Simți cum durerea te dezmembrează
Te descompune….
Iar deznădejdea vine ca un văl asupra ta
Și încearcă să te prindă în plasă….
Gândul tulburător, plin de venin diavolesc
Te spintecă apoi…
Vărsându-ți în suflet
Otrava deznădejdii….
-Ești pierdut!!! Spune gândul,
-Ești prins, înconjurat!
-Dă-te bătut, n-ai nici o șansă!!!
Iar durerea crește …crește exponențial…
Chin și groază, groază și chin….
Și începi să-l înțelegi pe Iov, dreptul din Evanghelie,
Dar ce e de făcut atunci când valurile sunt atât de mari
Și simți că te afunzi în adânc….
Atunci… din abisul durerii…
Strigă către Dumnezeu…
Și luptă, luptă cu deznădejdea….
Și… împrietenește-te cu durerea…
Fă-ți-o soră!!! Iubește-o chiar!!!
Și așa… încetul cu încetul….
Prinzi putere peste putere
Și vei trăi momentul când
Deznădejdea aceea care te învăluia
Se destramă încet ca fumul
Și se risipește precum aburul….
Făcând loc aerului curat al Harului!!!
Iată, am biruit!!
Vor urma și alte lupte!!!
Mai grele!!!
Dar am văzut care este calea,
Am gustat din amarul ei și am văzut
Că la sfârșit gustul durerii… e dulce…
Și am simțit nevoia
Să-ți împărtășesc acestea
Și ție, frate al meu!!!
.
.
Cu convingerea că durerea este suprema catedră de teologie,
Pr. Andrei
