Din când în când îmi amintesc

De dulcea mea copilărie

Și un cuvânt îmi vine-n minte:

Prietenie…

 

Când nici o grijă nu aveam

Și totul era feerie

Când până-n noapte ne jucam…

….din prietenie…

 

Ce copii sinceri și curați

La joc cu bucurie

Ne adunam ca niște frați

….din prietenie…

 

Și Caloianul din pământ

În brazdă-l îngropam

Ca să dea ploaie Domnul Sfânt

Cu toții ne rugam…

 

Iar Domnul ne găsea curați

Din cer ploaie bogată

Ne răspundea la-a noastre rugi

De fiecare dată…

 

Așa erau odat la sate

Copii ce-și jucau jocul

Și scumpa… sfânta simplitate

Domnea peste tot locul…

 

Și pâinea unsă cu magiun

Ce-o împărțeam cu-o mie

De camarazi, la joc, în drum,

Din pură… prietenie…

 

Și corcodușe de pe jos

Umpleau al nostru pântec

Și eram tare sănătoși

Și viața era cântec!!!…

 

Și niciodat nu ne certam

Nu era timp de sfadă

Căci grija jocului aveam

De parcă zici că locuiam

Nu-n casă ci în stradă…

 

Nici cu arcanul nu putea

Acasă să ne-ntoarcă

Bunicul ce mult se mâhnea

Căci stăruiam în joacă…

 

Și cu colindul când mergeam

Ne adunam o… gloată

Vai, ce ne mai bucuram

A noastră era lumea toată!!!

 

Ne acopeream unii pe alții

Când mai făceam vreo ghidușie

Pe noi ne pizmuiau și frații

Văzând a noastră prietenie…

 

Ce tare minunate vremi

Ce chipuri de copii

Ce zâmbete pure, zglobii,

Și ce prietenii!!!

 

De-atunci trecut-au ani și ani

Parc-au trecut o mie

Și mă întreb… chiar am crescut???

Sau tot copil eu am rămas??

Și n-am făcut chiar nici un pas???

În cap cu visele morman

Și plin de nostalgie…

OOOOFFF! NICIODATĂ NU MĂ VINDEC…

DE ….PRIETENIE!!!!

 

 

Cu adâncă nostalgie pentru a mea copilărie,

 Pr. Andrei

.

...................

.

 

.

.

 

 

.