„Un val de frică a lovit creștinii…
Îi bate vântul aspru cel din deal,
Așteaptă preoții să iasă primii,
C-o predică să-i liniștească din altar!
Dar nu se-aud, sărmanii, au amuțit cu toții…
Amenințați cu furii, cu cârje și caterisiri,
Se-ascund după perdele și-și întreabă frații
– Ce-o să urmeze după atâtea prigoniri?!
Sfințiți părinți, nu vă sfiiți, ci îndrăzniți!
Vă cere Domnul: Eu v-am răscumpărat,
Voi ce-ați făcut? Mai marii voștri unde sunt?
Toți M-ați vândut, toți M-ați vândut!
La ceasu-acesta greu de lepădare
Vă strigă Brâncoveanu din mormânt;
Voi nu răspundeți la a Domnului chemare?
Voi ortodocși sunteți, de tăceți mâlc?
Pentru Ortodoxie a curs sânge în trecut…
Și neamu-acesta și-a păstrat credința,
Nicicând românii pe Iisus nu l-au vândut!
V-așteaptă Domnul să vă-ncununeze suferința!”
.
Paraschiva Rădoi
.