Sfântul Tarasie s-a născut în Constantinopol, din părinții Gheorghe și Eucratia. Tatăl lui era înalt dregător al împărăției.
Urmându-i pilda, tânărul Tarasie a intrat în rânduiala vieții din lume și a ajuns la dregătoria de sfetnic împărătesc, deși ducea, în taină, o viață de adâncă evlavie. Era, însă, o vreme când Biserica lui Dumnezeu trecea printr-o mare tulburare: împărații Constantinopolului luptau pe față împotriva cinstirii Sfintelor icoane. În Constantinopol se ținuse un sinod (752), în frunte cu patriarhul Paul, în care biruise erezia împăraților, că icoanele sunt idoli, neîndrăznind nimeni, de frică, să mărturisească învățătura Bisericii, moștenită de la Sfinții Apostoli. În urma acestui sinod, împărații au început să întemnițeze și să dea morții pe cei ce nu socoteau icoanele idoli și nu ardeau Sfintele icoane. Creștinătatea ortodoxă din afara împărăției a început să rupă legăturile cu Biserica împăraților din Constantinopol, căzută în rătăcire. Mustrați de conștiință, episcopii și patriarhul însuși, și-a părăsit scaunele și slujbele lor.

În acest timp de grea încercare și pentru Biserică și pentru împărăție, ochii tuturor, pentru slujirea de patriarh, s-au îndreptat spre Sfântul Tarasie. Binecredincioasa împărăteasă Irina însăși (797-802) s-a unit cu acest gând și i-a făcut chemare. În cele din urmă, Sfântul a primit, dar, cu un singur preț: împărăția Bizanțului să adune într-un sinod a toată lumea, pe solii întregii creștinătăți, așa încât, hotărârea luată, să refacă unitatea de credință, atunci ruptă, a creștinătății de pretutindeni. Împărăteasa a primit, Sfântul Tarasie a fost sfințit patriarh al Constantinopolului și, așa, s-a ținut Sinodul al șaptelea a toată lumea, de la Niceea (787).

Erezia împăraților a fost orânduită și dreapta credință statornicită: icoana nu este un idol, cinstirea icoanei nu merge la icoana însăși, ci la chipul din cer, înfățișat pe icoană. Iar cinstirea noastră este o cinstire de adorare, dacă merge la Dumnezeu, o cinstire de venerație, dacă merge la un sfânt și o cinstire de supravenerare, dacă merge la Maica Domnului. Pentru creștinătate, împărăția Sfintei Irina și păstoria Sfântului patriarh Tarasie au fost, astfel, ca o străfulgerare de dreaptă credință.
Deci, trăind cu dreaptă evlavie și cu cinstire, atât de la popor cât și de la împărați, zidind o mânăstire, de cealaltă parte a Bosforului, strângând apoi mulțime de monahi, pe săraci miluind și Biserica bine cârmuind-o timp de douăzeci și doi de ani și două luni, Sfântul Tarasie cu pace s-a săvârșit și a fost îngropat în mănăstirea – ce singur și-a făcut-o -, la 25 februarie 806. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. Amin.

 

Întru această zi, cuvant al Sfântului Antioh, despre chemarea lui Dumnezeu

Fiindca Domnul Dumnezeu ne cheama pe noi prin Lege si prin Prooroci, prin Apostoli si Evanghelisti, iar, mai mult, ne si roaga, nu se cade noua, din lene, a nu lua in seama chemarea Lui, la mantuirea noastra, ca nu cumva, pentru intarziere, sa ni se incuie camara cea dorita si, apoi, mult batand, in zadar, sa fim fara de nici un folos. Ci, mai bine, sa ne sarguim, o, fratilor, ca sa ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus, care este maica noastra, a tuturor celor ce vietuim. Este tara, intru care straluceste Lumina cea neinserata, Ochiul cel neadormit, Datatorul Bunatatilor celor vesnice. Deci, o, fratilor, de ne vom apropia, cu frica si cu dragoste, de Stapanul nostru cel bun, apoi vom vedea toata lumea ingerilor si a arhanghelilor. Si, oricat ar fi de multi indragitorii Ierusalimului celui de Sus, toti vor gusta din mangaierile lui. Ca din paraul cel cu apa vie se vor adapa. Sa nazuim spre Acela care a zis: „Apropiati-va de Mine si Ma voi apropia de voi.” Sa ascultam pe Datatorul de Lege, Cel ce zice: „De veti asculta glasul Meu, Imi veti fi Mie popor ales, imparateasca preotie, neam sfant”. Ca zice: „Fiti sfinti, ca Eu sfant sunt, Domnul Dumnezeul vostru, si popor ales v-am luat pe voi Mie”. Iar la Intelepciune zice: „Apropiati-va de Mine, cei ce Ma doriti pe Mine, si din bunatatile Mele va veti satura, pentru ca mai dulce decat mierea sunt Eu. Ca, cel ce mananca, nu va mai flamanzi, si cel ce ma asculta pe Mine, nu se va rusina.” Si iarasi: „Veniti de mancati painea Mea si beti vinul pe care l-am pregatit voua si lasati nebunia voastra. Cautati intelepciunea si veti trai”. Iar David zice: „Apropiati-va de Dansul, si va veti lumina si fetele voastre nu se vor rusina”. Iar Apostolul zice: „Daca ati inviat impreuna cu Hristos, apoi cele de sus le cautati, unde este Hristos de-a dreapta Tatalui, sezand”. Si mai zice inca: „Drept aceea, iata, nu sunteti straini si pribegi, ci cetateni cu sfintii si cu cei apropiati ai lui Dumnezeu”. Deci, sa ne apropiem de scaunul lui Dumnezeu, ca sa luam mila, si sa aflam dar la vremea cea prielnica. Iar, Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheama pe noi, zicand: „Veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si va invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Ca jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara este” (Matei 11,28-30).
Deci, acestea le graieste, si ne cheama pe noi, Insusi Hristos, Dumnezeul nostru.

Întru această zi, cuvant al Sfântului Evagrie monahul, despre mântuirea sufletului

In inima celui bland se odihneste intelepciunea, iar sufletul cel ostenitor este scaunul nepatimirii. Lucratorii cei rai isi vor lua plata rea, iar, lucratorilor celor buni, li se va rasplati cu buna plata. Cel ce intinde latul altuia, in lat va cadea si el. Mai bun este un taran bland, decat un orasean iute si manios. Iutimea pierde cunostinta, iar indelunga rabdarea o aduna pe ea. Cum este un vant tare in largul marii, asa este mania in inima omului. Cel ce se roaga lui Dumnezeu, fuge de ispite, iar inima cea netrebnica tulbura cugetul. Sa nu te inveseleasca prea mult pe tine bautura, nici sa te saturi de bucate, ca sa nu se ingrase carnea trupului tau, ca, apoi, te vor impresura pe tine gandurile cele spurcate. Sa nu zici: „Astazi este praznic, sa bem; iar maine este Duminica mare, sa facem praznic.” Ca praznicul calugaresc nu este asa, ca, adica, sa-ti saturi pantecele. Pastile Domnului sunt iesirea din rautati, iar Cincizecimea este invierea sufletului.

Praznicul lui Dumnezeu este nepomenirea de rautati, ca pe pomenitorul de rau il va apuca plansul, iar Cincizecimea Domnului este invierea dragostei. Cel ce uraste pe fratele sau, in cumplita cadere cade. Praznicul lui Dumnezeu este intelegerea cea adevarata, iar cine cauta intelegere mincinoasa, va muri urat. Mai bine este a flamanzi cu inima curata, decat a praznui cu suflet necurat. Cel ce-si curata gandurile cele rele din inima sa, acela este cel ce si-a ucis pruncii sai cu piatra.

Calugarul somnoros va cadea in rele, iar cel priveghetor, ca o pasare usoara este. Sa nu te dedai pe tine la priveghere desarta si seaca si sa nu lasi cuvintele cele duhovnicesti, pentru ca Domnul priveste in suflet si te va scoate pe tine din tot raul. Somnul cel mult inmulteste gandurile, iar privegherea cea buna le imputineaza pe ele. Somnul cel mult aduce griji si necazuri, iar cel ce privegheaza scapa de acestea. Adu-ti aminte totdeauna de iesirea ta din aceasta lume si sa nu uiti judecata cea vesnica si nu va fi pacatuire in sufletul tau.

Prin pocainta sa-ti indreptezi sufletul tau, iar prin milostenie si blandete sa-l intaresti pe el, chiar de va navali asupra ta duhul cel grabnic. Dar, atunci, sa nu-ti lasi chilia ta si, iarasi, sa nu pierzi vremea prielnica. Ca, precum cineva curateste argintul, asa se va curati si inima ta. Si, prccum aurul si argintul se curata prin foc, asa si inima calugarului se curateste prin ispite. Duhul tulburarii goneste lacrimile, iar duhul necazului sfarama rugaciunile. Leapada de la tine mandria si desarta slava, departe, sa o gonesti; ca acela ce acum nu voieste slava, se va mari in veacul ce va sa fie, intru Iisus Hristos Domnul nostru.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, către monahi

In viata aceasta lumeasca, cel ce isi impodobeste trupul sau si-l schimba cu felurite haine, acela slava omeneasca are. Iar in cinul monahicesc, cel ce pe acestea le defaima si ia aminte numai la trebuinta cea de nevoie a trupului, isi castiga lui slava in ceruri, dupa cel ce zice: De avem haine si acoperamanturi, cu acestea sa ne indestulam. Deci, sa slujim cu buna placere lui Dumnezeu, Celui ce ne-a slobozit pe noi si sa nu ne amagim cu patimile stricaciunii, nici sa luam aminte la podoaba hainelor, a culionului, a braului sau pana si la frumusetea paramanului. Ci, pe cele smerite si lipsite de slava desarta, sa le cautam si sa le iubim, dupa cum se cuvine sfintilor.
Intru imbracamitea hainelor, sa nu te lauzi, aducandu-ti aminte de cojocul lui Ilie si de sacul lui Isaia, precum este scris: Mergi, ia sacul de la mijlocul tau si incaltamintele dezleaga-le de la picioarele tale. Nici imbracamintea Botezatorului nu o uita. Deci, nu fi aratos la vedere, prin haina stralucita, ci, prin fapte bune sa straluceasca lumina ta inaintea tuturor, ca sa fie proslavit Domnul. A Caruia este slava Amin.

 

 

 

 

.