Domnul și Dumnezeul nostru, vrând să-și gătească pentru Sine locaș însuflețit pe pământ, casă sfântă spre sălășluirea Lui, a trimis pe îngerul Său către drepții Ioachim și Ana, dintru care a voit să se nască Maica Sa și le-a vestit lor, care erau neroditori și sterpi, că le-a dat Dumnezeu lor dar de zămislire, spre nașterea Fecioarei. Drept aceea, s-a zămislit Sfânta Fecioară Maria și s-a născut din sămânță bărbătească, însă din făgăduință, fiind părinții ei, adică, bătrâni și sterpi. Că numai Hristos singur S-a născut din Sfânta Fecioară Maria mai presus de fire, negrăit și netâlcuit, precum El singur știe, fără de voie trupească. Și, Dumnezeu desăvârșit fiind, toate ale iconomiei Lui celei după trup desăvârșit le-a luat asupra Sa, adică firea oamenilor, așa precum a zidit-o și a plăsmuit-o dintru început.

Deci, ziua aceasta, o prăznuim ca aducere aminte a zămislirii Maicii lui Dumnezeu în pântecele maicii sale, Sfânta și dreapta Ana, zămislire binevestită, pe pământ părinților ei și oamenilor, printr-un înger. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu, Care din nimic le-a înființat pe toate, deșteptând pântecele cel sterp, spre aducere de rod și pe cea care îmbătrânise fără de copii, maica nșscătoare de copii, cu preaslăvire a lucrat-o, sfârșit vrednic al cererii celei drepte a drepților ei părinți, pe Fecioara dăruind-o, dintru care Însuși Dumnezeu avea să vină în trup, spre cea de a doua naștere a toate câte sunt.

Că așa a binevoit Dumnezeu ca niște părinți, înțelepți și mijlocitori ai oamenilor, să nască fiică pe cea aleasa din toate neamurile, și dinainte hotărâtă, mai înainte de veci. Și se face acest sobor întru cinstita casă a Născătoarei de Dumnezeu ceea ce este în Svorani, aproape de preasfânta ei biserică.

.

Întru această zi, învăţătură la zămislirea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei

    Iubiților, astăzi începătură și pârgă mântuirii noastre se face și pântecele dreptei Ana rodește, după vestirea Arhanghelului, pe nepoata dreptului Iesei, din seminția lui David. Că printr-însa legăturile lui Adam încep să se deslege, și printr-însa legăturile lui Adam încep să se deslege, și printr-însa lumea din înșelăciune începe să se slobozească. Pentru ea s-au bucurat Proorocii, așteptând ca din ea să se nască Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, să știți, iubiților, că astăzi prăznuim zămislirea Doamnei noastre, Stăpânei Născătoare de Dumnezeu celei Preacurate.

Drept aceea, cu bucurie să alergăm la biserica ei, la rugăciune cu frică să stăm și Ușile cereștii cămări să le deschidem, cu priveghere, cu rugăciuni, cu milostenie și cu post să ne împodobim. Și așa, să petrecem cu cinste, prăznuind cu bucurie cinstita zi de astăzi, zămislirea Preacuratei, pentru că ea neîncetat roagă pentru noi pe Fiul ei și Dumnezeul Nostru. Să prăznuim, nu numai noi singuri îndestulându-ne, ci și pe săraci miluind, pe flămânzi hrănind, pe însetați adăpând, pe cei goi îmbrăcând, precum Domnul a zis: „Fiți milostivi, precum Domnul a zis: „Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru cel ceresc milostiv este”. Să urmăm, deci, fecioarelor celor înțelepte, cărora le-a zis Domnul: „Intrați în cămara cea cerească, pentru că, străin văzându-mă, m-ai miluit și flămând fiind, m-ați hrănit și, însetat, m-ați adăpat”. Au doar, fraților, pe Însuși Hristos l-au hrănit, sau l-au adăpat? Ba nu, ci pe cei ce umblă în lumea aceasta și cer întru numele Domnului; drept aceea și de Împărăția Cerurilor s-au învrednicit.

Rogu-vă, dar, pe voi să fugim și de gheena și de Judecata cea fără de veste. Pentru că nu știm în care ceas sufletul se va despărți de trup, noi aflându-ne ori mâncând, ori bând, umblând sau șezând. Drept aceea, să avem în tot ceasul pocăință, milostenie, blândețe, înfrânare și așa să rugăm pe Stăpânul Hristos, Care poate să ne miluiască pe noi. Încă să ne aducem aminte de marele păstor, cel cu gura de aur, care a zis: „O, fraților, acestea pentru noi sunt făcute, iar nu noi pentru dânsele.”

Să nu vă întoarceți și să nu vă fie urât de biserică, nici să vă învățați la deșertăciuni, ca să nu se umple cu noi gheena, împreună cu cei ce au căzut din slava Domnului. Drept aceea iubiților frați, să ne nevoim la rugăciune totdeauna, cu curăție, la biserică să mergem la toate praznicele Domnului nostru Iisus Hristos și la ale Preacuratei Maicii Sale, ca, la sfârșit, să ne învrednicim a auzi glasul Lui cel prea dorit și prea dulce: „Veniți binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți împărăția cea gătită vouă”. Căruia se cuvine slava în veci! Amin.

.

Întru această zi, pomenirea Sfintei Proorociţe Ana, mama lui Samuil Proorocul (sec. XXII i.Hr.)

    Sfânta și fericita Proorociță Ana era din cetatea Ramataim, din muntele lui Efrem. Aceasta era însoțită cu bărbat din seminția lui Levi. Elcana cu numele, și era stearpă și nu năștea. Și avea bărbatul acesta două femei, cea dea doua se numea Penina. Și Elcana, luând pe Penina, a avut fiu cu ea și se bucura. Dar omul iubea mai mult pe Ana, măcar că era defăimată pentru stârpiciunea ei. Iar Penina o pizmuia, dimpreună cu toate rudeniile și prietenii ei.

Deci, Ana mult se ruga lui Dumnezeu, dar nimic nu se schimba, deși poruncile cele din Legea Veche le păzea pururea, fără lenevire. Că așa, uneori, sfinții dobândesc cererile târziu, și cu încetul, de la Dumnezeu.

Deci, odată, Ana suindu-se dimpreună cu bărbatul său la Silo, unde era Chivotul și Cortul lui Dumnezeu Atotțiitorul, ca să aducă jertfă prin mâna lui Eli preotul, și săvârșindu-se jertfele, a primit de la altar o singură parte din jertfe, pentru că nu avea fiu sau fiică, pe când celelalte femei cu copii au primit câte două părți. Și, măcar că pentru aceasta mult s-a întristat, ea nu s-a desnădăjduit, nici nu s-a tulburat fața ei. Dar ce a făcut? Slobozind pe bărbatul ei acasă, a rămas singură în Casa Domnului, și, aruncându-se la pământ, se ruga în acest chip: „Doamne, Dumnezeul părinților mei, dacă milostiv vei căuta spre mine, roaba ta și spre defăimarea mea, și-mi vei da mie rod din pântece, Ție pe dânsul îl dau ca să-ți slujească în toate zilele vieții lui”. Și ce a făcut Dumnezeu? A trecut oare cu vederea rugăciunea ei? Ci, fiindcă Dumnezeu a văzut pe Ana că nu se depărtează de la Cortul Sfânt, ci se roagă și stăruiește, i-a făgăduit nu numai că-i va da ei rod din pântece, ci mai înainte i-a spus și numele celui ce-l va naște.

Și de acolo, luând deplină încredințare, s-a întors acasă, săltând și bucurându-se. Și, luând în pântece, a născut pe Proorocul Samuil. Și, după ce l-a înțărcat, s-a suit împreună cu el la Silo și a căzut la Domnul Dumnezeu, dându-I mulțumită. Și a binecuvântat-o pe ea bătrânul Eli preotul, zicând: „Să-ți dea ție Domnul alt rod din pântece, în locul lui Samuil, fiul tău?” Și și-a luat pe fiul ei și s-a pogorât la casa ei, pentru că era el foarte mic. Iar după ce s-a făcut mai mare, ca de trei ani, luându-l pe el de mână, l-a suit în biserica Domnului Atotțiitorul și, aducând cuvenită mulțumită Domnului, l-a dat pe fiul ei în mâinile lui Eli preotul. Și, făcându-i lui o haină bisericească, un efod, adică un stihar mic, copilul slujea Domnului. Și, văzând Ana se veselea și, adăugând, a născut trei fii și trei fiice. Și a căzut la altarul Domnului, mulțumindu-I și I-a adus cântarea aceasta, zicând: „Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul. Înălțată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu și gura mea s-a deschis cu glas tare asupra vrășmașilor mei, că m-am bucurat de mântuirea Sa”. Și toate celelalte cuvinte ale cântării  acesteia le-a cântat, ca o proorociță și maică de prooroc. Drept aceea, a mai zis: „Cea stearpă naște de șapte ori, iar cea cu copii mulți va fi neputincioasă, că Domnul omoară și învie, El pogoară în iad și iarăși scoate”.

Deci, pururea pomenita Ana, mulți ani trăind în viața aceasta, pururea mulțumind Domnului și proorocind, s-a mutat către veșnicele lăcașuri.

.

Întru această zi, cuvânt despre un călugăr leneş
    Un egumen oarecare avea sub povățuirea sa douăzeci de călugări, din care unul, foarte leneș, neîngrijindu-se de mântuirea sa, fără de vreme mânca, și bea fără de înfrânare și limba nicidecum nu-și ținea. Pe acesta, starețul de multe ori îl învăța și îl ruga pe el zicându-i: „Frate, îngrijește de sufletul tău, că ai să mori și în munci vei merge”. Iar fratele niciodată nu asculta pe stareț, neprimind cele grăite de dânsul. Deci, așa viețuind, s-a întâmplat că a murit fratele acela. Iar egumenul mult se mâhnea pentru dânsul, știind că întru multă lenevire și nepurtare de grijă a ieșit din lumea aceasta.

Însă, a început egumenul a se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru cel adevărat, arată-mi mie pentru sufletul fratelui”. Și, într-acest fel, de multe ori a făcut. Iar odată a căzut peste dânsul o spaimă și a văzut râul cel de foc și mulțime de oameni într-însul, arzând în foc și văitându-se, iar la mijloc a văzut și pe călugărul său, stând până la grumaji în văpaie; și a început a grăi egumenul: „Oare, nu pentru muncile acestea te rugam eu pe tine, ca să fi avut grije de sufletul tău, fiule și frate?” Iar fratele, răspunzând, a zis către dânsul: „Mulțumită lui Dumnezeu, părinte, că, pentru rugăciunile tale, măcar capul meu are ușurare; așa cu adevărat îți spun”.

Și această întâmplare spunându-o, pe mulți îi aducea la mântuire. Dumnezeului nostru, slavă!

 

 

.