Acesta era de loc din Mesopotamia, din eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se cheama Vitara și s-a născut din părinți cu numele Ilie și Marta. Deci, în al cincilea an al vârstei sale, l-au dus părinții lui la o mănăstire și s-a făcut vestit în viața schimnicească. Și, sporind el cu nevoința, s-a dus la Simion Stâlpnicul și a luat binecuvântare de la dânsul. Iar, după dumnezeiască descoperire, s-a dus spre părțile Traciei, aproape de Bizanț, la locul numit Anaplu. Acolo s-a închis într-un templu idolesc, suferind multe chinuri de la diavoli. Deci, suindu-se pe un stâlp, a petrecut acolo cu multă răbdare, topindu-se de zăduf și de zăpadă, de ploi și de bătăile vânturilor. Și a primit darul de a face minuni, încât s-au vestit bunele lui fapte și la împărații Leon (457-474) și Zenon (474-476) și la Vasilisc tiranul, care au mers și s-au închinat Sfântului, proorocindu-le el, cele ce aveau să li se întâmple. Deci, ajutorând Sfânta Biserică, ce avea pe atunci război cu ereticii, și desăvârșindu-și viața sfântă și fără prihană, s-a dus către Domnul și i se face pomenirea lui la Anaplu.

Întru această zi, pomenirea Mucenicului Mirax şi o povestire foarte de folos

    Acest fericit Mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam egiptean, născut din părinți creștini, în cetatea ce se numește Tenesi. Și, după ce s-a botezat, creștea și era învățat de părinții săi în neprihănita credință a lui Hristos. Dar, mai în urmă, din slăbiciunea și ușurința minții sale, s-a înșelat de la diavolul și s-a dus la stăpânitorul cel de acolo, Amiran, și s-a lepădat, vai, de credința în Hristos. Și, nu numai aceasta, ci și brâul și-a tăiat și crucea a călcat-o în picioare, a luat sabia în mâini și striga acel jalnic cuvânt: „Agarean (musulman) sunt și de astăzi înainte nu mai sunt creștin.”

Deci, a fost cinstit și slăvit câțiva ani lângă Amiran, el și cei împreună cu el, fără să se îngrijească cât de puțin pentru mântuirea sa. Iar, părinții săi, înștiințându-se despre aceasta, nu conteneau rugând pe Dumnezeu ca să-i schimbe gândul lui. Deci, Dumnezeu, văzând buna dorință și stăruitoarea rugăciune, a schimbat inima fiului lor spre pocăință. Drept aceea, însuși Mirax, mergând la părinții săi, le-a zis: „Iată, dulcii mei părinți, am venit. Eu, ticălosul, m-am întunecat cu mintea și am făcut ceea ce am făcut; deci, acum, mă rog să mă fac iarăși creștin și să fiu împreună cu voi.” Iar, părinții i-au răspuns: „Noi, fiule, după ce ai făcut răul acesta, multe lacrimi am vărsat și n-am contenit vreodată rugând pe Dumnezeu ca să te lumineze să cunoști adevărul și să te întorci către Hristos, Mântuitorul tău. Pentru aceasta, mulțumim acum bunătății Sale, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Iată, fiule, precum și tu știi, noi ne temem de Amiran, ca tu să stai cu noi împreună, pentru că ne poate bănui că noi te-am schimbat. Ci, de voiești să se ridice această mare cădere a lepădării de credință și să afli pe Dumnezeu milostiv, iar, pe lângă aceasta, de voiești să ne arăți și pe noi fără de vină, de voiești  să te faci atât de apropiat și prieten al lui Hristos, încât să stai și mijlocitor către El pentru tot neamul tău, fă precum îți spunem: Du-te la Amiran și, precum pe față te-ai lepădat de Hristos, așa pe față mărturisește-L pe El iarăși, ca și când n-am ști noi nimic. Și cu adevărat, Dumnezeu, fiule, va îndrepta cu bine drumul tău, precum voiești.”

Iar Mirax, luând sfatul părinților săi, precum și binecuvântarea lor, și având în mâna sa un brâu, s-a dus în adunarea păgânilor. Deci, încingându-se cu brâul acela înaintea lui Amiran, a închipuit cinstita cruce dintr-un lemn și, sărutându-o pe ea, a început să strige cu toată puterea sa: „Doamne, miluiește!” Iar Amiran prinzându-l, i-a zis: „Ce ți s-a întâmplat?” Iar Mirax i-a răspuns: „Abia acum mi-am venit în fire din întunecarea ce a venit asupra mea de la diavolul și am căzut înaintea lui Hristos, Domnul meu, și iarăși m-am făcut creștin, precum am și fost. Deci, am venit ca să fac acest lucru cunoscut și ție și la toată adunarea ta și să mărturisesc cu adevărat înaintea tuturor pe Hristos, iar legea voastră să o dau anatemii.”

Acestea auzindu-le, Amiran l-a pus la închisoare, poruncind ca să rămână acolo trei zile, fără de mâncare sau băutură. După acestea, l-a scos din închisoare și l-a judecat iarăși. Și, fiindcă l-a aflat tot mărturisind pe Hristos, l-a bătut pe el și l-a trimis din nou la închisoare. Iar, după alte trei zile, l-a judecat și, aflându-l pe el cu sârguință mărturisind pe Hristos, l-a bătut cu vine de bou și iarăși l-a pus la închisoare. Deci, după trei zile, iarăși aducându-l înaintea sa, și văzând că neschimbat și cu tărie mărturisea pe Hristos, l-a bătut fără de milă peste rănile cele de mai înainte și, la urmă, i-a hotărât moartea.

Deci, luându-l slujitorii, au intrat într-o corăbioară, precum le era poruncit, și, plutind pe mare departe, ca la patru stadii, l-au lăsat de și-a făcut rugăciunea, apoi i-au tăiat capul și l-au aruncat în adâncul mării. Despre trupul lui, de a ieșit sau n-a ieșit din mare, nu s-a arătat. Cinstitul cap însă, a ieșit cu adevărat din mare și niște creștini cunoscându-l, l-au luat, ca pe un dar de mult preț. Iar, pentru aceasta, pârâți fiind la Amiran, i-au dat lui o sută de galbeni și așa au fost lăsați ca să-și îndeplinească dorința lor în libertate. Atunci, dar, făcând ei o cutie de argint, au pus în ea mucenicescul cap, cu cuvenita cinste și evlavie. Și de atunci și până acum, izvorăște pururea mir mirositor și săvârșește multe vindecări, spre slava Mântuitorului nostru Iisus Hristos și spre deplina încredințare a celor ce se smintesc și se îndoiesc de slava lui Mirax în ceruri, precum și a celor asemenea cu el.

Întru această zi, cuvânt pentru adormirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Sisoie

    Cel dintre Sfinți Părintele nostru Sisoe a trăit în pustie și în munte, șaizeci de ani, iar când era să se mute din viață, șezând lângă dânsul călugării, i-a strălucit lui fața ca lumina. Și le grăia lor: „Iată, ava Antonie a venit!” După aceea, tăcând puțin, iarăși le zicea lor: „Iată, ceata proorocilor a venit!” Și a strălucit și mai mult și a zis: „Ceata Apostolilor a venit!” Și fața lui îndoit a strălucit și, iată, vorbea, cum vorbește cineva cu alții.

Deci, l-au rugat pe el bătrânii, zicând: „Spune nouă Părinte, cu cine vorbești?” Și a zis lor: „Iată, au venit îngerii să mă ia pe mine și mă rog lor să mă lase puțin, ca să mă pocăiesc.” Iar bătrânii i-au zis lui: „Nu-ți trebuie pocăință, părinte,” Zisu-le-a lor starețul: „Cu adevărat, nu mă știu pe mine că am pus măcar începătură de pocăință.” Iar toți știau că desăvârșit este. Apoi, iarăși, fără de veste, i s-a făcut fața lui ca soarele și s-au temut toți. Deci el le-a grăit lor: „Iată, vedeți toți, a venit Domnul și zice: „Aduceți-Mi acest vas ales din pustie!” Și îndată și-a dat duhul. Apoi, s-a făcut un fulger și s-a umplut casa de bună mireasmă.

Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Epifanie, despre dreapta Judecată

    Era un oarecare diacon în episcopie, anume Sabin, având ca meșteșug scrierea cărților și cu dreaptă viață era împodobit. Și erau în episcopie călugări, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios între toți. Deci, pe acesta îl pusese Sfântul Epifanie judecător peste treburile bisericesti. Iar odinioară, s-au judecat de către Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sărac. Și Sabin a cugetat să părtinească și să ajute săracului, măcar că bogatul avea mai multă dreptate decât săracul. Dar Sfântul Epifanie sta ascuns la un loc oarecare și-i asculta pe amândoi. Deci, a auzit pe Sabin părtinind și miluind la judecată pe cel sărac. A venit atunci Sfântul de față și a zis lui Sabin cu glas lin și cu blândă față: „Mergi, fiule, la meșteșugul tău de scrie cărți și adu-ți aminte de cuvintele Sfinților, ca să fii desăvârșit întru tot răspunsul de trebuință și să înalți cu mare glas slava Sfintei Scripturi. Iar când judeci, auzi pe Făcătorul de bine, strigând și zicând: „Să nu părtinești pe nimeni la judecată!”

Și de atunci, Sfântul Epifanie singur judecă pe toți cei ce veneau, ostenindu-se în toate zilele, de dimineață până la ceasul al nouălea. Iar de la ceasul al nouălea până a doua zi, nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Întru această Duminică facem pomenirea tuturor Sfinţilor Strămoşi
Duminica Sfnţilor Strămoşi cade în zilele de la 11 la 17 decembrie

    Despre fericitul Avraam toate cate scrie dumnezeiescul Moise la Cartea Facerii le stiu si inteleptii si cei neinvatati, de vreme ce le citim, in auzul tuturor, in zilele marelui post. Deci, se stie ca el a fost din pamantul chaldeenilor si din neam pagan, intrucat chaldeenii sunt un neam mai vechi decat evreii. Stim, de asemenea, ca a avut tata slujitor la idoli si, macar ca era dintr-un neam ca acesta, nu avea nici o impiedicare a cunoaste pe Dumnezeu si, ca sa zicem ceva mai slavit, de aici mai vartos s-a povatuit si s-a pornit el spre cunostinta adevaratului Dumnezeu, ca a cugetat in gandul sau ca idolii nu sunt dumnezei. Si vazand fapturile si buna randuiala a lumii, a cunoscut pe Cel ce nu se vede si s-a inchinat Lui, ca lui Dumnezeu Stapanul si Chivernisitorul a toate si Pricinuitorul bunei alcatuiri si randuieli a celor vazute si a toate cate sunt. Astfel, luand semn de la Dumnezeu si porucindu-i-se sa-si lase casa, a facut asa, neindoindu-se nicidecum in credinta. Si a luat, ca dar de sus, la cele mai adanci batraneti, pe Isac, si parinte al credintei s-a numit, ca n-a crutat pe singurul sau fiu sa-l aduca jertfa, la porunca lui Dumnezeu, pentru care si parinte al multor neamuri a ajuns. Deci, prin Isac, dintr-insul s-a nascut Iacob si din Iacob, Iuda si fratii lui. Si Hristos, dupa trup, tot fiu al lui Avraam este, ba inca, prin Hristos, Avraam a dobandit fii si stranepoti pe toti cei credinciosi. Pe acesta si pe toti stramosii lui Hristos, purtatorii de Dumnezeu Parintii si Dascalii nostri, socotindu-i vrednici de pomenire, au lasat sa le facem praznuire in preajma Nasterii cea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos, asezand si oranduind aceasta sarbatoare de la Duhul Sfant. Ca, de vreme ce Preabunul si Iubitorul de oameni Mantuitorul nostru, din iubirea Lui de oameni, l-a invrednicit pe acest Avraam sa-l aiba incepator de rudenie si stramos, si, cu el, si pe cei dintr-insul, cu dreptate se cadea sa fie si pomenirea lor in zi de praznic si de veselie, cu putin mai intainte de trupeasca Lui aratare la noi.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.

 

 

.