Paria era cetatea cea veche a Misiei celei Mici. Dar, odată cu primirea credinței lui Hristos, cetatea a fost ridicată la rangul de episcopie și ținea de mitropolia Cizicului. Deci, întru această cetate Paria, a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru Vasile, pentru râvna lui de propovăduitor al dreptei credințe și pentru covârșitoarea lui viață plină de binefaceri și plăcută lui Dumnezeu. Și era pe vremea rău-credinciosului împărat Leon Isaurul, acela care a pus început luptei împotriva Sfintelor icoane.

Drept aceea, îndată ce s-a pornit lupta, Sfântul s-a și arătat mărturisitor al lui Hristos. Nevrând să se supună poruncilor împărătești, de a îndepărta icoanele din biserici, a fost izgonit din scaun și pribegea, mutându-se din loc în loc, propovăduind, oriunde mergea, și mărturisind, neschimbate, părinteștile dogme. Și își petrecea viața, pe cât putea, ca și Sfântul Apostol Pavel, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări și în dese mutări, dar iubind dreapta credință. Și, așa, pribeag, slujind lui Dumnezeu până la sfârșitul zilelor sale, și plăcând Lui, întru toate, a adormit cu pace în Domnul.

Întru această zi, pomenirea Preacuvioasei maicii noastre Antuza, flica împăratului Constantin Copronim ( 811)

Această Sfântă, fiind de multe ori silită de tatăl său ca să se însoțească cu bărbat, nu s-a plecat. Iar, după moartea lui, având prilej, toată averea ei împărțind-o la săraci, la biserici și la sfintele așezăminte, s-a făcut maică a multor săraci și văduvelor apărătoare. Deci, în mai multe rânduri, prin multe îndemnări fiind silită de credincioasa împărăteasă Irina, ca să petreacă și să împărătească împreună cu ea, nicidecum nu a primit. Ci, câte zile a stat în palat, era îmbrăcată cu haine împărătești, iar, pe dedesubt, avea haină aspră de păr, băutura ei fiind apa, iar hrana, cea sihăstrească, cu ochii plini de lacrimi și cântare de laudă în gură, pentru care, a și luat viața monahicească, fiind tunsă de mâna Sfântului Tarasie patriarhul, în mănăstirea ce se numea a Bunei Înțelegeri. Iar, de atunci, n-a mai ieșit din mănăstire, ca și celelalte surori. Și nu se depărta de la slujba bisericii, nici n-a slăbit și nici nu s-a lenevit, întru rugăciuni. Ochii ei niciodată nu s-au șters de lacrimi, smerenia ei era nemăsurată. Slujea tuturor surorilor, împodobea biserica, aducea apa și la masă stătea în picioare și slujea. Deci, așa făcând în toată vremea vieții sale, s-a mutat, împreună cu toate roadele bunătăților sale, la Dumnezeu, având cincizeci și doi de ani.

Întru această zi, cuvânt din Minunile Maicii Domnului, despre taina Euharistiei

Era în Alemania un preot foarte îmbunătățit, ce se numea Pelaghie, care avea atât de mare evlavie către Pururea Fecioara Maria și un dor ca acesta, încât, nu citea altă Evanghelie și alt Apostol, când slujea, fără numai ale Preasfintei. Dar, pentru evlavia lui, vrăjmașul celor îmbunătățiți i-a semănat în mintea lui un gând păgânesc pentru credință, căci avea îndoială în ce privește trupul Stăpânului, zicând acestea în mintea sa: „Cum este cu putință, să se facă pâinea Trupul lui Hristos, iar vinul, Sângele Lui? Și, dacă Fecioara a născut numai un singur Fiu, Care, de voie pătimind S-a îngropat și a înviat numai odată, cum se preface, iarăși, în fiecare zi, pâinea în Trupul lui Dumnezeu și pătimește patima?”

Gândurile acestea chinuindu-l, Pelanghie, ca un om neânvățat și simplu ce era, avea multă tristețe și nu îndrăznea să întrebe pe vreun om, ci a alergat numai către Preasfânta, spunându-i ei și rugându-se: „Stăpână și Doamnă a lumii, te rog pe tine, eu nevrednicul, robul tău, fă-mi darul acesta, ca să cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimbă pâinea și vinul în Trupul și Sângele Domnului nostru, că nu pot să înțeleg taina aceasta desăvârșit”. Așa, de multe ori rugându-se Pelaghie, cu multe lacrimi, după ce s-a săvârșit prefacerea celer Sfinte, iată, într-o zi, la vremea când a zis: „Mai ales pentru Preasfânta, Preacurata”, s-a făcut nearătat, pentru ochii lui, Sfântul Trup, că nu mai era pe disc. Iar preotul L-a căutat, ca nu cumva să fi căzut jos, din neluare aminte și din uitarea Lui, dar n-a găsit nimic. Deci, îngrozit și îngrijorat, a plâns cu amar, rugându-se și zicând: „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, știu că, pentru puțina mea credință și îndoire pe care am avut-o, către Preasfantul Trup al Stăpânului meu, s-a mâniat pe mine Domnul și S-a depărtat de la mine, ca să nu mă împărtășesc cu El, eu nevrednicul. Ci, roagă-L pe Dânsul, Cel ce este nepomenitor de rău, ca să mă ierte, ca un milostiv, să nu se mânie pe mine, până la sfârșit.”

Acestea zicând, preotul cel evlavios a văzut înaintea Sfintei Mese, pe Împărăteasa îngerilor cea preaslăvită, care avea în brațele ei pe Domnul nostru Iisus Hristos, Prunc mic și preafrumos, și a zis către Pelaghie: „Pruncul acesta este Făcătorul și Ziditorul lumii, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu și Om desăvârșit. Pe Acesta L-am zămislit din Duhul Sfânt și L-am născut fără stricăciune, rămânând fecioară. Acesta a pătimit și a murit pe cruce, ca un om, pentru mântuirea lumii și a înviat și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui, ca unul ce este de o ființă cu Dânsul și împreună pe scaun șezător, pentru aceasta, iarăși, va să vie să judece toată lumea. Acesta, și acum, în fiecare zi, pentru milostivirea Lui și pentru multă bunătate, Se pogoară, negrăit și minunat, în chipul pâinii și al vinului, pentru multa dragoste, pe care o are către voi, oamenii, și vi se dă spre mâncare și spre băutură și spre sfințirea suflelului vostru. Deci, pipăie-L pe Dânsul și fără de frică îl încearcă, și să cunoști, că este adevărată vederea și nu nălucire, ci trup adevărat, cu carne și cu sânge, după cum L-am născut, și așa se face și pâinea și vinul, cu care slujiți Sfânta Liturghie. Dar, pentru că firea omenească nu poate să mănânce carne crudă, nici să bea sânge, pentru aceasta prea cu înțelepciune, Cel milostiv și atotputernic Se schimbă în pâine și în vin, ca să-L primească fiecare cu dorință și cu dragoste. Împărtășește-te, dar cu Dânsul, cu evlavie și cu credință, că acel ce se împărtășește cu vrednicie, cu dânsul se face părtaș dumnezeieștii Lui slave”.

Acestea zicând, Stăpâna cea mult lăudată, a pus pe dumnezeiescul Prunc pe Sfânta Masă și, închinându-se Acestuia, cu multă evlavie și smerenie, s-a făcut nevăzută. Iar preotul, cu frică multă și cu bucurie, a luat în mâinile sale pe Pruncul acela dumnezeiesc și sărutându-L cu evlavie și cu smerenie, a cunoscut că, după adevăr, era un prunc cu trup viu. Apoi L-a pus pe Sfânta Masă cu multă bucurie și, căzând la pământ, a zis acestea cu lacrimi: „Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din Pururea Fecioara Maria și mulțumesc milostivirii Tale și Preacuratei Maicii Tale, de al cărei dar m-am învrednicit, astăzi, eu nevrednicul, și mă iartă pe mine, ca un milostiv, pentru nepriceperea mea cea mai dinainte. Și, după cum m-ai învrednicit a te vedea cu trupul, cu care Te-ai, născut din Fecioara, așa, iarăși, pentru rugăciuniie ei, învrednicește-mă să mă împărtășesc cu Tine, nu ca un Prunc, ci ca pâine, precum a fost și mai înainte”. Așa rugându-se, s-a ridicat și a văzut iarăși sfânta Pâine, ca și mai înainte, și s-a împărtășit, veselindu-se.

După acestea, trăind viață minunată și plăcută lui Dumnezeu, s-a dus la Împărăția cea cerească, pe care, să dea Dumnezeu să o dobândim noi toți, în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci! Amin.
.

Întru această zi, cuvânt de îndemn al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, ca să ne sculăm la miezul nopții, la rugăciune

Să iei omule, ca pavăză, sfânta rugăciue și să te îngrădești cu ea. Să te scoli din somn și să-ți scoți sabia ta, adică rugăciunea. Și să stai tare, după puterea ta, și să te rogi din tot suflelul, cu dorirea ta, și Dumnezeu îți va ajuta ție degrabă și-ți va da tărie și putere ca să biruiești pe vrăjmașul cel nevăzut, care îndrăznește asupra. Că nu pentru aceea, fraților, este făcută noaptea, ca să o dormim întreagă, fără de folos, ci, se cade, să o împărțim, o parte, pentru lucru, iar alta pentru odihnă. Priviți cum se scoală, la miezul nopții, lucrătorii și plugarii. Drept aceea, și voi toți, să vă sculați noaptea fiecare și, mai întâi decât toate lucrurile, rugăciune către Dumnezeu să faceți, ca să vă dea vouă mila Sa. Iar când te vei culca să dormi, să nu-ți rămână, nici o noapte în care să nu te închini, ci, pe cât vei putea, să faci închinăciuni. Că, prin aceste închinăciuni, biruiește omul puterea diavolului și prin ele, se izbăvește de păcatele ce a făptuit întru acea zi. Că, atunci, noaptea, și mintea îți este mai ușoară, către Dumnezeu, și rugăciunile, cele de noapte, te pot întoarce spre pocăință, că mai bine ascultă Dumnezeu rugăciunile de noapte, decât cele de zi ale tale. Și chiar numai din casă de vei ieși, apoi vei simți o preabună tăcere. Și atunci mai curat îți este sufletul tău și mintea mai ușoară la rugăciune.

Drept aceea, iubitule, să te scoli noaptea și să-ți pleci genunchii și să cazi la Dumnezeu, rugându-te, ca, mai mult decât la rugăciunile cele din zi, își pleacă urechea Sa Domnul, spre rugăciunile cele din noapte. Adu-ți aminte de David Împăratul, cum zicea: „De șapte ori în zi te-am lăudat”. Și iarăși: „În miezul nopții m-am sculat, să mă mărturisesc Ție, pentru judecățile dreptății Tale”. Apoi: „Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în toate nopțile patul meu, cu lacrimile mele așternutul meu voi uda.”

Gândiți-vă, dar, fraților, că David era împărat și avea atâtea griji și, iată, așa făcea în toate nopțile. Iar noi, ce răspuns vom da Lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, petrecând în lene? Zic vouă, fraților, și surorilor: Să ne sculăm noaptea, ca să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre și să ne mărturisim Lui. Că, în vreme de noapte, nu tulbură mintea cuvintele cele deșarte. Și cum o vor tulbura, când toți dorm și nu se vede nimeni, nici nu cască cineva, nici nu face zgomot. Iar ziua nu se poate să fie așa, ca vede multe tulburări și are multe gânduri și, chiar de te-ai întări mult, nu vei putea să aduci lui Dumnezeu acel fel de rugăciuni, încât să fie casa noastră ca o biserică de noapte. Că a zis Domnul: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”.

Să ne sârguim fraților, să ne rugăm în toate zilele și în toate nopțile, ca să dezlegăm puterile păcatelor. Drept aceea, zic vouă, să ne sculăm noaptea, dacă nu, chiar la miezul nopții, cel puțin spre ziuă. Că zice Proorocul: „De mi-am adus aminte de Tine în așternutul meu, în dimineți am cugetat la Tine”. Că noaptea în două se desparte, adică spre a trupului odihnă și spre a sufletului mântuire. Scoală-te dar noaptea și te roagă lui Dumnezeu, să cazi înaintea Lui, suspinând pentru păcatele tale. Chiar și milostenie dacă am face, iar fiecare ne-am lenevi la rugăciune, atunci nu ne vom putea mântui. Să nu ne lenevim, dar a ne ruga, Ziditorului nostru, ca să mântuiască sufletele noastre, ca un bun și de oameni iubitori. Că a Lui este slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

 

 

 

.