A fost întrebat Părintele Paisie Aghioritul:

– La ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

– La noblețe, la noblețea duhovnicească.

– Dar Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăință?

– Noblețe, noblețe, ca să fiți prinși în mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiți. Dacă ați ști ce aduce noblețea, ați vâna-o zi și noapte; nici n-ați mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul noblețea duhovnicească, vei vedea ascunsă în ea măreția lui Dumnezeu.

– Dar ce este noblețea mai exact?

Noblețea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa. Un suflet nobil are pretenții numai de la sine însuși, iar nu de la ceilalți. Se jertfește pentru ceilalți, fără să aștepte răsplată. Uită tot ce dă, dar își amintește până și cel mai mic lucru care i se dă. Are mărinimie, are smerenie și simplitate, are lipsă de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie și veselie duhovnicească. Noblețea duhovnicească are Harul lui Dumnezeu, este – cum să spun – o însușire dumnezeiască.

Acolo unde există noblețe, lucrarea nu se face cu zgomot, nu se face la vedere. De aceea acolo Se odihnește Hristos și acolo este binecuvântarea lui Hristos. Noblețea duhovnicească are dreptate duhovnicească, iar dreptatea duhovnicească are noblețe duhovnicească sau, mai bine spus, noblețea este dreptate duhovnicească. De aceea omul care are noblețe duhovnicească nu este supus legii – „legea nu este pusă pentru cel drept”. Un astfel de om preferă să fie ucis decât să ucidă.

– Părinte Paisie, când mi se cere să fac un lucru, îndată mă gândesc că am și alte treburi de făcut și mă împotrivesc.

– Dacă dobândești noblețe, le depășești pe toate acestea. Nu folosi logica, fiindcă noblețea este în afara logicii. Voi vreți să aranjați lucrurile cu logica omenească, cu dreptatea lumească. Unde este dreptatea duhovnicească? Nu am spus că omul, cu cât este mai duhovnicesc, cu atât are mai puține drepturi în această viață? Omul duhovnicesc doar dăruiește și niciodată nu caută să primească.

Când ceri de la Dumnezeu pentru tine însuți un lucru din care lipsește dragostea pentru aproapele înseamnă că tot de interesul tău te îngrijești. Pe când, de pildă, atunci când o mamă cere de la Dumnezeu să i se facă bine copilul sau să meargă lucrurile bine în familie, aceasta nu este pentru ea însăși, ci pentru binele casei.

– Cum pot să dobândesc noblețea?

– Să te miști smerit, cu râvnă curată și întotdeauna să te jertfești. Să cultivi sensibilitatea duhovnicească. Să rămâi netulburat când altul te deranjează și să te bucuri că ești deranjat și că nu deranjezi. Căci sunt unii cărora nu le pasă dacă îi deranjează pe alții, ci îi preocupă numai să nu fie ei deranjați. Alții nu vor nici să deranjeze pe alții, dar nici să fie deranjați. Iar alții spun: „Sunt sensibil, nu pot suporta nici măcar o vorbă.” Dar ei jignesc pe alții.

– Ce fel de sensibilitate este aceasta?

– Adevărata sensibilitate are noblețe. Nimic altceva nu-L înduioșează atât de mult pe Dumnezeu ca noblețea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cât de simple și de ușoare sunt lucrurile și cât de grele le facem noi! În toate este nevoie de noblețe duhovnicească. Dacă cineva nu va înțelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe săptămână sau de va ține de trei ori pe lună post negru de trei zile sau se va ruga ore întregi, chiar de își va păstra și curăția trupească, toate acestea nu-i vor fi de nici un folos.

Nu spun că nu trebuie să le facă cineva și pe acestea, dar să se îngrijească să dobândească lucrul cel mai important dintre toate: noblețea duhovnicească, care este curăția sufletească. Să nu existe înlăuntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorința de a plăcea oamenilor și celelalte, pentru a se face plăcut lui Dumnezeu. Când nu există toate aceste patimi, atunci, chiar și fără să se roage, omul are curăție sufletească și se înrudește cu Dumnezeu, se unește cu El.”.

Vasile Grădinaru

________________

Sursa – https://www.crestinortodox.ro/religie/nobletea-duhovniceasca-99472.html

Părinții din Secolul XX și Viziunea Lor Despre Antihrist și Ecumenism:

✝️ Sfinți Părinți și mari duhovnici ortodocși din secolul al XX-lea, care au privit cu maximă prudență și îngrijorare mișcarea ecumenică, văzând în ea un instrument sau o etapă pregătitoare pentru venirea și domnia lui Antihrist.

✝️ Glasul Veghetor al Părinților: Ecumenismul – Pavăză sau Preludiu al Apostaziei?

În veacul frământat al secolului al XX-lea, când Biserica Ortodoxă s-a confruntat cu valuri de secularizare, prigoană atee și, totodată, cu apariția mișcării ecumenice, s-au ridicat mari luminători duhovnicești – Sfinți Părinți și Părinți cuvântători – al căror discernământ a avertizat asupra primejdiilor ascunse sub masca unității.
Acești Părinți, trăind în duh de rugăciune și păzind cu râvnă neclintită Adevărul Ortodox, au văzut ecumenismul nu ca pe o împlinire a rugăciunii Domnului pentru unitate („ca toți să fie una”), ci, dimpotrivă, ca pe o confuzie spirituală care deschide calea către o unitate falsă, fără Hristos Cel Adevărat.

✝️ Ecumenismul:

,,Sincretismul” și Pregătirea Terenului.

Mulți dintre ei au subliniat că mișcarea ecumenică propovăduiește un sincretism religios, estompând diferențele dogmatice esențiale și punând unitatea administrativă sau socială mai presus de adevărul dogmatic. În această nivelare, credința Ortodoxă, deținătoarea Sfintei Tradiții nealterate, riscă să fie dizolvată.
„Ecumenismul, așa cum este el astăzi conceput, este o primejdie! El dorește o unire bazată pe compromis și pe negarea dogmelor, nu pe întoarcerea la Adevărul Ortodox. El pregătește o mentalitate, o atmosferă, în care oamenii să accepte ușor o singură autoritate mondială, religioasă și politică.”

✝️ Antihrist – „Unificatorul” și Promotorul Păcii False.

Viziunea profetică a Părinților le-a arătat că, în spatele acestei dorințe de unificare forțată, se află lucrarea vicleană a Antihristului. Conform Sfintei Scripturi, Antihristul nu va veni inițial ca un tiran vizibil, ci ca un pacificator și un unificator genial, care va oferi lumii dezbinate o soluție globală sub forma unei religii universale, blânde și fără cruce, și a unei guvernanțe unice.

Părinții au văzut în ecumenism „laboratorul” în care sufletele sunt obișnuite să ignore diferențele dintre Adevăr și erezie, pregătindu-le să primească pe cel care va veni nu în numele Sfintei Treimi, ci în numele unei „iubiri” generale și lumești.

✝️ Dizolvarea Adevărului:

Ecumenismul obișnuiește credincioșii să considere că „toate căile duc la Dumnezeu”, slăbind astfel conștiința că numai Ortodoxia este Corabia Mântuirii.

✝️ Structuri Mondiale:

Unii Părinți au avertizat că structurile ecumenice internaționale ar putea deveni precursorii și suportul logistic al stăpânirii unice și universale a Antihristului.

✝️ Pacifismul Fals:

Sub masca păcii și a dialogului, ecumenismul subminează lupta duhovnicească, silindu-i pe credincioși să nu mai mărturisească Adevărul integral, de teama de a nu „leza” pe ceilalți.

✝️ Concluzie: Paza și Mărturisirea.

Pentru Sfinții Părinți ai secolului XX, a sta împotriva ecumenismului nu a fost un act de ură, ci unul de dragoste și de responsabilitate față de turmă. Ei au văzut în această mișcare „taina fărădelegii” care lucrează deja (cf. 2 Tesaloniceni 2:7).
Mesajul lor rămâne un apel urgent: păstrarea curată a credinței ortodoxe, evitarea compromisului dogmatic și veghea permanentă împotriva oricărei uniri care nu-L are ca temelie pe Iisus Hristos, Adevărul, Calea și Viața. Căci doar Adevărul curat ne ferește de amăgirea finală a celui ce va sta în spatele tuturor acestor tentative de unificare mondială…