Avocatul Corneliu Liviu Popescu a formulat o plângere prin care solicită președintelui să revoce în parte Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Profesorul de Drept invocă nelegalitatea dispozițiilor din capitolele V și VII din anexa nr. 1. Acestea măsuri au caracter legislativ, fiind norme de reglementară primară. Conform Constituției, singurele autorități care au competența să adopte norme de reglementare primară sunt Parlamentul și Guvernul. Șeful statului nu are competențe de a adopta, modifica sau suspenda aplicarea vreunei legi sau ordonanțe, adică să legifereze.

Președintele României poate doar institui starea de urgență, prin decret contrasemnat de Primul-Ministru și poate solicita Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate. Acesta nu poate stabili regimul stării de urgență sau restrângerea exercițiului drepturilor omului. Potrivit art. 53 alin. (1) și art. 73 alin. (3) lit. g) din Constituție decretul de instituire a stării de asediu nu are forță de lege și nu poate conține norme de reglementare primară.

Prof. Corneliu Liviu Popescu consideră că „președintele României și primul-ministru au uzurpat puterea legiuitoare, au interzis practic funcționarea justiției și a Ministerului Public, au afectat grav drepturile omului, ceea ce juridic se cheamă o lovitură de stat”.

.
Prezentăm integral plângerea formulată de Av. Prof. Corneliu Liviu Popescu:
_____________________