Acesta a trăit pe vremea tiranilor împărați Dioclețian și Maximilian (284-305) și a strălucit mai înainte în viața pustnicească și, pentru nespusa lui bunătate, a fost făcut arhiereu. Și, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind creștinătatea și propovăduind cu îndrăzneală și cu glas slobod dreapta credință, a fost prins de mai marii cetății Lichiei și dându-l la osândă și la cazne l-au închis în temniță, împreună cu alți creștini. Și de vreme ce marele și bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut împărat al romanilor, cei ce erau închiși au fost sloboziți din legături și, cu ei împreună, a fost slobozit și marele Nicolae. Și, mergând la Mira, n-a trecut multă vreme și s-a strâns de către marele Constantin, întâiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte și minunatul Nicolae. Și i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arată istoria vieții sale. Scos-a din temniță pe trei oameni năpăstuiți, care prinzând de veste că sunt osândiți pe nedrept, au chemat pe Sfântul în ajutor, că, precum a izbăvit pe cei din Lichia, așa și pe dânșii să-i izbăvească. Pentru aceasta, dar, Sfântul Nicolae, ca unul ce era grabnic și fierbinte spre ajutor, s-a arătat în vis împăratului Constantin și eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru pâra nedreaptă ce făcuse oamenilor la împăratul, iar pe împărat l-a înștiințat cu amănuntul, arătându-i că erau nevinovați, pârâți din pizmă. Și așa prin visul acesta i-a izbăvit din primejdia tăierii. Și alte multe minuni făcând, păstorea dumnezeiește pe dreptcredinciosul său popor. Deci, venind la adânci bătrânețe, s-a mutat către Domnul, neuitând, nici după moarte, turma sa, ci în toate zilele dând cu îndestulare ale sale faceri de bine celor lipsiți și izbăvindu-i de tot felul de primejdii și de nevoi. Încă și până astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni și cei ce-l roagă cu adevărată și neîndoită credință, nu numai mici binefaceri, ci și minuni mari dobândesc. Din anul 1087, luna mai în 9 zile moaștele Sfântului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mâinile musulmanilor. Acolo ele sunt în mare cinste din partea credincioșilor, care vin la el, cu credință, din toate părțile creștinătății.

Troparul Sfântului Ierarh Nicolae :

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.

Condacul Sfântului Nicolae :
În Mira, Sfinte, sfințitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ți-ai pus sufletul tău pentru poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovați din moarte. Pentru aceasta te-ai sfințit ca un mare tăinuitor al darului lui Dumnezeu.



Una din minunile Sfântului Nicolae: cum a izbăvit de la înnec un dreptcredincios.
        Un om oarecare din Constantinopol, cu frică de Dumnezeu și credincios în Hristos, care iubea pe Sfântul acesta și era iubit și el de dânsul, vrând oarecând să facă o călătorie în altă țară, grăbindu-l treaba ce avea, s-a dus la biserica Sfântului de și-a făcut rugăciunea după obicei și, luându-și ziua bună de la rude și de la prieteni, a intrat în corabie. Iar când a fost la 9 ceasuri din noapte, s-au sculat corăbierii să întoarcă și să întindă pânzele, începând alt vânt. Deci, întru acea vreme, s-a sculat și acest smerit om să meargă după apă și, având toți de lucru cu întinsul pânzelor, s-a întâmplat că s-a împiedicat și a căzut în mare. Și, fiind întuneric și vântul pornind corabia înainte, n-au putut corăbierii să-l ajute cu nimic, ci plângeau de amara moarte a acelui om. Iar el, căzând în mare, cum era îmbrăcat, și aflându-se acum în largul mării, a zis: „Sfinte Nicolae, ajută-mi!” Și, strigând câtva timp acest cuvânt, o, minune!, s-a aflat omul în mijlocul casei sale, părându-i-se că este în adâncul mării. Iar vecinii, auzindu-i glasul, s-au sculat, la fel și cei din casă, aprinseră lumina și, strângându-se și vecinii de afară, l-au văzut cu toții stând în mijlocul casei și strigând; și apa de mare curgea din hainele lui. Deci, încremenind au rămas muți de groază, iar el a zis: „O, fraților, ce este aceasta ce văd? Că știu bine că ieri, la nouă ceasuri, când mi-am luat ziua bună de la voi, de la toți, intrând în corabie, am purces la drum, că având vânt bun, am mers câtva timp, iar când a fost la a doua și a treia strajă din noapte, adică la nouă ceasuri, m-am dus pentru apă și m-am împiedicat de corăbieri și am căzut în mare. Și chemam pe Sfântul Nicolae întru ajutor, iar acum nu știu unde mă aflu, ci spuneți-mi voi că eu mi-am ieșit din fire și sunt uimit.” Iar aceia, luând seama la cuvintele lui și văzând apa mării, care curgea de pe dânsul, strigau: „Doamne, miluiește!”

Deci, dezbrăcându-se și luându-și alte haine, s-a dus la biserica Sfântului Nicolae. Și acolo a petrecut cealaltă parte de noapte, căzând cu lacrimi și cu rugăciuni, la icoana Sfântului. Și, venind vremea Utreniei și strângându-se poporul, s-a făcut cunoscut la toți minunea și s-au uimit toți și s-au minunat de acele dulci aromate ce le adusese acel om, spre multă mulțămită, Sfântul Nicolae, văzând și biserica plină de lumânări aprinse, slăvind pe Dumnezeu și lăudând pe Sfântul, vestindu-se această mare și peste fire minune prin tot Constantinopolul. Și a ajuns și la urechile împăratului celui de atunci și ale Patriarhului, care, făcând sfat, au zis să cheme pe acel om. Și, mergând el și istorisind înaintea multora cele pentru dânsul, toți au strigat: Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale. Și așa, făcând Litii și Privegheri la care se strângea mult popor, mergea el la biserica Sfântului, slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu și dând mulțumită credincioasei Sale slugi, Sfântului Nicolae.

 

Minunea Sfântului Părintelui nostru Nicolae, pentru Vasile, fiul lui Agricola

        Nu socotesc cu dreptate nici cu vrednicie să tac și să nu grăiesc acest cuvânt, despre o altă minune a Sfântului și Cuviosului Părintelui nostru Nicolae.
Era un om oarecare, anume Agricola, cu bunătăți și evlavie viețuind și având un fiu, unul născut, anume Vasile și care trăia în țara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind împodobit, era îmbelșugat și cu avuție multă. Și avea credință multă spre Sfântul Părinte Nicolae. Pentru aceasta, în toți anii, la pomenirea Sfântului petrecea ziua aceea cu prăznuire și punea mese pentru săraci și pentru vecini, prieteni și alții. Însă era o biserică zidită în numele Sfântului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, și acolo, în tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfântului Nicolae.

Iară într-un an, la slăvita lui pomenire, mult popor venind la praznic în sfânta lui biserică, atunci și binecredinciosul acela își trimise pe fiul său Vasile cu slugile sale, și zise lui: „Mergi, fiule, la biserica Sfântului Nicolae și să faci după obicei, precum te-ai învățat de la noi în anii trecuți, adică la cântarea de seară, cu frică stând, să iei aminte, așișderea la Utrenia toată și la dumnezeiasca Liturghie; după aceea să te întorci în casa noastră la masă, iar eu și maica ta vom rândui cele ce sunt de trebuință săracilor.:” Deci, Vasile, acestea auzindu-le de la tatăl său, s-a dus cu bucurie. Iar când a fost în vremea cântării Utreniei, iată, fără de veste, au năvălit saracinii și, înconjurând biserica, au robit tot poporul, asemenea și pe Vasile, fiul lui Agricola, și l-au dus în insula Creta și l-au dat pe el lui Amira, dregătorul, că era foarte frumos. Și i-a poruncit lui domnul saracinilor să se afle pururea înaintea feței lui, iar pe alții i-a vândut, ba pe unii și în temniță i-a închis.

Părinții lui Vasile, auzind aceasta, spre plângere și tânguire s-au întors. Și așa, ca doi ani petrecând, pomenirea Sfântului nu o mai făceau, ci se topeau de necaz și cu lacrimi se tânguiau, zicând: ‘Fiule al nostru preaiubite, cum nu te mai vedem pe tine acum, împreună cu cei de vârsta ta, ca să te cuprindem cu mâinile și cu buzele să te sărutăm. Mai bine ne-ar fi fost nouă de te vedeam zăcând în boală sau să ți se fi întâmplat ție moarte; inima noastră nu s-ar fi rupt ca acum.” Deci unele ca acestea grăind ei, au auzit vecinii lor și toate rudeniile și s-au adunat toți, spre mângâierea necazului și a tânguirii lor. Și le ziceau lor: „Pentru ce vă arătați, ca niște neîncercați în necazuri? Au nu cunoașteți voi pe minunatul Nicolae, cât de multe minuni face pe uscat și pe mare? Încă și de sabie și de robie și de toate morțile cele nedrepte pe mulți izbăvește.” Și alte multe le grăiau lor spre risipirea întristării.

Deci, Agricola, auzind acestea, de la vecinii săi, și mângâindu-se puțin din necazul său, sculându-se, a mers la femeia sa și i-a zis ei: „Oare, avem noi vreun folos din tot plânsul acesta mult? Ci, iată, al treilea an avem de când ne aflăm în această întristare și am uitat de pomenirea Sfântului Nicolae și n-am iesit la praznicul lui. Acum, dar, ascultă-mă pe mine; să luăm lumânări și undelemn și tămâie și să mergem la Sfântul și să ne rugăm lui cu credință, ca să luăm de la dânsul mângâiere pentru Vasile, fiul nostru, și cu mare nădejde ne vom întoarce. Că poate să ne dea nouă în mâini pe fiul nostru, sau cu totul ne va adeveri nouă de este el viu sau mort.” Deci, acestea auzindu-le femeia lui, i-a zis: „Bine zici, stăpâne, să facem precum voiești, de vreme ce și praznicul Sfântului Nicolae a sosit.” Și, așa sfătuindu-se, s-au sculat și cu bucurie au mers la biserica Sfântului Nicolae. Și au făcut după obiceiul prăznuitorilor, apoi s-au întors la casa lor și, chemând la cină pe rudele lor și pe toți vecinii cei de aproape, au pus masa și au început a mânca și a bea întru slava lui Dumnezeu, pomenind minunile Sfântului Părinte Nicolae. Iar când era în vremea cinei lor și ședeau la masă, au început câinii a lătra cu mare pornire. Și a zis Agricola slugilor sale: „Mergeți și vedeți la ce năvălesc câinii, poate o fiară este, sau altceva”, iar slugile, ieșind afară, n-au vazut nimic. Însă câinii mai mult se repezeau, lătrând. Deci, Agricola a luat lumina și a mers ca să vadă cu ceilalți și au văzut un om, în mijlocul curții stând, în haine turcești, și s-au speriat, că nu se pricepeau ce putea să fie. Iar după ce Agricola, a venit  aproape de dânsul, a văzut un tânăr voinic, stând și ținând în mână un pahar plin de vin. Și căuta Agricola la dânsul, nimic zicând, și cu frică și cu bucurie era cuprins. Apoi, abia a putut grăi în spaimă mare: „O, fiul meu, Vasile, iată acum te văd cu adevărat; oare tu ești, fiul meu, sau o nălucă mi se arată mie, prin tine?” Iar tânărul Vasile degrabă a răspuns: „Eu sunt tată, fiul tău, pe care saracinii l-au robit și în Creta l-au dus.” Acesta auzind, Agricola, tatăl său, îmbrățișându-l, il săruta pe el și zicea: „Spune-mi mie fiule, cum ai scăpat din mâinile saracinilor, celor fără Dumnezeu, sau cine te-a ajutat, spune-mi toate mie, tatălui tău.” Iar tânărul a zis către el: „Nimic tată, nimic din toate acestea, de care mă întrebi, nu știu. Numai aceasta știu, că eu acum stam înaintea dregătorului saracinilor. Că după ce m-au robit pe mine și m-au dus în Creta, saracinii m-au dat lui Amira, mai marele lor. Și dintru acea vreme, Amira dregătorul m-a pus pe mine ca să dreg vin și să-i țin paharul, stând înaintea feței lui, precum mă vezi pe mine tată, acum. Și, iată, nu știu cine, cineva puternic m-a răpit așa cum mă aflam, cu paharul acesta pe care încă îl țin în mână, și ca un vânt m-a adus și m-a pus aicea; și am văzut pe Sfântul Nicolae, care m-a așezat pe mine la locul acesta.

Deci, Agricola auzind aceasta, de bucurie, s-a umilit pentru această mare minune și, luându-l de mână, l-a dat maicii sale. Iar ea, văzând pe fiul ei, plângea de bucurie și, multe cuvinte grăind și cu mâinile cuprinzându-l, îl săruta zicand: „Acum te văd pe tine, Vasile, iubitul meu fiu. Acum pe tine, pe care nu mai nădăjduiam să te văd, în mâinile mele te țin. Acum, din nou, pe tine, te am mângâiere sufletului meu și toate mâhnirile mele se dezleagă.” Acestea și alte multe cuvinte de mângâiere grăia către dânsul. Și, auzind vestea aceasta, oamenii cei ce locuiau împrejurul locului aceluia s-au adunat degrabă la veselia acestei minuni negrăite. Încă și cinstit praznic au făcut Sfântului și Marelui Părintelui nostru Nicolae, slăvind pe Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

Altă minune a Sfântului Nicolae, care a izbăvit o corabie de înecare, pe când era încă în viaţă

        Oarecând, niște corăbieri din Egipt călătoreau spre țara Ciliciei. Deci, când li s-a întâmplat lor să străbată noianul mării lui Adrian, atunci a căzut peste ei o furtună mare și niște valuri cumplite, cât și pânzele li s-au rupt și toată corabia, de sila valurilor mari, s-a zdruncinat și acum toți desnădăjduiau de a lor mântuire. Iar de vreme ce se înștiințaseră ei de slava marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, că este grabnic ajutător, mai presus de nădejde, toți s-au întors la rugăciune către dânsul. Și în furtună fiind, pe acela îl chemau și numai de la dânsul așteptau scăpare. Iar Sfântul deloc zăbovind, îndată a venit în corabie și l-au văzut aceia cu ochii lor și le-a zis: „Iată, m-ați chemat și am venit vouă în ajutor.” Și așa le-a poruncit lor să îndrăznească și, luând cârma, se arăta că îndreptează corabia. Iar, după aceea, a certat marea și a potolit primejdia cumplitelor valuri și era ca Însuși Domnul, Care a zis: Cel ce crede în Mine va face și el lucrarile pe care le fac Eu. (Ioan 14,12). Deci, după aceea, purtați de vânt lin, au sosit la liman. Și toți, din corabie ieșind, îndată s-au dus ca să afle pe acela ce i-a mântuit pe ei din primejdie. Și, înștiințându-se că el a intrat în biserică, au mers după dânsul.

Iar Sfântul se ferea de dânșii și sta printre alții. Însă ei, după ce l-au văzut pe el, măcar că niciodată nu-l cunoscuseră mai înainte, ci numai de la arătarea cea de pe mare, îl știau, alergând, au căzut la picioarele lui. Și își porniră limba lor spre cuvinte de laudă și mulțumire pentru izbăvirea din cele ce pătimiseră.

Dar minunatul Nicolae îi izbăvi pe ei nu numai de primejdiile trupești, ci se arătă cu vrednicie și duhovniceasca îngrijire față de dânșii. De vreme ce, prooroc fiind cu dar duhovnicesc, și știind că ei căzusera în spurcăciunea desfrânării, care înstrăinează pe oameni departe de Dumnezeu și de poruncile Lui, a zis către dânșii: Cunoașteți-vă pe voi, o fiilor, rogu-mă vouă, cunoașteți-vă și inimile voastre, și mișcările și gândurile minții voastre și îndreptați-le spre buna plăcere a lui Dumnezeu, ca chiar dacă ne vom tăinui față de oameni și vom părea că suntem buni de Dumnezeu nicidecum nu pot să se ascundă faptele noastre. Pentru aceasta, sârguiți-vă cu toată osârdia să vă păziți sfințenia sufletească și curăția trupească, biserică sânteți a lui Dumnezeu, precum zice Pavel, dumnezeiescul Apostol: „Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi (I Cor.3,16-17). Deci, așa îvățându-i Sfântul pe oamenii aceia, prin cuvinte folositoare de suflet, i-a slobozit pe ei la casele lor, cu pace; pentru că era în obiceiul fericitului să dojenească, așa ca un tată iubitor de fii. Iar vederea chipului său era ca a unui înger al lui Dumnezeu, strălucind cu darul dumnezeiesc. Că ieșeau din chipul lui oarecare raze prea luminoase și mai mult decât fața lui Moise strălucea fața lui. Și din vederea lui, dacă cineva ar fi fost îngreunat de vreo patimă sau necaz sufletesc, unul ca acesta, numai căutând la dânsul, își afla din destul mângâiere în necazul său. Ori, dacă cineva vorbea cu dânsul, multă sporire spre bine îndată aceluia i se făcea. Până și cei din necredincioși, de se întâmpla cineva să audă un cuvânt din izbăvitoarea lui gură, apoi și unii ca aceștia se hrăneau cu dulceața cuvintelor lui și, lepădând rătăcirea ce din tinerețe crescuse între dânșii, primeau în inimă cuvântul cel adevărat și drept.

Minunea Sfântului Nicolae cu un covor

        Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: „Precum doreste cerbul izvoarelor apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, nu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: „Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale osteneli!” Si avea aceasta in mintea sa totdeauna.

Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: „Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?” Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: „Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetile si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae.” Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: „Ia-l pe acesta si, mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantului Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem”. Auzind aceasta, credinciosul batran a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.

Si, mergand el prim mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batran cinstit, care i-a zis: Prietene, unde te duci?” I-a raspuns cel ce ducea covorul: „Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari”. Si i-a zis cinstitul batran: „Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai pe covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta”. A zis batranul: „Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi”. Si a grait cinstitul acela catre batran: „Au, lua-vei sase galbeni?” Si a zis batranul: „Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!” Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: „Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul”. Apoi a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.
Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: „Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?” Pentru ce ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: „Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: „Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el”. Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: „Tu cine esti?”

S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: „Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni”. Si altele asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.

Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: „Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: „Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru imparatia lui Dumnezeu”. (Luca 9,62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului”.

Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae.” Si a zis batranul catre sotia sa: „Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?” Si a raspuns femeia: „Un om luminat, in chipul unui cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: „Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?”

Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: „Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: „Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum”. Si indata au strigat ca dintr-o gura amandoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si pe Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.

Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.

Mai multe despre viața Sfântului Nicolae se găsesc scrise în „Vietile Sfintilor”

 

 

 

.