Ce m-aș face fără voi
Fiilor duhovnicești
Pentru fiecare am
Un cotlon de suflet gătit…
Și fiecare locuiește acolo…
Poezia de față
E o declarație de dragoste
Pe care doresc să v-o împărtășesc
Tuturor, fiii mei dragi!!!
Vă iubesc! Vă iubesc!!! Vă iubesc!!!
Când suferiți
Sufăr și eu…
Când vă bucurați
Și eu mă bucur…
Când plângeți
Inima mea plânge cu amar…
Adică asta înseamnă
Că voi toți, faceți parte din mine….
De fiecare dată
Când deschideți ușa scârțâindă
A paraclisului din lemn
Trăiesc același plăcut fior
Și-mi spun în sine
Care din voi oare a sosit!!!
Mă simt ÎNTREG
DOAR ATUNCI CÂND SUNTEȚI
TOȚI ÎN JURU-MI
Voioși și bucuroși
Și la picior cu pinteni
Să urcăm împreună
GOLGOTA SPRE ÎNVIERE…
Nu-mi pot imagina
Altceva…
Decât curtea paraclisului
PLINĂ de oameni mari
Și de copii
Ce forfotesc frenetici
Căutându-și locul fiecare
Unde să trăiască Liturghia…
Și ca să nu lungesc vorba
Fiilor dragi ai mei…
Cât îmi doresc să fim împreună
Aici pe pământ
Dar mai ales
În veșnicie…
Părintele
Cu fiii lui în juru-i…
.
.
