„Ferește-te, iubite frate (călugăre), de femeie (de maică), ca să nu te arzi. Eva totdeauna își are năravul său: PURUREA AMĂGEȘTE.”

~ Sfântul Ignatie Briancianinov – al doilea Gură de Aur.

.

Aici avem o colecție de fragmente de la Sfinții Părinți și din Sfânta Scriptură, din care vom vedea, foarte limpede, ce importanță uriașă, dădeau Sfinții Părinți acestei reguli monahale, elementare, anume: paza sau depărtarea lor, față de femeie, fie ea mireancă sau maică, …mai ales maică! E bine de știut că, maicile sunt tot femei, …și sunt mult mai aprinse de pofta trupească.

~ Sfântul Ignatie Briancianinov:

„Unii călugări (fie ei și bătrâni) spun ei, aflându-se adesea în apropierea femeilor (a maicilor), nu simt nici o vătămare. Acestor călugări nu trebuie să li se dea crezare. Ei ori nu spun adevărul, ascunzându-și neorânduiala sufletească, ori duc o viață foarte neglijentă și de aceea nu-și văd alcătuirea lor, ori ÎI ÎNȘEALĂ DIAVOLUL, făcându-i să nu înțeleagă și să nu simtă vătămarea, ca să facă neroditoare viața lor monahicească și să le gătească pierea veșnică.”

~ Ofrandă monahilor contemporani p 301.

„Dacă <tovărășiile rele strică obiceiurile bune>, după cum zice Scriptura, apoi lucrul acesta îl săvârșesc mai cu seamă discuțiile cu femeile (cu maicile). Căci grăirea cu femeiile, chiar și bună de ar fi, este însă puternică a strica în taină pe omul cel dinlăuntru prin gânduri necurate, căci deși trupul este curat, însă pe suflet îl face necurat. De vorbele femeiești fugi pe cât poți, bunule bărbat.”

~ Ofrandă monahilor contemporani p 301.

„Unirea dintre partea femeiască și partea bărbătească este în esența ei ceva firesc (pentru firea cea căzută). Fecioria este mai presus de fire. Prin urmare, cel ce voiește a-și păzi trupul său în feciorie trebuie negreșit să se țină departe de acel trup a cărui unire cu el este cerută de fire. În trupul bărbatului și al femeii este o putere nevăzută ce îl atrage pe unul spre celălalt. Cel ce se apropie de femeie (de maică) este supus negreșit înrâuririi acestei puteri. Cu cât mai deasă este apropierea, cu atât mai deasă și, prin urmare, mai puternică este înrâurirea. Și cu cât mai puternică este înrâurirea, cu atât mai slabă devine voința noastră, prin care avem de gând să biruim, cu ajutorul lui Dumnezeu, firea. Chipurile femeilor (al maicilor), privirile lor, glasul și gingășia lor se întipăresc foarte puternic în sufletele noastre prin lucrarea firii, mai cu seamă atunci când firea este ajutată de satana.”

~ Ofrandă monahilor contemporani. p 302.

„Untdelemnul hrănește fitilul candelei aprinse, iar focul desfrânării este aprins de vorbirea cu femeia. Chipul femeii este o săgeată cumplită: rănește sufletul. De voiești să fii curat, fugi ca de otravă de grăirea cu femeia (cu maica), pentru că în această grăire se află puternica lucrare a păcatului, ce seamănă cu lucrarea fiarelor sălbatice. Mai ferit este cel ce se apropie de foc decât cel ce se apropie de femeia cea tânără. Cât ești tânăr, fugi de lucrarea năvalnicã a patimii desfrâului și de grăirea cu femeile. Cei ce își umplu pântecele și totodată nădăjduiesc a dobândi curăția se înșeală pe ei însuși. Mai înfricoșător este înecul pricinuit de vederea unui chip frumos decât înecul pricinuit de furtuna mării. Chipul femeii (maicii), dacă este zugrăvit în minte, te silește să disprețuiești însăși paza minții. Dacă se dă foc paielor, se aprinde văpaia, iar dacă amintirea femeii (maicii) rămâne în minte, se aprinde pofta pătimașă.”

~ Ofrandă monahilor contemporani p 304.

„Femeia (maica) este călăuzită de simțirile firii căzute, iar nu de înțelepciune și de cunoștința duhovnicească, ce îi sunt cu totul străine. La ea, cugetarea este unealta simțirilor! Fiind atrasă de simțiri, ea (maica) se aprinde foarte repede de patimă nu numai de călugărul tânăr și de cel matur, ci ȘI DE CEL BĂTRÂN; și îl face idolul său, iar apoi ea însăși, de cele mai multe ori, devine idolul lui. Femeia (maica) vede desăvârșirea în idolul său, se străduiește să-l încredințeze și pe el de lucrul acesta și întotdeauna izbutește.”

~ Ofrandă monahilor contemporani p 305.

„Femeia (maica), cunoscându-se îndeaproape cu un monah (călugăr) ce viețuiește într-o mănăstire, socotește că cea dintâi datorie a sa este să-l scoată pe cel iubit din acea mănăstire și de sub ascultarea bătrânului (dacă au un astfel de bătrân), nesocotind folosul ce îl au pentru călugăr rânduiala mănăstirii și învățăturile bătrânului. Ea (maica) nu dorește decât să pună stăpânire pe obiectul patimii sale. În nebunia ei, socotește că ea este în stare și de ajuns să-l înlocuiască pe bătrân, pe care, dimpotrivă, îl socotește și îl declară neîdestulător și neputincios. Nu cruță niciun mijloc pentru atingerea țelului ei, niciun mijloc din cele pe care i le oferă lumea, niciun mijloc oferit de Satana. Patima aceasta, ea (maica) o numește credință vie, dragostea cea mai curată, simțire de maică către fiul ei, simțire de soră față de un frate, de fiică față de tatăl ei, într-un cuvânt, îi dă toate numirile sfinte, silindu-se prin ele să păzească neatinsă avuția ce a dobândit-o sărmanul suflet al călugărului ce se încrede în ea. ÎN FEMEIE (în maică) STĂPÂNEȘTE SÂNGELE. În ea lucrează cu multă putere și finețe toate patimile sufletești, mai vârtos slava deșartă, iubirea de plăceri și viclenia. Prin cea din urmă (viclenia) le ascunde pe cele dintâi.”

~ Ofrandă monahilor contemporani p 305.

„Diavolul se străduiește să strice sufletul curat cu ispita trupească. Prin aceasta se și explică de ce Sfinții Părinți fugeau cu atâta sârguință de femei. Cuviosul Arsenie cel Mare i-a spus multe vorbe aspre unei fecioare romane ce venise anume pentru el în Pustia Schetică a Egiptului din măreața Romă și se înfățișase pe neașteptate înaintea lui. Iar vorbele cele aspre, Arsenie le-a încheiat printr-o aspră, dar sfântă mărturisire: „Mă rog lui Dumnezeu”, i-a spus el femeii romane, „să șteargă pomenirea ta din inima mea”. Prin aceste vorbe, Cuviosul a arătat toată greutatea și primejdia luptei cu ispitele, luptă ce îl coboară pe călugăr până la porțile iadului, luptă pe care Arsenie o știa, precum se vede, din propria expierență.”

~ Ofrandă monahilor contemporani. p 304.

„Ferește-te, iubite frate (călugăre), de femeie (de maică), ca să nu te arzi. Eva totdeauna își are năravul său: PURUREA AMĂGEȘTE.”

~ Ofrandă monahilor contemporani p 304.

– Editura Egumenița 2011.

„Dedându-vă chefurilor și distracțiilor, (voi călugărilor și maicilor), vă pierdeți pe voi înșivă. Voi înrobiți trupului duhul; voi amețiți, omorâți sufletul; uitați de Dumnezeu, de veșnicie, pierdeți credința însăși. Dezvoltând în voi înșivă numai simțurile trupești, dându-le putere prin hrana rafinată și de prisos, NU VĂ MAI PUTEȚI ÎNFRÂNA DE CURVIE, vă dedați ei fără saț. În acest păcat de moarte ÎNGROPAȚI DE TOT MÂNTUIREA VOASTRĂ.”

~ Predici p 205. Editura Sophia 2008.

.

„Grăit-a Sfântul Isaac Sirul: <Cel care nu se depărtează din voia sa de pricinile păcatului este tras de păcat împotriva voii sale>. Această pravilă, care privește îndeobște viața monahală, este deosebit de însemnată pentru cei care au intrat în luptă cu firea căzută. De folos este nouă SĂ NU VEDEM DELOC rodul de a cărui gustare ne-am lepădat. Din această pricină, pravilele Sfinților Părinți opresc intrarea femeilor în mănăstiri de bărbați, precum se ține și acum în Sfântul Munte Athos. În viața Sfântului Ioan Scărarul se spune că, prin viețuirea pustnicească și înstrăinarea de căutare la față, a stins de tot în sine văpaia poftei, și această purtare ne-au predanisit-o în cărțile lor mântuitoare de suflet, de Dumnezeu insuflate. Părinții, știind cât de lesne se poticnește omul, nu se încredeau nici în sfințenia lor, nici în bătrânețile lor adânci și neputința vârstei de a păcătui. Până la sfârșitul vieții, ei nu au contenit a se depărta de pricinile păcatului; această depărtare este cel mai puternic mijloc de biruință asupra păcatului.”

~ Experiențe ascetice p 277. Editura Sophia 2008.

.

„Preacuviosul Nil Sorski a oprit părții femeiești intrarea în schitul său. În vechime era oprită, și în Muntele Athos este oprită până în ziua de astăzi, intrarea părții femeiești în toate mănăstirile de bărbați îndeobște. Iată o rânduială cât se poate de necesară pentru cei ce vor să biruiască însușirea firii! Aceștia au nevoie de o deplină îndepărtare a acțiunii asupra lor a însușirii acesteia; rămânând sub înrâurirea ei, nu pot să nu se clatine. În condițiile actualei decăderi a moralității, folosul și necesitatea acestei măsuri apare evidentă. (…) Preacuviosul Nil Sorski, după ce a cercetat viața monahală chiar în leagănul ei, în Răsărit, și s-a întors în Rusia, a ales ca loc de viețuire o pustie adâncă. El a fost mulțumit de locul ales. „Cu harul lui Dumnezeu”, spunea el, „am aflat loc plăcut minții mele, fiindcă mirenii ajung greu la el”. Vom întrebuința aici silogismul Preacuviosului Nil: dacă pentru un bărbat atât de sfânt locul de viețuire pe care și l-a ales îi plăcea tocmai pentru că mirenii ajungeau rar acolo, nouă, care suntem neputincioși cu voința și cu mintea, lesne de plecat spre toate păcatele, cu atât mai mult ni se cuvine să alegem pentru a viețui locuri însingurate, depărtate de așezările lumești, ce nu atrag la ele cete de mireni și dimpreună cu acestea cete de sminteli.”

~ Experiențe ascetice p 400-401.Editura Sophia 2008.

.

„A zis ucenicul Avvei Sisoe către acesta: Părinte, ai îmbătrânit, să plecăm puțin mai aproape de lume. I-a zis lui Bătrânul: Unde nu este nici măcar o femeie, acolo să mergem. I-a zis ucenicul: Și unde este locul unde nu este nici o femeie, în afară de pustie? A zis, atunci Bătrânul: În pustie să mă duci.”

~ Patericul Mare p 226.

.

„A zis un Bătrân: Fiilor, sarea este din apă și, dacă apa se apropie de ea, se topește și dispare. Asemenea și călugărul din femeie este și, dacă se apropie de femeie, se topește și se pierde.” ~ Patericul Mare p 172.

~ Sfântul Moise Arapul

„Sfântul Moise Arapul a profețit, zicând că în zilele cele de pe urmă ale veacului al șaptelea și jumătate, viața monahicească se va defăima cu totul și monahii nu vor mai ține socoteală de mântuirea sufletului. Ei vor umbla prin mijlocul tulburărilor și a gâlcevilor, întunecați, fără nici un folos și leneși, neîngrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiți de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe Satana nevoitorii cei dintâi, tot așa și el (de acolo) are să ardă și să pârjolească. Și de unde s-a biruit, va birui și el pe monahii cei leneși și defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo vor prisosi mai mult păcatul și fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora și monahii vor petrece prin mijlocul lumii și al mirenilor fără frică, cu mâncări și băuturi, amăgindu-se de poftele trupului, prin deșărtăciuni, în necurății și fapte rușinoase.”

„A văzut robul lui Dumnezeu, Moise, că MONAHII VOR PETRECE ÎMPREUNĂ CU CĂLUGĂRIȚELE si împreună cu pofta cea rea va veni și tirania, căci și cei ce nu vor voi, se vor batjocorâ cu sila. Preoții se vor spurca prin păcatul desfrâului și preotesele lor vor preacurvi, asemenea și ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu și va distruge tot neamul cel viclean și-l va trimite în focul cel veșnic.”

.

~ Sfântul Isaac Sirul:

„DE CĂLUGĂRIȚE FUGI, CA DE FOC ȘI CA DE O CURSĂ A DRACILOR, și ferește-te să te întâlnești cu ele, să vorbești cu ele și să le privești, ca nu cumva să se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu, să-ți pângărești inima cu noroiul patimilor, chiar dacă ți-ar fi surori după trup, ferește-te de ele ca de niște străine. Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, pentru ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu. Fugi de îndrăznirea către cei mai tineri și de întâlnirea cu ei, cum ai fugi de prietenia cu diavolul.”

„MAI BINE SĂ MĂNÂNCI OTRAVĂ DE MOARTE, DECÂT SĂ STAI LA MASA CU FEMEI, CHIAR DE-AR FI ELE MAICĂ-TA SAU SORĂ-TA. Mai bine cu balaur să locuiești decât să dormi sub același acoperământ cu unul mai tânăr decât tine, măcar frate de ți-ar fi după trup.”

~ Cuvinte Despre Nevoință, edit. Buna Vestire 1997, pag 57-58.

„Nu te uita la femeia (maica) lingușitoare, căci buzele cele străine picură miere și cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul,

Dar la sfârșit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuțișuri.” (Pilde 5,3-4).

„Şi mulţi (călugări) şi-au ieşit din minţi din pricina femeilor (a maicilor) şi au ajuns robi pentru ele.

Şi mulţi (bătrâni „mari și sfinți”) au pierit, au greşit şi au păcătuit din pricina femeilor.” (III Ezdra 4:26-27).

„Ferește-te, iubite frate (călugăre), de femeie (de maică), ca să nu te arzi. Eva totdeauna își are năravul său: PURUREA AMĂGEȘTE.”

~ Sfântul Ignatie Briancianinov.

.

CANONUL 47 SINODUL VI ECUMENIC

„Nici în mănăstirea bărbătească femeie, nici în cea femeiască bărbat, să nu doarmă. Că afară de toată poticnirea, și de sminteală se cade a fi credincioșii, și a-și îndrepta viața lor, către buna cuviință, și apropiată Domnului; iar de va face cineva aceasta, ori cleric de ar fi, ori mirean, să se afurisească.”

TÂLCUIRE

„Rânduiește canonul acesta, că nici o femeie de obște, să doarmă noaptea în mănăstire bărbătească, nici bărbat de obște iarăși, în mănăstire femeiască. Pentru că de obște creștinii se cuvine a nu pricinui vreo sminteală, și prepus (bănuială) altora, ci să-și petreacă viața lor cu bună cuviință, și bineplăcută Domnului. Și cu mult mai vârtos se cuvine a păzi despre aceasta monahii, căci dimpotrivă, și loruși își pricinuiesc sminteală, aprinzând focul cel în fire sădit al poftei, și bărbații și femeile; și altora pricinuiesc sminteală, dându-le prepusuri (bănuieli) necuviincioase pentru dânșii. Și care ar face aceasta, să se afurisească, ori cleric de ar fi, ori mirean.”

~ Pidalion p 278. Editura Credința strămoșească 2013.

MONAHISMUL CONTEMPORAN ~ Sfântul Ignatie Briancianinov

„Cu multă putere de pătrundere privea ieromonahul Dorotei monahismul contemporan lui; este prețioasă observația făcută de el: Adeseori m-am minunat cum ajungeau Sfinții Părinți din vechime atât de repede la mântuire, veneau la desăvârșire, dobândeau harul, iar în ziua de azi sunt așa puțini cei ce se mântuiesc! Dar iată prin ce au ajuns la mântuire și desăvârșire, au dobândit harul, s-au învrednicit darului facerii de minuni toți Sfinții Părinți, (pentru că) ei urmau din tot sufletul tuturor cuvintelor și poruncilor Domnului, se străduiau pentru păzirea lor mai mult decât pentru orice, le aveau pururea în mintea lor. În primul rând, trebuiesc păzite poruncile lui Hristos, fiindcă Sfânta Evanghelie este gura lui Hristos, ce ne grăiește în fiecare zi, iar apoi trebuiesc păzite predaniile (învățăturile) Sfinților Părinți, plinite lucrările poruncite de către dânșii, trebuie să ostenim trupurile noastre prin aceste lucrări. Fără plinirea poruncilor sfinte, sfințite și purtătoare de lumină ale Domnului, predaniile și pravilele noastre sunt deșarte. Cel ce nu păzește poruncile Domnului vatămă și pierde ostenelile sale cele mari, se lipsește de desăvârșire, de mântuire și de har. Cel ce nu păzește poruncile Domnului și nu tocmește înlăuntrul său loc pentru har nu poate să ajungă la desăvârșire și să primească har. Străin este de înțelepciunea duhovnicească cel ce se îndeletnicește cu nevoințele trupești și trece cu vederea (adică nu împlinește) poruncile Domnului. Nimic din lucrurile noastre nu este plăcut lui Dumnezeu fără plinirea poruncilor Domnului. Precum le-a păzit pe ele cu osârdie și fără abatere Sfinții Părinți, așa și noi suntem datori a le păzi pe cât ne îngăduie puterile. Povață foarte folositoare de suflet! Fiecare creștin și monah care se îngrijește să-și pregătească veșnicia cea fericită ar trebui să și-o însemneze cu slove de neșters pe tablele inimii. Minunatul suflet al ieromonahului Dorotei grăia din prisosul inimii, și adeseori se revărsa într-o elocvență necăutată, fermecătoare. Unele pasaje ale sale ar face cinste paginilor celor mai buni scriitori. Cât de alese sunt rândurile următoare: Atunci când ne câștigăm prin osteneală viața veșnică nu se cuvine să ne temem de nevoi, de lipsuri trupești, nici chiar de moarte. Domnul a zis: <Deci, nu vă îngrijiți zicând: Ce vom mânca? sau Ce vom bea? sau Cu ce ne vom îmbrăca? Că acestea toate neamurile> lumii acesteia <le caută>, cei nebotezați, cei ce nu cunosc pe Dumnezeu, <că știe Tatăl vostru Cel Ceresc că trebuință aveți de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă.> Și așa a făgăduit El. EU, spune El, sunt hrana și îmbrăcămintea ta, EU îți voi sluji în neputința ta ca un părinte și ca o maică și ca un prieten de suflet. EU îți voi da tot ce-ți trebuie, și voi sluji ție prin harul Meu. Numai să crezi în Mine cu tot sufletul și fără îndoire, să Îmi slujești cu tărie și să nădăjduiești că EU pot împlini ceea ce am făgăduit.”

~ Experiențe ascetice p 363-364. Editura Sophia 2008.

„Monah (și creștin) este acela ce ţine doar rânduielile dumnezeiești și Cuvântul lui Dumnezeu în toată vremea, în tot locul, în tot lucrul. După această regulă se călăuzea Preacuviosul Nil Sorski și pe aceasta a predanisit-o ucenicilor săi. Am hotărât, spune bineplăcutul lui Dumnezeu, ca de vreme ce aceasta este voia lui Dumnezeu, să îi primim pe cei ce vin la noi, dar numai dacă păzesc rânduielile Părinţilor din vechime și poruncile lui Dumnezeu, și nu vin cu îndreptăţiri, nu aduc dezvinovăţiri pentru păcate, zicând: „Acum este cu neputință să trăim după Scriptură și să urmăm Sfinților Părinți”. Nu! Deși neputincioși suntem, se cuvine nouă să ne asemănăm și să urmăm după putere acelor pururea pomeniţi și fericiţi Părinţi, chiar de nu vom ajunge deopotrivă cu ei în treaptă. Cel ce are o cunoaștere temeinică a stării actuale în care se află monahismul (și creștinismul), acela va mărturisi cu deplină încredinţare că doar acele mănăstiri în care se întrebuinţează din plin citirea cărţilor sfinte înfloresc din punct de vedere moral și duhovnicesc, și că doar acei monahi (și doar acei creștini) care sunt educaţi, hrăniţi cu citirea cărţilor sfinte poartă cu vrednicie numele de monah (ori creștin).”

~ Experienţe ascetice p 397. Editura Sophia 2008.

„Monahismul de capul nostru (dimpreună cu măicuța) nu este monahism. E înșelare, e o caricatură, o schimonosire a monahismului! E o batjocorire a monahismului! E amăgire de sine! E teatru, foarte bun pentru a atrage luarea-aminte și laudele lumii dar lepădat de Dumnezeu, străin de roadele Sfântului Duh, îmbelșugat în roadele ce ies de la satana.”

~ Experiențe ascetice. p 220. Editura Sophia 2008.

„Să stăm bine să stăm cu frică să luăm aminte.”

____________________

Sursa – https://www.facebook.com/cornelia.coca.7 – din 7 iulie 2026

.

.