Acești șaptezeci de Apostoli sunt prăznuiți astăzi, ca unii pe care i-a ales Domnul și i-a trimis câte doi, înaintea Sa, în toate cetățile și locurile unde avea să meargă El, zicându-le:Secerișul este mult, iar lucrătorii puțini, rugați deci pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său.” (Luca 10,2). La capitolul 10 din Evanghelia sa, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca istoricește cum au fost trimiși acești apostoli să vestească pe Hristos, ca niște înaintemergători ai dreptei credințe, fiind el însuși unul din acești șaptezeci de ucenici ai Domnului. Numele lor se află păstrate în Mineiul pe ianuarie în 4 zile.

       Toți acești ucenici ai Domnului s-au ostenit fiecare în felul său, să smulgă pe oameni de la idoli, întorcându-i la cuvântul lui Hristos, și s-au mutat către Domnul, îndurând chinuri și prigoniri precum se arată la pomenirea fiecăruia din ei.

        Drept aceea, Biserica Ortodoxă îi cinstește cu imne ca acesta:
        „Ceata ucenicilor lui Hristos, celor șaptezeci, să o lăudăm dumnezeiește credincioșii, și să o prăznuim. Că printr-înșii, toți ne-am învățat a cinsti Treimea cea nedespărțită, că sunt luminătorii dumnezeieștii credințe.”

        Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, pomenirea

SFÂNTUL NICHIFOR LEPROSUL, PRIETENUL TUTUROR ÎN NEVOI

(†4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani)

Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie.

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinți țărani evlavioși, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinții lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania și a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă și oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închiși obligatoriu într-o colonie de leproși din insula Spinaloga. Nicolae a reușit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala a continuat să avanseze, și la sugestia unui cleric, care îi povestise despre Lovokomeio, un azil-spital pentru leproși din insula Chios, Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproși, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să își deschidă inima spre credință și l-au făcut să râvnească la o viață de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală și l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.

Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar Nichifor a stăruit în ascultare, în post și rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el și părintele său duhovnicesc, cuviosul Antim, s-a dezvoltat o strânsă relație de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărțit de cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reușit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârșite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui. Nichifor se ruga ceasuri în șir, făcea metanii fără număr, dar în același timp nu vorbea despre acestea și nu își deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-cântăreț al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, și-a pierdut vederea, cele mai multe cântări erau cântate de ceilalți cântăreți de la strană.

În 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor, dimpreună cu ceilalți pacienți rămași au fost mutați în stațiunea-leprozerie a Sfintei Varvara din Aigaleo, la vest de orașul Atena. În acea vreme, Nichifor avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră profund afectați de boală. În acea vreme, în stațiunea de la Aigaleo trăia un preot pe nume Eumenie, care, vindecat de lepră cu ajutorul noilor tratamente apărute, hotărâse să rămână acolo, alături de ceilalți pacienți. În scurt timp, părintele Eumenie a devenit ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia Dumnezeu, pentru răbdarea lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovnicești.

Mulți credincioși au început să vină la monahul Nichifor ca să îi ceară binecuvântarea. Țintuit la pat, chinuit de dureri și aproape orb, monahul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el.

Vizitatorilor le spunea adesea: „Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? …să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Așa să vă rugați.”

Părintele Nichifor a trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani. Mai târziu, când au fost descoperite sfintele sale moaște, acestea erau binemirositoare.

Pe 1 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor, iar numele acestuia a fost adăugat în calendarul Bisericii Constantinopolului.

 

 

Rugăciunea celui copleșit de îngrijorare și teamă

Sfinte Părinte Nichifor, iată că spaima, panica și cumplita frică de moarte mă încolțește, tulburându-mi sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu mai are putere să-mi aducă liniște și să facă să înceteze învolburarea și vacarmul lăuntric, de aceea vin înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor în vremea acestei boli. Miluiește și tămăduiește neputința mea lăuntrică și slobozește-mă din puterea noianului de gânduri și îngrijorări, căci am înălțat prin frică Babilonul lor, socotind că Dumnezeu nu mai poartă grijă de lume și de fiecare om în parte. Învață-mă a aduce înaintea Domnului tot ce trăiesc lăuntric, ca astfel să nu mă mai ascund în cotloanele cele întunecate ale depărtării de Dumnezeu. Și fie ca, făcând astfel, să mi se lumineze cu lumina cunoștinței și sufletul, și trupul spre însănătoșire deplină, dar și spre încredințare că Domnul Hristos veșnic mă iubește, nemărginit mai mult decât o voi putea face eu vreodată. Amin.

Rugăciune de încredințare în mâinile lui Dumnezeu

Cuvioase Părinte Nichifor, tu ai trecut prin cumplita boală a leprei, iar prin răbdarea și mulțumirea ta către Domnul, te-ai umplut de lumină dumnezeiască și te-ai făcut asemenea sfinților mucenici. Curățește-mă și pe mine de lepra împătimirilor după cele pământești, ca izbăvindu-se sufletul din îndulcirea cea rea, să se izbăvească de duhoarea stricăciunii și a deznădejdii pe care am lucrat-o în fiecare zi a mea, socotindu-L pe Dumnezeu a fi undeva departe și indiferent. Ajută-mă ca măcar acum să-L văd, înțelegându-I cuvintele, ca astfel să mă găsesc pe mine însumi, cel care n-am încetat să mă risipesc în mulțime de deșertăciuni și lucruri de nimic. Pune în mine putere, ca să izbândesc în adâncirea lăuntrică și schimbarea cea bună a minții și astfel, cu dragoste și recunoștință, să îmi încredințez deplin viața în mâinile Domnului, săvârșind aceasta în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune obștească pentru toți ce în suferință, pentru toate cadrele medicale și pentru toți cei care îi slujesc, în felurite chipuri, pe cei suferinzi

Sfinte Părinte Nichifor, cu privirea ta cea milostivă cuprinzându-ne, acoperă-ne pe toți cu darul Preasfântului Duh și sădește în sufletele noastre sămânța cea sfântă a dragostei jertfelnice pentru aproapele nostru. Risipește urâciunea răcelii sufletești celei pline de egoism, ca luminându-ne cu binecuvântata mărinimie sufletească, să-i purtăm pe toți în îmbrățișarea noastră lăuntrică și cu rugăciune să primim suspinele și durerile tuturor celor care se află în boală ori în grea mâhnire. Ajută-ne ca nu cumva, cu molima fricii și a patimilor noastre întunecate, să-i îmbolnăvim pe cei care, din dragoste pentru aproapele, îl slujesc cu jertfelnicie, iar lor tuturor dăruiește-le putere și înțelepciune, ca prin tot ceea ce vor săvârși, să le strălucească în inimi dragostea lui Dumnezeu pentru om. Încă te rugăm, Sfinte Nichifor, primește-i și mijlocește pentru toți cei care prin această boală se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, trecând în veacul cel neclătinat și nepieritor. Amin.
Și cântarea: Cuvine-se cu adevărat.
Apoi se face Otpustul.

Întru această zi, pomenirea Preacuvioasei Apolinaria, cea de la curte, care în chip bărbătesc s-a nevoit (†470)

Pururea pomenita Apolinaria a trait pe vremea imparatului Leon cel Mare (457-474), fiinca a lui Antemie, care era randuit de imparat sa fie ocarmuitor Romei. Apolinaria covarsea cu frumusetea si cu intelepciunea pe multe femei ale acelei vremi. Si in tanara varsta e a ei, a dorit fecioria si se ruga lui Dumnezeu, ziua si noaptea, ca sa-si castige dorinta ei, adica sa ramana fecioara pana la moarte. Pentru aceasta s-a rugat de parintii sai, sa-i dea voie sa se duca la Ierusalim. Si, castigandu-si voia si luand, fericita, slugi si slujnice, asemenea si aur si argint si haine scumpe, s-a dus la sfanta cetate si acolo le-a impartit toate pe la saraci . Iar, dupa ce s-a inchinat Sfintelor Locuri, a slobozit pe robi si pe roabe, oprind cu sine numai un batran si un famen. Pe acestia luandu-i, a pornit sa mearga la Alexandria. Si, ajungand la un loc ses, a hotarat sa stea acolo, ca sa se odihneasca putin de osteneala caii.

        Si, dupa ce oamenii sai au adormit, atunci de trei ori Fericita, parasind totul, a fugit, pe ascuns, si a intrat in lunca ce se afla acolo, unde a ramas multi ani, atata incat pielea trupului ei s-a facut vartoasa, din cauza muscaturilor tantarilor. Apoi, s-a dus la un schit, unde erau multi sfinti parinti, spunand ca este famen si ca se numeste Dorotei. Iar cuviosul Macarie, ce se afla acolo, a primit-o pe ea si i-a dat chilie, intru care inchizandu-se, de trei ori Fericita se ruga lui Dumnezeu, ziua si noaptea.Insa tatal sau Antemie avea si alta fiica, mult patimind de duh necurat si, pentru aceasta, a trimis-o la parintii schitului, ca sa o vindece; iar despre fiica lui, Apolinaria, a obosit cautand-o si mai mult nu mai intreba de ea. Deci, parintii au trimis pe cea indracita la sora ei, care se arata ca se numeste Dorotei. Si in putine zile, tanara bolnava s-a slobozit de drac si a fost trimisa de parinti la tatal ei, sanatoasa. Insa, dupa catava vreme, a inceput tanara a parea ca ar fi insarcinata, iar tatal ei, socotind ca a ramas grea de la Dorotei, a trimis indata calareti grabnici si l-au adus pe el inaintea sa.

        Atunci Sfanta aratandu-se prin oarecare semne, ca este fiica lui Antemie, i-a facut pe toti sa se minuneze si sa se inficoseze si, mai ales, pentru minunea ce se facuse chiar cu sora ei. Dupa aceasta, ramanand putine zile cu parintii sai, s-a intors la chilia sa, fara sa afle cineva de ceea ce se facuse. Iar, dupa sfarsitul ei, s-a cunoscut, de monahi, ca este femeie, de care lucru toti s-au inspaimantat si s-au indemnat sa multumeasca lui Dumnezeu.

Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre minunea ce s-a fãcut la copiii ce au slujit Sfânta Liturghie

De la cetatea ce se numeste Teracus, ca la zece stadii, era un sat, anume Gonab. Deci, copiii satului acestuia pasteau oile si, cum se intampla intre copii, alergara sa se joace, precum le este obiceiul. Iar, jucandu-se ei, au zis: „Veniti, cu adevarat, sa facem si sa aducem jertfa si sa ne impartasim, precum si preotul face in sfanta Biserica.” Si aceasta le-a placut tuturor.
        Si si-au pus lor, pe unul, in randuiala preoteasca si, pe alti doi copii, cu randuiala de diaconi. Deci, au venit la o piatra, ca langa piatra se jucau, si pe piatra, ca pe un altar, au pus painile, iar intr-un pahar de piatra, vinul. Inca si inaintea adunarii stateau deoparte si de alta ca niste diaconi. Unii graiau proscomidia, iar unii, cu braiele, ca si cu niste orare incingandu-se, umbreau, ca si cu niste ripide si ziceau ecteniile. Iar cel ce se afla cu nume de preot stia sfanta slujba, de vreme ce era obicei ca in biserica copiii sa stea inaintea preotilor la sfintele adunari si mai intai, dupa cler, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, ale lui Hristos, Dumnezeul nostru. Iar in anumite locuri, inca, era obiceiul de cantau copiii raspunsurile Sfintei Liturghii. Pentru aceea, erau copiii obisnuiti cu slujba, ca cei ce auzisera cinstitele vosglasuri.

        Deci, dupa ce copiii au facut toate dupa obiceiul bisericesc, mai inainte de a frange painea si mai inainte de a gusta dintr-insele, s-a pogorat foc din cer si a mistuit toate cele ce erau inainte si a ars piatra toata, incat n-a mai ramas nici locul pietrii aceleia pe care, adica, au jertfit. Iar copiii, vazand ceea ce se facuse, de frica, au cazut la pamant si, cu putin, n-au murit, ca nu se puteau misca de la pamant. Si nemergand ei acasa, la vremea in care aveau ei obiceiul sa mearga, in spaima zacand intinsi la pamant, au iesit parintii lor din sat, ca sa vada pentru ce ei n-au venit la vremea randuita. SI au aflat copiii zacand la pamant, si nimeni dintre dansii nu putea sa graiasca. Deci, vazandu-i mai mult morti si in mare primejdie, fiecare parinte si-a dus acasa copilul si se intrebau din pricina amortirii lor si nu puteau sa afle. Si macar ca de multe ori ii intrebau pe ei, pana la noaptea urmatoare, n-au putut sa dobandeasca raspuns. Dar, incet-incet, copii, aducandu-si aminte, le-au spus lor toate cate se petrecusera si, luand la parintii lor, au iesit si le-au aratat locul unde s-a facut minunea aceea preaslavita si semnul focului ce se pogorase din cer. Si, incredintandu-se parintii de aceasta, au mers in cetate si au spus toate episcopului. Iar acela s-a minunat de lucru ce i s-a vestit si a iesit la locul acela, impreuna cu clerul sau, si cercetand pe copii si auzind de la dansii ceea ce se facuse si semnul cerescului foc vazandu-l, a dat slava lui Dumnezeu. Si pe copiii aceia, pe toti, indata i-a trimis pentru o vreme, la manastire. Apoi, impodobind locul acela, a intemeiat acolo o manastire, iar deasupra, unde s-a pogorat focul punand altarul, a facut biserica.

 

Întru aceastã zi, chemarea Sfântului Ioan Gurã de Aur, pentru întâmpinarea Domnului la Iordan

Astăzi, se plinește cuvântul cel ce s-a grăit prin Proorocul Isaia, adică: „Să se veselească pustiul și, ca și crinul, să înflorească” și foarte să tresalte pustiul Iordanului, văzând pe Hristos că vine la Iordan, ca să sfințească firea apelor. Iordanul acum se umple de apă și mulțimea poporului se adună la dânsul. Și, iată, pe Ioan grăind cu mare glas, mustrând fapta cea rea a fățarniciilor și zicând: Fii de năpârcă, faceți roade vrednice de pocăință, că atunci când va intra în ape Cel ce botează cu foc si cu Duh Sfânt și când va fi mărturisit de Tatăl din cer și când Duhul Sfânt Îl va arăta descoperit ca Fiu al Lui Dumnezeu, atunci cu mine împreună să credeți în Acela, și împreună cu mine să-L proslăvim, și cu mine împreună, ca unui Dumnezeu, Lui să vă închinați. Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.


Mai multe despre Sfintii zilei gãsiti în Vietile Sfintilor
 

 

.