26.	Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii.
27.	Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.
28.	Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.
29.	Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.
30.	Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.
31.	Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.
32.	Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit.
33.	Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat.
34.	Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate.
35.	Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat.
36.	Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul.
37.	Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat.
38.	Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând:
39.	Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.

Ev. Luca VIII, 26-39

Ascultați predica aici:

Puteți descărca această predică în format audio mp3 de aici – Download “2024.10.20-predica-pr-andrei-la-duminica-a-23-a-dupa-rusalii-vindecarea-demonizatului-din-tinutul-gherghesenilor.mp3” 2024.10.20-predica-pr-andrei-la-duminica-a-23-a-dupa-rusalii-vindecarea-demonizatului-din-tinutul-gherghesenilor.mp3 – Downloaded 61 times – 14,59 Mo

”Nădejdea mea este Tatăl,

scăparea mea este Fiul,

acoperământul meu este Duhul Sfânt!”

“Conștiința este o simțire a duhului omenesc, subtire, luminoasă, care deosebește binele de rău. Această simțire deosebește mai limpede binele de rău decât mintea.

Este mai greu să amăgești conștiința decât mintea. Și cu mintea amăgită, care e sprijinită de voia iubitoare de păcat, constiința se războiește îndelung.

Conștiința este legea firească.

Conștiinta l-a călăuzit pe om până la Legea scrisă. Omenirea căzută și-a însușit treptat un fel nepotrivit de a gândi cu privire la Dumnezeu, cu privire la bine și rău: rațiunea cu nume mincinos a împărtășit nedreptatea sa conștiinței. Legea scrisă a devenit un lucru de neapărată trebuință pentru călăuzirea spre adevărata cunoștință de Dumnezeu și spre lucrarea bineplăcuta Lui.

Învățătura lui Hristos, pecetluită de Sfântul Botez, tămăduiește conștiința de viclenia cu care a molipsit păcatul (Evr. X, 22). După ce ni s-a înapoiat, lucrarea cea dreaptă a conștiinței e sprijinită și înalțată de urmarea învățăturii lui Hristos.

Starea de sănătate a conștiinței și lucrarea ei cea dreaptă sunt cu putință numai în sânul Bisericii Ortodoxe, fiindcă orice gând nedrept primit de om are înrâurire asupra conștiinței, abătând-o de la lucrarea ei cea dreaptă.

Păcatele de bună voie întunecă, înăbușă, adorm conștiința.

Orice păcat necurățit prin pocăință lasă o întipărire vătămătoare în conștiință.

Viața păcătoasă îndelungată, aleasă în chip liber, omoară oarecum.

A omorî conștiința este, de fapt, cu neputință. Ea îl va însoți pe om până la înfricoșatul județ al lui Hristos: acolo îl va da în vileag pe cel ce nu a ascultat-o.

După tâlcuirea Sfinților Părinți, [pârâșul] omului pomenit în Evanghelie (Mt. V, 25) este conștiința. Întocmai: ea este un ~~vrajmas~~ [pârâș; martor al acuzării, n.n.] fiindcă se împotrivește oricărei întreprinderi potrivnice Legii lui Dumnezeu pe care o facem.

Păstrează pacea cu acest “pârâș” pe calea ta către cer, în vremea vieții pământești, ca să nu te pârască în vremea când se va hotărî soarta ta pentru veșnicie.

Spune Scriptura: Mântuiește din rele sufletul martorul credincios (Pilde XIV, 26). Martorul credincios este conștiința nespurcată: ea izbăvește sufletul ce ia aminte la sfaturile ei, de greșale până va veni moartea și de muncile veșnice după moarte.

Precum tăișul cuțitului e ascuțit de gresie, așa și conștiința e ascutită de Hristos: ea se luminează prin învățarea poruncilor evanghelice și se ascute prin plinirea lor.

Conștiința luminată și ascuțită de Evanghelie arată omului, cu de-amănuntul și deslușit, toate greșalele lui, până și cele mai mărunte.

Nu fă silnicie [pârâșului] tău – conștiința: altminteri te vei lipsi de libertatea duhovnicească; păcatul te va robi și te va lega.”

Sf. Ignatie Briancianinov – despre conștiință

„Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nicio comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre. Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, e epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți.

Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” și prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri (de ecumenism – n.trad.).

Nu putem și nu trebuie să avem nicio comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în „catacombe.” Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos ne conferă o mare responsabilitate, mai mult decât oricând altcândva în trecut.

Trebuie să ne amintim întotdeauna faptul că un păstor adevărat al adevăratei Biserici a lui Hristos nu poate niciodată și nu trebuie să aibă niciun alt interes decât acela al râvnei curate pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea turmei lui – numai spre aceasta trebuie să se concentreze toate gândurile lui, toate simțămintele și acțiunile sale, întotdeauna.”

Sf. Ioan Maximovici