Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (de unde și numele de Ivireanul) – Georgia de astăzi – în 1650. Însă activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Țara Românească. A fost, pe rând, egumen al mănăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Țării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). Din păcate, la insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716.
.
Și-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la data de 27 septembrie.
.
A fost, de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind, ulterior, eliberat a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.
.
În 1689 a fost adus, de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.
.
În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe).
Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți.
.
Stema Mitropolitului Antim
.
La data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române și 3 grecești).
În 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Țara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română și una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești.
.
Este important de subliniat rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Țara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română.
.
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat – alături de diaconul Coresi – cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
.
A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericești. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.
.
Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci și una laică, întrucât folosea, în scrierile sale, atât citate din Biblie, dar și din filozofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.
.
Sf. Antim Ivireanul este ctitorul mănăstirii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din București – numită, astăzi, Mănăstirea Antim – pe care a ridicat-o între anii 1713 – 1715 și pe care a înzestrat-o cu toate cele de trebuință, această mânăstire rămânând unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România.
.
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii și ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Țării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea „Sf. Ecaterina” de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.
.
La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea nedreaptă a mitropolitului Antim Ivireanul. Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992 (20 – 21 iunie 1992). Este prăznuit, în fiecare an, la 27 septembrie.
_________________
Sursa – (MAXIMĂ ATENȚIE !!! ACESTA ESTE UN SIT ECUMENIST !!! ) – https://www.activenews.ro/cultura-istorie/27-septembrie-Sfantul-Antim-Ivireanul-cel-mai-mare-TIPOGRAF-al-culturii-vechi-romanesti-69730
.
Pentru a înțelege în profunzime
CE este ecumenismul,
citiți (descărcați de aici în format pdf)
EXCEPȚIONALA carte intitulată :
Ecumenismul fără mască
.
,YT
.
.
CLICK AICI PENTRU TEXTUL
IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI:
.
CITIȚI PÂNĂ LA CAPĂT
– INFORMAȚIA DE LA FINAL ESTE E-SEN-ȚI-A-LĂ ! ! !
.
.
.
.
..
.
.
.
.
......p.
..
..
.. ..h
MAI MULT :
.
..,.…...
.
Cine VREA
să afle, să înțeleagă, să cunoască
CE este EREZIA ECUMENISTĂ,
se poate documenta din
CELE MAI AVIZATE ARGUMENTE
DIN CÂTE EXISTĂ
– anume: scripturistice, canonice și patristice –
sintetizate la:
ECUMENISMUL – EREZIA EREZIILOR | Român Ortodox (romanortodox.info)
.
Mai multe pe această ESENȚIALĂ temă,
puteți găsi la:
Broşuri | Român Ortodox (romanortodox.info)
Căci:
.
...h.
.
.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE !
.
.
CITIȚI AICI TEXTUL IMNULUI ROMÂNIEI:
DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE !!!
(până nu este PREA TÂRZIU)…
.
CĂUTAȚI ORICE CUVÂNT ORI EXPRESIE
CARE VĂ INTERESEAZĂ DIN ACEST SIT, TASTÂNDU-L ÎN
SECȚIUNEA ”CĂUTARE”
DIN PARTEA DREAPTĂ-SUS, APOI APĂSAȚI TASTA ENTER,
DACĂ FOLOSIȚI UN CALCULATOR (LAPTOP SAU DESKTOP),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE AȘA CUM ARATĂ IMAGINEA DE MAI JOS:
.
DACĂ FOLOSIȚI UN TELEFON MOBIL (SMARTPHONE),
SECȚIUNEA ”CĂUTARE” ESTE LA FINALUL ORICĂRUI ARTICOL DIN SITUL
ROMANORTODOX.INFO
DEASUPRA SECȚIUNII ”ULTIMELE ARTICOLE”,
AȘA CUM SE VEDE ÎN IMAGINEA DE MAI JOS:
.
SĂ NE FIE DE FOLOS !
MĂRTURISEȘTE ADEVĂRUL,
FĂ-ȚI DATORIA DE CREȘTIN,
DE A-ȚI IUBI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI,
ACUM, ASTĂZI, CÂT SE MAI POATE,
AJUTÂNDU-L SĂ CONȘTIENTIZEZE
în Duhul Adevărului, al Sfinților Părinți,
CE ESTE ȘI CUM SĂ SE FEREASCĂ DE
EREZIA EREZIILOR, VICLENIA VICLENIILOR
– ECUMENISMUL SINCRETIST
(CA FORMĂ concretă A
MARII LEPĂDĂRI DE ORODOXIE,
– ADEVĂRATA CAUZĂ A
UMPLERII PAHARULUI
MÂNIEI LUI DUMNEZEU),
oferindu-le și materialul lămuritor de la:
https://romanortodox.info/ecumenismul-erezia-ereziilor/
și celelalte de la:
https://romanortodox.info/subiect/biblioteca/brosuri/
.
AȘA
SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
.
#democid,
.
.
.