Aceștia au trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian (284-305), rudenii și împreună ostași cu Sfântul Teodor Tiron, iar cu neamul în Pontul Capadochiei, Eutropiu și Cleonic erau frați între ei, iar Vasilisc era nepot Sfântului Teodor. Și, fiind ei creștini cu credința, încă și propovăduitori ai credinței, au fost prinși, împreună cu Sfântul Teodor, și au rămas în temniță multă vreme, după mucenicia lui.
Deci, venind din Amasia Capadochiei un alt dregător, Asclepiodot cu numele, acesta a luat seama celor închiși în temniță de mulți ani. Și, chemați fiind, cei trei tineri ostași creștini, s-au înfățișat înaintea dregătorului, mărturisindu-și credința lor în Hristos și bucuria de a pătimi pentru El, batjocorind idolii și pe cei ce se închina lor. Deci, dovedindu-se zadarnice toate încercările dregătorului de a-i atrage cu vorba bună și cu făgăduința înaltelor dregătorii, Asclepiodot a dat poruncă aspră, să fie supuși la grele chinuri. Drept aceea, Eutropiu, socotit dascălul vrăjitoriei, pentru puterea cu care apăra credința, a fost mai întai bătut peste gură și peste tot trupul, până la desfacerea cărnii de pe oase, apoi au turnat, peste ei, găleți de smoală topită și, din nou, au fost aruncați în temniță.
Fiind dusi, apoi în capiștea Artemidei ca, în fața poporului, să aducă jertfă idolilor, idolul a căzut la pământ și s-a sfărâmat în bucăți, la rugăciunea lor către Dumnezeu. Deci, fiind învinuiți de vrăjitorie, Eutropiu și Cleonic și-au primit sfârșitul, prin răstignire pe cruce, asemenea Mântuitorului. Cât despre Vasilisc, care se ruga să fie și el răstignit, o dată cu prietenii săi, Asclepiodot, nevoind să-i dea această mângâiere, l-a aruncat în temniță și, abia mai târziu, s-a mutat la Domnul, tăindu-i-se capul cu sabia.
Ne-a spus nouă Ioan, păstorul oilor lui Hristos: „Am mers, zicea, la ava Nicolae sihastrul și l-am aflat pe el șezând în peșteră. Deci, venise la dânsul un oarecare mirean și ne-a vorbit nouă părintele Nicolae despre mântuirea sufletului. Iar, după aceasta, el a zis mireanului: Spune-ne nouă vreun cuvânt de folos. A răspuns mireanul: Ce am eu, oare, a vă spune vouă de folos, părinte, om mirean fiind eu? Eu, care nici mie însumi, nu-mi pot fi de folos? Zis-a lui starețul: Ceea ce ai, aceea să spui! Atunci, a zis mireanul: Cu rugăciunile tale, părinte, am douăzeci și doi de ani. Și, afară de sâmbăta și Duminica, soarele nu m-a văzut pe mine mâncând. Și am fost și argat în sat, la un om bogat, nemilostiv și lacom; și, slujind la dânsul cincisprezece ani, lucrând ziua și noaptea, n-a voit să-mi dea simbria mea pe nici un an, ci toată vremea mă necăjea mult. Iar eu am zis în sinea mea: Teodor, de vei răbda la omul acesta, apoi, în locul simbriei și unor scârbe ca acestea, Împărăția Cerurilor îți vor mijloci ele. Și mi-am păzit și trupul meu curat față de femei, până în ziua de astăzi.”
Deci, acestea auzindu-le, mult ne-am folosit.
Dacă cineva s-ar apropia de tine, în taină, zicându-ți: „Să dăm cuvânt între noi, ca să avem unul față de altul dragoste și unire, ca orice ți-aș zice ție, tu să mă asculți fără de nici o împotrivire; apoi, după jurământul acesta, de va voi acela să te răzvrătească la păcat, să nu te pleci lui, chiar de ți-ar aduce ca mărturie mărimea jurământului, chiar de s-ar întinde jos, rugându-te spre lepădarea poruncii lui Dumnezeu; să nu cauți la fața oamenilor, împotriva sufletului tău. Că știe diavolul nu numai aceasta să le facă, ci, și din Scriptură să aducă dovezi, și știe și neputința trupului să o pună înainte și alte multe să născocească, ca pe om, călcător de poruncile lui Dumnezeu, să-l facă, și să aibă, cu ce să se laude împotriva lui. Dar noi, luând învățătură din sârguința și din osteneala lui, ne vom arăta tari în socotirea evlaviei.
Deci, se cădea, mai întâi, să nu te juri nicidecum, pentru porunca Mântuitorului nostru Dumnezeu. Și acum te-ai prins cu cuvântul; nu fi nebăgător de seamă, că ai venit în mâinile celor răi, pentru prietenul tău. Să nu dai somn ochilor tăi, nici odihnă genelor tale, ca să scapi, ca o căprioară din curse și ca o pasăre din laț. Cu toate acestea, nu coborî cu mintea, nici nu te tulbura, că este îndreptare, dacă vei avea, de acum, pe Domnul înaintea ochilor.
Deci, ia aminte la tine însuți: Nu ești vinovat de jurământ, dacă te vei depărta pe tine de la rău, că Însuși Cel ce a propovăduit Evanghelia în lume, pentru covârșitoarea Lui iubire de oameni, Însuși Domnul, a poruncit oamenilor să se pocăiască și să se depărteze de la tot păcatul. Vezi, dar, ca nu cumva, vrând a săvârși dulcețile noastre, să punem pricină jurământul, ca unii care n-am putea să ne mai descurcăm pe noi înșine, din mrejele vrăjmașului. Dumnezeu nu se batjocorește și celor ce voiesc a se mântui, le întinde mâna. Deci, abate-te de la rău și fă bine și întru aceasta ai păzit cuvântul celui ce a zis: „De la toată calea cea rea mi-am oprit picioarele mele, ca să păzesc cuvintele Tale” (Ps. 118, 101). Iar de vrei ca mai desăvârșit să te încredințez pe tine, că nu ești vinovat de cuvântul dat, dacă vei fugi de cele rele și vei face cele bune și te vei depărta pe tine de toți oamenii, care umblă fără de rânduială, ascultă pildă, sau, ca să zic mai bine, iată o asemănare: Un om oarecare avea un fiu, iar fiul iubea mult pe tatăl său, întru toate. Dar, un altul, biruindu-se de invidie pentru sporirea tânărului său prieten, apropiindu-se în taină, ia-s pus lui: Jură-te mie, pe tatăl tău, că ceea ce-ți voi zice, aceea vei face și vei păzi fără de nici o împotrivire. Iar el, nefăcând bine, s-a jurat. Iar, după aceasta, a zis către dânsul: Ducându-te acum, ocărăște pe tatăl tău și rănește-l pe el cu cuțitul și să nu te mai rușinezi de fața lui și toate câte-ți va porunci el să nu le faci, tu să le faci fiindcă te-ai jurat mie și nu vei putea să nu asculți de cele zise de mine.
Și acum te întreb: Oare va suferi fiul o nebunie ca aceasta sau, mai bine-zis, asemenea păgânie, și nu va defăima sfătuirea lui cea fără de lege, din dragoste față de părintele său? Socotesc că va răspunde și-i va zice: Te văd pe tine că nu ești om cu adevărat, ci vrăjmaș tatălui meu și sufletul meu pizmuitor. Dar, nu mă vei înșela pe mine, ca șarpele pe Eva, cu viclenia, nici nu mă vei înlănțui pe mine în păgânătate, cu răutatea ta cea mult împletită, și nu mă va învinui pe mine tatăl, că nu mă plec păgânătății tale. Deci, defăimez sfătuirea ta cea fără de lege, pentru dragostea tatălui meu și pentru mântuirea sufletului meu, iar urechile mele le pecetluiesc cu semnul crucii, ca să nu mai intre veninul cuvintelor tale, în auzul meu, și chiar de întâlnirea cu tine voi fugi, pentru viclenia cea din tine.
Ne poruncește nouă însuși Apostolul să ne ferim de tot fratele, care umblă fără rânduială, că Dumnezeu nu Se cinstește cu fapte rebele. Deci, nu te aduna, iubite, cu bărbați păcătoși, ca să nu întărâți pe Tatăl tău, Cel din Ceruri, lucrând cele potrivnice poruncilor Lui și rămânând fără răspuns în ziua Judecății, că prin călcarea poruncilor Sfintei Evanghelii, superi pe Dumnezeu.
Ia aminte la tine însuți și învață sfârșitul cuvântului Proorocului, care zice: „Juratu-m-am și m-am hotărât să păzesc judecățile dreptății Tale” (Ps. 118, 106). Și iarăși zice: „Nedreptatea am urât și am disprețuit, iar legea Ta am iubit” (Ps. 118, 163). Și întru această milă a lui Dumnezeu, vei scăpa de mari ispite și primejdii, iar, peste cel viclean, vor veni cele scrise. Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, iar peste creștetul lui se va pogorî nedreptatea lui.
Drept aceea, câștigă-ți dragostea și unirea, nu prin jurăminte și momeli, ci prin așezarea sufletului, după legea lui Dumnezeu, căci, întru aceasta, nimic nedrept sau silit nu intra. Și va fi cu tine darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava și puterea în veci. Amin.
.
