”Când nu-ţi vezi păcatele, te afli într-o aşezare diavolească, pentru că nici el (diavolul) nu-şi vede păcatele şi, niciodată căindu-se, nici prihănindu-se, gândeşte că Dumnezeu e împătimit de om, pentru că îl iubeşte. Iar Dumnezeu pentru aceea şi iubeşte oamenii, că aceştia se căiesc şi se smeresc. Şi tu smereşte-te şi te căieşte pentru toate şi Dumnezeu te va mântui!”
Sfântul Anatolie de la Optina
– Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița
_________
.
Sfantul Anatolie cel Batran de la Optina este unul dintre Cuviosii care s-au nevoit duhovniceste si au sfintit pamantul Manastirii Optina, din Rusia. Nascut in data de 24 martie 1824, intr-un sat din regiunea Kaluga, si trecut la cele vesnice in ziua de 25 ianuarie 1894, acest cuvios barbat s-a nevoit in vremea Cuviosilor Macarie si Ambrozie, celui din urma fiindu-i chiar ucenic de chilie.
Manastirea Optina este una dintre cele mai mari si renumite manastiri de calugari din intreg Rasaritul Ortodox. Aceasta se afla in Rusia Centrala, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova si la mica distanta de localitatea Kozelsk. Ea este considerata a fi centrul spiritualitatii Bisericii Ortodoxe Ruse, inca din secolul al XIX-lea. Obstea acestei manastiri a dat lumii multi sfinti cuviosi parinti.
Sfântul Anatolie cel Bătrân de la Optina
Alexei Moisevici Zertalov, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in data de 24 martie 1824, in localitatea Bobali, din regiunea Kaluga. Tatal sau, care slujea ca diacon, in biserica satului, l-a crescut pe tanarul Alexei in frica de Dumnezeu, invatandu-l sa aibe dreapta credinta si evlavie fata de cele sfinte.
Ajungand la varsta potrivita, tanarul Alexei s-a inscris la Seminarul din Kaluga, pe care l-a si terminat cu bine. Terminand studiile, el nu a continuat slujirea tatalui sau, ci s-a angajat intr-un loc de munca oarecare. Imbolnavindu-se de tuberculoza, boala care era foarte grava in acea vreme, el a fagaduit lui Dumnezeu ca, daca se va tamadui, va intra in manastire.
Scapand de boala cea grea, in vara anului 1853, cu binecuvantarea parintilor sai, tanarul Alexei a intrat pe poarta Manastirii Optina. In acea vreme, sihastria era condusa de Cuviosul Macarie, care, vazand credinta parintilor lui Alexei, i-a fericit pentru binecuvantarea data fiului lor. Cunoscand ca nu mai are mult de trait, staretul Macarie l-a indreptat pe fratele Alexei spre Cuviosul Ambrozie, care i-a urmat in staretie.
Dupa aproape zece ani de ascultare si nevointe, in data de 17 noiembrie 1862, fratele Alexie a fost tuns in monahism, primind numele de Anatolie. In primii ani, el a fost randuit sa slujeasca la trapeza, unde, avand atata dragoste si lepadare de sine, slujea pelerinilor pana ce nu mai avea putere nici sa ajunga la chilie, adesea adormind pe lemnele din bucatarie. Dupa o vreme, el a fost randuit la arhondaric, unde slujea pelerinilor cu aceeasi dragoste.
In anul 1870, dupa opt ani de nevointe monahale, Cuviosul Anatolie a fost hirotonit intru ieromonah, dupa care a fost trimis in manastirea din Orlovsk, ca duhovnic si arhimandrit, insa cuviosul a refuzat, preferand sa ramana in Sihastria Optina.
In scurt timp, el a ajuns ucenic de chilie al Cuviosului Ambrozie, iar din anul 1874 a fost numit conducator duhovnicesc al obstii. Totodata, el a fost indemnat sa se ingrijeasca si de obstea de maici din Manastirea Samordino. El era renumit pentru compatimirea de care dadea dovada, in fata suferintei cuiva neputand ramane inert; ajungea, uneori, chiar sa-l doara capul si inima, din prea multa mila si grija.
Cuviosul Anatolie ii indemna pe toti sa citeasca scrieri duhovnicesti si sa participe cu atentie la cantarile liturgice, caci astfel rugaciunea se poate naste mai cu usurinta. Pe langa dragostea si compatimirea de care dadea dovada, Cuviosul era daruit de Dumnezeu cu mari daruri duhovnicesti, precum discernamantul si cunoasterea inimilor, dar si darul tamaduirii celor afectati de pacat si de boala.
Cuviosul Ambrozie a trecut la cele vesnice in ziua de 10 octombrie 1891, iar ucenicul sau, Cuviosul Anatolie a inceput sa se imbolnaveasca tot mai mult de pe urma durerii suferite din pricina despartirii de parintele sau. Astfel, patimind cu rabdare si smerenie crucea bolilor, cuviosul a trecut la cele vesnice in data de 25 ianuarie 1894, in timpul citirii rugaciunii pentru iesirea sufletului, dupa ce, mai inainte, in data de 15 decembrie 1893, a fost randuit in schima cea mare.
