Stau pe malul mării
Și contemplu infinitul de ape….
Am senzația că am ajuns
La capătul pământului
Și că Vama asta
E atât de veche
Încât aici s-a petrecut
Facerea Lumii.
Tabloul te lasă fără suflare
Marea e atât de albastră
Iar țărmul pare o redută
Mâncată, ici- colo, de ape,
Țărm care se încăpățânează
Să rămână în picioare
Sfidând valurile…
Vama asta Veche
Gură de Rai românesc
Spune o istorie în tăcere
Despre cum a fost martoră
La smulgerea din haină poruncă
A Cadrilaterului, pământ român.
Soarele apune la orizont
Iar orizontul dintr-o dată
Se face sângeriu
Amintind de sângele care a curs
Acum 100 de ani
Când fu ciuntit trupul țării.
În fiecare seară, soarele la Vama Veche
Apune în sânge
Care curge pe linia orizontului
Amintind parcă, de satanica oră
A dezmembrării pământului românesc.
E multă frumusețe aici
Ce izvorăște din durerea unui neam,
Durere de care vorbesc
Și marea și nisipul,
Și malurile.
Iată povestea Vechii Vămi
Scrisă cu sânge….
Noaptea se lasă peste toate…
Rămân mut și trist
În fața nemărginirii…
Dar cu nădejdea că la Judecata cea Mare
Când va fi un cer nou și un pământ nou
România, țara mea iubită
Va sălta dodoloață
Și va renaște întreagă și mare
Întru bucuria Învierii.
Vama Veche… atât de veche! …atââât de veeeche!!!
.
Cu durere,
Pr. Andrei
