Irod, văzând că a fost batjocorit de magi, s-a mâniat foarte. Dar asupra cui s-a mâniat? Asupra magilor care l-au batjocorit pe el, iar apoi, asupra Împăratului iudeilor, Cel de curând născut. Se mânia asupra magilor, că nu s-au întors pe la dânsul, nici nu i-au vestit despre prunc. Iar asupra lui Hristos se mânia, temându-se ca nu cumva să-i ia de la dânsul împărăția, că socotea că Hristos avea să împărățească cu împărăție pământească, neștiind el că Împărăția lui Hristos nu-i din lumea aceasta.

Deci, ce a făcut ticălosul Irod? Neputând nici pe filosofi să se răzbune, pentru că ei plecaseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L află, mânia sa a vărsat-o asupra nevinovaților prunci, ca o fiară cumplită, când este rănită de cineva, care nu ia seama numai la acela de care a fost rănită, ci pe oricine i se întâmplă înaintea ochilor ei, pe acela îl răpește, la el se repede, îl rupe ca pe însuși acela care a rănit-o. Așa și Irod, rănit fiind, de mânie și neaflând pe aceia de care a fost rănit, a omorât pe pruncii, care cu nimic nu-l vătămaseră pe el. Și, trimițând ostași înarmați, ca spre război, a ucis pe toți pruncii cei ce erau în Betleem și întru toate hotarele lui, de la doi ani și mai în jos, după vremea ce aflase de la magi. Pe Iisus nu l-a putut ucide însă. El se găsea departe de locul măcelului, în Egipt.

Și facem astăzi prăznuirea acestor 14000 de prunci nevinovați, uciși de Irod, căutând să ucidă pe Hristos, că a unora ca acestora este Împărăția lui Dumnezeu.

Dar uciderea pruncilor nu e străină nici de viața noastră de taină.

Duhovnicește, și noi putem avea pe mâinile noastre sânge de prunci nevinovați. Ori de câte ori am mințit un suflet, ori de câte ori am fost pentru altul o pricină de păcat, duhovnicește am ucis, ca și Irod, un suflet nevinovat. Și, în taină, Dumnezeu ne întreabă, ca și pe cel dintâi ucigaș: „Cain, unde este fratele tău?” Și ne mustră: Vai de acela prin care vine sminteala. Ar fi mai de folos pentru el să i se lege de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din acestia mici să păcătuiască.”

Și mai este și o altă ucidere de prunci nevinovați, ori de câte ori înăbușim bunele îndemnuri pe care Dumnezeu le seamănă în sufletele noastre, ori de câte ori nu le lăsăm să aducă roada lor binecuvântată, e ca și cum am ucide niște prunci în leagân. Și auzim atunci sufletul, ca și Rahila, plângând acești copii, care nu mai sunt. Dumnezeului nostru slavă!

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Marcel, egumenul mănăstirii neadormiţilor (†485)

    Acest Preacuvios, Parintele nostru Marcel, era din cetatea Apameia, din Siria, din neam slavit si luminat. Parintii sai, murind, i-au lasat multa avere. Si, macar ca era in floarea varstei, nu s-a lasat furat de ispitele lumii, ci isi impartea timpul intre invatatura cartii si nevointele duhovnicesti. Cugetand la legea Domnului, s-a aprins de dragostea celor ceresti. Si, lasandu-si mosia sa, s-a dus la Efes, unde a fost primit  de niste crestini evlaviosi. Dornic de nevointe, a mers de a aflat pe Sfantul Alexandru, la manastirea neadormitilor, cunoscand dumnezeiasca si inalta lui petrecere. Deci, petrecand el la acea manastire si alergand cu ravna de necrezut, pe calea nevointelor si la fapta cea buna, dupa moartea lui Alexandru si a lui Ioan urmasul sau, i s-a dat pastoria manastirii. Si a carmuit manastirea cu multa intelepciune si cu puteri facatoare de minuni. A fost partas la Sinodul din Calcedon si a osandit pe Eutihie si eresurile lui, dimpreuna cu parintii Sinodului. Si, adormind intru a sa manastire, s-a mutat catre Domnul.

.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului, Părintelui nostru Nifon, cum putem, la suflarea cea mai de pe urmă, cu pocăinţă, cu lacrimi, şi milostenie, să placem lui Dumnezeu

    A văzut Cuviosul Nifon doi îngeri înălțând un suflet la cer. Iar după ce s-au apropiat de vama desfrânării și de alte vămi ale păcatelor, au început cei mai mari draci de la vama să se mânieze și să se tulbure, zicând: „Cum de îndrăzniți voi să treceți sufletul acesta pe lângă noi, fiindcă al nostru este?” Grăit-au îngerii către dânșii: „Cum să fie al vostru și ce semn aveți pe el, spuneți-ne nouă.” Zisu-le-au lor aceia: „Până la moarte, răutățile toate le-a făcut. Și, iată, sufletul acesta este robit de patimi și a murit fără de pocăință și nu s-a lăsat de păcate nicidecum, până ce a murit, rob fiind păcatului, și lucrător al nostru a fost până acum.”

Deci, atunci, a grăit unul din îngeri lui Dumnezeu: „Întru adevăr, noi nu vă credem nici pe voi, nici pe tatăl vostru, diavolul, că de toată minciuna sunteți plini, viclenilor. Să se cheme aici îngerul căruia la Sfântul Botez, i s-a dat lui spre păzire; și acela va spune adevărul.” Iar după ce-l chemară acolo, l-au întrebat pe el îngerii: „Să ne spui nouă, sufletul acesta căitu-s-a de fărădelegile sale, sau întru păcate a murit?” Răspuns-a îngerul și a zis: Eu nu sunt om, nici duh viclean și nu voiesc să spun minciună, ca toți acești draci. Ci, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, vă spun vouă, că, din ceasul când a început a se îmbolnăvi, de atunci a început a lăcrima, mărturisindu-și păcatele sale. Și, întinzându-și mâinile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu și, pentru că l-a iertat, Dumnezeu îl stăpânește. Slavă judecății Lui celei drepte.” Și, auzind îngerii cei purtători de lumină își râdeau de diavolul și de dracii lui.

Apoi, dracii au răspuns, zicând către îngeri: „Dacă se cade să fie mântuit acesta, apoi toată lumea va primi mântuire și toți păcătoșii; și în zadar ne ostenim noi.” Atunci, iarăși le-au zis lor Sfinții Îngeri: „Luați aminte ticăloșilor, că oricâți ar fi cei care, din tinerețe, au greșit, dar pe urmă s-au mărturisit și s-au pocăit, apoi să știți că de toate acele păcate, pe toți i-a iertat Dumnezeu. Și măcar că de au mai și căzut în oarecare răutăți, dar îndată lăcrimând, pocăindu-se, suspinând, și făcând milostenie la săraci, aceștia, degrabă au primit iertăciune. Deci, ce vi se pare vouă, ticăloase fiare cumplite, oare se cade să câștige mântuire sufletul acesta, sau nu? Însă să știți că Dumnezeu le este judecător acelora care, prin pocăințe, își aruncă nădejdea către Dânsul. Și acestea ne-au  ieșit nouă la lumină prin pocăință. Și tot ce se arată în Dumnezeu, lumină este. Drept aceea, câți oameni își mărturisesc cu lacrimi păcatele lor înaintea lui Dumnezeu, cu smerenie multă și cu suspinuri și se căiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea păcatelor lor. Iar cei care întru fărădelegi vor muri, tăinuindu-le față de Dumnezeu și nemărturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecător și-i va mustra în vecii cei nesfârșiți.”

Acestea zicându-le, îngerii au rușinat duhurile cele viclene. Și așa s-au dus spre porțile cerești și s-a mântuit sufletul acela. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

.