.

Așa a fost numit de însuși Mântuitorul Sf. Ioan Botezătorul, între sfinți fiind întâiul, născut cu șase luni înainte de Cel care ”din fecioară s-a născut”,  Fiul lui Dumnezeu întrupat spre uciderea celui mai aprig dușman al omului – moartea – și reprimirea veșniciei vieții. Omul a fost născut întru veșnicie și Dumnezeu, ”Făcătorul a toate cele văzute și nevăzute” i-a dat lui Adam o singură poruncă – să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului. A făcut-o paideic pentru că, în rai fiind, vorbind cu Dumnezeu cunoștea Binelui ca ”absență a răului” într-o existență în care  diavolii, foști îngeri odinioară, nu aveau nicicum să revină. De aici ura lor nemăsurată față de Dumnezeu și dorința de a trage de partea lui omul, ”cununa creației”. Despre Sf. Ioan Botezătorul, cu patru secole înainte de Hristos s profetul Maleahi scria ”Iată, trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale și el va pregăti calea Ta”. El însuși, întrebat cine este spunea: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”. Dar târziu pentru părinții lui care nu-și pierduseră nădejdea unui prunc, Sf. Ioan, l-a vestit pe Mântuitorul nostru încă di pântece când Elisabeta, maica sa, văzând-o pe Fecioara Maria a ”săltat de bucurie” în pântecul maicii sale. Foarte tânără fiind, o ajuta pe Elisabeta să care apă și, până azi,  există in izvor ce poartă numele ”Izvorul Fecioarei” sau ” Izvorul Maicii Domnului”. Aici s-a născut Sf. Ioan într-o peșteră și, timp mai mult de douăzeci de ani, după ce a rămas orfan și-a petrecut zilele în cea mai aspră asceză. Îmbrăcat într-o haină de păr de cămilă, desculț străbătea printre pietrele ascuțite, cu gândul ridicat la Dumnezeu și într-o permanentă rugăciune. Se ruga permanent și, se povestește, că animalele nu-l atacau. Așa a devenit model al pustnicilor și a sfințit pustiu și modelul lui de asceză și dăruire a fost urmat de alți sfinți care au trăit prin peșteri, tămăduiau tot felul de boli și propovăduind dreapta credință. Așa s-a făcut că mulți dintre cei care îi întâlneau și-au schimbat modul de viață. Era ca o flacără nestinsă care lumina pe toți cai care îl întâlneau și aprindea în sufletele lor dreapta credință.

Icoanele îl înfățișează ca un chip de înger, purtând aripi, plin de duh sfânt și reușind să învingă toate ispitele deșertului renunțând definitiv la ceea ce numim plăcerile vieții și dedicându-se lui Dumnezeu. A suferit nu doar vitregiile pustiului dar și pe cele ale oamenilor, care, străini de Dumnezeu cel viu, se arătau în vorbă și fapte dușmănoși, plini de viclenie, adevărați ”lupi îmbrăcați în haine de oaie”. Acum însă venise timpul când ”cel mai mare născut din femeie” să se plece smerit în fața ”Celui născut din fecioară”. Văzându-L pe Hristos de departe, a vestit lumii ”Iată Mielul lui Dumnezeu”; „Iată-L aici, în mijlocul nostru, pe Cel ce L-au văzut de departe prorocii”; mărturisea cu putere: „Eu am văzut Duhul Sfânt coborând în chip de porumbel peste El”; „Nu sunt eu Lumina, ci eu am venit să mărturisesc despre lumină”; „Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”; „Eu nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua încălțămintei Lui”.

Cum prea bine știm, Iisus a fost botezat după care în pustie unde postește patruzeci de zile și patruzeci de nopți într-un locul numit, la o mănăstire și azi numită Sărindar. Sf. Ioan și-a continuat misiunea cu același devotament. S-a făcut că, într-una din zile  să treacă pe acolo împăratul Irod cu Irodiada, soția fratelui său și Sf. Ioan nu s-a sfiit să o mustre zicând de față cu toți: „Nu ți se cuvine ție, ca împărat, să trăiești într-o asemenea fărădelege”. La îndemnul Furioasă, Irodiada a ordonat ca Sf. Ioan să fie  arestat și ținut în temnița de sub palatul lui Irod. Într-o zi, la un ospăț din casa lui Irod, într-o atmosferă de desfrâu , Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat lasciv în fața lui Irod care, amețit de  prea multul vin, cuprins de  a promis că este gata să-i dea până la o jumătate din împărăție dacă îi va încânta ochii și satisface patimile  ce deveniseră de nestăpânit. Era exact ce dorea Irodiada care își îndeamnă fiica să ceară capul lui Ioan, să i-l dea fără întârziere! Dorința i-a fost satisfăcută pe dată și soldații au coborât  în temnița palatului, au tăiat capul  Sfântului l-au dat Salomeei. Da. Au reușit să-l ucidă cu sadism dar nu să-l…omoare. El e necontenit cu noi.

Împreuna cu Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai puternic mijlocitor în fața lui Dumnezeu: mama și nașul lui Iisus. Ei mijlocesc în rugăciune pentru noi. Maica Domnului spune: „Doamne, Te-am purtat în brațe, ai supt la sânul meu, Te-am crescut; pentru bunătatea Ta, primește acum rugăciunea și ajută robilor Tăi, care se roagă Ție, prin Mine”. Sfântul Ioan întinde mâna și spune: „Doamne, Adu-Ți aminte de această mână care Te-a botezat și adu-Ți aminte că Tu m-ai numit «prietenul Tău», cu toată nevrednicia mea. Ajută dar, celor ce se roagă Ție, prin mine”. Spun cei din veac să nu ne îndoim o clipă  că ei sunt acolo sus, într-un loc și într-o stare din care ne văd și, prin darul lui Dumnezeu, știu totul despre noi și pot să ne ajute. Acest „sus” nu este un sus fizic, ci e foarte aproape de noi, pentru că Dumnezeu și toata lumea cerească continuă a fi  printre noi și în noi înșine. Chiar dacă noi avem această mărginire neputința  trecătorului nostru trup nu percepe… Dumnezeu nu e departe de noi, Dumnezeu este cu noi în toată vremea și bine ar fi ca și noi să stăruim a fi cu El în rugăciune și fapte. Sfântul Ioan ne este pildă și rugăciunile lui ne întăresc, nouă rămânându-ne a plini promisiunile pe care le facem. Să nu ne părăsească o clipă gândul că suntem datori față de Dumnezeu, de Maica Domnului și de toți sfinții fără al căror ajutor zadarnică ne-ar fi osteneala și dorința spre mai bine. De neprețuit folos ne sunt cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul în virtutea cărora ”El Iisus, să crească, să fie cât mai cunoscut, iar eu să scad”. Cum în icoana Deisis o vedem și pe Fecioara Maică, Născătoare de Dumnezeu să adăugăm: ”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Pocăința propovăduită de Sf. Ioan împreună cu smerenia și ascultarea Fecioarei de Dumnezeu născătoare să ne însoțească ca, recunoscători în orice clipă și în orice lor, să aducem slavă lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul. El știe mai bine ce ne este necesar și folositor și cum s-o facă ca să mărturisim în fiecare clipă: ”Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne. Toate cu înțelepciune le-ai făcut”.

Pecetea celor două Testamente

Un timp, trupul Sfântului Ioan a rămas îngropat în Sevastia  cam până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut cu dinadinsul  să-l ardă laolaltă cu alte sfinte moaște. Creștinii însă l-au scos din mormânt pe ascuns  – era cu trupul întreg – și l-au dus în Alexandria, punând alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Despre trupul lui nu mai știm nimic. Înainte de asta însă, Sfântul Luca, trecând prin Sevastia, a luat mâna dreaptă a Sfântului Ioan și a dus-o  în Antiohia, păstrând-o cu foarte mare cinste. În timpul lui Iulian a fost ascunsă într-un zid, spre a o feri de furia tiranului, de aici  a ajuns la Athos pentru ca astăzi, și această mână să fie  la Mănăstirea Sfântului Dionisie și ceste folosită la ceremonia de sfințire a apelor. Capul se află la moschee din Damasc și, se povestește, că odată niște musulmani a spart sicriul zicând înciudați: ”Ce caută ghiaurul ăsta aici?” Pe dată. Din sicriu a început a curge sânge încât de spaimă au chemat preoți ortodocși  să facă slujbe spre a opri curgerea sângelui. Se spune că, de atunci sunt și numeroși musulmani care au un mare respect pentru Sf. Ioan Botezătorul, Aceasta spre învățătură că trupul este deloc mai puțin valoros decât sufletul fiindcă el este ”templul duhului Sfânt”.

Sf. Ioan Botezătorul a fost ucis cu bestialitate doar cu un an înainte de patimile Domnului și se spune că și astăzi mulți bolnavi, rugându-se cu credință se vindecă. A fost ucis, dar nu a murit, sufletul său făcându-se simțit tuturor celor care se roagă la el, conștienți fiind că pocăința este înaintemergătoarea smereniei și că Hristos a fost primul care prin viața Sa ne convinge că este mama tuturor virtuților.  Asta se întâmplă și pentru a ne ține mereu vie credința că pocăința este înaintea-mergătoare a împărăției cerurilor care ”nu este mâncare sau băutură, ci adevăr, dreptate și bucurie în Duhul Sfânt. ”Pecete a celor două Testamente” Sf. Ioan Botezătorul ne este, deopotrivă pildă vie, învățător și  neobosit rugător, întăritor și sprijinitor în momente de cumpănă. Începând cu pocăința, avem o reală conștiință a valorilor mai ales astăzi când tăvălugul globalizării perindă prin fața ochilor mereu mai mulți idoli care, oricât de bogat împodobiți, ”gură au și nu pot vorbi, ochi au și nu văd, urechi și nu aud”, fiindcă nu este Duh în gura lor. Plecându-ne genunchi trupului și inimii să spunem cu împăratul David:

Minunată este știința Ta Doamne, mai presus de mine și eu nu o pot ajunge
Unde mă voi duce de la fața Ta și de la Duhul Tău unde voi fugi?
………………………………………………………………………..
Și am zis: Poate întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu
Dar întunericul nu este întuneric la Tine, și noaptea ca ziua mă va lumina dimprejurul meu, cum este întunericul ei, așa este și lumina
………………………………………………………………………
Cercetează-mă Doamne și cunoaște inima mea, încearcă-mă și cunoaște cărările mele
Și vezi de este calea fărădelegii în mine și mă îndreptează pe calea cea veșnică

Cinstim acest praznic prin post și rugăciune anume pentru a înțelege cum pocăința sinceră este calea regală spre smerenie,  virtute cu adevărat dumnezeiască pentru că Fiul lui Dumnezeu ”cum e robul s-a smerit/Și pe noi ne-a mântuit”. Bătrânii se abțineau și să mănânce orice are culoare roșie și semidocții s-au grăbit a spune că este superstiție. Nimic mai neadevărat. Sufletul de poet al creștinului român refuza până la ceea ce numim acum nivel subliminal o asemenea apropiere.

In Memoriam Elena Solunca

_____________

Sursa – (MAXIMĂ ATENȚIE !!! – ACEST SIT ESTE ECUMENIST !!!) – https://www.activenews.ro/opinii/Cel-mai-mare-nascut-din-femeie-.-Praznicul-taierii-capului-Sfantului-Ioan-Botezatorul-29-august-168913

.

CIP – semnul fiarei – 666

.