Petre Țuțea a fost unul din cei mai mari români ai secolului XX și celor viitoare. Vecin de celulă la Aiud cu marele filosof, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a mărturisit: „Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit și mai torturat decît Petre Țuțea”. Micul nostru omagiu, în care prezentăm viața sa și câteva cugetări memorabile, în continuare.
„Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.” – scria Ioan Ianolide despre Petre Țuțea în „Întoarcerea la Hristos”
Emil Cioran despre Petre Țuțea: „Un geniu al vremurilor noastre; daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala”
„Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, aprilie 1974)
„Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana; nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de inandescenta ca a sa”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, mai 1974)
Mircea Eliade despre „fenomenul spiritual Petre Țuțea”: „omul cel mai adnotat din România”.
În ziua de 12 aprilie 1948, Petre Țuțea începea urcușul Golgotei… Arestat de acasă, avea să fie dus în arestul Ministerului de Interne unde va sta 3 ani în anchete… Rahova, Jilava, Văcărești, Ocnele Mari, Aiud… 13 ani de detenție, 13 ani pe cruce, 13 ani de mărturisire…
„Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de țăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Și toți din generația mea au simțit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu știu dacă vom fi apreciați pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal”. – Petre Țuțea (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)
Petre Țuțea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, jud. Argeș. Eseist, filosof, economist și om politic român, dar mai presus de toate un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel și la „George Barițiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929).
În anul 1932 fondează revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semnează cu pseudonimul Petre Boteanu. În 1933 este referent în Ministerul Comerțului și Industriei. Între anii 1933-1934 a fost atașat la Legația Economică Română din Berlin, unde se întâlnește cu Nae Ionescu. Între anii 1936-1939 a fost șef de secție în Ministerul Economiei Naționale, Biroul de publicații economice și propagandă. În 1940 a fost șef de secție în Ministerul Comerțului Exterior. Colaborează la diverse publicații, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. Între 1940-1944 a fost șef de secție în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naționale.
A fost prieten cu Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr și Emil Cioran.
Arestat de comuniști și anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 și condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. I se intentează un nou proces în 1959 și este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la București, Jilava, Ocnele Mari și mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare.
După eliberarea din 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor, a fost permanent supravegheat de securitate. Îi sunt confiscate numeroase manuscrise, printre care o copie a proiectului Prometeu. Spre sfârșitul vieții a început o Antropologie creștină concepută schematic în 6 capitole. A fost urmărit de securitate până la sfârșitul anului 1989, cum arată cele 20 de volume ale dosarului său.
Țuțea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice și rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal, mai ales în închisoare. Din cauza persecuției a publicat foarte puțin înainte de 1989, însă imediat după, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile. Vorbele sale de duh erau o adevărată înțelepciune creștină. Era o adevărată enciclopedie. I-a iertat pe cei care l-au chinuit. Trece la cele veșnice la București, 3 decembrie 1991 într-o rezervă a spitalului Christiana din București. La cimitirul din Boteni a fost dus într-un car tras de boi, de ziua Sfântului Nicolae.
Din operele sale menționăm:
Eseuri filosofice: Bătrânețea și alte texte filosofice (1992); Reflecții religioase asupra cunoașterii (1992); Philosophia perennis (1992, 1993, volum reeditat sub titlul Scrieri filosofice vol. I, 2006); Neliniști metafizice (1994); Filosofia nuanțelor (1995); Scrieri filosofice, vol. I, 2005, vol. II, 2006.
Dialoguri: Între Dumnezeu și neamul meu, 1992; 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, 1993; Ultimele dialoguri cu Petre Țuțea, de Gabriel Stănescu, 2000.
Scrieri cu caracter economic, politic: Manifestul revoluției naționale (în colaborare), 1998; Reforma națională și cooperare, 2001; Anarhie și disciplina forței, 2002; Lumea ca teatru. Teatrul seminar, 1993; Omul. Tratat de antropologie creștină, 2004.
Cugetări memorabile:
„Tot ce-am suferit aș fi neconsolat și aș fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniță… dacă n-aș fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinței unui mare popor… greu de istorie și de viitorul lui strălucit”.
„Că mă întreabă cineva, zice: „Dumneavoastră ati fost antisemit?” Nu! Din cauză că sunt băiat de popă si, în al doilea rând, că sunt creștin”.
„O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor”.
„Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii. Comuniștii au vrut să ne facă fericiți cu forța: bă, să fiți fericiți, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine și la loc comanda! Ca să constați că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în științe sociale. Orice bou vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot și totul pute. A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniștii trebuie tratați ca infractori de drept comun. Ca hoții de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame… Comunismul e imanentism absolut: el mută complet omul în lumea asta. Comunismul înseamnă negația omului total, că omul total aparține la cele două lumi: lumea trecătoare și lumea veșnică… Ei sunt infractori, comuniștii, nu sunt oameni politici. Comuniștii sunt atât de tereștri, că eu nu i-aș lăsa nici să se urce în avion, și între București și Moscova i-aș pune să meargă pe jos, umplând desagii cu mâncare din loc în loc…
Comunistul știe că e animal, știe că e rațional și știe că e absolut muritor. Dar în felul ăsta, cu toată raționalitatea lui, între el și dihor nu e nici o deosebire. Comunismul, unde a triumfat, te belește sistematic. Ăștia nu sunt în stare să conducă nici o comună rurală. Încurcă apele, înfundă fântânile. Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.
Comuniștii sunt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. Cum poți gândi egalitatea absolută – că așa trebuie s-o gândești ca să fii comunist – când nici nu ieși bine în stradă și te-ntâlnești cu ea, cu inegalitatea?… Comuniștii urmăresc egalitatea anarhică finală. Ăștia sunt comuniștii – anarhiști! Prin finalitatea lui, marxismul nu e ostil anarhiei, pentru că nu poți fi egalitar decât dacă ești anarhic”.
„Auzisem vag până acum despre Țuțea. Acum aud vorbindu-se despre el, ca despre una din cele mai mari personalități contemporane… Un mare adevăr al istoriei românești a afirmat Petre Țuțea prin cuvintele: „Istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor este egală cu zero. Doar voievozii nu s-au luptat pentru ridicarea nivelului de trai”. În acest sens, Aiudul era acum un imens lagăr de prizonieri, alcătuit din cruciații biruiți temporar de oastea lui Antichrist. Dar în partea invizibilă a realității, temnița din Aiud se transformase într-o cazarmă de pregătire a cruciaților pentru o nouă ofensivă.” (pr. L. Brânzaș, „Raza din catacombă”, cap. 4;10)
„Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un filosof care și-a rotunjit concepția în focul temnițelor. A vorbit toată viața strălucitor, conștient că se dăruie. Adesea își citea prin reviste ideile expuse și era mulțumit, căci nu pe el, ci credința lui voia să o răspândească. Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale și politice românești, ca M. Manoilescu, Bejan, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, Țuțea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Dacă s-ar putea reproduce discuțiile dintre zidurile Jilavei, ar rezulta o nemaipomenită și ascuțită întâlnire de opinii. Gândirea sa era profund creștină. Formulările lui erau savante. Și totuși în intimitate era simplu, cald sufletește și blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filozofică, ci îmbrățișa toată viața într-o viziune optimistă și maiestuoasă. A suferit cu demnitate ani mulți de temniță, apoi a trăit ca un fel de nimeni, al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea a pierdut în el un mare gânditor.” (Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos”)
Extrase din: Fabian Seiche, „Martiri și mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”, Editura Agaton – Asociația pentru Isihasm, Făgăraș, 2010. Sursa: MĂRTURISITORII
„Este o persoană cu o solidă cultură filosofică idealist mistică, jonglând cu termeni și concepții filosofice și reușind prin modul în care știe să analizeze diferite evenimente internaționale, să stârnească interesul auditoriului și, prin aceasta, considerându-se una dintre cele mai luminate minți.” – Securitatea despre Petre Țuțea
Petre Țuțea, fost negociator al Regatului României la Moscova, despre ruși: „Ce-și închipuie rușii? C-a fost pus jos Hitler și ei sînt vaccinați? Au intrat într-un teren minat: în spațiul planetar al intereselor anglo-saxone, al negustorilor ăstora. Dacă ești în calea unui automobil anglo-saxon, apare războiul. Păi ce-și închipuie muscalii? Că ăia tolerează să stai în calea lor? Ăia s-au învățat, anglo-saxonii, să fie stăpînii lumii – și muscalii zic niet! Ei asta-i… Păi hai să ne batem!
I-am asemănat odată pe ruși cu vacile care dau douăzeci și cinci de chile de lapte pe zi și apoi se baligă în șiștar.
Rușii sînt la fel de imperialiști ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Rușii sînt mai perfizi. Cînd te ocupă și te declari de acord, spun că ești progresist, iar cînd le rupi fălcile, că ești fascist și reacționar. Rușii sînt mai abili politic decît germanii. Dovadă că au reușit să facă din brașoava asta roșie, din rușinea asta care e bolșevismul, o supraputere mondială, să impună Statelor Unite situarea bolșevismului la rang de supraputere.”
Petre Țuțea, din ultimele cuvinte:
„Eu am făcut 13 ani de temniță. M-a arestat în ’48. Am și eu o consolare. Nu că sunt redus la nimic, cum sunt redus acum, și că, din vîrful societății am ajuns – cum zic românii – pe stradă. Am o consolare – și vă rog să credeți – în grandoarea istorică a Poporului român, eu sunt o rotiță invizibilă, dar sunt. Tot ce-a suferit, aș fi neconsolat, și aș fi fost în timpul claustrării mele în timpul prizonieratului meu în temniță, aș fi fost neconsolat dacă n-aș fi trăit convingerea fermă că îmi face cinste suferința unui mare popor. Asta m-a salvat de la nebunie. Adică nu fac pușcărie că reprezint un trib de negri, ci un mare popor greu de istorie și de viitorul lui strălucit. Asta m-a consolat.
*
– Aș vrea să vă întreb cum vedeți participarea românilor de acum la mîntuirea lor? Cum pot conlucra mîntuirea lor în situația de acum?
– Simplu: ducîndu-se la Biserică. Și folosind știința ca peria de dinți. Tot ce spune știința să nu-i lase cu gura căscată și tot ce spune un popă de la Cucuieții din Deal să considere adevăr ritualic. În Biserică se mîntuiesc, „nulla salus extra Ecclesiam” spune Sfîntul Ciprian. Biserica! Are un instrument de mîntuire poporul român, că are Biserică și preoți. Ce să caute altceva?!
– Dar Biserica trece printr-o criză acum.
– Trec popii, nu Biserica. Trece personalul administrativ printr-o criză, nu Biserica.
– Atunci cum să facem cu încrederea în preoți?
– Păi, să faci ce zice popa, nu ce face popa. Sacerdotul creștin nu e mistagog, el nu interpretează misterele, misterele sînt supraraționale. Mistagog e păgînul care interpretează falsa lectură a vieții și Universului – și asta se cheamă mitologie. Preotul creștin nu tălmăcește misterele, ci le comunică, fiind învăluit ritualic de ele ca și credincioșii. Dogma euharistiei, dogma Trinității; ce, comportă asta comentarii? E un joc savant etern al preotului creștin conștient, între gnosis – cunoaștere – care e lumească – și pistis – credință.
– Noi trebuie, fără îndoială, să facem din viața noastră o euharistie.
– Nu. Noi nu putem face acest lucru. Asta o face oficiul sacerdotal și Hristos Care operează în acest oficiu.”
*
Fragment din ultimul interviu, cu cîteva zile înainte de moarte:
„Eu pentru poporul român mă las împușcat acum, la zid, acolo… Dacă e nevoie, pentru poporul român mă las împușcat cînd vrea el. Mai mult nu pot să ofer poporului român, decît viața mea. Am cerut să mor pe front și, un dobitoc, nu știu cum îl cheamă, a spus că n-am onoare fiindcă am fost un om de dreapta.
– Ce înseamnă un om de dreapta?
– Român absolut, asta înseamnă.
– Cum vă rugați lui Dumnezeu?
– Cu umilință! și cu „Tatăl Nostru”. Numai față de Dumnezeu și de neamul românesc mă simt nimic, cu toate că am fost în vîrful generației mele, înaintea lui Mircea Eliade.
Sunt nimic față de Poporul Român.”
Petre Țuțea a fost lucid pînă în ultima clipă, în momentele sale de maximă suferință, Țuțea striga cu putere: SCOATE-MĂ! Unii spuneau că aiurează. Alții că strigă la Dumnezeu.
În clipa morții, ultimele cuvinte ale lui Petre Țuțea au fost: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”
Petre Țuțea – fragm. din vol. Între Dumnezeu și neamul meu (PDF AICI) via Mănăstirea Petru Vodă
Vedeți MANUSCRISUL INEDIT al lucrării lui Petre Țuțea despre Mircea Eliade – PDF și
Patru fotografii inedite cu Petre Țuțea realizate de Emanuel Pârvu. FOTO
VIDEO:
https://www.youtube.com/embed/TlrH42G2Q8c4
____________________
.
Alte articole despre Petre Țuțea – aici.
