INOVAȚII BIZARE în ortodoxia contemporană

Noiembrie-decembrie 2010

Ştiri din lumea ortodoxă

 

La o trecere în revistă a ştirilor din lumea ortodoxă din ultimele 6 luni de zile, oricine poate rămâne consternat de cantitatea impresionantă de activităţi moderniste şi inovatoare. Viaţa bisericească ortodoxă actuală – de la modul de prezentare al ştirilor până la acţiunile propriu-zise şi atitudinile şi comentariile făcute pe marginea lor – transpiră de modernism. Clerici şi mireni deopotrivă par a se lua la întrecere în a veni cu idei tot mai năstruşnice şi bizare şi a le introduce după bunul plac în sânul Bisericii. Dacă cineva va căuta să afle ce anume pune în mişcare o astfel de întrecere, s-ar putea să rămână uluit că toate acestea sunt înfăptuite sub imperiul dorinţei de opulenţă, slavă deşartă, de a ieşi în evidenţă ca mai deştept, mai bogat, mai şiret !

Servind unor asemenea patimi, evident, modernismul s-a transformat într-un drog, care cere să fie consumat în doze tot mai mari. Aşa se face că astăzi nici nu mai este de mirare că astfel de oameni nu mai ţin cont câtuşi de puţin de rânduielile Sfinţilor Părinţi; ei ne ‘familiarizează’ cu o lipsă de evlavie din ce în ce mai grosolană, care domneşte ca o stăpână în casa măturată de cuvintele pline de frică de Dumnezeu ale învăţăturii ortodoxe.

Şi dacă evlavia s-a stins şi graniţele de netrecut ale rânduielilor bisericeşti au fost nimicite, atunci orice este permis şi omul se face măsură a tuturor lucrurilor.

Să răsfoim câteva pagini recente ale istoriei lumii în care trăim ca să vedem ce idei le-au mai trecut prin cap ortodocşilor din zilele noastre.

Arhitectura lăcaşurilor de cult începe să fie din ce în ce mai afectată de idei moderniste, ortodocşii tinzând să imite voluntar sau involuntar inovaţiile catolice. Forma unei biserici are rolul ei în a-l face pe om să-şi înalţe cugetul către Dumnezeu, a-i spori evlavia, sentimentul profund de sfială şi cutremur înaintea Ziditorului său. Dar dacă bisericile au forme tot mai exotice, care aduc a farfurii zburătoare sau a muzee de artă post-modernă decât a lăcaşuri unde i Se aduce închinăciune lui Dumnezeu, oare ce fel de sentimente se nasc în sufletul credinciosului … ?

Modul în care se zideşte o biserică – alcătuită din altar, naos şi pronaos şi despărţirea altarului de naos prin catapeteasmă – a fost rânduit cu înţelepciune de Sfinţii Părinţi, având o semnificaţie dogmatică profundă. Astăzi, însă, încep să-şi facă apariţia în lumea ortodoxă lăcaşuri de cult fără catapeteasmă.

Un exemplu îl constituie paraclisul cu hramurile Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Sfântul Grigorie Luminătorul şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul din reşedinţa patriarhală română, care nu are nici un fel de separare între altar şi naos. Lăcaşul nu are nici catapeteasmă, nici perdele, nici alt gen de demarcaţie. Chiar dacă în acest paraclis vor intra, poate, doar clerici şi monahi, totuşi, din evlavie, rânduiala ortodoxă ar fi cerut amplasarea unei catapetesme care să separe ,,sfânta sfintelor”, locul unde se săvârşeşte liturghia şi se sfinteste Jertfa cea nesângeroasă, de restul lăcaşului.

Patriarhul Daniel, predicând între cele doua iconostase. În spatele lui se poate vedea sfânta masă şi dincolo de ea jilţurile arhiereşti din sfântul altar. Lipseşte cu desăvârşire orice fel de demarcaţie, ghicindu-se doar locul unde ar fi trebuit să se afle uşile împărăteşti şi cele diaconeşti…

Imagine dinspre sfântul altar către restul paraclisului. În partea dreaptă se vede strana

O altă bizarerie există în parcul interior al reşedinţei patriarhale din Bucureşti. Astfel, pe 10 iulie 2010, Patriarhul Daniel al României a sfinţit un altar de vară, închinat Învierii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul (foto).

În cuvântul rostit cu această ocazie, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a încercat să justifice teologic extravaganţa sa: ,,Acest altar din gradina interioară a reşedintei patriarhale ne aminteşte că Sfânta Evanghelie dupa Ioan mărturiseşte că Hristos, Domnul nostru, a fost răstignit, de asemenea, într-o grădină şi că mormântul în care a fost pus era într-o grădină. Se spune că a fost pus într-un mormânt nou, în grădină, pentru că mormântul era aproape. De aceea, se poate vedea la Ierusalim, în Biserica Învierii, că altarul ridicat în amintirea jertfei de pe Golgota este foarte aproape de locul mormântului. Noi am dat această semnificaţie altarului de vară din grădina interioară a reşedinţei patriarhale”.

Patriarhul construieşte o paralelă forţată între două situaţii diferite: prima este istorică, ivită în circumstanţe cu totul aparte, unice, pe când cea de-a doua este concepută cu bună ştiinţă în contradicţie cu tradiţia ortodoxă. În plus, nici altarul ridicat în amintirea jertfei de pe Golgota, nici mormântul Mântuitorului nu sunt în aer liber, ci se află înlăuntrul unei biserici.

Şi pe alte meleaguri ortodoxe se petrec lucruri asemănătoare. Pe 22 iulie 2010, în biserica Mânăstirii Sfântul Prooroc Ilie din Odessa, pentru a prăznui găsirea moaştelor Sfântului Gavriil Athonitul, fondatorul mânăstirii, au fost săvârşite două liturghii. Pentru a păstra o umbră de canonicitate a acestui eveniment, cele două liturghii au fost săvârşite pe două sfinte mese diferite. De dimineaţă devreme a slujit episcopul Teognost de la Lavra Serghiev Posad din Moscova, pentru care a fost amplasată o sfântă masă mai mică, mobilă, în faţa mesei propriu-zise a altarului. Mai târziu, pe masa propriu-zisă a slujit liturghia episcopul Ionatan.

Episcopul Teognost slujind liturghia. Se poate vedea sfânta masa mobilă, aşezată în faţa sfintei mese a altarului

Episcopul Ionatan slujind liturghia în aceeaşi zi cu episcopul Teognost. Masa mobilă a fost îndepărtată, iar sfintele daruri se află de această dată pe masa propriu-zisă a altarului

Se pare că în Grecia acest fenomen este des întâlnit. Duminica şi la sărbătorile mari, în marile parohii sau sanctuare, mai ales la Tesalonic şi Atena, se fac doua liturghii pe zi, a doua fiind săvârşită de regulă pe o masă portabilă amplasată în altar. Aceasta practică are la baza o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei din 1957, prin care se aproba slujirea a doua liturghii în aceeaşi zi într-o biserică.

În lucrarea sa Liturgica specială, profesorul Ene Branişte a consemnat această abatere de la tradiţia ortodoxă: ,,Ca o derogare de la tradiţia ortodoxă şi ca o influenţă din partea catolicismului, Biserica Greacă a îngăduit în ultima vreme săvârşirea a două sau chiar a trei liturghii în aceeaşi zi într-o biserică, motivată fie de lipsa bisericilor, fie de nevoile credincioşilor”.

Spre deosebire de Biserica Catolică, unde se pot oficia mai multe liturghii pe zi în aceeaşi biserică, în Biserica Ortodoxă nu se săvârşeşte liturghia decât o singură dată pe zi, în fiecare biserică, de către un slujitor. Această unicitate a sfintei jertfe semnifică doar o moarte a lui Hristos, moarte pe care o dată a luat-o pentru noi, şi doar o patima a Lui, pe care o dată a răbdat-o pentru noi. Mântuitorul nu S-a răstignit de mai multe ori, ci o dată pentru totdeauna, îar fiecare zi este ca o icoană a veşniciei şi fiecare biserică e precum o icoană a lumii întregi.

Aşa cum prăznuim o singură dată în an Învierea Domnului, ca şi celelalte praznice, tot aşa, într-o unitate de timp mai mică – ziua, săvârşim o singură liturghie. Dar, având în vedere că astăzi, ortodocşii ecumenişti se pretează la a sărbători de două ori în an acelaşi praznic – şi pe stil nou, şi pe stil vechi – nu este cu totul de mirare că încearcă să facă o tradiţie din a săvârşi liturghia de două ori pe zi.

Biserici fără catapeteasmă, altare în aer liber, mai multe liturghii pe zi – sunt doar câteva din inovaţiile aduse rânduielilor ortodoxe. Ele vădesc desprinderea din ce în ce mai pregnantă de adevărata Tradiţie a Bisericii şi vor atrage după ele, în timp, alte desfigurări ale moştenirii ortodoxe în plan practic, dar şi în plan dogmatic.

Vezi linkul:

http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/stiri/2150-stiri-nr-59-1.html