Sfântul Atanasie Athonitul s-a născut în Trapezunt, din părinți creștini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofițer. Pe când era copil, își conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peșteri și juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o prorocie, căci mai târziu avea să ajungă stareț.

După ce și-a desăvârșit educația, a intrat în monahism. La rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie va ridica o biserică închintă Sfintei Fecioare Maria. Când participa la masă cu frații din mănăstire, își împărțea partea lui în așa fel încât, fără ca cineva să își dea seama, el nu mânca mai nimic în afara anafurei împărțite după Sfânta Liturghie.

.

Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos în chip minunat apa dintr-o stâncă, și i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareța Lavrei. Pe locul cu pricina se află astăzi Izvorul Sfântului Atanasie, având zidită o micuță biserică, un foișor cu minunată vedere spre mare și o chilie.

În vremea Sfântului Atanasie Athonitul în mănăstirea Marea Lavră trăiau mai bine de două mii de călugări. Fiind mare sărăcie, o parte dintre călugări au început a părăsi mănăstirea. Printre ultimii călugări rămași în Lavră se număra și Atanasie. Peste încă ceva vreme, plecă și el spre Careia, îngrijorat din pricina lipsurilor bănești și alimentare.

Se povestește, din vechime, următoarea întâmplare, petrecută pe drumul spre Careia. Mergând sfântul spre Careia (în M-le Athos), în apropiere de Mănăstirea Morfono (din aceasta se mai păstrează doar ceva ruine și o parte din turnul portului), el s-a întâlnit cu o femeie.

Văzând femeia, sfântul i-a spus:
– Ce-i cu tine, femeie, aici, pe munte?

Femeia i-a răspuns, zicând:
– Eu nu sunt o femeie oarecare, eu sunt Maica Domnului.

Sfântul nu a crezut minunii, alegând a pune această arătare pe seama diavolului, care de multe ori se arată în chip mincinos marilor nevoitori, spre a-i înșela și a-i pierde.

Maica Domnului, privind la el, i-a spus:
– Ce ai în mână?
Sfântul a răspuns, zicând:
– Toiagul.

Toiagul sfântului era din fier masiv, el fiind astăzi păstrat în biserica centrală din Marea Lavră, înfipt lângă mormântul său. La gât, sfântul purta o cruce din fier, grea de trei kilograme, păstrată și ea tot în biserica actuală a mănăstirii.

Spre a-i adeveri minunea și a-l încredința de binecuvântarea ei, Maica Domului i-a spus sfântului să facă cruce peste piatră și să lovească cu toiagul în stânca de lângă el. În acel moment, din acea stâncă ațâșnit apă curată, dulce și rece. Până astăzi, locul este cunoscut sub denumirea de “Izvorul Sfântului Atanasie”, iar apa ce curge din el se numește “Aghiasma Sfântului Atanasie”.

izvorul Sfântului Athanasie Athonitul – din care izvorăște Sfântă Aghiasmă

Maica Domnului a zis sfântului Atanasie:
– Eu sunt econoama mănăstirii, eu vă port de grijă.

Umilindu-se sfântul, ceru binecuvântare Maicii Domnului și se întoarse la mănăstire.

Întors la mănăstire, Maica Domnului l-a întâmpinat lângă chiliile cele vechi, arătându-i să intre în pivnița cea mare a mănăstirii. Coborând treptele pivniței, sfântul găsi vasele și lăzile pline cu alimente: măsline, brânză, ulei și cereale.

– magazia Mănăstirii Marea Lavră, unde Maica Domnului a făcut minunea înmulțirii alimentelor – măsline, brânză, ulei și cereale.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cei răzvrătiţi şi nemulţumitori

Vreți, oare, să vă arăt vouă, din Scripturi, de câte bunătăți s-a îndulcit poporul ales, de la Dumnezeu? Oare, nu toată făptura cea văzută, era pregătită pentru primirea acestor bunătăți? Că minunat era și felul vieții lor; nici la târg nu umblau, nici nu cumpărau și din toate se îndulceau, că nici cu plugul nu arau pământul, nici semințe nu semănau, nici de ploi nu aveau trebuință, nici la arie nu vânturau grâu, nici la moară nu măcinau, nici cuptoare nu zideau, nici foc, nici lemne nu duceau în casele lor, nici pâine nu coceau, nici haine nu țeseau, ci, toate, se făceau lor, prin cuvântul lui Dumnezeu și aveau masa îndeslulată, fără de nici o osteneală, pentru că așa îi hrănea pe ei Dumnezeu, cu mâna și nu le cerea lor nici o osteneală. Iar hainele și încălțămintea nu li se învecheau, nici nu se rupeau, nici firea cea trupească nu știa de boală. Și picioarele lor nu se vătămau, măcar că atât de lungă vreme au umblat. Iar de doctori și de buruieni nu se pomenea, fiindcă orice boală se luase de la ei. „Și i-a scos pe ei, zice Psalmistul, cu argintul și cu aur, și nu era, în semințiile lor, bolnav” (Ps. 104, 36). Fiindcă, după ce au plecat din Egipt, nu au simțit osteneala, nici zăduful soarelui nu a ars capetele lor, pentru că norii apărau tot poporul. Iar noaptea, nu aveau trebuință de lumânare, ci aveau stâlpul de foc, care vărsa lumină fără de măsură, și le arăta lor calea și, ca un povățuitor iscusit, îi ducea pe ei prin pustia cea mare. Și a umblat poporul, nu numai pe pământ, ci și pe mare, ca pe uscat, și ca pe o piatră tare a umblat. Iar, când au intrat vrăjmașii lor în mare, ceea ce știa să facă apa, aceea a făcut: poporului ales, i-a fost marea, ca o cale curată, iar vrăjmașilor, mormânt. Pe aceia i-a trecut bine, iar, pe egipteni, rău i-a înecat. Că apa, fiind fără de pricepere, a împlinit porunca, ca un om cuminte. Unora, ca un străjer, iar, altora, ca un pierzător le-a fost; în acea zi, două lucruri potrivnice a împlinit. Și ce ar putea să mai zica cineva? Că piatra, râuri de apă slobozea, și păsările, ca niște nori, acopereau pământul, pentru ei. Și, iarăși, ce să zică, apoi, de minunile din Egipt, și de faptele cele preaslăvite din pustie! Că, fără de sânge, ca și cum s-ar fi jucat, biruiau orice potrivnic, cu puterea Dumnezeului lor, supunându-i fără de arme. Și, iarăși, trâmbițând și cântând, au învins pe împărații vrăjmași. Că aveau învățătură, iar nu arme. Și, era pentru ei doar ca o dănțuire, mai mult decât război, cele ce făceau. Că toate aceste minuni nu le făcea Dumnezeu, numai pentru trebuința lor și, prin aceasta, numai să se laude, ci le făcea, mai ales, pentru ca ceea ce îi învăța Moise, să se împlinească. Și, toată făptura, de pretutindeni le era lor ajutătoare, fiindcă, iată, și marea striga, pe unii, adică, trecându-i ca pe uscat, iar, pe alții, înecându-i cu apa. Și apele Nilului, același glas îl slobozeau, prefăcându-le pe toate în sânge, în mulțime de broaște, în lăcuste, omizi și pucioasă. Și toate aceste proslăvite minuni, ale lui Dumnezeu, țineau loc de cărți, care niciodată nu se șterg, ci, în toate zilele, înnoită aducere aminte erau. Și, după atâtea daruri și după atât de mari minuni, și după mila cea negrăită și după atâtea învățături date lui Moise, și după acele mari biruințe, după masa cea mare și după îndestulata băutură de vin și după negrăita slavă, pe care au avut-o, mai presus decât toți oamenii, deci, după toate acestea, fiindcă erau nesupuși și neascultători, și-au făcut un vițel și s-au închinat capului de bou, dorind să-și facă lor dumnezei și voiau să aibă lege nouă, uitând toate binefacerile de la Dumnezeu. Și la nimic nu le-a folosit lor învățătura lui Moise, fiind ei înșiși necredincioși.

Drept aceea, vă rog, pe voi, fiilor, să nu fim slabi în credință, pentru că, rătăcind de la calea cea dreaptă, să nu cădem în răutate. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, cuvânt al lui Isus Sirah

Nu te bizui pe averile tale și să nu zici: „Am destule”. Nu urma dorințelor tale, și puterii tale, ca să umbli, după poftele inimii tale. Și să nu zici: „Cine mă va birui?” Pentru că Domnul nu va întârzia să te pedepsească. Să nu zici: „Am greșit și nu mi s-a întâmplat nimic rău, pentru că Domnul este îndelung-răbdător”. Pentru curăție, să nu fii fără de frică, ca să nu adaugi păcate, peste păcate. Să nu zici: „Mila Lui este mare. El va curăți mulțimea păcatelor mele”. Că mila și mânia, de la El sunt, și mânia Lui va cădea peste cei păcătoși. Nu întârzia să te întorci la Domnul și nu amâna din zi în zi, că fără de veste va izbucni mânia Domnului și-n ziua răzbunării vei fi dat pieirii. Nu te încrede în avuțiile tale câștigate pe nedrept, că nimic nu-ți vor folosi, în ziua judecății. Nu te pleca la orice vânt și nu umbla pe orice cale: așa este păcătosul, cel cu doua fețe. Fii statornic în cugetul tău și unul să fie cuvântul tău. Fii grabnic la ascultat și zăbavnic la dat răspunsul. De știi, răspunde aproapelui tău, iar, de nu, pune-ți mâna peste gură. Slava și batjocura stau în cuvinte și limba omului le face să cadă. Să nu fii bârfitor și, cu limba ta, să nu înșeli, că, peste fur, zace rușine și, o grea ocară, peste cel cu două fețe. Să nu greșești, nici în lucruri mari, nici în cele mici. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

 

 

.