Pescărușul – regale solitar
…peste ape…
Ați privit vreodată un pescăruș?
Pășește mândru, ca o față regală,
Privește dârz, necruțător,
În ochii ageri citești hotărâre de nezdruncinat,
Hotărârea de a spinteca văzduhul…
Ciocul este sabie și fierăstrău,
De zici că-i rudă cu vulturul…
Ați privit un pescăruș zburând?
Cum se năpustește asupra crestei de val…
…și apucă cu precizie peștele…
Și… ochii aceia… ochii aceia…
În care citești deopotrivă
Cruzimea de cuceritor al înaltului,
Dar și un soi de noblețe regală…
Și… în cele din urmă, țipătul său,
Care pare tânguire,
Dar care e de fapt strigăt de luptă.
Pescărușul, prin țipătul său
Își avertizează dușmanul
Marcându-și teritoriul care
Este orizontul întreg….
Și, în același timp, își deplânge
Dușmanul înfrânt, oricare ar fi el.
Oooo, pescăruș, iubitor de solitudine,
Care înfiori aerul cu țâșnirile tale,
Și care, mă îngrozești și pe mine,
Cu privirea și gesturile tale,
Și cu țipătul tău…
Care a adunat în el
Toate tragediile lumii…
Câte ai văzut în zborul tău???!!!
Pe câte epave scufundate
Ai poposit fără să-ți pese…
Câte lupte ai văzut pe mare?
Câți pirați nemiloși ai cunoscut?
Și, după toate acestea,
Ai rămas neclintit.
Zi de zi, revenind la zborurile tale,
La chemarea ta către înalturi…
De ornito-rege solitar
Al văzduhurilor…
.
Cu mare admirație pentru pescăruș – regele mărilor,
Pr. Andrei
