Notă
În această conferinţă a părintelui Serafim, deşi ţinută acum aproape douăzeci de ani, în vara anului 1980, în Redding, California, la conferinţa femeilor creştin-ortodoxe sub patronajul Sf. Gherman găsim cuvinte care sunt relevante şi pentru noi cei de azi. Deşi o parte din exemplele pe care le dă sunt din vremea lui, în prezent ne confruntăm cu exemple mult mai extreme ale aceloraşi fenomene analizate de el. Ca de obicei, el se pleacă cu smerenie în faţa Sfintelor Scripturi şi a interpretării ei de către Sfinţii Părinţi Răsăriteni, astfel că învăţătura rămâne fără vreo referinţă temporală/fără de timp, detaşată de modele intelectuale şi prejudecăţile acestei lumi. Pe măsura trecerii timpului, viziunea ortodoxă de unde el şi-a primit înţelepciunea va deveni din ce în ce mai necesară pentru supravieţuirea duhovnicească a adevăraţilor creştini.
De ce să studiem semnele vremurilor?
Tema acestei conferințe este privegherea pentru semnele vremurilor. În primul rând, trebuie să aflăm ce se înțelege prin sintagma „semnele vremurilor”. Expresia vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului, de la Matei 16, 3. Hristos le spune fariseilor și saducheilor care au venit la El următoarele: Fața cerului știți s-o judecați, adică cum va fi vremea, dar semnele vremilor nu puteți? Cu alte cuvinte, El le spune că aceasta nu are nimic de-a face cu știința sau cu cunoașterea locului nostru în această lume sau altceva de acest gen. Este o întrebare religioasă. Studiem semnele vremurilor pentru a reuși să-L recunoaștem pe Hristos.
Semne exterioare și semne interioare ale venirii lui Hristos
În vremea lui Hristos, fariseii și saducheii nu cercetau semnele vremurilor pentru a afla dacă Hristos venise, dacă Fiul lui Dumnezeu era cumva deja pe pământ. Dar deja erau semne pe care ei trebuie să le fi recunoscut. De pildă, în Vechiul Testament, în Cartea lui Daniel, avem o profeție despre cele șaptezeci de săptămâni de ani, conform căreia Mesia urma să vină cam la 490 de ani după Daniel. Acei iudei care își citeau Scripturile cu atenție știau cu exactitate ce însemna acest lucru și cam pe la vremea venirii lui Hristos ei știau că venise vremea lui Mesia.Dar acesta este un semn exterior.
Mai important era ca fariseii și cărturarii să fi prevăzut semnele interioare. Dacă inimile lor erau drepte în fața lui Dumnezeu, și dacă n-ar fi încercat doar să împlinească o poruncă exterioară a legii, inimile lor ar fi fost receptive și L-ar fi recunoscut pe Dumnezeu în trup atunci când El a venit.Dar nu puțini iudei au fost aceia care L-au recunoscut – Apostoli, Ucenici și mulți alții.
Același pasaj din capitolul 16 de la Matei ne vorbește în continuare despre semne. Domnul le spune iudeilor: Neam viclean și desfrânat cere semn și semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona (v. 4). Evenimentele vechi-testamentare conțin prefigurări ale evenimentelor din Noul Testament. Când Iona a stat trei zile în pântecele chitului, aceasta a fost o prefigurare a șederii de trei zile a Domnului în mormânt. Iar acest semn – semnul lui Iona – li s-a dat oamenilor din vremea lui Hristos.(1)
Neamul viclean și desfrânat caută semne spectaculoase dar cei curați cu inima caută ceva mai duhovnicesc, înlăuntrul lor.
Hristos le spune că acest fel de semne nu se vor da. Un neam viclean și desfrânat caută astfel de semne, dar cei curați cu inima caută ceva mai duhovnicesc. Singurul semn care li se va da este semnul lui Iona. Desigur că nu este lucru mic ca un om, care era și Dumnezeu, să stea trei zile în mormânt.
Astfel, din cuvintele Mântuitorului, aflăm că nu trebuie să umblăm după semne spectaculoase, ci mai degrabă să căutăm semne duhovnicești, din lăuntrul nostru. De asemenea, trebuie să priveghem fiind atenți la acele lucruri care, după Scriptură, sunt trecătoare.
Semnele pe care ni le-a dat Hristos
Noi, creștinii ortodocși, deja am recunoscut și acceptat semnele Primei Veniri a lui Hristos. Însuși faptul că suntem creștini ortodocși înseamnă că am făcut aceasta. Știm înțelesul acestor semne, ca de pildă: semnul lui Iona, cei 490 de ani ai lui Daniel și multe altele pe care Domnul le-a împlinit. Dumnezeieștile slujbe ortodoxe sunt pline de proorocii ale Vechiului Testament care au fost împlinite prin venirea lui Hristos. Le vedem cu toții și le recunoaștem – toate sunt limpezi. Dar acum trebuie să ne uităm după alte feluri de semne, adică semnele Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. Întreaga învățătură despre A Doua Venire a lui Hristos și semnele ce o vor preceda sunt arătate în mai multe locuri din Evanghelii, cu deosebire în capitolul 24 al Evangheliei după Matei. Sfântul Marcu și Sfântul Luca au și ei unele capitole dedicate acestora.
Capitolul de la Matei ne arată cum Domnul S-a depărtat de Templu și cum ucenicii au venit la El pentru a-I arăta zidurile Templului. Știm bine că în acele zile Templul era centrul cultului. Fiecare iudeu trebuia să vină la Templu cel puțin de sărbătoarea Paștilor, căci numai acolo putea fi slujit Dumnezeu cum se cuvine.
Domnul nostru a privit spre Templu și le-a spus ucenicilor: Le vedeți pe toate acestea? Adevăr vă grăiesc: Nu va rămâne aici piatrăpe piatră, care să nu se risipească (Matei 24, 2). A spune unui iudeu credincios din acea vreme că tot Templul va fi dărâmat, că nu va mai rămâne nimic din el, este ca și cum i-ai spune că este sfârșitul lumii, deoarece Templul este tocmai locul în care Domnul trebuie slujit. Cum vă veți închina Domnului dacă nu este nici un templu? Astfel că aceste cuvinte ale Mântuitorului i-au făcut pe ucenici să înceapă să se gândească la sfârșitul lumii. Au spus imediat: Spune nouă când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? (v. 3). Cu alte cuvinte, ei deja știau că El va veni din nou și că această venire e legată de sfârșitul lumii.
Deci Domnul ne dă o întreagă serie de semne care urmează să se petreacă până ce El va veni din nou.
-
Vor veni mulți hristoși amăgitori
Înainte de toate, El spune: Vedeți să nu vă amăgească cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, și pe mulți îi vor amăgi (vv. 4, 5). Adică vor veni mulți hristoși amăgitori. Acest fenomen a fost remarcat și în istoria Bisericii: cazul celor ce s-au ridicat împotriva lui Hristos, care au pretins a fi Dumnezeu sau Hristos.
-
Începutul durerilor-războaie, foamete, cutremure…
Apoi, în versetul următor, El spune: Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârșitul (v. 6). Știm bine că au fost războaie și zvonuri de războaie încă de la începutul erei creștine, dar despre timpul nostru ce să mai zicem? (…) Se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foameteși ciumă și cutremure pe alocuri (v. 7). Din nou războaie, foamete, cutremure… Și zice: Dar toate acestea sunt începutul durerilor (v. 8).
-
Prigoniri și apoi, semnul cel mai periculos, răcirea crescândă a dragostei
Apoi vine următorul semn, acela al prigonirilor: Atunci vă vor da pe voi spre asuprire și vă vor ucide și veți fi urâți de toate neamurile pentru numele Meu (v. 9). Deci întâi avem pe hristoșii amăgitori, apoi războaie, zvonuri de războaie, foamete, prigoniri, iar apoi un semn foarte important pentru vremurile în care trăim – răcirea crescândă a dragostei: Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci (v. 12). Acesta este cel mai periculos dintre semne, întrucât semnul creștinilor, după cum ne spune Sfântul Ioan Teologul, este dragostea pe care o au unii pentru alții. Când această dragoste se răcește, înseamnă că inclusiv creștinii încep să-și piardă credința creștină.
-
Propovăduirea Evangheliei la toate neamurile
Avem apoi un alt semn, în următorul verset din capitolul 24: Și se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul (v. 14). Despre acest semn al Evangheliei care este propovăduită la toate neamurile vom vorbi acum. Vedem că Evanghelia este tradusă în sute de limbi, la aproape toate neamurile pământului, iar Creștinismul ortodox este propovăduit în aproape fiecare țară a lumii. În Africa există misiuni impresionante: în Uganda, Kenya, Tanzania, Congo, de acolo răspândindu-se mai departe.
-
Urâciunea pustiirii în locul cel sfânt
Apoi dăm de un loc mai dificil: Domnul vorbește despre urâciunea pustiirii: Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul stând în locul cel sfânt – cine citește săînțeleagă (v. 15). Dar nu vom înțelege acest semn decât referindu-ne la alt loc. Este vorba de alt semn. Se leagă, desigur, de Templul din Ierusalim și de un fel de profanare a lui.
-
Marea strâmtorare cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi.
După care, în versetul 21 avem un semn al unei mari strâmtorări: Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Adică va fi momentul de suferință cel mai rău și cel mai dificil din toată istoria lumii. Citiți cărțile de istorie și veți vedea că au fost multe momente în istorie când a existat multă suferință. Dacă citiți despre ceea ce s-a întâmplat cu evreii atunci când Ierusalimul a fost distrus(la anul 70- n.tr.), veți descoperi că o astfel de suferință precum cea de atunci nu are egal în istorie. În alte locuri a fost aproape tot atât de multă suferință. Și totuși, marea strâmtorare de la sfârșit va fi mult mai teribilă. Bineînțeles că va avea loc la scară mondială și va implica pe toată lumea, nu numai un popor, fiind ceva cu caracter impresionant. Se va numi: „o astfel de strâmtorare cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi”.
-
Nimicirea întregii creații
Imediat după aceasta, va începe ceva și mai înfricoșător. În versetul 29 citim: Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Desigur că un eveniment ca acesta nu a mai fost niciodată și este evident că se referă la vremea sfârșitului lumii, când întreaga creație va fi nimicită pentru a fi remodelată.(2)
-
Apariția semnului Crucii pe cer și venirea lui Hristos din ceruri
În sfârșit, următorul verset: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (v. 30), adică va apărea semnul Crucii pe cer. Și atunci vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe FiulOmului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. Adică însăși venirea lui Hristos va fi din ceruri, alături de semnul Crucii – și atunci va fi sfârșitul a toate.
-
Porunca finală: Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru (…) fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni
După ce ne-a spus toate despre semnele sfârșitului, Domnul ne dă o poruncă finală, spunând: Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru (…) fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni (vv. 42, 44).
Trebuie să știm înțelesul proorociilor, dacă s-au împlinit sau nu, să evităm falsele interpretări și falșii prooroci
Toate acestea se află în capitolul 24 al Evangheliei după Sfântul Matei. Dar pentru cineva căruia Scriptura și Sfinții Părinți nu-i sunt așa de familiari, tot ce s-a spus mai mult ridică probleme decât rezolvă. Trebuie să știm care este înțelesul tuturor acestor proorocii. Cum putem ști că ele se împlinesc sau că s-au împlinit la un moment dat? Și cum putem evita falsele interpretări, mai ales că există atât de mulți hristoși amăgitori, prooroci falși, proorocii false, interpretări false? Cum putem ști care este adevărata interpretare și care sunt adevăratele semne ale vremurilor? Dacă vă uitați în jurul vostru sau dacă vă duceți la oricare librărie religioasă, veți vedea rafturi ce conțin multe cărți și comentarii ale Apocalipsei, cărți ce conțin interpretări ale venirii sfârșitului lumii. Fapt e că mulți creștini, care nu sunt ortodocși, au o siguranță, o presimțire că vremurile în care trăim sunt vremurile de pe urmă, dar ei își bazează interpretările pe propriile păreri.
Temeiul înțelegerii semnelor este Sfânta Scriptură, Noul și Vechiul Testament prin tâlcuirile Sfinților Părinți, cunoașterea istoriei bisericești, a ereziilor și a erorilor care au atacat adevărata înțelegere a dogmelor. Cei ce citesc cărți despre semnele vremurilor neîntemeiate pe sursele de mai sus și le vor lua ca adevăruri se vor trezi că în locul descoperirii lui Hristos, îl vor primi pe Antihrist!
Dacă vrem să avem o interpretare autentică a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie să-l stăpânim este o cunoaștere ortodoxă temeinică. Adică o cunoaștere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât și a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simț”, ci potrivit modului prin care Biserica a tâlcuit-o); o cunoaștere a scrierilor Sfinților Părinți; o cunoaștere a istoriei bisericești; o cunoaștere a ereziilor și a erorilor care au atacat adevărata înțelegere a dogmelor și mai ales a semnelor vremurilor din urmă de către Biserică. Dacă nu avem o întemeiere pe surse ca acestea, ne vom afla nepregătiți și tulburați. Este exact ceea ce ne spune Domnul: „să fim pregătiți, să fim gata”. Dacă nu avem această înțelegere de bază, nu ne vom afla pregătiți, drept care vom răstălmăci semnele vremurilor.
Cu câțiva ani în urmă s-a tipărit în limba engleză o carte, devenită rapid un best-seller extraordinar la categoria cărți religioase. În America s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Se numește The Late Great Planet Earth [Ultima mare planetă Pământ] de Hal Lindsey, un protestant de rit evanghelic din Texas. Într-un stil destul de superficial, el oferă un fel de interpretare a semnelor vremii. El e convins că vremurile în care trăim sunt cele de pe urmă. El crede că peste tot în jurul nostru se împlinesc semnele despre care vorbește Domnul.Dacă citiți această carte, veți descoperi că el uzează din când în când de o oarecare înțelegere mai mult sau mai puțin ortodoxă, câteodată este total pe dinafară, iar altădată are dreptate doar pe jumătate. E ca și cum s-ar ține de ghicit, deoarece citește Scriptura uzând exclusiv de propria înțelegere. Nu are nici cele mai elementare cunoștințe creștin-ortodoxe, nici un cadru referențial al dreptei înțelegeri a Scripturilor și a Sfinților Părinți. De aceea, lectura acestei cărți nu poate decât să vă arunce în tulburare. N-o să știți ce să mai credeți. Vorbește, de pildă, despre un millenium premergător sfârșitului lumii. Vorbește despre răpire, adică momentul în care creștinii se vor aduna în ceruri înainte de sfârșitul lumii, de unde vor urmărisuferințele oamenilor de jos. Vorbește despre construirea Templului din Ierusalim ca despre ceva pozitiv, de parcă acest lucru ar fi ceva pregătitor pentru venirea lui Hristos.
Dacă citiți cărți ca acestea (există multe alte cărți asemănătoare; aceasta se întâmplă să fie un best-seller deoarece autorul a reușit să capteze imaginația oamenilor doar la un moment dat), iar dacă le luați pe toate ca adevăruri, veți vedea că în locul descoperirii lui Hristos – care este singurul motiv al demersului nostru de înțelegere a semnelor vremii – vă veți trezi că-l primiți pe Antihrist.
Luați de pildă doar problema Templului din Ierusalim. Este adevărat că, potrivit dreptelor profeții ortodoxe, Templul va fi reconstruit în Ierusalim. Dacă vă uitați la oameni de genul lui Hal Lindsay sau chiar la fundamentaliști precum Carl McIntire, veți observa că și ei vorbesc despre construirea Templului, dar ei se referă la el de parcă noi ar trebui să-l construim ca pentru întoarcerea lui Hristos, Care vine să domnească asupra lumii timp de o mie de ani. Ei vorbesc de fapt despre Antihrist. Conform interpretării protestante, mileniul, înțeles ca o domnie specială de o mie de ani la sfârșitul lumii, este de fapt domnia lui Antihrist. De fapt, deja au fost oameni care s-au ridicat proclamând împărăția de o mie de ani ce va continua până la ultimul sfârșit al lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeași idee hiliastă, adică interpretarea mileniului într-o manieră seculară. Miile de ani ai Apocalipsei reprezintă de fapt viața Bisericii de acum, adică viața Harului; și oricine trăiește în el poate vedea limpede că, în comparație cu viața exterioară a oamenilor, el este raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârșitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata și veșnica Împărăție a lui Dumnezeu.
Acum avem disponibile o mulțime de cărți ortodoxe ce ne pot oferi cunoștințe elementare. Cei cu adevărat interesați de studierea semnelor vremii trebuie în primul rând să cunoască bine măcar o parte dintre ele, să le citească, să le studieze serios și să le țină ca pe o hrană de fiecare zi. Cele mai bune lecturi nu sunt acelea bazate pe interpretarea cuiva la Apocalipsă, deoarece acum, în limba engleză, nu avem nici măcar o tâlcuire a acesteia. Cu voia lui Dumnezeu, se va tipări în curând câte ceva(3).
Care sunt cărțile duhovnicești de căpetenie? Acestea reușesc să transmită învățătura patristică până în vremurile noastre. Înainte să ne scufundăm în lectura cărților despre semnele vremurilor, încercând să le descifrăm sensurile, trebuie să ne însușim din toate aceste tipuri de cărți cunoștințele de bază
Cele mai bune cărți sunt lucrările duhovnicești de căpetenie(în Engl.: textbooks = tratate, expuneri ale credinței și moralei ortodoxe [n.tr.]). În primul rând sunt scrierile dogmatice și diferitele catehisme. Una dintre cele mai bune este lucrarea Sfântului Ioan Damaschin din secolul VII, Despre credința ortodoxă [Dogmatica], care îndeplinește toate calitățile unui catehism. O lucrare mai timpurie este cea a Sfântului Chiril al Ierusalimului, Catehezele, adică predici pregătite pentru cei ce urmau să se boteze, care parcurge întregul Crez și expune pe larg credința Bisericii. Sunt multe astfel de cărți tip catehism, atât în vremurile mai vechi cât și în cele mai noi. Mai recente (secolul XIX) sunt catehismele Mitropoliților ruși Platon și Filaret, care sunt mai mici și mai simple.
Apoi există un alt fel de cărți: tâlcuirile la Sfintele Scripturi. În limba engleză nu avem multe de felul acesta(4), dar avem unele dintre comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur. Acest sector nu este așa de dezvoltat în limba engleză(n.n.- la acea vreme), dar sunt multe cărți în limba rusă pe care încă nu le avem în engleză, precum unele comentarii mai recente ale Scripturii, chiar ale Apocalipsei. Cărțile Arhiepiscopului Averchie sunt foarte bune, dar ele abia au început să fie traduse în engleză. Cu voia lui Dumnezeu, vor fi tipărite în curând(5).
După care, pe lângă aceste două tipuri de cărți – catehismul de bază și comentariile la Scriptură – mai sunt cărțile ortodoxe despre viața duhovnicească: Lavsaiconul (ce conține relatări despre viețile monahilor din Egipt și lupta lor duhovnicească), Dialogurile Sfântului Grigorie al Romei, Viețile Sfinților , Scara Sfântului Ioan,Omiliile Sfântului Macarie cel Mare, cărțile Sfântului Ioan Casian, Filocalia, Războiul nevăzut și Viața în Hristos de Sfântul Ioan din Kronstadt. Aceste cărți pot pune bazele unei vieți duhovnicești autentic ortodoxe, vorbindu-ne despre lupta duhovnicească, despre cum să ne dăm seama de amăgirile diavolilor, cum să nu cădem în deznădejde etc. Toate ne oferă o temelie prin care putem înțelege semnele vremurilor.
Apoi avem lucrări ale unor autori mai noi, care se înscriu în același duh patristic al Sfinților Părinți din vechime. Exemplele principale sunt cei doi mari scriitori ai Rusiei secolului XIX – Episcopul Teofan Zăvorâtul și Episcopul Ignatie Briancianinov(n.tr.-canonizați mai târziu de Biserica din Rusia, ale căror cărți au început deja să apară în engleză). Cartea Episcopului Ignatie, Arena (Tradusă în limba română sub titlul Ofrandă monahilor [n.tr.]) , și diferitele articole ale Episcopului Teofan se află deja traduse în engleză. Acești autori au o importanță covârșitoare, deoarece reușesc să transmită învățătura patristică până în vremurile noastre. Ei au rezolvat deja multe chestiuni legate de modul de înțelegere al Sfinților Părinți. De exemplu, noul număr al revistei Orthodox Word conține un text întreg din Sfântul Ignatie referitor la vămile văzduhului, vămi prin care sufletul va trece după moarte. Câteodată, citindu-i pe Sfinții Părinți, e posibil să ne punem întrebări asupra unor subiecte pe care nu știm cum să le înțelegem, neștiind de fapt ceea ce Sfinții Părinți vor să spună, drept care acești părinți mai noi explică aceste texte.(6)
Există apoi istorii ale Bisericii care vorbesc despre modurile descoperirii lui Dumnezeu către oameni și cum lucrează Dumnezeu cu aceștia. Lectura istoriilor vechi-testamentare este foarte instructivă, deoarece evenimente asemănătoare au loc și în Biserica Noului Testament. Avem de pildă Istoria bisericească a lui Eusebiu, sub formă de carte de buzunar, care continuă istoria biblică de-a lungul a trei secole; ea a fost scrisă de pe poziție ortodoxă(7). Este foarte important să vedem ce anume au considerat primii scriitori bisericești că este important în istoria Bisericii, Mucenicii, Apostolii și așa mai departe. Așadar, toate aceste scrieri diverse, catehismele, comentariile la Scriptură, cărțile despre viața duhovnicească, cărțile mai recente ale părinților, ce se înscriu în același duh, și istoriile bisericești, ne oferă o cunoaștere creștină de bază.
Înainte să ne scufundăm în lectura cărților despre semnele vremurilor, încercând să le descifrăm sensurile, trebuie să ne însușim din toate aceste tipuri de cărți cunoștințele de bază. Toate ne pregătesc pentru a înțelege câte ceva despre semnele vremurilor. De îndată ce am început să ne pregătim astfel, nu trebuie să vedem demersul nostru ca pe o simplă însușire de cunoștințe, doar ca hrană pentru minte din care să repetăm anumite fraze pentru a obține interpretarea exactă a unui verset biblic, sau altceva de acest gen.
Discernământul duhovnicesc
- Numit în literatura duhovnicească și darul deosebirii duhurilor [n.tr.].
Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatură este virtutea numită discernământ. Atunci când avem în față două fenomene care par să fie exact la fel sau întrucâtva similare, virtutea discernământului ne îngăduie să vedem care dintre ele este adevărat și care este fals: care adică dintre ele are duhul lui Hristos și care duhul lui Antihrist.
Însăși firea lui Antihrist, cel ce voiește a fi ultimul mare conducător al lumii și ultimul dușman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar anti nu înseamnă numai împotrivă ci șiimitație a cuiva, în locul cuiva.
Antihristul, după cum spun toți Sfinții Părinți în scrierile lor despre el, va fi cineva care Îl va imita pe Hristos, care adică va încerca să-i amăgească pe oameni arătându-se pe sine ca fiind Hristos revenit pe pământ. De aceea, dacă cineva are vreo concepȚie neclară despre Creștinism, sau citește Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii (iar opiniile proprii nu pot veni decât din văzduh, care văzduh numai creștin nu este acum14), atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-creștine. Văzând figura lui Antihrist, acesta va fi amăgit să creadă că el este Hristos.
( [n.tr.] Văzduhul este considerat de Sfântul Apostol Pavel ca fiind locul prin excelență al puterilor întunericului (cf. Efes.6, 12). O întreagă literatură duhovnicească dă mărturie despre aceasta. Adică demonilor le repugnă atât cerul – locașul lui Dumnezeu, cât și pământul – viața oamenilor. Părintele Serafim afirmă că acest văzduh poate constitui o sursă de „inspirație” inconștientă pentru cei cu păreri proprii, acest văzduh care pare bine racordat la „vânturile” de gândire contemporane)
Exemple ale modului prin care virtutea discernământului ne poate ajuta să înțelegem unele fenomene destul de complicate. Cum putem cădea în înșelare. Cum riscăm să ajungem păgâni dacă trecem prin viața Bisericii fără ca inima să ne fie mișcată.
Toți Sfinții Părinți spun că la sfârșitul lumii nu vor fi mulțimi de oameni rugători, plini de inspirație și de Duhul Sfânt, ci va fi marea strâmtorare de la sfârșit, când toți creștinii autentici vor fi ascunși privirilor lumii, nefăcându-și simțită prezența. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creștini adevărați.
Putem da câteva exemple ale modului prin care virtutea discernământului ne poate ajuta să înțelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este Mișcarea Harismatică. (Despre Mișcarea Harismatică părintele Serafim a vorbit pe larg în Ortodoxia și religia viitorului. Aceasta nu este propriu-zis o mișcare întemeiată de cineva anume, ci un fel de încercare de „renaștere” a Evangheliei prin Duhul Sfânt proliferată în special de predicatorii protestanți ai anilor ’70-’80, extinsă puțin și în Ortodoxie. Reverberații ale acestei Mișcări se resimt și în romano-catolicism care, prin diverse mijloace – nenumărate cărți, organizații, simpozioane, asociații harismatice, misionare sau culturale – încearcă să reînvie viața întru Duhul Sfânt prin diferite acțiuni. Mileniul III a fost proclamat mileniul Duhului Sfânt, iar anul 2000 anul jubileu al Duhului [n.tr.]).
În Indiana există un preot grec, Eusebiu Stefanos, care răspândește această mișcare în Biserica Ortodoxă. Are un număr destul de mare de adepți și de simpatizanți. A fost chiar și în Grecia și se va duce în curând din nou acolo, unde unii oameni sunt destul de impresionați de el.
Se poate vedea că o parte din succesul său se datorează faptului că el provine dintr-o atmosferă bisericească ortodoxă în care oameni, botezați ortodocși, merg la biserică, primesc Tainele și iau totul de-a gata. Deoarece devine o chestiune de obicei, ei nu înțeleg că întregul sens al Bisericii este acela de a-L avea pe Hristos în inimă, ci „trec”, în schimb, prin toată viața Bisericii Ortodoxe fără ca inima să le fie mișcată. În acest mod putem ajunge păgâni. De fapt, ei sunt mai responsabili decât păgânii. Păgânii n-au auzit niciodată de Hristos, în timp ce persoana ce se numește pe sine ortodoxă și care nu știe ce este viața duhovnicească, pur și simplu nu s-a îndreptat încă spre Hristos.
Acesta este tipul de atmosferă din care provine părintele Eusebiu. Dându-și seama că aceasta nu înseamnă decât moarte duhovnicească – și nu este mai puțin adevărat că mare parte din ceea ce există în Biserica Ortodoxă este mort duhovnicește – el vrea s-o facă să reînvie. Dar necazul e acela că chiar el aparține aceluiași duh. De fapt, puteți vedea singuri că el rareori citește cărțile ortodoxe de bază. Alege una sau două dintre cele care i se par lui că sunt conforme cu punctul său de vedere, dar el nu are o întemeiere solidă pe izvoarele ortodoxe. Nu crede că acestea reprezintă cele mai importante lecturi.
Dacă luați aminte bine la ceea ce spune el, precum și alții din aceeași mișcare harismatică – iar cartea noastră [Ortodoxia și Religia viitorului] intră în detalii la acest subiect – veți vedea că ceea ce ei numesc renaștere spirituală sau viață duhovnicească este de fapt ceea ce părinți mai recenți, precum Episcopul Ignatie Briancianinov, au descris foarte clar ca înșelare, adică un fel de înfierbântare a sângelui care-l înfățișează pe cel înșelat ca pe cineva duhovnicesc când de fapt el nici n-a gustat din realitatea duhovnicească. Este în afara adevăratei viețuiri creștine, așa cum este ea reflectată în aceste cărți de bază, precum este departe cerul de pământ.
Pe lângă celelalte detalii legate de modul în care se roagă și tipul de fenomene ce se manifestă la slujbele lor, puteți vedea limpede că ideea de bază pe care se sprijină părintele Eusebiu împreună cu acești harismatici este una falsă. Am primit ieri un număr al revistei părintelui Eusebiu – Logos. El vorbește acolo despre o mare revărsare a Duhului Sfânt din vremurile de pe urmă, cu rol pregătitor pentru venirea lui Hristos. Se crede că toți creștinii trebuie să se înnoiască, să primească Duhul Sfânt, să vorbească în limbi. Aceasta pregătește venirea lui Hristos, și, prin urmare, înainte de venirea lui Hristos, va exista o puternică erupție spirituală(n.n. conform ideilor părintelui Eusebiu).
Dacă citiți cu atenție Scripturile, fără a vă impune prejudecăți, chiar și fără a utiliza comentarii patristice, veți vedea că nicăieri nu se vorbește despre o revărsare spirituală de la sfârșitul lumii. Însuși Hristos ne spune contrariul. El ne dă învățături despre cum să ne rugăm, despre necesitatea credinței, despre faptul că nu trebuie să ne smintim etc. El ne dă pilda femeii care se duce la judecător implorându-l pe acesta să mijlocească pentru pricina ei, spunându-ne că trebuie să ne rugăm într-un mod asemănător, să continuăm să ne rugăm până ce Dumnezeu ne va asculta și ne va da ceea ce ne trebuie. Avem aici un exemplu temeinic despre rugăciune.
După care zice: Dar (adică: deși v-am dat această învățătură și acesta este felul în care trebuie să vă rugați), Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credință pe pământ? Cu alte cuvinte, deși v-am dat toate acestea, se pare că nu vor mai rămâne creștini la sfârșitul lumii. Va găsi El oare credință pe pământ? înseamnă că nu va mai găsi aproape pe nimeni, că nu va mai rămâne nimeni. La sfârșitul lumii nu vor fi mulțimi de oameni rugători, plini de inspirație și de Duhul Sfânt. Toți Sfinții Părinți care vorbesc despre acest subiect au în vedere marea strâmtorare de la sfârșit, spunând că toți creștinii autentici vor fi ascunși privirilor lumii, nefăcându-și simțită prezența. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creștini adevărați.
Astăzi asistăm la puternice renașteri harismatice la Universitatea Notre Dame, iar în Ierusalim are loc anual o conferință despre Duhul Sfânt(8). Șaizeci-șaptezeci de mii de oameni se adună la un loc și se roagă, își ridică mâinile și vorbesc în limbi. Arată de parcă s-ar fi întors vremea Apostolilor, dar dacă ne uităm la ce se-ntâmplă de fapt acolo, veți vedea că nu este un duh care ar trebui să fie, ci altul, diferit.
De aceea, cuvintele părintelui Eusebiu despre Sfântul Simeon Noul Teolog legate de modul în care trebuie să Îl cunoaștem pe Duhul Sfânt și cum să-L primim în mod conștient nu sunt greșite, reprezintă o învățătură adevărată, dar dacă ai un duh greșit, acea învățătură nu se potrivește. Iar acesta nu este duhul cel drept. Sunt multe semne care evidențiază faptul că este un duh străin și nu Duhul lui Dumnezeu(cel al părintelui Eusebiu- nota noastră).
Aici avem un caz în care, dacă aveți un discernământ ajutat de cunoștințele creștine de bază, puteți privi la un fenomen care pretinde a fi apostolic și întocmai cu vremurile Bisericii primare, pregătită pentru A Doua Venire a lui Hristos, dar, dacă priviți cu atenție, veți vedea că nu este același lucru, ci chiar mai rău. Este exact ca în cazul celor ce vor să construiască Templul lui Hristos. Ei îl construiesc pentru Antihrist, și deci este cu desăvârșire potrivnic.
Din nou puteți vedea cum discernământul ne îngăduie să apreciem alte fenomene neidentice cu fenomenele ortodoxe, care sunt lucruri noi. Când vă uitați la ele, vă mirați de cum ar putea fi acestea. Este o atitudine obișnuită modelor intelectuale: circulă ceva printre oameni, toată lumea pune mâna pe acel ceva deoarece vremurile s-au copt pentru aceasta (…), iar apoi toată lumea începe să vorbească despre el și astfel devine moda timpului. Nimeni nu știe exact cum; doar că toți erau gata pentru aceasta, și, deodată, cineva îl remarcă, iar chestia începe să circule peste tot.
************
(1) Așteptau un Mesia politic, răzbunător, mai puțin unul în chip de smerenie [n.tr.].
(2)Ceea ce vrea să spună părintele Serafim este că lumea, conform autorilor Noului Testament (de ex. I Cor. 3, 12-15), va trece printr-un foc curățitor sau lămuritor, care va înnoi din temelii materia și o parte din oameni, care se vor mântui prin mila lui Dumnezeu și rugăciunile sfinților [n.tr.]
(3)Părintele Serafim și-a ținut cuvântarea înaintea publicării traducerii Comentariului la Apocalipsă al Arhiepiscopului Averchie, publicată mai întâi în The Orthodox Word și mai târziu în volum separat.
(4)De la moartea părintelui Serafim încoace s-au publicat unele comentarii ortodoxe la Scriptură, ca cele ale Sfinților Chiril al Alexandriei și Teofilact al Bulgariei.
(5)Pe lângă traducerea întregului Comentariu la Apocalipsă al Arhiepiscopului Averchie, părintele Serafim a tradus și unele bucăți din Comentariu la Evanghelii și Epistole.
(6)Pentru cei mai pretențioși, precizăm că lista părintelui nu cuprinde chiar toți autorii pe care el i-ar fi recomandat cititorilor. Celelalte cărți și eseuri ale sale fac referire și la alți autori sau opere pe care el le iubea sau recomanda[n.tr.].
(7)Eusebiu de Cezareea a trăit în secolul IV
(8)De la moartea părintelui Serafim și până astăzi, adunările, conferințele, lucrările etc. care au ca subiect Duhul Sfânt s-au înmulțit vertiginos, în special în lumea romano-catolică și protestantă. În acest duh se dorește chiar și o unire între religii și confesiuni creștine [n.tr.]
**********************************************************
Titlul, subtitlurile și sublinierile aparțin Calea împărătească
Fragment din „Semnele sfârsitului lumii”, Traducere de Stefan Francisc Voronca,
Editura Biserica Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați 2004, I.S.B.N 973-7952-30-8
_________
