”Fraţilor, părinţilor şi fiii mei, viaţa noastră se aseamănă cu marea.
Gândiţi-vă cât este de liniştită această viaţă câteodată şi cum deodată se dezlănţuie asupra noastră furtuna şi vântul năpraznic, tulburând traiul nostru prin îndrăzneala deşartă şi prin obrăznicia unuia din fraţi, pe care, din pricina răzvrătirii, prin rugăciunile părintelui meu şi al vostru, l-a certat Hristos, ca pe marea de altădată, căreia i-a zis: „Taci, astâmpără-te” şi s-a făcut linişte.
Eu, fraţilor, m-am înfricoşat şi atât m-am împuţinat, încât puţin a lipsit să nu cad în deznădejde. Pentrucă acei cari mi se păreau stâlpii celorlalţi fraţi şi ochii mei sfătuitori de totdeauna s-au dovedit, atât pentru mine cât şi pentru fraţi putreziciunea şi orbirea obştei.
Dar să nu deznădăjduim, fraţilor. Fiindcă, cu cât se afundă cineva în desfrânare, cu atât se ridică mai mult şi cu cât se împotriveşte mai înainte de cădere, cu atât, după aceea, sporeşte cu deadinsul în credinţă.
Acum mădularele mele s-au strâns, iarăşi, laolaltă, după cum ştiţi şi voi. Ciudat a fost lucrul care mi s-a întâmplat, nu însă de mirare, fiind un lucru întâmplător, cu toate că-i necuvios. Dar de vreme ce s-a petrecut, să învăţăm din urmarea lui ca să fugim de toate pricinile care i-au dat naştere, îndeosebi de ruperea din rânduiala fraţilor, adică, umbletul de capul tău, care la călugări ia naştere din mândrie şi necredinţă.
Să răbdăm fiecare, fraţilor, în nevoinţa la care suntem chemaţi; să nu ne întindem mai mult şi să nu începem lucruri peste puterea noastră, căci vom cădea. Trebuie, mai ales, să avem în minte cuvântul smereniei și cele zise către apostoli: „Cel ce va să fie mai mare, să fie slugă tuturor, și cel dintâi să fie cel mai de pe urmă”
Insă cunoaşterea firilor şi starea rânduielii lor, nouă ni s-a dat, nu vouă, căci numai aşa se pot păzi hotarele bunei rânduieli. Să lipsească, deci, dintre voi întrebările şi răspunsurile nefolositoare. De vă supără cineva, trimiteţi-l la mine, pentru răspuns. Fiindcă eu sunt propovăduitorul, deşi sunt mic ca un ţânţar, şi păzitorul celor hotărâte de sfântul Vasilie cel Mare.
Când greşeşte proiestosul, proiestoşii să-l îndrepteze. Şi voi ştiţi, că am primit să sufer chiar şi luptă pentru acest lucru, nu oricum s-ar întâmpla, ci aşa cum v-am mărturisit mai înainte, și eu fac parte dintre voi, fraţilor, mă vedeţi şi vă văd, dar cu cuviinţă şi cu desăvârşită smerenie, însă a vă mustra şi a vă astupa gurile, nu-i un mare câştig, iar a certa şi oropsi, cu vorbe peste măsură de mustrătoare, este deasemenea lucru primejdios.
Pricina căderii, după mine, nu vine din altceva decât din prieteşugul şi legăturile unuia cu altul, nepotrivite cu buna rânduială. Feriţi-vă de unii ca aceştia, nici măcar nu-i ascultaţi; fugiţi ca de foc, când încep să vă spună vorbe care slăbesc credinţa voastră pentru egumen. Pentrucă, puţin câte puţin, strecurându-se sminteala, ajunge să întineze chiar şi pe „capul mântuirii voastre.
Afară de mine, nu puteţi avea alt dascăl sau povăţuitor, nici să îndrăzniţi să spuneţi taina voastră la altcineva, nici să vă bateţi joc ca de nişte basme de cuvintele grăite de mine pentru mântuirea voastră, nici să iscodiţi ce este aceasta sau ce-i aceia; să nu faceţi aşa. Ci, îndată ce cade cineva în necredinţă sau săvârşeşte vreo sminteală în obşte, alergaţi la mine şi mi le spuneţi.
Iar dacă vreun nepricopsit sau neiscusit ar zice că voi ajunge pentru aceasta urât şi hulit de fraţi, să nu vă înşelaţi. Că, dacă sunt adevăraţi fii şi fără sminteală, vor face la fel şi vă vor lăuda, iar de nu sunt adevăraţi fii, la ce-ţi foloseşte lauda lor?
Din nou vă aduc aminte şi vă rog pe toţi să vă spovediţi cât mai des şi să nu ţineţi ascuns în inima voastră nimic nemărturisit, căci multă râvnă va câştiga inima voastră. Sporiţi faptele bune de până acum şi mergeţi pe drumul ostenelii, prea iubiţi fraţi. Răbdaţi cu vitejie orice: ocări, osteneli, mustrări, scârbe, nevoi, gânduri întunecate, văpaia lenii şi orice altă ispită care vine asupra voastră, având în toate nădejdea spre Domnul şi, ajutor nebiruit, plinirea poruncii şi a faptelor bune. Mereu cu pomenirea morţii în minte, să vă tăiaţi voia în toate zilele.
Că aşa vă veţi învrednici de cununa muceniciei şi veţi dănţui cu îngerii în împărăţia cerurilor, întru Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava în vecii vecilor. Amin.”

FB_IMG_1590426842873

Sursa: Sfântul Teodor Studitul, „Cuvântări duhovnicești”

Cartea în format PDF: Sf.-Teodor-Studitul-Cuvantari-duhovnicesti (1)

__________

DESPRE PRIETEŞUGUL ÎN ASCUNS ŞI NECUVIOS. Pricina căderii în necredinţă sau sminteală – Sfântul Teodor Studitul