Pe vremea împrăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450), a fost în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostășească și vestit în palatele împărătești, cu numele Axentie, fiu al lui Adda persul. Și era acesta, pe cât de înțelept și viteaz, în viața cea din afară, pe atât de credincios și de râvnitor în faptele credinței. Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul și pe alți bărbați temători de Dumnezeu și sihaștri, adesea se aduna noaptea cu ei la rugăciune. Și, râvnind vieții lor, s-a lepădat cu totul de slava lumească. Deci, s-a făcut ostaș al cerescului împărat Hristos, luând chip monahicesc și s-a făcut slujitor al lui Dumnezeu, mai întâi în rânduiala diaconiei, apoi a preoției, primind slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Și era mult slăvit, pentru aceasta, în împărăteasca cetate.

Deci, dorind o viață liniștită, a lăsat cetatea și s-a dus într-un munte, care se numea Oxia și a locuit în muntele acela care, mai pe urmă, după numele său, s-a numit muntele lui Axentie. Și iubea mult Sfântul muntele acela, pentru liniștea și singurătatea lui, și mulțumea lui Dumnezeu, zicând: „Tu Doamne, singur, întru nădejde m-ai așezat.„ Dar a fost descoperit de niște păstori și, dacă s-a făcut cunoscut, mulți au început a veni la dânsul pentru felurite nevoi și pentru tămăduirea trupului și a sufletelor, că primise Sfântul darul să vindece orice boală cu rugăciunile sale; și, împreună cu darul tămăduirilor, avea Cuviosul și darul înainte-vederii. Și i-au zidit lui oamenii cucernici o chilie pe vârful muntelui și, închizîndu-se în chilie, Cuviosul învăța și tămăduia poporul printr-o ferăstruică. Iar ucenicii lui împărțeau săracilor darurile aduse de către cei ce se tămăduiau. Și tămăduia Sfântul multe feluri de bolnavi: orbi, leproși, îndrăciți, paralizați, căci era bărbat puternic în faptă și în cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul. Drept aceea, a luat parte Sfântul și la Sinodul cel a toată lumea, al patrulea de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl cinstea pe el, ca pe un stâlp al dreptei credințe, ce era.

Deci, șezând în chilia sa, mult folos aducea lumii, prin chipul vieții sale îmbunătățite și prin învățăturile cele grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toți care veneau la dânsul de pretutindeni, și prin rugăciunile și prin facerea de minuni; iar cu ochii cei înainte-văzători vedea cele de departe, ca pe cele de aproape, privirea și sufletele fără de trup ale drepților. Așa a fost, cu deosebire, în noaptea când Cuviosul, stând la rugăciune în chilia sa, a văzut deodată călătorind spre cer sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul; și vestind el îndată ucenicilor săi aceasta și făcându-se cercetarea, lucrul s-a adeverit întocmai.

Și așa, cu evlavie și cu dreaptă credință viețuind și mănăstiri multe și în felurite locuri întemeind și pe mulți la mântuire povățuind, Cuviosul Axentie, nu mult timp după Cuviosul Simeon, pe vremea împărăției lui Leon cel Mare și la adânci bătrânețe ajungând, s-a mutat către Domnul.

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Pimen
.
    S-au dus odată mulți bătrâni la ava Pimen. Și, iată, una dintre rudele lui ava Pimen avea un copil, și, din lucrarea diavolului, fața copilului era întoarsă la spate. Și tatăl copilului, văzând mulțimea părinților, luând copilul afară de mănăstire, ședea plângând. Și s-a întâmplat unui bătrân să iasă afară și, văzându-l plângând, i-a zis: „De ce plângi, omule ?” Iar el a zis: „Sunt rudenie cu ava Pimen. Și, iată, s-a întâmplat copilului ispita aceasta, și, vrând să-l ducem la bătrânul, ne-am temut că nu voiește să ne vadă pe noi, rudeniile lui. Și acum, de va afla că suntem aici, trimite și ne gonește. Eu însă, văzând venirea voastră la biserică, am îndrăznit de am venit. Deci, de voiești, ava, fie-ți milă de mine, și ia copilul înăuntru și rugați-vă pentru el.”

Și, luându-l, bătrânul a intrat și a iconomisit lucrul cu înțelepciune, că nu l-a dus îndată la ava Pimen. Ci, începând de la frații cei mai mici, zicea: „Faceți cruce copilului”. Și după ce i-a făcut pe toți de l-au însemnat cu semnul crucii pe urmă, l-a dus la ava Pimen. Iar el nu voia să-i facă cruce. Iar părinții i se rugau zicând: „Cum au făcut toți, fă și tu, părinte.” Și, suspinând, sculându-se, s-a rugat, zicând: „Dumnezeule, tămăduiește zidirea ta, ca să nu mai fie stăpânită de vrășmașul.” Și, făcând cruce, îndată s-a tămăduit copilul și l-a dat tatălui sănătos. Dumnezeului nostru, slavă!

 

 

 

 

 

 

 

 

.