Pe zi ce trece, răul crește

Tot mai mult și mai mult

Luând în stăpânire lumea…

Pe zi ce trece, viața este

Din ce în ce mai grea…

Totul apasă greu… pe umerii omului…

Numeni nu înțelege… aproape nimeni…

Nimeni nu te înțelege…

Atâta răutate se revarsă

Din oameni și prin oameni…

Încât mă simt

Mutilat, chinuit, răstignit.

Sunt singur cu gândurile mele…

Nu pot vorbi cu mai nimeni, nimic,

Căci n-ar înțelege o iotă

Din zbuciumul și chinul meu…

Și, aș ieși dintr-o situație ca aceasta

Clevetit, judecat, și într-un cuvânt

Răstignit…

Sunt singur și îmi vine să urlu

Căci nimeni, mai nimeni,

Căci n-ar înțelege o iotă

Din suferința mea, din zbaterile mele,

Din… nesomnul meu…

E totul atât de strâmb

Atât de nedrept

Atât de meschin

Atât de trădat mă simt și…

Toate acestea apasă greu sufletul meu…

Încât mă simt mutilat

Chinuit, hăituit,

Revoltat, îndârjit,

Alergat, răstignit,

De oameni…

Doamne, de nu ai fi Tu

Ca să mă smulgi

Din adâncul fără de fund al răutății??!!

De n-ar fi mila Ta !!!???

Oare ce-ar fi cu mine???

Oare ce s-ar alege de sufletul meu???

 

.

Cu durere, dar și cu nădejde,

Pr. Andrei

.

.

.