Deci, a fost scoasă la judecată și, văzând-o, dregătorul s-a minunat de frumusețea ei și, întrebând-o cum îi este numele și neamul, ea a zis: „Marina mă cheamă, născută și crescută în Pisidia; și cred în numele Domnului meu”. De aceea, nevrând ea a se lepăda de Hristos, a poruncit și a fost bătută cu toiege fără milă, până s-a roșit pământul de sângele ei; apoi au băgat-o în temniță. Și s-a făcut cutremur mare, încât se cutremura temnița, și iată a ieșit dintr-o parte a temniței un balaur șuierând tare, și târându-se, părea că varsă foc împrejurul sfintei. De aceea, speriindu-se ea foarte și îngrozindu-se, ruga pe Dumnezeu. Atunci acel groaznic balaur s-a prefăcut arătându-se în chip de câine negru; iar sfânta, luându-l de păr și găsind un ciocan, l-a bătut pe cap și peste spinare până l-a slăbit. După aceasta, fiind adusă sfânta la a doua cercetare și rămânând tare în credința lui Hristos, a fost supusă la multe chinuri pe care răbdându-le, ighemonul cu mânie i-a tăiat capul.
Sfântă Mare Muceniță Marina, roagă-te Lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
Până la ocuparea Constantinopolului de către cruciaţii apuseni în anul 1204, moaştele Sfintei Muceniţe Marina au fost păstrate în Mănăstirea Pantepontia. Potrivit altor izvoare, acestea ar fi fost păstrate în Antiohia până în anul 908 iar de aici ar fi fost mutate în Italia.
În prezent, moaştele Sfintei Marina se găsesc în Atena, în biserica închinată Sfintei Muceniţe. Mâna sa dreaptă se află în Muntele Athos la Mănăstirea Vatoped. De asemenea, părticele din moaştele Sfintei Marina se găsesc şi în Albania, la Mănăstirea Sfânta Marina de pe Muntele Langa.
În ţara noastră, părticele din moaştele Sfintei Marina se găsesc la Mănăstirea Hurezi (palma) şi la biserica din localitatea Feteşti, jud. Suceava.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul
Oamenii cei buni vorbesc cuvinte bune și cuvânt prost nu scot din gura lor, ca să nu greșească. Precum zice Apostolul Pavel: „Tot cuvântul rău din gurile voastre, să nu iasă, în afară de ceea ce este bun, spre zidirea credinței, și să dea dar ascultătorilor. Și, să nu scârbiți pe Duhul Sfânt, cu Care v-ați pecetluit în ziua izbăvirii.” Și, iarăși, zice: „Toată amărăciunea și mânia și iuțimea, strigarea și defăimarea să se ridice de la voi, împreună cu toată răutatea. Și să fiți unul spre altul blânzi și milostivi, făcând cele plăcute unul altuia, precum și Dumnezeu prin Hristos, a făcut cele plăcute vouă.” Vedeți oare, ce poruncește? Și câtă este și dorința cea întemeiată a poruncii? Și acestea spre cine le vorbea? Nu către călugări, ci, de-a dreptul, spre toți cei din lume. Dar către călugari acel cuvânt este de cuviință a-l grăi. Că, adică: „Cei care sunt ai lui Hristos, trupul și-au răstignit, cu patimile și cu poftele ca să nu fie lucrători la fapta păcatului.” Dacă acestea așa sunt, apoi să socotească, cei ce, acum, se sfădesc, că de osândă sunt vrednici, căci ei nu numai că se sfădesc, ci și, unul asupra altuia, își ridică mâinile. Dar, oare, cu adevărat, îți întinzi mâna spre călugăr, tu cel ce ești încă în tagma oamenilor de rând, sau tu, cel călugărit, îndrăznești a lovi cu toiagul pe cel nou venit la supunere? Drept aceea, nu ești călugăr ci bătăuș, nici pustnic, ci tâlhar, nici fiu al păcii, ci rob al mâniei. Au, doară, n-au venit bătăile din ocări și după bătăi, oare, nu urmează moartea? Deci, cei ce fac acestea se cade să fie cercetați, cu canon foarte greu, ca nu cumva să ajungă mai rău. Iar voi, iubiților, ca niște ucenici ai Stăpânului Celui blând și dătător de pace, cu blândețe și cu pace să petreceți. Pacea și sfințenia, cu toții să le urmați, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
Trebuie sa ne sfiim și să ne plecăm, fraților, Trupului și Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos, pe care ne-am învrednicit să le primim. Și, în sufletul nostru, care primește aceste Preacurate Daruri, să nu mai sălășluiască răutatea, mânia, nici poftele cele necurate. Și gura, care a primit Izvorul cel nemuritor al Vieții, să nu mai scoat cuvinte necuviincioase și putrede, nici ochii, care s-au curățit cu cinstitul Sânge al lui Hristos, să nu mai privească, sălbatic, ca o fiară, nici să oglindească satanicile și desfrânatele priveliști. Să păzim toate mădularele nostre curate, ca niște mădulare ale lui Hristos. Să avem în mare cinste fecioria, că fecioria este bunătatea cea dintâi, care a strălucit în Rai, mai înainte de a fi înșelat șarpele pe strămoșul Adam. Fecioria este aceea care a fost și s-a făcut Maica lui Hristos. Fecioria este cea care face din oameni îngeri, fecioria înalță lumea spre cer, spre nemurire. Dar nu va putea cineva să o câștige în alt chip, decât cu multe dureri, osteneli și sudori, că unde este îndreptare mare, acolo trebuie să fie și silință mare. Deci, dar precum sabia cea ascuțită taie pe vrăjmaș, așa și sufletul, cel alcătuit cu frica lui Dumnezeu, taie, îndată gândurile drăcești. Și, dacă sabia se va toci, iarăși, să se dreagă și va tăia, nu numai mii, ci și milioane de draci, precum cântă David. Fiți cu grijă, iubiților, că mulți sunt cei ce se luptă cu noi, în toate zilele, și milioane de duhuri se războiesc cu noi, împotriva cărora, se cade să ne luptăm, până la sfârșit, ca niște ostași nebiruiți ai lui Hristos. Iar mila lui Dumnezeu, până la sfârșit, adaugă, celor ce se nevoiesc bine, osârdie multă, ca să sporească, spre toată fapta bună, și să câștige Împărăția Cerurilor în Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava și stăpânirea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Întru această zi, cuvânt pentru cei ce greșesc și nu vor să se pocăiască
