Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a vorbit, miercuri seară, despre faptul că România a împrumutat 3 miliarde de euro prin vânzarea de eurobonduri pe 7, 15 și 30 de ani, aceasta fiind cea mai mare sumă luată până acum la o singură ieșire pe piețele externe.

Acesta a subliniat că anul acesta o să avem deficit de 2,76% din PIB, ceea ce înseamnă undeva la 28-29 miliarde de lei, și există necesar de finanțare, acesta este deficitul care trebuie asigurat din piață, pe lângă ceea ce trebuie asigurat pentru a refinanța ce ajunge la scadență.

Dobânda e mai mare ca a Greciei

Întrebat ce explicație are pentru faptul că dobânda la care s-a împrumut România, de 4,65%, este mai mare decât cea de 4,29% la care se împrumută Grecia, ministrul Finanțelor a explicat că fiecare țară are nivelul ei de rating, este percepută într-un fel sau altul, de la caz la caz.

Ministerul Finantelor Publice a imprumutat miercuri 3 miliarde de euro în urma lansării unor noi serii de obligațiuni în programul-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”.

Conform ordinului publicat în Monitorul Oficial, emisiunea a fost administrată de către Citigroup Global Markets Limted, Erste Group Bank AG, ING Bank N.V, JP Morgan Securities plc și Societe Generale. Suma aferentă emisiunii va fi utilizată pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale.

 

___________

Sursa – http://www.ziare.com/eugen-orlando-teodorovici/ministrul-finantelor-publice/teodorovici-dupa-ce-romania-s-a-imprumutat-3-miliarde-de-euro-asta-inseamna-incredere-pe-termen-lung-intr-o-tara-1555358