.

Într-o dimineață Dumnezeu i-a șoptit ghiocelului:

.

– Astăzi e timpul să răsari!

.

Ghiocelul s-a bosumflat puțin pentru că simțea ce frig e, dar era prea respectuos și rușinos pentru a spune ceva… Dumnezeu a zâmbit, știa ce gândește ghiocelul și i-a spus:

.

– Mă uit la oameni și cei mai mulți sunt triști, dezamăgiți… au uitat să zâmbească, nu mai văd binecuvântările din viața lor, nu mai observă frumusețea și iubirea pe care le-o dăruiesc… Și te-am ales pe tine, dintre toate florile, pentru că ești gingașă și delicată, ești puritate și speranță, ești simplitate și smerenie, să fii cea care, răsărind, să le aduci speranța.

.

Ghiocelul se simți măgulit… Zâmbi… Își ridică ușor căpșorul de sub zăpadă… Se uită în jur… Oamenii zâmbeau când îl priveau și oftau ușor spunându-și:

.

-Vine primăvara!

.

Și parcă le intră lumină în suflet.

.

Privim cu drag la acest clopoțel firav care parcă râde când soarele îi mângâie petalele… Așa e speranța noastră – ca un ghiocel – simplă, delicată, smerită, surâzătoare… Îi este frică de frigul vieții, dar știe mereu că alți zori de zi aduc soare, aduc primăvară…… Dacă într-o floare atât de mică Dumnezeu a pus o semnificație atât de frumoasă, te rog, drag prieten, să te gândești câtă măreție a așezat Dumnezeu în ființa ta. Zâmbește plin de recunoștință și strălucește prin bunătate, iertare și iubire… Plin de smerenie, plin de pace, plin de încredere ridică-ți capul atunci când poverile vieții te doboară…

.

După fiecare iarnă… renaștem… 🙏🤍

.

Doamne ajută!🍀🌞🤗

.

_________

Preluat de la un grup de Telegram

.