Tradiția Sfinților Părinți ne spune că Marcu a însoțit pe Sfântul Petru la Roma. Acolo, romanii creștini, ascultând predica Apostolului Petru, au cerut Sfântului Marcu să le scrie o Evanghelie, cu predica Apostolului. Și așa, cartea sa este Evanghelia lui Petru, dar scrisă de Sfântul Marcu, îvățăcelul său.
Tot ca ucenic al Sfântului Petru, a întemeiat fericitul Marcu și Biserica din Aquilea (Italia) și pe cea din Alexandria Egiptului, el fiind cel dintâi episcop și binevestitor al lui Hristos în Egipt, în Libia și Pentapole, luminând pe toți cu lumina sfintei credințe, scoțându-i din întunericul îndrăcirii idolești și pe toți aducându-i la Hristos, vreme de doisprezece ani.
Cât despre sfârșitul său, tot din tradiția sfântă știm că, după ce a întărit Biserica din Alexandria, din Libia și din Egipt și a împodobit-o, prin punerea mâinilor cu episcopi și alți slujitori și după ce i-a învățat pe toți să ducă viață îmbunătățită, de care se minunau și păgânii, Sfântul Evanghelist Marcu a murit ca mucenic, în Alexandria. El intrase să aducă Sfânta Jertfă, la altarul dintr-o catacombă, unde era locul de adunare al creștinilor, pentru luminata zi a Sfintelor Paști. În ceasul acela a fost prins de păgâni, care l-au legat cu funii și l-au târât pe pământ, prin tot orașul, roșindu-se pietrele drumului de sângele lui, până ce și-a dat duhul.
Și așa, s-a sfârșit fericitul Marcu, Evanghelistul și Mucenicul lui Hristos, în Alexandria Egiptului, în 25 de zile ale lui aprilie, stăpânind la Roma Neron Împăratul (54-68), iar peste toți, împărățind Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric
Ne spunea noua ava Casian despre un stareț, ce ședea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu, ca să-i dea lui să nu doarmă niciodată, când se va face vorbă duhovnicească, iar când va auzi că se vorbesc deșertăciuni și clevetiri, atunci, îndată să adoarmă, ca să nu simtă auzul său acel lucru de otravă. Și așa zicea: „Diavolul este isteț la cuvinte deșarte și potrivnic la toată învățătura cea duhovnicească”. Și ne-a spus pilda aceasta: „Grăiam eu, zicea, odată, pentru folos, cu un frate, care, așa de greu adormise, încât nu putea să-și miște nici sprâncenele. Iar eu, voind să dovedesc lucrarea diavolului, am grăit un cuvânt deșert, de care el, bucurându-se, îndată s-a deșteptat. Deci, eu suspinând, am zis: „Până acum am grăit între noi despre lucruri cerești și la amândoi ni s-au împăienjenit ochii de somn, iar, după ce am auzit un cuvânt deșert, îndată, cu grăbire, ne-am deșteptat. Drept aceea, iubiților, cunoscând toți lucrul dracului acestuia și sârguința noastră cea spre vorba deșartă, luați aminte, păzindu-vă de dormitare, când faceți sau auziți ceva duhovnicesc”. A zis iarăși: „Dacă te îngreuiezi, cândva, de mâncare, să te dai la osteneli trupești, mai înainte de a te culca noaptea și nu vei avea năluciri rele și să fii ca un luptător bun împotriva diavolului și, de te va lovi el de-o parte, lovește-l și tu de cealaltă parte. De te va stăpâni pe tine cu mâncarea, gonește-l pe el, cu privegherea. De te va îngreuna pe tine cu somnul, zdrobește-te pe tine, cu osteneli trupești. De te va înșela pe tine cu mândria, fă ceva înaintea oamenilor, ca să te necinstească pe tine. Că, să știi aceasta, de nimic alta nu se scârbește și se biruiește satana, ca atunci când omul iubește smerenia„.
Întru această zi, învățătură la pomenirea Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu
Fratilor, Domnul Dumnezeul nostru de-a pururea inseteaza de mantuirea noastra si neincetat ne cheama pe noi la vesnica viata, prin Sfanta Evanghelie, poruncindu-ne totdeauna, ca toata intinaciunea si viata cea necurata sa o lepadam de la noi, si cu inima curata, sa ne apropiem de Dansul, si sa luam Imparatia din care am cazut, calcand porunca infranarii, data, mai inainte, lui Adam, stramosul nostru, in Rai; ca, de ar fi pazit-o Adam, in veci ar fi trait fara de intristare, si fara de moarte, neimbatranind, nici stricandu-i-se trupul. Iar dupa ce, prin zavistia diavolului, omul s-a departat de la slava lui Dumnezeu, prin neinfranare, de atunci, au cazut asupra neamului omenesc dureri si batranete si moarte, schimband viata omeneasca. ‘
Deci, locul acela dorindu-l Sfintii Mucenici si dreptii, incingandu-si tare mijloacele lor si razboi facand cu potrivnicul, si biruindu-l pe el, au intrat, iarasi, in Raiul cel dintai, prin Hristos. Si, acolo, intra, si acum, cei ce se impodobesc cu fapte bune. Că acela ce se robește vieții acesteia, și uită de Dumnezeu, vrăjmaș se face lui Hristos și pierzător sufletului său. Drept aceea, să ne deșteptăm, de acum, ca să nu ne lipsim de slava lui Dumenzeu și de veșnica bucurie, să ne ridicăm, deci, din înlelările lumii acesteia, precum ne-am făgăduit Domnului la nașterea cea de-a doua, a Sfântului Botez, înaintea multor martori, zicând așa: „Mă lepăd de satana și de toate lucrurile lui!”. Iar lucrurile satanei acestea sunt: slujirea la idoli, ura de frați, clevetirea, ținerea de mânie, minciuna, invidia, iuțimea, războiul, ura, furtișagul, beția, asuprirea, cântecele drăcești, hula, cuvintele de rușine, vrăjile, pierderea de copii, mândria, călcarea de jurământ, desfrânarea, jurământul strâmb. Dacă vom părăsi aceste lucruri, vom afla toate faptele cele bune, precum este scris: „Ferește-te de rău și fă bine” (Ps. 33, 13). Deci, de ne vom feri de acum de lucrurile cele rele, apoi vom intra iarăși în Rai.
Ce, dar, este mai urât decât faptele cele rele ? Că printr-însele, mânia lui Dumnezeu vine peste noi. Să săvârșim, deci, făgăduințele noastre cele către Domnul nostru, să-L iubim pe El cu toată inima și cu tot cugetul nostru și pe aproapele, ca pe noi înșine, înflorind cu iubirea de frați, ca să intrăm, bucurându-ne, în viața cea veșnică și fără de moarte și în frumusețea cea negrăită, pe care, dorind-o fericitul Apostol al lui Hristos, Marcu, s-a pornit a călca dulcețile vieții acesteia, împărțind bogăția sa la săraci și nevoindu-se a se sălășlui în lăcașurile cele veșnice. Că acesta a auzit glasul lui Hristos, chemându-ne pe noi la Sine, adică: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeti-vă mai curând, de acela care poate și sufletul și trupul îa le piarda in gheena.” (Matei, 10,82).
Drept aceea, fraților, ce folos ne este măcar și lumea toată de am câștiga, iar sufletul nostru îl vom pierde, sau îl vom păgubi? Cu ce-l vom răscumpăra, pe el din munca cea veșnică, fără numai dacă ne vom feri de rele și ne vom îndrepta și vom da la săraci milostenie. Să ne sârguim, deci, de acum, a intra, prin calea cea strâmtă, în viața cea veșnică, adică, prin înfrânare, prin postire, nu numai de bucate și de pofte înfrânându-ne, ci, și de tot răul; fugi de păcatul cel ce-ți pierde sufletul și trupul. Obosește-ți trupul tău, pentru Hristos, precum a pătimit Sfântul Marcu Apostolul, ca toate chinurile și moartea cea de ocară, el, pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, le-a luat. Drept aceea, străluceste el acum, întru slava lui Dumnezeu, mai mult decât razele soarelui. Și întru pomenirea lui, minunate semne și vindecări face Domnul, Dumnezeul nostru. Că cela ce cu credință cinstește pomenirea Sfântului Apostol, de toate primejdiile și păcatele se izbăvește și din toate ispitele scapă. Acestuia, fraților, sa-l râvnim și, ca dânsul, fapte bune să facem, că și Sfântul acesta om era, ca și noi, dar el toată răutatea a urât, iar voia lui Dumnezeu a făcut. Pe care voie, să ne sârguim și noi a o face, ca să fim fii ai Luminii și părtași ai Împărăției lui Hristos, a Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
.
.
