năvalnic, se îndârjeşte: „Noi nu tăcem!”

Material de Dr. Crina Palas şi Mănăstirea Petru Vodă

MĂRTURISITORII

Citiţi şi Poetul pe schimbul caruia a inviat Hristos

Andrei Ciurunga – Vorbitor

Ar fi timpul sa stăm lânga foc, să iubim
câte-o fată de grâu, cu privirea albastră,
sa scriem poeme sau carti sa citim
la lumina ce scade treptat în fereastra.

Pe masa, paharul cu ceai sau tigara
sa-si urce spirala caldurii am vrea.
târzie pe dealuri sa fumege seara,
luceafarul palid sa licare abia.

Dar întinsele noastre câmpii dobrogene
ne ard peste fata cu plesnet de bici
pe când visul musteste amar printre gene:
Cumplitul Danubiu va trece pe-aici.

Va trece cândva, peste ani, peste vreme,
cu apele tulburi de crâncen tumult,
iar undele sure vor sparge blesteme
din guri astupate cu pumnul demult.

Stravechi amintiri vor iesi din morminte
si-o clipa vor arde pe-o creasta de val.
Acolo, sub mâl, vor ramâne-oseminte –
toti mortii de-acum, risipiti pe Canal.

Si umbre de mame, venindu-le-aproape,
pe malul înalt, se vor frânge de dor.
Vor izbi militienii cu cizma-n pleoape:
Banditule, scoala ca ai vorbitor!

Si-adânca va creste tacerea din ape –
Din ape – sau poate din sângele lor.