De treizeci de ani, aceeași poveste
De treizeci de ani, latră în țară câinii
Și tot de-atâta timp, vai, nici o bună veste
Și peste-atâta timp, vai, ne conduc hainii…
Nu au în ei scânteie din Dumnezeu cel drept
Nu au în ei vreo milă, vreun gram de bunătate
Rânjesc când omul pleacă cu mâinile pe piept
Se bucură când țara e numai cioburi sparte…
Nu s-ar găsi în țară, vreun om de doamne-ajută?
Nu s-ar găsi-n cetate nici chiar un singur drept?
Un om cari să ne scoată din viața asta slută?
Un om cu suflet mare, cu inimă în piept!!!????
Trăim multă durere, pe merit este toată
Căci nu ne pasă și nu avem de gând ca să ne pese
Înaintăm năuci, pe a pierzării poartă
De relele metehne, românul nu vrea să se lese.
Trăim astăzi, din păcate, noroaiele majore
Și muți, inerți, inepți, românii dorm în post
Nu-avem idee că sunt ale lumii-ultime ore…
Să strigi azi, adevărul, nu are nici un rost…
Poate doar moartea noastră, poate doar mormântul
Ar mai trezi azi, fărâmituri de conștiințe
Poate doar jertfa noastră ar răsturna pământul
Poate doar eroismul nostru ar mai trezi ființe!!!!
Săraca, vechea buche, a Psaltirii sfinte
Spune că atunci când netrebnicii sunt sus
Nelegiuiții mișună, marcați cu stea în frunte
Pe-ntreg pămîntul țării, ai milă de noi Iisus!!!
Cu dragoste pentru toți oamenii, Pr. Andrei
