Au fost odată, undeva, în lume,
Doi copilași, ce se jucau frățește;
Aveau ei jocurile lor, anume ,
Cărora le puneau reguli și nume,
Și-n joc se întreceau, prietenește !
.
Unul părea că-i rază de lumină —
Țesut  era cu fir de gingășie !
De bunătate-i era joaca plină,
Și n-aveai cum să îi găsești vreo vină,
De milă era plin, de curăție !
.
Iar celălalt, copil era și el,
Cu chef de joacă și de toate cele,
Dar făcea nefăcute fel de fel,
Era un pic… ieduț, nu era miel,
Iar iezii, mici și mari, fac multe rele !
.
Primul Copil, singur la maica Sa,
Făcea din joaca Lui o bucurie!
Când nu se nimerea-ntr-un loc ceva
El potrivea, lungea, lipea, scurta,
Cu cea mai sfântă nevinovăție !
.
Ochii celui de-al doilea priveau
Uimiți, cum mâini, întocmai cu-ale lui,
O scândurică scurtă o lungeau,
Colțuri de lemn ușor le rotunjeau
Ori cum lipea fără de clei sau cui !
.
Și într-o zi, au vrut să se măsoare,
Să se întreacă-au vrut, în joaca lor:
Din lut să plămădească vrăbioare
Să le arunce cât mai sus, să zboare,
Unul din ei să fie-nvingător!
.
Și s-au jucat cu lutul cum au vrut
Și păsărele au-plămădit din tină,
Și cioc și aripioare le-au făcut
Și în căușul mâinii le-au ținut
Apoi, le-au azvârlit… înspre lumină !
.
Au aruncat, cum s-au vorbit, în sus
Cele ce din țărână au născut !
Nădejdea jocului în ele-au pus,
Unul spre răsărit, altul spre-apus
Și-au trimis jucăriile de lut !
.
Cel ce înspre apus a aruncat
Pasărea lui, așa cum și-a dorit,
A privit cum spre cer s-a ridicat
Apoi, precum o piatră a picat
Și jucăria, în cădere, l-a lovit !…
Din celelalte mâini, pururi curate,
S-a ridicat, spre răsărit, minune mare!
O mică și gingașă vietate
Ce a zburat spre cer, în libertate,
Și s-a pierdut, apoi, în depărtare!…
.
…De-atunci, din ceasu-acela minunat,
Când lut a înviat mâna plăpândă,
Zavistnic suflet s-a întunecat,
Micul învins pe-nvingător L-a așteptat
Pe treizeci de arginți ca să ÎL vândă !
.
.
22 martie 2018